Mediere Online Romania – MEDIEREA, alternativa la justitie.

Articole

 Breaking News

Directiva privind SAL in materie de consum

Directiva privind SAL in materie de consum
mai 02
21:10 2015

Autor:  Ciprian Tanul – asist. univ. drd. Universitatea Babeș-Bolyai Cluj Napoca – Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor din România a încheiat recent consultarea publică cu privire la proiectul de lege privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și profesioniști. Legea este menită să transpună Directiva 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2013 privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum (Directiva privind SAL în materie de consum) în sistemul juridic național. Autoritățile române par să prefere o abordare centralizată, excluzând complet din proces entitățile SAL private care există deja, cum ar fi mediatorii și organismele private care oferă servicii de mediere. Povara financiară și administrativă a procedurii este pusă în general pe seama întreprinderilor. Costul total al transpunerii este încă necunoscut, iar o serie de incertitudini generate de modul de redactare a directivei sunt preluate în proiectul în cauză. Scopul acestui articol este acela de a prezenta câteva aspecte importante ale viitoarei legi, cu accent pe principalele provocări cu care mediatorii și întreprinderile se vor confrunta în viitorul apropiat dacă legea va fi adoptată ca atare de Parlamentul României.

 

Introducere

La 19 mai 2010 a fost lansată strategia Uniunii Europene denumită „O Agendă digitală pentru Europa” (CE 2010) având ca obiectiv trasarea unui parcurs pentru a utiliza la maximum potențialul noilor tehnologii ale comunicării, în special al internetului, în vederea obținerii unor beneficii economice și sociale durabile, prin crearea unei piețe unice digitale. Agenda este una dintre cele șapte inițiative-pilot ale Strategiei Europa 2020 (CE 2010a) și are ca scop definirea rolului tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC) în realizarea obiectivelor Europei pentru 2020 (CE 2010, p. 4). Aceste obiective se referă la creșterea procentului populației care are un loc de muncă, la creșterea investițiilor în cercetare și dezvoltare, la reducerea emisiilor de dioxid de carbon, la creșterea procentului energiilor regenerabile și a eficienței energetice (toate acestea cu 20 %), la reducerea ratei abandonului școlar și la creșterea procentului diplomelor de învățământ superior, precum și la reducerea numărului persoanelor amenințate cu sărăcia (CE 2010a, p. 5). În cele din urmă, strategia ar trebui să îi permită Uniunii Europene să înregistreze o creștere:

  • inteligentă, prin dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și pe inovare;
  • durabilă, bazată pe o economie mai ecologică, mai eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor și mai competitivă;
  • favorabilă incluziunii, vizând consolidarea ocupării forței de muncă, a coeziunii sociale și teritoriale (CE 2010a, p. 5).

Printre obstacolele identificate în calea creării unei piețe unice digitale se află și încrederea redusă în mediul online. Cetățenii continuă să fie îngrijorați de siguranța plăților, de protejarea datelor cu caracter personal și de lipsa certitudinii că drepturile lor sunt respectate. Pentru ameliorarea acestei situații, Comisia Europeană și-a asumat o serie de acțiuni care includ lansarea unei strategii la scara Uniunii Europene pentru a îmbunătăți sistemele alternative de soluționare a litigiilor (SAL)crearea unui instrument de recurs online la scara UE destinat comerțului electronic și pentru a facilita accesul la justiția online, precum și crearea unei mărci de încredere online la nivelul UE pentru site-urile de vânzare cu amănuntul (CE 2010, p. 15).

Procedura de consultare publică pentru identificarea dificultăților legate de utilizarea SAL și a mijloacelor de îmbunătățire a utilizării SAL în UE a avut loc în intervalul 18 ianuarie 2011-15 martie 2011. În documentul consultativ supus atenției publicului se arată că, deși la nivelul UE există peste 750 de astfel de mecanisme alternative, majoritatea lor fiind gratuite pentru consumatori sau având un cost moderat (sub 50 de euro), iar cazurile se soluționează într-o perioadă scurtă de timp (în medie 90 de zile), numai 3 % dintre consumatorii europeni care nu au primit un răspuns satisfăcător din partea comerciantului au apelat la un astfel de sistem alternativ. Procentul comercianților care au recurs la mijloace SAL a fost numai cu puțin mai mare, respectiv de 9 % (CE 2011, pct. 15 și 16). Deficiențele identificate vizează, printre altele, lipsa de informare a consumatorilor și a întreprinderilor privind mijloacele SAL, lacune în domeniile de competență ale mecanismelor SAL și probleme legate de finanțarea acestora, cu impact asupra independenței lor. Răspunsurile primite de Comisie (CE 2011a) în cadrul procedurii de consultare publică au evidențiat, totuși, sprijinul considerabil pentru mijloacele SAL ca alternativă eficientă la procedurile judiciare, importanța dezvoltării programelor SAL adresate consumatorilor și susținerea îmbunătățirii programelor online de soluționare a disputelor pentru tranzacțiile electronice. În consecință, la 29 noiembrie 2011, Comisia Europeană a prezentat un pachet legislativ constând într-o Propunere de directivă privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum (Directiva privind SAL în materie de consum) (CE 2011b) și o Propunere de regulament privind soluționarea online a litigiilor în materie de consum (Regulamentul privind SOL în materie de consum) (CE 2011c). Cele două propuneri au fost adoptate la 21 mai 2013, devenind Directiva 2013/11/UE (UE 2013) și, respectiv, Regulamentul (UE) nr. 524/2013 (UE 2013a).

Directiva 2013/11/UE trebuie transpusă de statele membre până la 9 iulie 2015. Obiectivul său este „să contribuie la buna funcționare a pieței interne prin garantarea faptului că reclamațiile împotriva comercianților pot fi prezentate de către consumatori, în mod voluntar, unor entități care aplică proceduri de soluționare alternativă a litigiilor independente, imparțiale, transparente, eficace, rapide și echitabile” (UE 2013, articolul 1). Aceste proceduri SAL sunt considerate necesare pentru consolidarea încrederii consumatorilor în comerțul transfrontalier și online. Dezvoltarea lor ar trebui „să se bazeze pe procedurile SAL existente în statele membre și să respecte tradițiile juridice ale acestora” [UE 2013, considerentul (15)].

Am prezentat deja principalele prevederi ale directivei în articolul „ADR and ODR in Romania – future challenges” (Tanul 2014), motiv pentru care nu le vom relua aici. Vom trata în continuare numai aspectele semnificative din punctul de vedere al transpunerii în România, întrucât proiectul de lege propus de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a fost publicat recent pe site-ul acestei instituții. În rezumat, proiectul în discuție prevede că:

  1. poate fi entitate SAL orice autoritate publică centralăcu responsabilități în domeniul protecției consumatorilor;
  2. procedurile SAL pot fi derulate numai de autoritățile publice centrale;
  3. profesionistul este obligat să recurgă la utilizarea unei proceduri SALatunci când apare un litigiu cu un consumator;
  4. entitatea SAL propune o soluție care va deveni obligatorie pentru părți(a se citi „pentru profesionist” – pentru că el este cel expus unei sancțiuni cu amendă în caz de nerespectare) dacă este acceptată de consumator;
  5. în cadrul ANPC se înființează o structură responsabilă cu derularea procedurilor SAL, în coordonarea directă a Președintelui ANPC, structură care poate avea şi rol de autoritate complementară;
  6. modul de organizare, finanțare și derulare a procedurilor SAL se va stabili prin hotărâre a guvernului.

În prima parte a articolului vom examina critic modul de desfășurare a procedurii de consultare publică. În continuare, vom analiza o serie de diferențe terminologice între directivă şi proiectul de lege, care ar putea produce efecte juridice nedorite, insistând asupra perechilor de termeni „comerciant”-„profesionist”, „bun”-„produs”, „învățământ complementar”-„învățământ postliceal”. Ultima parte a articolului va fi dedicată unei analize a sistemului SAL sui-generis conceput de ANPC, insistând pe efectele acestuia asupra evoluției medierii în România. Vom prezenta totodată și unele soluții adoptate de alte state membre ale UE, cum ar fi Belgia – care a finalizat deja transpunerea directivei, prin adoptarea Legii din 4 aprilie 2014 privind inserarea Cărții XVI „Reglementarea extrajudiciară a litigiilor de consum” în Codul de drept economic, Luxemburg – unde proiectul de lege se află în dezbaterea parlamentului, și Marea Britanie – țară în care consultarea publică s-a încheiat, iar guvernul și-a publicat intențiile de reglementare.

Observații privind procedura de consultare publică

În România, participarea cetățenilor la procesul de adoptare a actelor normative este reglementată prin Legea nr. 52/2003 privind transparența în administrația publică, republicată[2]. Potrivit acestei legi, procedura de consultare publică are la bază publicarea unui anunț de către autoritățile administrației publice centrale sau locale, pe internet sau prin mass-media, referitor la viitorul act normativ. Acest anunț trebuie să cuprindă, printre altele, o notă de fundamentare, o expunere de motive, un document referitor la necesitatea adoptării actului normativ, un studiu de impact și/sau de fezabilitate, după caz, textul complet al proiectului actului respectiv, precum și termenul-limită, locul și modalitatea în care cei interesați pot trimite în scris propuneri. Dacă proiectul de act normativ are relevanță asupra mediului de afaceri, anunțul trebuie transmis de către inițiator asociațiilor de afaceri și altor asociații legal constituite, pe domenii specifice de activitate. Termenul pentru primirea propunerilor este de 10 zile calendaristice. În cazul în care o asociație legal constituită sau o altă autoritate publică solicită în scris o dezbatere publică, aceasta poate fi organizată, iar publicul poate avea acces la minuta dezbaterii publice, la recomandările scrise, la versiunile îmbunătățite ale proiectului de act normativ în diverse etape ale elaborării, la rapoartele de avizare, precum și la versiunea finală adoptată a actului normativ. În orice caz, autoritatea publică este obligată să păstreze pe site, într-o secțiune specială, documentele menționate mai sus. De asemenea, cerințele Legii nr. 52/2003 sunt minimale, autoritățile având posibilitatea de a lua și alte măsuri pentru îmbunătățirea transparenței decizionale.

În prezent, nici anunțul publicat de ANPC, nici alte documente dintre cele menționate mai sus nu mai pot fi consultate pe site-ul acesteia[3], cu excepția hyperlink-ului către propunerea de lege propriu-zisă care este încă valid[4]. Informații privind procedura de consultare publică sunt disponibile pe site-uri terțe, cum ar fi site-ul „Legestart”[5] sau site-ul Uniunii Naționale a Barourilor din România[6]. Conform „Legestart”, perioada pentru observații și propuneri a fost 4-15 septembrie 2014. Perioada respectivă nu este însă menționată în documentul ANPC, după cum nu se menționează nici adresa la care puteau fi transmise propunerile. Pe site-ul ANPC nu există la acest moment niciun fel de informație oficială privind rezultatele procedurii de consultare publică, dacă s-a organizat sau nu o dezbatere publică, dacă au fost formulate recomandări din partea organizațiilor de profil și care sunt rezultatele procedurii de consultare publică. Nu sunt publicate astfel de observații nici pe site-urile altor organisme direct interesate, cum ar fi UNBR sau Consiliul de Mediere[7].

Această situație, împreună cu parcurgerea expunerii de motive, ne conduce la concluzia că procesul de consultare publică a fost pur formal, iar transparența decizională – în acest caz – practic nu există. Singura cerință legală îndeplinită de ANPC este publicarea expunerii de motive și a proiectului de lege pe site-ul propriu, pentru o perioadă de timp necunoscută. De altfel, în secțiunea a 6-a a expunerii de motive, intitulată „Consultările efectuate în vederea elaborării proiectului de act normativ”, la rubricile „1. Informații privind procesul de consultare cu organizații neguvernamentale, institute de cercetare și alte organisme implicate” şi „2. Fundamentarea alegerii organizațiilor cu care a avut loc consultarea, precum și a modului în care activitatea acestor organizații este legată de obiectul proiectului de act normativ”, se arată că „Proiectul de act normativ nu tratează acest aspect”, prin urmare autoritatea publică nu a considerat necesar să consulte nicio altă organizație de profil.

Un alt aspect curios este lipsa oricăror informații privind implicațiile sociale, economice și financiare ale proiectului de lege chiar dacă, așa cum vom vedea, ele există și afectează atât sectorul public, cât și sectorul privat. Astfel, toate rubricile din Secțiunea a 4-a a expunerii de motive, intitulată „Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (5 ani)”, indiferent dacă se referă la venituri sau la cheltuieli bugetare, la impactul financiar asupra bugetului de stat sau asupra bugetelor locale, sunt însoțite de mențiunea „nu este cazul”. Situația este asemănătoare și în ceea ce privește Secțiunea a 3-a – „Impactul socio-economic al proiectului de act normativ”. Rubricile privind impactul macroeconomic, impactul asupra mediului concurențial şi impactul social sunt însoțite de precizarea „Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect”, în timp ce la rubrica „Impactul asupra mediului de afaceri” se arată că „armonizarea la nivel european a cerințelor referitoare la sistemele de soluționare alternativă a litigiilor determină creșterea încrederii consumatorilor în piața internă și încurajarea comerțului transfrontalier. De asemenea, profesioniștii vor avea posibilitatea de a soluționa într-un mod rapid și cu costuri reduse orice litigiu cu un consumator, fără a li se aplica sancțiune contravențională” (ANPC 2014, p. 5).

Nu a fost publicat un studiu de impact sau un alt document de politici publice care să însoțească propunerea legislativă. ANPC se limitează să prezinte situația actuală a SAL pentru consumatori în România în secțiunea a 2-a „Motivul emiterii actului normativ”, insistând asupra tradiției şi eficienței actualului mecanism de rezolvare pe cale administrativă a reclamațiilor formulate de consumatori, împreună cu un rezumat al Directivei 2013/11/UE şi al proiectului de lege.

Un exemplu complet diferit de consultare publică este cel britanic. Department for Business, Innovation & Skills (Departamentul pentru afaceri, inovare și competențe – BIS) a efectuat această procedură în perioada 11 martie-3 iunie2014, publicând inițial două documente: un document de tip „carte verde”, care prezintă pe larg problemele principale pe care le ridică transpunerea și întrebările adresate celor interesați (BIS 2014), și un studiu de impact (BIS 2014a). Pe lângă publicarea lor pe internet, documentele au fost transmise direct unui număr mare de organizații – 156. De asemenea, au fost disponibile, la cerere, versiuni ale documentelor respective în alte limbi decât cea engleză, în Braille sau pe casete audio (BIS 2014, p. 13). O prezentare sintetică a celor 85 de răspunsuri primite, însoțită de poziția guvernului referitoare la fiecare problemă supusă dezbaterii publice, a fost publicată la 18 noiembrie 2014 (BIS 2014b). Pentru a rămâne în zona impactului socio-economic pe care îl produce aplicarea directivei, ar putea prezenta interes, de exemplu, analiza cost-beneficiu pentru toate cele trei categorii vizate: întreprinderi, guvern, consumatori. De exemplu, cu privire la costurile ce ar urma să fie suportate de întreprinderi, autoritățile britanice au anticipat că:

  • furnizarea de informații consumatorilor cu privire la SAL/SOL ar urma să coste într-o primă etapă între 25,3 milioane £ și 38 de milioane £ [o singură cheltuială inițială care include cheltuielile de familiarizare cu noul sistem, estimate la 17 milioane £, luând în calcul numai o oră de formare pentru un singur angajat, cheltuielile de modificare a site-urilor web de aproximativ 6,6 milioane £, în condițiile în care un programator IT ar urma să facă operațiunea într-o oră, și cheltuielile de modificare a termenilor și condițiilor contractuale cuprinse între 85 £ pentru o microîntreprindere și 2.578 £ pentru o întreprindere mare (BIS 2014, p. 46)], după care costurile ar scădea la 500.000-700.000 £ pe an (BIS 2014a, p. 6);
  • înființarea unei autorități competente care să monitorizeze respectarea directivei ar urma să coste întreprinderile aproximativ 100.000 £ pe an;
  • taxele plătite de întreprinderi autorității complementare SAL, ca efect al creșterii numărului de litigii, ar urma să fie cuprinse între 900.000 £ şi 9,6 milioane £ pe an;
  • cheltuielile întreprinderilor cu pregătirea litigiilor suplimentare ar fi cuprinse între 400.000 £ şi 2 milioane £ pe an.

Guvernul britanic, la rândul său, ar trebui să cheltuie aproximativ 6 milioane £:

  • cu înființarea şi finanțarea unei entități SAL complementare (5 milioane £),
  • cu înființarea unui punct de contact SOL (100.000 £ pe an),
  • cu înființarea unei autorități competente care să monitorizeze respectarea directivei (200.000 £ o singură dată) și
  • cu funcționarea structurii de tip Helpdesk pentru consilierea consumatorilor (100.000 £ pe an, cheltuielile de înființare nefiind încă estimate).

Consumatorii ar urma să suporte, la rândul lor, costuri suplimentare cuprinse între 100.000 £ și 300.000 £ ca urmare a creșterii numărului de litigii.

În ceea ce privește beneficiile, acestea au fost aproximate astfel: ca urmare a scăderii numărului de litigii soluționate în instanță, întreprinderile ar urma să economisească între 300.000 £ și 1,6 milioane £; eventualele economii pe care le-ar face guvernul și consumatorii nu au fost încă stabilite. În cazul consumatorilor, s-a aproximat că despăgubirile pe care ar urma să le primească din partea întreprinderilor s-ar ridica la o sumă cuprinsă între 400.000 £ și 2 milioane £ pe an.

 

Ce fel de procedură SAL?

În general, proiectul de lege al ANPC copiază textul directivei, prin urmare copiază şi ambiguitățile terminologice. De exemplu, nu este suficient de clar ce fel de proceduri SAL se vor aplica, cine sunt persoanele care vor intra sub incidența legii, ce fel de bunuri și servicii vor fi afectate de această lege și în ce măsură vor trebui modificate legile aflate deja în vigoare, în primul rând legea medierii.

În opinia noastră, cea mai importantă omisiune (preluată ca atare din directivă) afectează însăși definiția procedurii SAL de la art. 3 alin (1) lit. (g): „o procedură, astfel cum este menționată la art. 2, care îndeplinește cerințele prezentei legi și este aplicată de o entitate de soluționare alternativă a litigiilor”. Nici din această definiție, nici din textul art. 2 sau al altor articole din proiect nu rezultă despre ce fel de procedură este vorba: conciliere, mediere, arbitraj, med‑arb, neutral fact‑finding, ombudsman sau altceva. Rezultă însă, din coroborarea mai multor articole, că în cazul în care consumatorii aleg să apeleze la procedura SAL, aceasta devine obligatorie pentru profesioniști [art. 13 alin. (1)], care nu au posibilitatea de a se retrage [potrivit art. 7 alin. (1) lit. (j) și art. 9 alin. (2) lit. (a) numai consumatorii au posibilitatea de a se retrage din procedură]. Procedura SAL propusă este contradictorie, părțile având posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere, de a prezenta probe, de a lua cunoștință de argumentele și probele invocate de partea adversă și de a formula observații pe marginea acestora, precum și de a fi reprezentate sau asistate de avocați sau de consilieri juridici, de consilieri independenți sau chiar de terțe persoane, deși reprezentarea sau asistarea nu este obligatorie. În cazul în care acceptă să soluționeze reclamația [motivele de refuz sunt prevăzute la art. 5 alin. (5)], entitatea SAL – care poate fi numai un organism administrativ – „propune o soluție” [art. 2 alin. (1)] ce devine obligatorie pentru părți de îndată ce consumatorul o acceptă [art. 5 alin. (9)]. Rezultatul procedurii se motivează și este adus la cunoștința părților [art. 9 alin. (1)]. În cazul în care profesioniștii nu doresc să participe la procedură, sau dacă nu pun în aplicare soluția agreată de consumatori, riscă amenzi de până la 6.000 RON [art. 20 alin. (3)].

Din această descriere rezultă că avem de-a face cu o procedură sui-generis de soluționare a unei dispute prin intervenția celei de a treia părți, cu următoarele caracteristici:

  1. Terțul este un funcționar public și este impus părților prin legeNici consumatorul, nici profesionistul nu îl pot alegeNu pot efectua o astfel de procedură entitățile SAL private, cum ar fi mediatorii sau arbitrii.Înființarea structurilor administrative și modul de numire a persoanelor care vor desfășura efectiv procedura, mandatul acestora ş.a.m.d. vor fi aprobate ulterior prin legislație secundară.
  2. Terțul are posibilitatea de a refuza, în anumite condiții, desfășurarea procedurii. Nu sunt prevăzute deocamdată proceduri de contestare a refuzului, acestea urmând să facă probabil obiectul legislației secundare.
  3. Valoarea litigiului este irelevantă pentru procedură. Proiectul de lege nu prevede limite minime sau maxime pentru admiterea sau respingerea soluționării litigiului prin această procedură.
  4. Procedura este gratuită pentru consumator. Nu sunt precizate cuantumurile taxelor care vor trebui suportate de profesionist, acestea urmând a fi stabilite ulterior.
  5. Procedura este contradictorie, existând posibilitatea reprezentării și/sau a asistării de un avocat/o altă persoană.
  6. Procedura este obligatorie pentru profesionist. Nu există posibilitatea renunțării la aceasta decât pentru consumator.
  7. În cazul în care terțul acceptă să instrumenteze litigiul, acesta este obligat să propună o soluție. Dacă soluția este acceptată de consumator, ea este obligatorie pentru profesionist, sub sancțiunea amenzii.
  8. Numai consumatorii pot iniția o procedurăSAL împotriva unui profesionist.
  9. În final, soluționarea disputelor de consum prin SAL, indiferent dacă se va face online sau offline va fi disponibilă numai prin intermediul entităților SAL publice, cu excluderea mediatorilor, arbitrilor sau a altor forme private de SAL. Acestea din urmă nu vor mai avea acces nici la platforma SOL a Comisiei Europene, înființată prinRegulamentul (UE) nr. 524/2013În consecință, soluționarea online a litigiilor privind consumul din România va fi în următoarea perioadă monopol de stat.

 

„Comerciant” sau „profesionist”?

Potrivit art. 2 alin (1) din Directiva 2013/11, „prezenta directivă se aplică procedurilor de soluționare extrajudiciară a litigiilor naționale și transfrontaliere care privesc obligațiile contractuale prevăzute în contractele de vânzări sau în contractele de prestări de servicii între un comerciant stabilit în Uniune și un consumator rezident în Uniune prin intervenția unei entități SAL, care propune sau impune o soluție sau reunește părțile în scopul de a facilita o soluție amiabilă”, iar potrivit articolului 4 alin. (1) lit. (b) din aceeași directivă, „«comerciant» înseamnă orice persoană fizică sau juridică, indiferent dacă este publică sau privată, care acționează, inclusiv prin intermediul unei alte persoane care acționează în numele sau în contul ei, în scopuri ce țin de activitatea sa comercială, de afaceri, meșteșugărească sau profesională”. Probabil pentru a adapta terminologia la prevederile Noului Cod Civil, ANPC a înlocuit termenul „comerciant” cu cel de „profesionist”, ignorând diferența dintre gen și specie (pentru o discuție mai extinsă referitoare la această distincție vezi Popa și Frangeti 2011).

Prin urmare, cele două articole citate mai sus au în proiectul de lege următorul cuprins:

Art. 2 alin. (1) – „Prezenta lege se aplică procedurilor de soluționare extrajudiciară a litigiilor naționale și transfrontaliere care privesc obligațiile contractuale prevăzute în contractele de vânzări sau în contractele de prestări de servicii între un profesionist stabilit în Uniunea Europeană și un consumator rezident în Uniunea Europeană prin intervenția unei entități de soluționare alternativă a litigiilor, care propune o soluție”.

Art. 3 alin. (1) lit. (b) – „profesionist – orice persoană fizică sau juridică, publică sau privată, care acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop, în numele sau pe seama acesteia”;

Se pune întrebarea dacă profesiile liberale (avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect, dar şi altele, cum ar fi cele de mediator sau de traducător autorizat) care ar urma să intre în sfera de aplicare a legii – întrucât se încadrează în noțiunea „profesionist” – s-ar fi aflat în aceeași situație dacă s-ar fi menținut termenul „comerciant” (de altfel, aceeași diferență terminologică există și între diferitele versiuni lingvistice ale directivei. Astfel, în engleză s-a utilizat termenul ‘trader’, în spaniolă «comerciante», în franceză «professionnel», iar în italiană „professionista”). Analizând definiția dată de directivă, respectiv „persoană […] care acționează […] în scopuri ce țin de activitatea sa comercială, de afaceri, meșteșugărească sau profesională”, putem afirma că situația ar fi fost aceeași, dar anticipăm că în procesul de adoptare a legii vor continua dezbaterile vizând exceptarea unor profesii de la aplicarea acestei legi, invocându-se, printre altele, și această diferență. Nu vom insista aici în privința impactului legii asupra profesiei de avocat şi asupra acomodării secretului profesional cu soluționarea litigiilor dintre clienți și avocați pe cale administrativă.

 

„Bunuri” sau „produse”?

O altă substituire a genului cu specia, în sens invers, a fost operată cu ocazia definirii contractului de vânzare. La art. 4 alin. (1) lit. (c) din directivă, acesta este definit drept „orice contract în temeiul căruia comerciantul transferă sau se angajează să transfere proprietatea asupra unor bunuri către consumator, iar consumatorul plătește sau se angajează să plătească prețul acestora, inclusiv orice contract care are drept obiect atât bunuri, cât și servicii”. În schimb, la prevederea similară din proiectul de lege, respectiv la art. 3 alin. (1) lit. (c), apare termenul „produse” – restrângându-se de această dată sfera de aplicare a legii. Potrivit articolului respectiv, prin „contract de vânzare” se înţelege „orice contract în temeiul căruia profesionistul transferă sau se angajează să transfere proprietatea asupra unor produse către consumator, iar consumatorul plătește sau se angajează să plătească prețul acestora, inclusiv orice contract care are drept obiect atât produse, cât şi servicii”. Înlocuirea este nejustificată din cel puţin două motive: a) nu este motivată, precum inversiunea discutată anterior, de terminologia din noul Cod Civil care prevede, printre altele, la articolul 3 alin. (3), că „constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ” și b) toate versiunile lingvistice consultate utilizează termenul echivalent (EN – „goods”, FR – „biens”, IT – „beni”, ES – „bienes”). Pentru ca situația să fie şi mai dificilă, în legislația românească actuală a protecției consumatorilor, prin „produse” se înțeleg numai bunurile mobile. Astfel, Legea nr. 449 din 12 noiembrie 2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora prevede la art. 2 lit. (b) că prin produs se înțelege „bunul material mobil a cărui destinație finală este consumul sau utilizarea individuală ori colectivă”, în timp ce OUG nr. 34 din 4 iunie 2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii prevede la art. 2 pct. 3 că prin produs se înțelege „orice bun corporal mobil, cu excepția bunurilor vândute prin executare silită sau valorificate ca urmare a aplicării prevederilor legale; apa, gazele naturale, energia electrică şi energia termică sunt considerate «produse» atunci când acestea sunt puse în vânzare în volum limitat sau în cantitate fixă”. Se observă cu ușurință că bunurile imobile nu pot fi încadrate în aceste definiții și, prin urmare, contractele de vânzare-cumpărare încheiate în materie imobiliară nu ar intra în domeniul de aplicare al legii, chiar dacă s-ar încadra în cerințele directivei.

 

„Învățământ complementar” sau „învățământ postliceal”?

În sfârșit, a treia diferență terminologică privește serviciile din domeniul învățământului care nu intră sub incidența noilor reglementări. Astfel, potrivit art. 2 alin. (2) lit. (i) din directivă, aceasta nu se aplică „entităților publice de învățământ superior sau complementar”, în timp ce, potrivit articolului 2 alin. (3) lit. (g) din proiectul de lege, aceasta nu se aplică „entităților publice de învățământ postliceal sau superior”. O primă observație ar fi că în sistemul românesc nu există noțiunea „entitate de învățământ”. Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, operează numai cu termenii „unități și instituții de învățământ”. Pe de altă parte, „învățământul complementar” (fostul „învățământ de ucenici”) nu mai face parte din sistemul național de învățământ din România (vezi art. 23 din Legea nr. 1/2011), această noțiune dispărând complet. Prin urmare, se ridică problema clarificării voinței legiuitorului european. Ce fel de servicii de învățământ sunt exceptate de la prevederile directivei? Serviciile oferite de fostele școli de ucenici, așa cum rezultă din versiunea în limba română a directivei, cele oferite de unitățile publice de învățământ postliceal, așa cum prevede proiectul de lege, alte servicii, cum ar fi, de exemplu, cele oferite de școlile profesionale sau chiar cursurile de formare continuă oferite de universități? Celelalte versiuni lingvistice ale directivei sunt suficient de diferite pentru a menține confuzia. Astfel, versiunea spaniolă, care seamănă cel mai mult cu cea românească, folosește expresia “a los prestadores públicos de enseñanza complementaria o superior”. Dimpotrivă, versiunea franceză seamănă mai mult cu textul proiectului de lege, întrucât prevede că directiva nu se aplică „aux prestataires publics de l’enseignement postsecondaire ou de l’enseignement supérieur”, fără însă ca între învățământul postliceal românesc și cel „postsecundar” francez să existe o suprapunere totală. Spre deosebire de învățământul postliceal din România, care face parte din învățământul profesional și tehnic, în Franța învățământul postsecundar poate fi și teoretic, având ca obiect, de exemplu, pregătirea elevilor pentru învățământul superior prin oferirea unor cursuri suplimentare destinate să îi ajute la promovarea examenului de obținere a diplomei care conferă acces la învățământul universitar[8]. Pentru ca lucrurile să fie şi mai complicate, în versiunea italiană se folosește expresia „agli organismi pubblici di istruzione superiore o di formazione continua”, iar în versiunea engleză expresia „public providers of further or higher education”. Credem că este de prisos să insistăm asupra diferenței dintre conceptul de „învățământ postliceal” și cel de „formare continuă”. Problema pare a fi, în mare măsură, una de traducere și va fi dificil de soluționat, având în vedere diversitatea sistemelor de învățământ din Europa.

 

Putem vorbi despre un caz de reglementare excesivă?

Prin reglementare excesivă sau „suprareglementare” (în engleză este consacrat termenul gold-plating) înțelegem fenomenul prin care statele impun obligații care depășesc ceea ce este necesar pentru a transpune o directivă a UE în sistemele juridice naţionale, fără însă a încălca prevederile directivei respective. Excesul de reglementare are ca rezultat o creștere a birocrației, a cheltuielilor administrative ale întreprinderilor și, în consecință o scădere a competitivității acestora. Comisia Europeană arată că statele membre ar trebui să evite astfel de situații și confirmă că este pregătită să ofere asistență statelor membre în acest sens (CE 2011d, p. 7).

Dincolo de ambiguitățile terminologice subliniate mai sus, marea problemă a proiectului de lege al ANPC constă în însuși modul în care intenționează să transpună Directiva 2013/11. Fără a relua prezentarea obligațiilor care decurg din directivă, întrucât am făcut deja acest lucru (Tanul 2014), precizăm totuși că statele membre trebuie să asigure, printre altele:

  1. a) accesul consumatorilor la proceduri SAL de calitatepentru a rezolva orice litigiu contractual care își are originea într-o operațiune de vânzare de bunuri sau într-o prestare de servicii efectuată între un comerciant și un consumator;
  2. b) faptul că entitățile SAL îndeplinesc anumite standarde, printre care se numără independența, transparența, expertiza, eficiența și corectitudinea, iar procedurile SAL se desfășoară în anumite condiții;
  3. c) faptul că comercianții îi informează pe consumatoricu privire la entitățile sau programele SAL disponibile și dacă intenționează sau nu intenționează să le utilizeze;
  4. d) existența unei autorități competente care să monitorizeze funcționarea entităților SAL.

Pe de o parte, trebuie să recunoaștem că proiectul legii elaborat de ANPC nu contravine textului Directivei 2013/11, toate soluțiile propuse având „acoperire” într-o prevedere a acesteia. Pe de altă parte însă, este necesar să subliniem că proiectul respectiv instituie un așa-zis sistem SAL (nici conciliere, nici mediere, nici arbitraj) birocratic, centralizat și împovărător, în primul rând pentru comercianți, dar care va produce în cele din urmă efecte negative și asupra consumatorilor, mai întâi prin transferul costurilor suplimentare în prețul produselor și al serviciilor și, ulterior, prin calitatea procedurilor SAL oferite. Este greu de presupus că un număr redus – prin natura lucrurilor – de funcționari publici vor putea să soluționeze la nivelul standardelor impuse de directivă reclamații ale consumatorilor din toate domeniile de activitate – de la vânzarea de jucării, cărți şi DVD-uri la vânzarea de automobile sau panouri solare sau de la prestarea unor servicii de transport internațional până la servicii de asistență juridică, pentru a da numai câteva exemple. Inevitabil, având în vedere constrângerile bugetare care vor împiedica angajarea de personal calificat, consumatorii NU vor avea, de fapt, accesul la serviciile SAL pe care îl impune directiva, iar încălcarea acesteia se va produce de facto, la fel cum se întâmplă în acest moment cu multe alte servicii publice din România.

Mecanismul propus de ANPC se îndepărtează mult atât de spiritul directivei, cât şi de modul în care aceasta a fost deja transpusă în alte țări (Belgia) sau de modul în care autoritățile din alte țări intenționează să o transpună (de exemplu Marea Britanie, Irlanda sau Luxemburg). Principalele argumente sunt următoarele:

niciuna dintre țările menționate nu a naționalizat procedurile SAL în materia protecției consumatorilor, așa cum se pregătește să facă România. Prin „naționalizarea procedurilor SAL” înțelegem încredințarea acestora exclusiv autorităților publice centrale și eliminarea oricărei entități private din proces (fie că vorbim despre persoanele fizice – mediatorii, fie că vorbim despre persoanele juridice – firme sau ONG-uri care au ca obiect de activitate soluționarea alternativă a litigiilor în diferite domenii). Astfel, în expunerea de motive a proiectului de lege se arată explicit că „proiectul prevede că poate fi entitate de soluționare alternativă a litigiilor orice autoritate publică centrală cu responsabilități în domeniul protecției consumatorilor. În acest sens, proiectul stabilește că procedurile de soluționare alternativă a litigiilor pot fi derulate doar de autoritățile publice centrale”. În continuare, la art. 3 alin. (1) lit. (h), se arată că „în sensul prezentei legi […] entitate de soluționare alternativă a litigiilor (entitate SAL) [înseamnă] orice structură din cadrul unei autorități publice centrale cu responsabilități în domeniul protecției consumatorilor, care oferă soluționarea unui litigiu printr-o procedură SAL […]”. Prin comparație, legea belgiană prevede: „Art. 2. În Cartea I titlul 2 din Codul de drept economic se introduce un capitol 11 cu următorul cuprins:

«Capitolul 11: Definiții specifice cărții XVI. Art. I.19. Definițiile următoare sunt aplicabile Cărții XVI: 3° soluționarea extrajudiciară a litigiilor privind consumul [înseamnă]: orice intervenție a unei entități create de autorități sau a unei entități independente de natură privată care propune sau impune o soluție sau care reunește părțile în vederea soluționării unui litigiu privind consumul; 4° entitate calificată [înseamnă]: orice entitate privată sau înființată de o autoritate publică ce efectuează soluționarea alternativă a litigiilor privind consumul […]»”. În mod similar, proiectul de lege luxemburghez, aflat în prezent în dezbatere parlamentară (Luxemburg 2014), definește reglementarea extrajudiciară a litigiilor privind consumul drept „orice intervenție a unei entități care propune o soluție sau reunește părțile pentru a facilita identificarea unei soluții amiabile în cazul unui litigiu privind consumul”, iar „entitatea calificată” drept „orice entitate, indiferent de modul în care este denumită sau citată, care este stabilită în mod durabil și care propune soluționarea unui litigiu privind consumul printr-o procedură de soluționare extrajudiciară a litigiilor privind consumul” […] [Luxemburg 2014, art. L. 311-1, pct. 6) şi 7)]. De altfel, autorii proiectului de lege arată în continuare, în partea dedicată explicațiilor fiecărui articol, că „forma juridică este liberă: entitatea poate fi constituită dintr-o persoană fizică [s.n.], o persoană juridică sau o asociere de persoane fizice sau juridice. Entitatea poate fi o entitate privată [s.n.] sau o autoritate sau un alt organism public” (Luxemburg 2014, p. 25). În ceea ce privește implementarea în Marea Britanie, situația este și mai clară: guvernul britanic nu intenționează să înființeze o nouă entitate SAL complementară, nici măcar pentru a interveni în sectoarele care nu sunt acoperite în prezent de oferta existentă (peste 70 de programe SAL, atât publice cât şi private, unele facultative, iar altele obligatorii), ci va încredința acest rol unei instituții desemnate prin licitație publică (BIS 2014b, pct. 30).

- niciuna dintre țările menționate nu instituie o nouă formă de SAL (nici conciliere, nici mediere, nici arbitraj) obligatorie pentru o singură parte (respectiv pentru profesionist), aşa cum intenționează autoritatea română. Astfel, articolul 13 din proiectul de lege al ANPC prevede că „profesioniștii stabiliți pe teritoriul României sunt obligați să utilizeze procedurile SAL pentru a soluționa litigiile cu consumatorii atunci când consumatorii aleg să apeleze la astfel de proceduri”. Este important să subliniem că Directiva 2013/11 nu impune această obligație, ci precizează doar că nu aduce atingere unei norme naționale care o prevede deja. În acest sens, considerentul (49) al directivei este clar: „prezenta directivă nu ar trebui să prevadă obligativitatea participării comercianților la procedurile SAL, nici faptul că aceștia au obligația de a respecta rezultatul acestor proceduri, atunci când un consumator a prezentat o reclamație împotriva acestora. […] Prin urmare, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere niciunei norme naționale care prevede că participarea comercianților la astfel de proceduri este obligatorie sau face obiectul unor stimulente sau al unor sancțiuni, sau că respectarea rezultatului acestor proceduri este obligatorie pentru comercianți […]”. Motivul pentru care alte state au evitat să instituie o obligație generală de recurgere la SAL ține tocmai de asigurarea unui echilibru între nevoia de protecție a consumatorilor și necesitatea de a reduce costurile administrative ale întreprinderilor. De exemplu, guvernul britanic precizează că „utilizarea schemei complementare nu va fi obligatorie – aceasta va fi disponibilă dacă întreprinderile aleg să o folosească. Credem că o obligație generală a întreprinderilor de a utiliza SAL nu este adecvată la acest moment. Taxele suportate de întreprinderi pentru a utiliza SAL vor determina cheltuieli anuale ridicate pentru acestea. Nu credem că există suficiente probe care să arate că beneficiile obligativității SAL justifică aceste cheltuieli” (BIS 2014b, p. 15, pct. 32), estimând că aceste cheltuieli suplimentare s-ar putea ridica la o sumă cuprinsă între 18 milioane £ și 38,5 milioane £.

medierea ca mijloc SAL și mediatorii ca entități SAL sunt eliminați complet din proiectul legii ANPC. Potrivit Consiliului de Mediere, în România sunt înregistrați aproape 7 000 de mediatori (RCM 2014), 123 de asociații profesionale în domeniul medierii (RCM 2014a), 11 organizații care oferă servicii de mediere (RCM 2014b) și 122 de formatori autorizați (RCM 2014c). În plus, la art. 2 alin. (2) din Legea privind medierea și organizarea profesiei de mediator nr. 192/2006, cu modificările și completările ulterioare, se precizează că „prevederile prezentei legi sunt aplicabile şi conflictelor din domeniul protecției consumatorilor, în cazul în care consumatorul invocă existența unui prejudiciu ca urmare a achiziționării unor produse sau servicii defectuoase, a nerespectării clauzelor contractuale ori a garanțiilor acordate, a existenței unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi agenții economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute de legislația națională sau a Uniunii Europene în domeniul protecției consumatorilor”. Prin urmare, în România există deja atât cadrul juridic, cât și resursele umane necesare pentru a oferi comercianților și consumatorilor o alternativă privată la serviciile SAL publice. În plus, directiva însăși precizează în considerentul (15) că „această dezvoltare ar trebui să se bazeze pe procedurile SAL existente în statele membre și să respecte tradițiile juridice ale acestora. Entitățile de soluționare a litigiilor existente și cele nou-constituite deopotrivă, care funcționează corespunzător și care respectă cerințele de calitate stabilite prin prezenta directivă, ar trebui considerate «entități SAL» în sensul prezentei directive”. Acest lucru nu se întâmplă în noua reglementare, procedurile și entitățile SAL existente fiind complet ignorate, în favoarea unor entități statale nou înființate. În plus, proiectul ANPC este și contradictoriu, întrucât, pe de o parte, la articolul 4 alin. (2) prevede că „prezenta lege nu aduce atingere Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator […]”, însă pe de altă parte prevede la același articol 4 alin. (1) că „în absența unor dispoziții contrare în prezenta lege, în cazul în care o dispoziție a acesteia se află în contradicție cu o dispoziție prevăzută într-un alt act normativ care transpune un act juridic al Uniunii Europene și care privește proceduri referitoare la căile de atac extrajudiciare inițiate de un consumator împotriva unui profesionist, dispozițiile din prezenta lege prevalează”. Cu alte cuvine, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 va rămâne fără obiect, fără însă ca prin aceasta „să se aducă vreo atingere” legii respective, ceea ce este evident fals. Mai mult decât atât, în Secțiunea a 5-a a expunerii de motive, „Efectele proiectului de act normativ asupra legislației în vigoare”, se arată negru pe alb că „apariția acestei legi determină modificarea următoarelor acte normative: […] Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator”.

În ceea ce privește celelalte state în discuție, atât Belgia cât și Luxemburgul intenționează să înființeze un serviciu SAL complementar bazat pe mediere. În Belgia, acesta se va numi „Service de médiation pour le consommateur”, iar în Luxemburg „Le Médiateur de la consummation”. Niciuna dintre cele două țări nu intenționează să elimine actualele forme de organizare a medierii în favoarea unui serviciu public;

 – instituirea unui regim nefavorabil comercianților, care depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor directivei. Astfel, comercianții vor fi „arondați” unei entități SAL de către guvern, fără să poată influența această arondare în vreun fel. Proiectul de lege nu le lasă posibilitatea de a alege un alt program SAL. Terțul „neutru și imparțial” va fi impus părților, la fel ca în cazul adjudecării și va fi un reprezentant al autorității publice. Diferența constă în faptul că el nu va fi un judecător, ci un funcționar public. Acesta din urmă nu va impune o soluție, ci va propune una, în urma analizei dosarului, a probelor și a audierii părților, respectiv a reprezentanților acestora. Nu știm dacă și în ce măsură acest funcționar public va depune eforturi pentru a determina părțile să identifice singure o soluție sau, având în vedere timpul limitat, lipsa motivării financiare și numărul mare de cazuri, va avea mai degrabă tendința să vină cu o soluție prefabricată de tip „one size fits all”. În cazul în care un consumator formulează o reclamație, comercianții sunt obligați să parcurgă procedura SAL dacă entitatea SAL administrativă apreciază că este competentă să o soluționeze. Procedura este gratuită pentru consumatori, nu și pentru comercianți, care vor fi obligați la plata unor taxe. Întrucât nu există o taxă pentru formularea unei reclamații și nu există nici o valoare minimă necesară pentru ca o astfel de reclamație să poată fi luată în considerare, crește probabilitatea apariției abuzurilor. Nu se precizează nimic referitor la suportarea cheltuielilor în cazul în care reclamațiile se dovedesc nefondate. Numai consumatorii au posibilitatea de a se retrage din procedură, nu și comercianții. Numai consumatorii au posibilitatea de a urma sau de a nu urma propunerea entității SAL, nu și comercianții. Dimpotrivă, aceștia din urmă sunt obligați să o pună în aplicare dacă este acceptată de consumatori, sub sancțiunea amenzii.

 

Concluzie

 

În lucrarea noastră precedentă, dedicată transpunerii Directivei 2013/11 în România, anticipam că prima opțiune a autorităților va fi abordarea centralizată, de tipul „o singură schemă SAL care să acopere toate litigiile de consum în toate domeniile”, arătând că ANPC este deja pregătită, dar că perspectiva ca ANPC să fie unica entitate SAL care să soluționeze litigiile de consum nu va fi bine primită de mediatori. De asemenea, arătam că eficiența unei astfel de abordări, având în vedere lipsa personalului calificat, este discutabilă. În plus, anticipam că discuțiile nesfârșite dintre profesioniști (în special cele dintre mediatori și avocați) referitoare la buna reglementare a domeniului, dar și disputele permanente dintre diferitele grupuri de interese vor marca viitoarea legislație (Tanul 2014, p. 68).

O parte din cele menționate mai sus se regăsesc în actuala propunere legislativă, respectiv preferința pentru abordarea centralizată a soluționării litigiilor SAL de consum, sub patronajul ANPC, care este evidentă. Dacă această abordare centralizată va produce rezultatele urmărite de directivă, respectiv creșterea încrederii consumatorilor în mijloacele SAL, creșterea încrederii acestora în comerțul electronic și, pe cale de consecință, creșterea volumului vânzărilor transfrontaliere, se va vedea în timp. În opinia noastră, aceste rezultate vor întârzia să apară. Ceea ce mai credem că se va întâmpla, dacă legea va fi aprobată de parlament sub această formă, este introducerea unui nou mijloc de a încasa diverse taxe de la întreprinderi, sub pretextul „așa ne cere Uniunea Europeană”, fără ca în contrapartidă să se ofere servicii publice de calitate în domeniul soluționării litigiilor de consum.

Nu am anticipat anul trecut absența oricărei dezbateri publice serioase pe marginea propunerii legislative, având în vedere mai ales pasiunea cu care mediatorii din România au înțeles să critice legea medierii, începând din 2006, indiferent de modificările suferite, și să pună lipsa de performanță (sintetizată de obicei în expresia „medierea nu funcționează”) pe seama cadrului juridic. Ne așteptam la o reacție instituțională viguroasă din partea organizațiilor –direct interesate – ale mediatorilor și așteptam ca un astfel de proiect, care scoate brutal litigiile de consum din sfera lor de activitate, să facă obiectul unor dezbateri intense. Spre surprinderea noastră, acesta a trecut aproape neobservat, mai ales în contextul campaniei electorale pentru constituirea noului Consiliu de Mediere.

Sperăm ca măcar o parte dintre aspectele semnalate în prezentul articol să facă obiectul unor rectificări în procedura parlamentară, în special cele referitoare la clarificarea terminologiei utilizate și la introducerea libertății de alegere a mijloacelor SAL consacrate de către cei interesați. Apariția unor mecanisme birocratice noi, ca prilej pentru încasarea unor taxe suplimentare, nu este sănătoasă nici pentru întreprinderi, nici pentru consumatori și, în cele din urmă, nici pentru stat.

BIBLIOGRAFIE

  1. ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor) 2014. Proiect de Lege privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și profesioniști, disponibil la adresa

http://www.anpc.gov.ro/anpcftp/legislatie/140827/proiect_lege_solutionare_alternativa_litigii_140827.pdf.

  1. BIS (Department for Business, Innovation & Skills) 2014. Alternative dispute resolution for consumers: implementing the Alternative Dispute Resolution Directive and Online Dispute Resolution Regulation, disponibil la adresa https://www.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/288199/bis-14-575-implementing-alternative-dispute-resolution-directive-and-online-dispute-resolution-regulation-consultation.pdf.
  2. BIS (Department for Business, Innovation & Skills) 2014a. „Alternative dispute resolution for consumers: implementing the Alternative Dispute Resolution Directive and Online Dispute Resolution Regulation – consultation stage impact assessment”, disponibil la adresa https://www.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/288200/bis-14-594-implementing-alternative-dispute-resolution-directive-and-online-dispute-resolution-regulation-impact.pdf.
  3. BIS (Department for Business, Innovation & Skills) 2014b. „Alternative dispute resolution for consumers: government response to the consultation on implementing the Alternative Dispute Resolution Directive and the Online Dispute Resolution Regulation”, disponibil la adresa https://www.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/377522/bis-14-1122-alternative-dispute-resolution-for-consumers.pdf.
  4. CE (Comisia Europeană) 2010. Comunicare din partea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor: O Agendă digitală pentru Europa, COM(2010) 245 final, disponibilă la adresa http://eur-lex.europa.eu/legal content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52010DC0245&from=RO.
  5. CE (Comisia Europeană) 2010a. Comunicare a Comisiei – Europa 2020. O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii, COM(2010) 2020 final, disponibilă la adresa http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52010DC2020&from=RO. Un rezumat al strategiei este disponibil la adresa http://europa.eu/legislation_summaries/employment_and_social_policy/eu2020/em0028_ro.htm.
  6. CE (Comisia Europeană) 2011. Document consultativ privind utilizarea mecanismelor alternative de soluționare a litigiilor în cazul litigiilor legate de tranzacțiile și practicile comerciale în Uniunea Europeană, disponibil la adresa http://ec.europa.eu/dgs/health_consumer/dgs_consultations/ca/docs/adr_consultation_paper_18012011_ro.pdf.
  7. CE (Comisia Europeană) 2011a. Rezumatul răspunsurilor primite este publicat în documentul Public consultation on the use of alternative dispute resolution (ADR) as a means to resolve disputes related to commercial transactions and practices in the EU. Summary of the responses received[Consultare publică privind utilizarea soluţionării alternative a litigiilor (ADR) ca mijloc de soluţionare a litigiilor privind tranzacţii comerciale şi practicile în UE. Rezumatul răspunsurilor primite], disponibil la adresa

http://ec.europa.eu/consumers/archive/redress_cons/Feedback_Statement_Final.pdf. Toate răspunsurile pot fi consultate la adresa

http://ec.europa.eu/consumers/archive/redress_cons/adr_responses_en.htm.

  1. CE (Comisia Europeană) 2011b. Propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE (Directiva privind SAL în materie de consum), COM(2011) 793 final, disponibilă la adresa

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52011PC0793&qid=1413808243025&from=RO.

  1. CE (Comisia Europeană) 2011c. Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind soluționarea online a litigiilor în materie de consum(Regulamentul privind SOL în materie de consum) COM(2011) 794 final, disponibilă la adresa http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52011PC0794&qid=1413808460763&from=RO.
  2. CE (Comisia Europeană) 2011d. Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Revizuirea „Small Business Act” pentru Europa, COM(2011) 78 final, disponibilă la adresa http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52011DC0078&from=EN.
  3. Luxemburg 2014. Projet de Loi portant introduction du règlement extrajudiciaire des litiges de consommation dans le Code de la consommation et modifiant certaines autres dispositions du Code de la consummation, disponibil la adresa http://www.chd.lu/wps/PA_Archive/FTSShowAttachment?mime=application%2fpdf&id=1292969&fn=1292969.pdf
  4. UE (Uniunea Europeană) 2013. Directiva 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2013 privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE (Directiva privind SAL în materie de consum)a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 165 din 18.6.2013 și este disponibilă la adresa http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32013L0011&from=RO.
  5. UE (Uniunea Europeană) 2013a. Regulamentul (UE) nr. 524/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind soluționarea online a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE (Regulamentul privind SOL în materie de consum)a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 165 din 18.6.2013 și este disponibil la adresa http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32013L0011&from=RO.
  6. Tanul 2014. Ciprian TANUL, “ADR and ODR in Romania – future challenges”, în Conflict Studies Quarterly, iulie 2014, nr. 8, p. 54, disponibil la adresa http://www.cscubb.ro/wp-content/uploads/CSQ_Magazine/08-July-2014/page56/index.html
  7. Popa și Frangeti 2011. Cornel POPA și Ruxandra Frangeti, Noţiunile de comerciant şi de profesionist în noua legislaţie civilă, în Noul Cod Civil.ro, 7 Octombrie 2011, disponibil la adresa http://www.noulcodcivil.ro/notiunile-de-comerciant-si-de-profesionist-in-noua-legislatie-civila/2

[*] Articol publicat în limba engleză în Conflict Studies Quarterly, issue 11, april 2015, disponibil pe internet la adresa http://www.cscubb.ro/wp-content/uploads/CSQ_Magazine/11-April-2015/page70/index.html.

[2] Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 5 noiembrie 2013.

[3] http://www.anpc.gov.ro/index.php?option=com_content&view=category&layout=blog&id=34&Itemid=41

[4] http://www.anpc.gov.ro/anpcftp/legislatie/140827/proiect_lege_solutionare_alternativa_litigii_140827.pdf

[5] http://legestart.ro/solutionarea-alternativa-litigiilor-dintre-consumatori-si-profesionisti-ce-reguli-propune-anpc-ul/

[6] http://unbr.ro/ro/proiect-de-act-normativ-cu-incidenta-asupra-profesiei-de-avocat-solutionarea-alternativa-a-litigiilor-dintre-consumatori-si-profesionisti/

[7] http://www.cmediere.ro/

[8] http://www.insee.fr/fr/methodes/default.asp?page=nomenclatures/naf2008/n5_85.41z.htm

Articol publicat în limba engleză în Conflict Studies Quarterly, issue 11, April 2015

Directiva privind SAL in materie de consum - overview
5
0 Very Poor
Share

Related Articles

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Write a Comment

Apasă aici pentru a renunța.

Your email address will not be published.
Required fields are marked *

Follow us

Abonati-va la newsletter


Mediere Online Romania - Medierea, alternativa la justitie - Informatii despre o alternativa viabila la justitie. Informatii pentru profesionistii in mediere. Stiri, articole, evenimente, cursuri, tipuri de litigii...

Mediere Romania

Curs valutar live