Mediere Online Romania – MEDIEREA, alternativa la justitie.

Articole

 Breaking News

Continutul obligatiei de intretinere – factorul psihologic

Continutul obligatiei de intretinere – factorul psihologic
iunie 28
22:22 2015

Întreţinerea unei persoane implică nu numai o prestaţie materială, ci şi o latură psihologică, care se întemeiază pe un raport de încredere şi apropiere.

Obligaţia asumată de întreţinătoare de a asigura întreţinutului îngrijire şi întreţinere cu toate cele necesare traiului, include în conţinutul său şi îndatorirea de a se preocupa să asigure întreţinutului o atmosferă caldă, deoarece un trai liniştit nu se poate avea loc într-un climat de certuri, de reproşuri, de gesturi care umilesc persoana.
În temeiul contractului de întreţinere, apelantei întreţinătoare îi revine şi obligaţia de a se comporta în aşa fel încât reclamantul să nu se simtă un străin, un abandonat, să nu aibă un real sentiment de stres, de insecuritate, ci dimpotrivă se impune ca întreţinătoarea să îi asigure confortul psihic necesar pentru a se simţi ocrotit, în siguranţă, să-i creeze un climat constant de linişte şi armonie.

Prestatiile materiale ce constituie obiect al contractului de întretinere trebuie asigurate în cadrul unei atmosfere calde, liniştite.

Cuvintele folosite la adresa reclamantului intimat (handicapat, leneş), refuzul apelantei de a merge pe stradă alături de reclamant, neasigurarea tratamentului sau îngrijirilor medicale în orice moment (refuzul de a-l duce la doctor în momentul declanşării stării de boală, obligarea reclamantului să suporte o cotă parte din contravaloarea ochelarilor), ameninţarea cu un cuţit de bucătărie, sunt elemente care au fost de natură să creeze reclamantului o stare de disconfort, un sentiment de teamă, de incertitudine, de real stres, care a culminat cu refuzul oricărei comunicări.

Pentru refuzul de a primi întreţinerea nu trebuie considerat a fi în culpă reclamantul intimat atâta timp cât apelanta întreţinătoare, prin comportamentul său în raporturile cu reclamantul, s-a manifestat urât, i-a creat un sentiment de incertitudine, de stres, de nesiguranţă, temere pentru sănătatea şi chiar pentru viaţa sa.
Întreţinerea prestată pe fondul unei atitudini dispreţuitoare, jignitoare, generatoare de stres, de disconfort, de nelinişte sufletească nu echivalează cu o întreţinere efectivă de care trebuie să se bucure reclamantul, persoană care raportat la vârsta şi starea sa de sănătate, are nevoie de un climat de linişte, de securitate.

(Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 129/2008, JURINDEX2009333575)

sursa: legal-land.ro

Continutul obligatiei de intretinere – factorul psihologic - overview
5
0 Very Poor
Share

Related Articles

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Write a Comment

Your email address will not be published.
Required fields are marked *

Follow us

Abonati-va la newsletter


Mediere Online Romania - Medierea, alternativa la justitie - Informatii despre o alternativa viabila la justitie. Informatii pentru profesionistii in mediere. Stiri, articole, evenimente, cursuri, tipuri de litigii...

Mediere Romania

Curs valutar live