Mediere Online Romania – MEDIEREA, alternativa la justitie.

Articole

Accesul la informația juridică (II)

Accesul la informația juridică (II)
decembrie 16
21:33 2013

Autor: Adrian Toni Neacșu 

 

Publicarea jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mod uzual, accesul la jurisprudența instanțelor se face în România prin intermediul publicațiilor scrise sau electronice comerciale. Dezvoltarea acestora a fost explozivă după 2005, când, în cadrul strategiei de reformă a sistemului judiciar, s-a impus pentru curțile de apel cerința publicării unor buletine de jurisprudență și realizarea unor materiale de informare (leafleat-uri) conținând hotărârile relevante pronunțate într-o anumită perioadă, selectate și prelucrate, distribuite electronic în interiorul sistemului judiciar.

Realizarea leafleat-urilor, deși s-a făcut cu relativă regularitate, în practică s-a dovedit o măsură ineficientă pentru scopul pentru care a fost instituită, informarea judecătorilor asupra practicii celorlalte instanțe. Pe de o parte aceste materiale cuprindeau doar o infimă parte din jurisprudența unei instanțe, iar pe de altă parte gestiunea lor de către judecători era deosebit de dificilă, hotărârile nefiind indexate ori cuprinse într-o bază de date cu facilități de căutare, ci fiind simple materiale realizate într-un editor de texte. În plus, aceste materiale se întocmeau abia la sfârșitul unui trimestru, nerăspunzând astfel nevoilor imediate de documentare ale judecătorilor pentru fundamentarea comparativă a deciziilor ce trebuiau să le ia. Bineînțeles, realizarea acestor rapoarte speciale de jurisprudență nu aveau în vedere și publicul larg și nu răspundeau nevoii de transparență în exterior a sistemului judiciar.

Acest tip de activități au avut însă meritul de a pune în circulație un număr important de hotărâri noi ale instanțelor judecătorești, mai exact ale curţilor de apel.

Chiar de la început, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a derulat un program separat pentru publicarea hotărârilor judecătorești pe internet, diferit atât în ce privește metodele aplicate cât și în ce privește conținutul activității de publicare efectivă. Înalta Curte a ales varianta prelucrării minimale a hotărârilor judecătorești, publicând practic integral hotărârea judecătorească, fără deformarea ei prin introducerea forțată în cuprinsul unor așa-zisepastile relevante și cu operarea unor modificări stilistice minimale.

Hotărârile sunt prelucrate de către Serviciul legislaţie, studii şi documentare[1], conțin integral considerentele și dispozitivul, iar eliminarea datelor cu caracter personal și a datelor de identificare ale părților se face, cel mai probabil, manual.

Până la data de 1 septembrie 2013, la adresa www.scj.ro/jurisprudenta.aspx fuseseră publicate în această modalitate un număr de 65.301 hotărâri judecătorești pronunțate de ICCJ în perioada 2003-2013.

În acest interval ICCJ a pronunțat în total peste 316.700 de hotărâri judecătorești[2], ceea ce reprezintă un procent de peste 20% de hotărâri publicate din numărul total. Aproximativ una din 5 hotărâri pronunțate de ICCJ este accesibilă publicului larg în această modalitate. Din acest punct de vedere, instanța supremă este instanța cea mai transparentă din întreg sistemul judiciar românesc, nicio altă instanță neasigurând publicarea unui procent atât de mare din hotărârile emise.

Situația pe ani a asigurării accesului liber la hotărârile judecătorești pronunțate de ICCJ este următoarea:

Anul Hotărâri publicate pe site Hotărâri pronunţate de ICCJ
2003 10.507 22.323
2004 9.186 67.792
2005 10.025 43.124
2006 6.499 28.010
2007 4.646 25.342
2008 4751 24.238
2009 4837 27.188
2010 10.964 24.752
2011 11.031 29.094
2012 9.397 24.890

Deși de succes, modelul utilizat de ICCJ este greu aplicabil celorlalte instanțe, presupunând echipe numeroase de documentare și prelucrarea manuală a unui număr imens de hotărâri judecătorești. La un volum mare de hotărâri judecătorești, adică peste 2 milioane anual, metoda manuală folosită de ICCJ este cel mai probabil ineficientă și nesustenabilă.

Cu toate acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție reprezintă în momentul de față instanța care asigură în cea mai mare măsură accesul la jurisprudența sa, cu un grad real de transparență de peste 20%, ceea ce față de realitatea transparenței globale a sistemului judiciar, așa cum vom arăta, este impresionant.


[1] Conform art. 59 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din 21.09.2004, republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1076 din 30.11.2005.

[2] Potrivit datelor statistice publicate pe pagina de internet a ICCJ, secțiunea Statistici.

 

Articol publicat în revista Monitorul Jurisprudenţei nr. 9/2013.

 

sursa: http://www.wolterskluwer.ro/info/articole/accesul-la-informatia-juridica-in-romania-ii/

Accesul la informația juridică (II) - overview
5
0 Very Poor
Share

Related Articles

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Write a Comment

Your email address will not be published.
Required fields are marked *

Follow us

Abonati-va la newsletter


Mediere Online Romania - Medierea, alternativa la justitie - Informatii despre o alternativa viabila la justitie. Informatii pentru profesionistii in mediere. Stiri, articole, evenimente, cursuri, tipuri de litigii...

Mediere Romania

Curs valutar live