Mediere Online Romania – MEDIEREA, alternativa la justitie.

Articole

 Breaking News

Custodia fizica comuna si interesul copilului in diferite structuri familiale

Custodia fizica comuna si interesul copilului in diferite structuri familiale
martie 29
21:30 2014

Autor: Vittorio Vezzetti, Ofiţer ştiinţific al Asociaţiei Naţionale Italiene a Profesioniştilor pentru Familie – Cu toate că acum şase ani s-a promulgat Legea nr. 54/06 , care introduce custodia fizică comună, în Italia, ca de altfel în aproape în toată Europa, este încă obişnuit ca, atunci când un cuplu se desparte locuinţa să fie acordată unui singur părinte, de regulă mama (n.t. aranjament de tip custodie comună legală). Această practică are consecinţe psihologice şi fizice serioase pentru copilul implicat în divorţ.

Acest articol, scris de pediatrul italian şi autorul cărţii despre divorţ În numele copilului, Vittorio Vezzetti, revizuieşte literatura medicală internaţională de specialitate asupra acestei noţiuni disputate, cu scopul de a defini cele mai bune opţiuni pentru copilul afectat de divorţ, luând în calcul toate abordările sociologice. Articolul examinează cele mai importante cercetări legate din punct de vedere statistic, incluzând cercetările lui Sarkady (22,300 de copii implicaţi în studiu), Bauserman (2,660 de copii implicaţi în studiu), Jablonska-Lindbergh (15,428 de copii implicaţi în studiu), Children’s Society (184,496 de copii implicaţi în studiu) şi, nu în ultimul rând rapoartele oficiale ale guvernului australian (peste 70,000 familii implicate în
Acest articol poate constitui o validare statistică a informaţiilor prezentate în instanţă, către serviciile sociale şi consultanţii care oferă asistenţă psihologică pentru fundamentarea necesităţii emiterii unor sentinţe de tip custodie comună fizică (n.t. autoritate părintească comună cu domiciliu alternant) şi pentru a stabili cele mai bune măsuri relativ la copil, privit din prisma interesului copilului relativ la structura familiei.

Contact: info@figlipersempre.com (engleza vorbită şi scrisă)

INTRODUCERE 

În februarie 2006, după o lungă şi intensă dezbatere, parlamentul italian a adoptat Legea Custodiei Comune (nr.54/06). Aceasta fost văzută iniţial de mulţi ca un pas real către protecţia copilului şi o mai bună aplicare a Convenţiei Internaţionale pentru Drepturile Copilului (New York 1989) în ceea ce priveşte drepturile copilului în raport cu ambii părinţi. Cu toate acestea, ultimii şase ani au demonstrat că legea este inadecvată pentru atingerea obiectivelor propuse. În fapt, şase legi diferite au avut drept scop
modificarea legislaţiei originale adoptate de parlament.

Senatoarea Emanuela Baio, membră a Comisiei de protecţie a copilului şi co-autoare a legii a scris în prefaţa cărţii În numele copilului următoarele: „Pentru persoanele ca mine, co-autoarea unei legi şi care crede sincer şi profund în necesitatea legislaţiei privitoare la custodia comună cu locuinţă alternată, pe care am sprijinit-o în 2006, la finele celei de-a 14-a legislaturi este cu atât mai dureros să admit nereuşita acestei legi.” (1).

Chiar şi azi, un părinte care cere în instanţă să obţină un număr egal de zile şi nopţi în care îngrijeşte copilul poate să se lovească de refuzul solicitării sale şi va descoperi că i se oferă doar două nopţi pe lună de către magistrat, pe baza premisei că „împărţirea custodiei nu înseamnă timp egal la domiciliul fiecăruia dintre părinţi”

Într-o speţă similară dr. Fiorella Buttiglione comentează: „Nu cred că stabilirea unui domiciliu dual poate servi interesului copilului. Este aproape ca atunci când fiul câştigă un premiu, constituit dintr-un anumit număr de ore, pe care părinţii trebuie să le împartă egal între ei. ” (CSM document martie 2011). Curtea din Varese comentează: “instanţa nu este de acord cu diviziunea timpului care impune în prezent schimbări de domiciliu odată la câteva zile şi care pot avea un efect primejdios de destabilizator.”

Ca un rezultat al acestor decizii, un părinte pare să aibă prioritate în primi dreptul de a găzdui copilul în numele stabilităţii şi în dauna legăturilor afective ale copilului cu celălalt părinte. Ca urmare a acestei preferinţe combinate cu ineficienţa sistemului judiciar în punerea în executare a sentinţelor privitoare la custodie, aproximativ 25.000 copii italieni (aproximativ unul din fiecare trei copiii ai căror părinţi divorţează anual), conform cu datele ISTATA, pierd contactul cu părintele nerezident după separare. Consecinţele sunt semnificative, atât în termeni biomedicali, cât şi al costurilor sociale.

În primul rând sunt consecinţele deprivării şi stresului care apar în structura psihologică şi neurologică: (Battaglia, Pesenti, Medland şi alţii, 2009, arătau că „predispoziţia genetică a copiilor supuşi la trauma separării parentale (prin moartea unui părinte sau prin destrămarea contestată a mariajului) la o vârstă mică, au o probabilitate mai mare să dezvolte, ca adulţi, atacuri de panică, prin modificarea centrilor bulbari ai respiraţiei ”; Anna Sarkadi şi alţii subliniază modul în care implicare parentală, exprimată ca timp de coabitare, implicare şi responsabilitate, are o influenţă pozitivă în dezvoltarea ulterioară a copilului. Cercetătorii au analizat retrospectiv în mod longitudinal 24 de studii, derulate pe patru continente diferite şi care au implicat 22.300 minori. Ei au ajuns la concluzia că implicarea tatălui în viaţa copilului îmbunătăţeşte dezvoltarea cognitivă, reduce problemele „psihologice” ale femeilor tinere, reduce delincvenţa atât la tinerii bărbaţi, cât şi la femei şi reduce frecvenţa problemelor de comportament.

Stresul psihologic şi deprivarea afectivă pot chiar să cauzeze probleme hormonale (nanism psihosocial, secreţii anormale ale oxitocinei şi vasopresinei) şi afectări ale cromozomilor. Un studiu din Medicina Psihosomatică arată că abuzul sau deprivarea afectivă (acţionând asupra lungimii teleomerilor şi a producerii de substanţe pro-inflamatoare) creşte sensibilitatea la factorii de stres a adultului, ducând la creşterea riscului de tulburare psihiatrică (2,3,4,5).Consecinţele sociale negative sunt clar demonstrate de sarcinile nedorite, creşterea incidenţei fumatului, alcoolismului şi abandonului timpuriu al şcolii. (6,7,8)

Autorul a participat frecvent la şedinţele Comisiei Juridice a Senatului şi a notat că unul dintre principalele motive de diferend între diferitele părţi interesate a fost dezbaterea care dintre diferitele forme de familie poate fi considerat ca standardul maxim pentru binele copilului. Simplificând, s-au format două partide, un grup (compus mai ales din avocaţi şi judecători) care consideră că trebuie să dea prioritate aşezării afecţiunii şi stabilităţii la baza căminului, chiar dacă asta se face în dauna unei relaţii de calitate cu celălalt părinte, al doilea grup (compus mai ales din psihologi) menţine accentul pe continuitatea relaţiilor şi stabilitatea afecţiunii şi a căminului, chiar dacă trebuie făcut un efort comun de menţinere a stabilităţii căminului. Acest articol, chiar dacă este influenţat de factorii sociologici, are drept scop clarificarea poziţiei actuale, inclusiv prin intermediul literaturii ştiinţifice de specialitate, în privinţa problemei controversate relativ la ce structură familială serveşte mai bine intereselor copilului.

ORIGINILE DEZBATERII 
Cercetările au subliniat prin intermediul unor specialişti recunoscuţi că problemele care apar la copii cuplurilor separate nu au dat rezultate devenite automat relevante din punct de vedere clinic. De la
începutul anilor 1970 a continuat o dezbatere intensă, mai ales în SUA, despre beneficiile şi riscurile custodiei comune (din punct de vedere fizic şi legal). Este important să se reţină că această dezbatere a început în SUA (unde divorţul există din 1906), Franţa (din 1789) şi Suedia (din 1913). În Italia divorţul a fost introdus mai recent. Propunerile de legiferare a divorţului au fost respinse constant de către Senat pentru a fi aprobată doar în octombrie 1970. Aceasta poate explica în parte golul cultural existent în Italia referitor la acest aspect.

Poziţiile pro şi contra împărţirii egale a sarcinilor parentale pot fi comparate analizând „beneficiile unei relaţii permanente între ambii părinţi comparativ cu problemele datorate unei mai mari expuneri la conflictul parental şi instabilitatea în cămin.”

Bătălia în cadrul comunităţii ştiinţifice a fost intensă, cu argumente puternice împotriva custodiei comune fizice (Goldstein, Freud & Solnit, 1973 şi Kuehl 1989) dar cu argumente la fel de puternice în favoarea acestui tip de custodie cu locuinţă alternantă (Roman şi Haddad 1978 şi Bender 1994). (9,10,11,12)

După mai mult de 40 de ani de când a început dezbaterea putem acum să înlocuim dezbaterea teoretică şi ideologică cu o abordare mai concretă şi mai practică, bazată pe informaţii furnizate de cercetările ştiinţifice (mai ales meta-analiză). Aceasta permite evaluarea experienţei ţărilor care au, spre deosebire de Italia, un istoric stabilit în privinţa custodiei comune. Chiar dacă nu este îndelungată, această istorie, ea permite interferenţe statistice suficient de robuste pentru a trage concluzii valide. Aceste concluzii au fost favorabile în mod clar şi au permis, chiar dacă foarte încet, modificări în implementarea în diferite jurisdicţii.

STUDIUL BAUSERMAN 

Studiul acesta foarte important, apărut în 2002 (Journal of Family Psychology 2002, Vol. 16, No. 1-91-102) de către un psihiatru din Departamentul de stat al Guvernului SUA, introduce abordarea meta-
analitică. Bauserman argumentează pentru fundamentarea realităţii cercetării sale considerând că aceasta trebuie evaluată nu numai examinând diferenţa între profiturile aduse de cele două tipuri de custodie dar trebuie examinaţi factorii identificaţi clinic legaţi de fiecare dintre abordări.(13)
Bauserman prezintă clar că nu se pot stabili cauzalităţi relevante legate de o singură parte, dar se poate stabili o legătură statistică validată corelat între variabilele examinate în cazul celor mai bune tipuri de custodie.
Această abordare meta-analitică fundamentează integrarea informaţiilor din cercetarea literaturii disponibile într-un mod sistematic. Rezultatele statistice cantitative pot fi convertite în dimensiune metrică şi astfel efectele cantitative pot fi analizate sistematic.
Bauserman, un psihiatru american, favorizează această abordare şi evită sistematic capcane cum ar fi exemplele simple date în şedinţele de judecată.  Bauserman selectează două obiective de examinat, primul, analiza rapoartelor meta-analitice care compară rezultatele copiilor aflaţi în custodie comună cu cele ale copiilor aflaţi în custodia unui singur părinte şi al doilea, identificarea variabilelor secundare care pot influenţa aceste rezultate diferite: de exemplu, având în vedere că instanţele internaţionale tind să atribuie custodia mamei când custodia este permisă doar unui singur părinte, un sistem cu o mai mare tendinţă de a contrabalansa rolul parental poate influenţa rolul parental în asemenea măsură încât copii de sex masculin să beneficieze mai mult de o relaţie mai apropiată cu părintele de acelaşi sex, de aici putând, teoretic, să derive mari avantaje şi pentru femei.
Bauserman analizează 33 studii (dintre care 22 nepublicate) selectate anterior în aşa fel încât să fie standardizate: în 4 cercetătorii compară alternativele unei custodii cu un singur părinte; în 21 cercetătorii compară custodia cu un singur părinte cu o custodie care permite coabitarea cu celălalt părinte între 25% şi până la 50% din timp, 6 studii compară situaţia părintelui singur cu o custodie bazată pe o definiţie liberală a cuplului parental şi, în fine, 2 studii separate compară eşantioane de copii: unii aflaţi într-un aranjament de tip custodie comună fizică (în care copilul petrece jumătate din timp cu fiecare părinte) şi un grup cu aranjament de tip custodie comună legală (în care copilul trăieşte între 25% şi 49 % din timp cu al doilea părinte).

Studiul relevă o serie de măsuri de de sănătate: sănătatea psihiatrică generală, comportamentul, emoţiile, stima de sine, relaţia cu familia, obiceiurile dobândite în şcoală. Acestea includ analiza sănătăţii mintale pe baza unui chestionar care se referă la perioada de timp dinainte de divorţ şi o listă de control a nivelului de conflict, ambele pentru perioada trecută şi pentru prezent, care măsoară 140 de efecte cantitative. Analiza acoperă 1846 copii în custodie unică şi 814 în custodie comună şi se întinde pe o perioadă cuprinsă între 1982 şi 1999. Mai mulţi factori externi pasibili de a influenţa rezultatele copilului au fost analizaţi. S-a constatat că nu există modificări funcţie de sexul autorului studiului sau influenţate de vârsta copilului la momentul divorţului. Similar nici prevalenţa părintelui de genul feminin în grupul celor care au custodie unică nici vreun alt tip de măsuri nu s-au constatat avea vreo influenţă (Un soft specializat pe statistică a fost utilizat pentru a elimina rezultatele extreme şi pentru a se asigura omogenitatea statistică).

În rezumat, rezultatele au fost:

  • Copii care sunt în aranjamente de tip custodie comună fizică sau custodie comună legală s-au dezvoltat mult mai bine decât cei aflaţi în aranjamente de tip custodie unică, independent de vârsta lor;
  • Prezenţa şi participarea taţilor ne-rezidenţi a fost asociată pozitiv din punctul de vedere al comportamentului, al emoţiilor şi al rezultatelor şcolare;
  • Rezultatele nu se modificau, independent de cine completează formularul (mama, tatăl, profesorul, psihologul sau doctorul).

Bauserman a demonstrat că, în general, copii aflaţi în aranjamente de tip custodie comună sunt copiii din cuplurile cu cel mai scăzut nivel de conflict. Autorul nu ignoră o posibilă problemă de auto-selectare a cazurilor dar, în egală măsură se poate observa cel mai scăzut nivel de conflict la copii cuplurilor cu custodie comună şi faptul că acesta nu influenţează previzibil evoluţia ulterioară a copilului. Oricum, studiile conflictelor efectuate ulterior (Gunnoe & Braver 2001) şi unde aceste variabile au fost eliminate de controlul statistic au arătat beneficii pentru copii. Bauserman conchide că a elimina orice dubii se poate face utilizând studii care compară copii încredinţaţi în custodie comună de către instanţă cu tineri copii ajunşi în custodie comună decisă independent de separarea părinţilor. Comparaţia între custodia unică şi custodia comună evidenţiază treptat informaţii semnificative care nu sunt de natură statistică şi care sunt în favoarea primei abordări. (Rezultatele a numeroase studii anterioare ce tind să favorizeze custodia maternă pot fi problematice datorită problemelor legate de faptul că sunt implicate grupuri mici de informaţii preluate de la cazurile din instanţă, numărul de custodii paterne fiind relativ mic datorită deoarece aproape toate instanţele vest-europene privilegiau custodia maternă, acceptau rar custodia comună şi aproape niciodată custodia paternă).

Rezultatele studiilor lui Bauserman (disponibile în întregime, aşa cum se întâmplă cu multe alte studii citate aici pe www.figlipersempre.com) sunt:

  • O corelaţie definitivă, chiar dacă nu există o relaţie cauzală între custodia comună şi îmbunătăţirea stării de sănătate mintală;
  • Este respinsă afirmaţia că custodia comună expune copii cu două case la conflicte serioase. Custodia comună este benefică;
  • Custodia comună nu este recomandabilă când părinţii sunt abuzivi, neglijează copilul sau sunt bolnavi mintal etc.;
  • Unele dintre cercetările examinate arată că custodia comună reduce conflictele;
  • Diseminarea acestor informaţii către părţile interesate (părinţi) este imperios necesară. (Nota autorului: Pediatrii, comunicând cu părinţii pacienţilor lor care sunt în proces de separare trebuie să îi informeze că soluţia unui cămin în două părţi este soluţia pozitivă dacă oferă continuitate educaţională şi relaţională).
  • Majoritatea concluziilor au demonstrat că o custodie comună poate fi cu certitudine benefică dacă se evită unele dezavantaje recunoscute şi bine definite specifice custodiei unice.

CATEVA EXPERIENŢE STRĂINE 

În multe ţări custodia comună fizică (numită şi custodie împărţită) este stabilită mult mai frecvent decât în Italia. Aceasta nu înseamnă că custodia comună fizică este cea mai bună soluţie în toate cazurile. Teoria responsabilităţii parentale trebuie ponderată în lumina practicii. Bauserman consideră custodia ca fiind cu adevărat împărţită atunci când copilul nu petrece mai puţin de 25 % din timp cu părintele mai puţin preferat. Această împărţire poate elimina aproximativ toate cazurile din Italia care sunt considerate ca fiind împărţite/comune. „În Italia timpul mediu petrecut cu al doilea părinte reprezintă teoretic 17 % …   Citeste mai departe despre CUSTODIA FIZICĂ COMUNĂ ŞI INTERESUL COPILULUI ÎN DIFERITE STRUCTURI FAMILIALE 

 

Articol publicat în JURNALUL OFICIAL AL SOCIETĂŢII ITALIENE DE PEDIATRIE PREVENTIVĂ ŞI SOCIALĂ

 

sursa: arpcc.ro

Custodia fizica comuna si interesul copilului in diferite structuri familiale - overview
5
0 Very Poor
Share

Related Articles

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Write a Comment

Your email address will not be published.
Required fields are marked *

Follow us

Abonati-va la newsletter


Mediere Online Romania - Medierea, alternativa la justitie - Informatii despre o alternativa viabila la justitie. Informatii pentru profesionistii in mediere. Stiri, articole, evenimente, cursuri, tipuri de litigii...

Mediere Romania

Curs valutar live