Mediere Online Romania – MEDIEREA, alternativa la justitie.

Articole

 Breaking News

Executarea in natura a obligatiei de intretinere

Executarea in natura a obligatiei de intretinere
iulie 12
15:12 2014

Autor Drd. Cătălin Oroviceanu, Avocat, Baroul Bucureşti – 1. Preambul

Intrarea în vigoare a noului Cod Civil[1] a adus o serie de elemente de noutate şi în privinţa a ceea ce în mod tradiţional este cunoscut sub sintagma de „Dreptul familiei”. Fără îndoială, cea mai mediatizată schimbare a fost cea din materia regimurilor matrimoniale: contractele „pre-nupţiale”, pe care le vedeam în filme sau despre care auzeam sau citeam în mass-media, par să fi devenit şi o realitate românească (cel puţin normativă, la acest moment, întrucât din practică nu au transpărut informaţii despre încheierea unor asemenea contracte).

Mai puţin observate au trecut alte elemente de noutate în materia relaţiilor de familie, decurgând, poate într-o măsură mai mare, din aceeaşi premisă de la care pornesc şi contractele „pre-nupţiale”, şi anume deteriorarea relaţiilor dintre soţi, soldată cu divorţ (sau, mai larg, deteriorarea relaţiilor dintre părinţi, soldată cu despărţirea acestora). Este vorba de două aspecte, aflate în conexiune, şi anume exercitarea în comun a autorităţii părinteşti şi, respectiv, regula executării în natură a obligaţiei de întreţinere.

Exercitarea în comun a autorităţii părinteşti (sau, într-un limbaj mai puţin juridic, „custodia comună”) este, totuşi, o problemă care pare să nu ridice probleme deosebite în practica judiciară (instanţele însuşindu-şi regula stabilită NCC şi acordând autoritatea părintească ambilor părinţi, în comun), eventualele probleme urmând a fi examinate după „rodajul” acestei instituţii, mai precis după aplicarea ei practică de către părinţi, pe parcursul mai multor ani. Este, de altfel, şi motivul pentru care, din punct de vedere juridic, instituţia respectivă nu necesită o explicare suplimentară, ceea ce este important aici fiind ca regula NCC să fie urmată în continuare, iar exercitarea practică a autorităţii părinteşti comune să se realizeze într-o manieră corespunzătoare intereselor copilului.

Regula executării în natură a obligaţiei de întreţinere este cea de-a doua noutate adusă de NCC în materia raporturilor dintre părinţi după despărţirea acestora. Aflată, dintr-o anumită perspectivă, în legătură cu reglementarea exercitării în comun a autorităţii părinteşti, această posibilitate, deşi reglementată la nivel de regulă, nu pare să-şi găsească acelaşi ecou, nici în privinţa instanţelor, nici în cea a părinţilor, preferinţa continuând să fie pentru executarea obligaţiei de întreţinere prin plata unei sume de bani (pensie de întreţinere).

În cele ce urmează, ne propunem să examinăm mai în detaliu problematica executării obligaţiei de întreţinere în natură, ca un prim pas spre o mai largă acceptare a acesteia în litigiile privind obligaţia de întreţinere.

2. Reglementare legală şi terminologie

Executarea în natură a obligaţiei de întreţinere este reglementată de art. 530 NCC, pe care considerăm util să-l prezentăm mai jos:

Art. 530. – (1) Obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională.

   (2) Dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani.

   (3) Pensia de întreţinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere. Dispoziţiile art. 529 alin. (2) şi (3) rămân aplicabile.

Două idei transpar din acest text de lege.

În primul rând, executarea în natură a obligaţiei de întreţinere reprezintă regula, şi nu excepţia[2]. Această concluzie este sprijinită de modul de redactare a art. 530 NCC, care, în primul alineat arată cum se execută obligaţia de întreţinere (în natură), iar, în alineatul al doilea, arată că numai dacă nu se realizează de bunăvoie executarea acestei obligaţii în natură, se va dispune executarea prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani. Prin urmare, stabilirea unei pensii de întreţinere în bani reprezintă o situaţie de excepţie, care intervine numai atunci când nu se execută în natură, de bunăvoie, obligaţia de întreţinere.

Această situaţie este fundamental diferită faţă de cea existentă sub imperiul fostului Cod al familiei, unde executarea în natură se situa pe aceeaşi treaptă cu plata unei pensii în bani, dând posibilitatea instanţei să aleagă oricare dintre aceste variante[3].

În al doilea rând, se impune şi o precizare de ordin terminologic. Astfel, anterior NCC, terminologia folosită s-a subsumat exclusiv noţiunii de „pensie de întreţinere”, dat fiind faptul că regula stabilită în mod practic de către instanţe a fost executarea obligaţiei de întreţinere prin plata unei pensii în bani. Sub imperiul NCC, o asemenea terminologie nu mai poate fi folosită exclusiv, impunându-se o anumită distincţie, pornind de la modalităţile de executare a obligaţie de întreţinere. Astfel, pe de o parte, noţiunea de „pensie de întreţinere” va trebui folosită numai atunci când obligaţia de întreţinere se execută prin plata unei pensii stabilite în bani, aşa cum, de altfel, este preconizat şi de alineatul 2 al articolul 530 NCC. Pe de altă parte, atunci când obligaţia de întreţinere se execută în natură, terminologia folosită va trebui să exprime exact această idee, chiar dacă sintagma ce ar rezulta astfel („executarea în natură a obligaţiei de întreţinere”) nu ar fi cea mai scurtă. Din această perspectivă, ar fi greşit, credem noi, din punct de vedere terminologic, să se folosească noţiuni de genul „pensie (de întreţinere) în natură”, întrucât executarea în natură nu presupune plata unei pensii în bani periodice ci, dimpotrivă, asigurarea efectivă a celor necesare traiului şi suportarea cheltuielilor de şcolarizare. Nu excludem însă ca, în practică, să îşi găsească în continuare întrebuinţare noţiunea de „pensie (de întreţinere) în natură”, datorită facilităţii exprimării.

3. Aplicare practică

Executarea în natură a obligaţiei de întreţinere ar trebui să fie relativ simplă, în sensul că părinţii obligaţi la întreţinere ar trebui (i) să pună la dispoziţia copilului minor cele necesare traiului şi (ii) să suporte cheltuielile de educaţie, învăţătură şi pregătire profesională. Câteva probleme se ridică totuşi. Să le examinăm pe rând.

3.1 Cine poate executa obligaţia de întreţinere în natură

Pentru a răspunde la această întrebare, alături de art. 530 NCC (deja citat) este relevant şi art. 499 (1) NCC, potrivit căruia atât tatăl cât şi mama sunt obligaţi, solidar, să dea întreţinere copilului lor. Prin urmare, ambii părinţi va trebui să-şi execute obligaţia de întreţinere faţă de copilul lor[4].

3.1.1 Părintele „rezident”

În cazul părintelui „rezident” (părintele la care copilul va avea locuinţa, conform art. 496 NCC), este dincolo de orice dubiu că executarea obligaţiei de întreţinere se va realiza numai în natură. Concluzia decurge nu atât din faptul că executarea în natură este regula, cât dintr-o situaţie logică, ce exclude plata unei pensii de întreţinere de către părintele „rezident”: cui ar trebui să plătească părintele „rezident” o pensie de întreţinere, în bani? Celuilalt părinte? Copilului? Este clar că o executare a obligaţie de întreţinere prin plata unei pensii în bani, este incompatibilă cu situaţia părintelui „rezident”, acesta neavând cui plăti pensia de întreţinere. Prin urmare, singura soluţie care se impune este cea că părintele „rezident” îşi va executa obligaţia de întreţinere doar în natură[5].

Deşi normală şi logică, o asemenea situaţie nu este lipsită de neajunsuri. Neajunsul principal decurge din lipsa unor modalităţi legislative şi practice de control al modului în care părintele „rezident” îşi îndeplineşte această obligaţie. Astfel, legea nu conferă părintelui „nerezident” (părintele la care copilul nu îşi are stabilită locuinţa) un drept de control sau alte mijloace corespunzătoare pentru a putea verifica măsura în care părintele „rezident” îşi execută obligaţia de întreţinere. Această afirmaţie este valabilă şi în general (cu privire la posibilitatea părintelui „nerezident” de a efectua asemenea verificări), cât şi în special (respectiv cu privire la posibilitatea de a verifica dacă obligaţia este executată în eventualul cuantum stabilit de instanţa de tutelă).

Lipsa unor modalităţi eficiente de cuantificare şi control a modului în care părintele „rezident” îşi execută în natură obligaţia de întreţinere conduce, în mod logic, şi la lipsa unei sancţiuni pentru acest părinte, în măsura în care nu-şi execută corespunzător această obligaţie. Bineînţeles, o neexecutare totală a acestei obligaţii deschide calea către decăderea din drepturile părinteşti, ceea ce, deşi într-o manieră drastică şi neplăcută, ar rezolva totuşi problema sancţionării părintelui „rezident”. Situaţia nu este însă aceeaşi atunci când părintele „rezident” îşi execută deficitar obligaţia de întreţinere în natură, fără însă ca un asemenea caracter deficitar să fie atât de semnificativ încât să poată determina o decădere din drepturile părinteşti. Un asemenea caracter deficitar nu va putea fi nici constatat nici evaluat de către părintele „nerezident”, datorită lipsei mijloacelor legale care să-i permită o asemenea conduită, ceea ce, în cele din urmă, înseamnă că părintele „rezident” va rămâne nesancţionat. Remarcăm aici că, în situaţia imaginară în care totuşi s-ar putea demonstra că părintele „rezident” îşi execută în mod deficitar obligaţia de întreţinere în natură, sancţiunea nu ar putea fi decât obligarea lui la plata unei pensii de întreţinere (asemănător părintelui „nerezident”), ceea ce, aşa cum am văzut mai sus, este imposibil[6].

3.1.2 Părintele „nerezident”

În cazul părintelui „nerezident”, este deschisă, fără îndoială, posibilitatea ca acesta să-şi execute obligaţia de întreţinere în natură. Mai mult, având în vedere că aceasta este regula (aşa cum am arătat la punctul 2 de mai sus), posibilitatea executării în natură va fi prima care va trebui luată în considerare în cazul unui eventual litigiu[7].

Spre deosebire de situaţia părintelui „rezident”, în cazul părintelui „nerezident” sunt prezente atât posibilitatea de a evalua modul în care acesta îşi îndeplineşte obligaţia de întreţinere, cât şi posibilitatea de sancţionare în cazul neîndeplinirii corespunzătoare. Este concluzia care se desprinde din alineatul 2 al art. 530 NCC: dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani.

Astfel, fiind în discuţie ideea de neexecutare a obligaţiei de întreţinere în natură, este clar că va avea loc o evaluare a modului în care aceasta este executată. Observăm însă că textul mai sus citat nu face distincţii după cum neexecutarea este totală sau parţială, astfel încât şi o neexecutare parţială, în măsura în care instanţa de tutelă o consideră suficient de importantă, poate conduce la sancţionarea cu plata unei pensii de întreţinere stabilită în bani.

Din această perspectivă, se cuvine să observăm un oarecare dezechilibru între poziţia părintelui „nerezident” şi cea a părintelui „rezident”, în sensul că părintele „nerezident” este supus unei sancţiuni (plata unei pensii în bani), în măsura în care nu îşi execută, chiar şi numai parţial, obligaţia de întreţinere în natură.

3.2 Aspecte procedurale

            Din perspectiva aspectelor procedurale, trebuie abordate două probleme, respectiv modalitatea de a face aplicabilă obligarea la executare în natură şi obligarea ambilor părinţi la executarea obligaţiei. Nu în cele din urmă, se ridică şi întrebarea dacă se pot schimba modalităţile de executare a obligaţiei în natură.

3.2.1 Obţinerea de către părintele „nerezident” a dreptului de a-şi executa obligaţia de întreţinere în natură

Sub imperiul interesului, părinţii ce se doresc „rezidenţi” formulează cereri de obligare a părintelui „nerezident” la plata unei pensii de întreţinere în bani, neluând în seamă posibilitatea executării obligaţiei de întreţinere în natură. Din diverse motive, după cunoştinţa noastră, părinţii „nerezidenţi” nu reacţionează la o asemenea cerere prin încercarea de a o paraliza, invocând regula executării în natură, ci îşi concentrează eforturile pe a diminua cuantumul pensiei de întreţinere în bani.

Trebuie arătat că, atâta timp cât părintele „nerezident” nu va invoca regula executării în natură, instanţa nu va putea să o invoce din oficiu. Instanţa este sesizată numai cu o cerere de stabilire a pensie de întreţinere în bani (din partea părintelui „rezident”) şi numai pe aceasta o va soluţiona, ca un reflex normal bazat pe principiul disponibilităţii, în baza căruia instanţa se poate pronunţa doar asupra aspectelor ridicate în atenţia sa de către părţi.

Prin urmare, dacă părintele „nerezident” nu solicită instanţei să respingă cererea de stabilire a unei pensii de întreţinere în bani (datorită existenţei regulii executării în natură) şi nu solicită, în acelaşi timp, ca instanţa să dispună obligarea la executarea în natură, instanţa nu va putea proceda din proprie iniţiativă în acest sens. Rezultatul va fi că instanţa va stabili o pensie de întreţinere în bani (aşa cum i-a fost solicitat de părintele „rezident”), eventual într-un cuantum mai mic decât cel solicitat de părintele „rezident”, în măsura în care părintele „nerezident” a putut oferi argumente pentru reducerea acestui cuantum.

De aceea, ideea care trebuie reţinută de părinţii „nerezidenţi” este ca, în măsura în care doresc să „paralizeze” obligarea lor la plata unei pensii de întreţinere în bani, să solicite instanţei, în primul rând, prin întâmpinare, respingerea cererii părintelui „rezident” în acest sens (pe motivul că regula o reprezintă executarea obligaţiei de întreţinere în natură). Dincolo de această apărare, părintele „nerezident” trebuie, în acelaşi timp, să solicite, prin cerere reconvenţională, obligarea ambilor părinţi la executarea obligaţiei de întreţinere în natură (aspect pe care îl vom aborda pe larg mai jos).

3.2.2 Obligarea ambilor părinţi la executarea obligaţiei de întreţinere

Date fiind dispoziţiile art. 499 (1) NCC, potrivit căruia atât tatăl cât şi mama sunt obligaţi, solidar, să dea întreţinere copilului lor, în mod normal, în cadrul unui proces privind obligaţia de întreţinere, instanţa ar trebui să stabilească, pentru fiecare dintre părinţi şi nu numai pentru părintele „nerezident”, modul de executare a obligaţiei de întreţinere[8]. Practic însă, pentru a se realiza acest deziderat, trebuie observate două probleme.

În primul rând, din punct de vedere procedural, pentru a se ajunge la o asemenea decizie, trebuie, aşa cum arătam şi mai sus, ca părintele „nerezident” să solicite acest lucru instanţei de judecată, pe calea unei cereri reconvenţionale. În lipsa unei asemenea cereri, instanţa va rămâne în continuare sesizată numai cu privire la cererea iniţială a părintelui „rezident”, de stabilire a unei pensii de întreţinere în bani pe care, după caz, o va putea respinge (în măsura în care părintele „nerezident” a invocat regula executării în natură) sau o va putea admite (în măsura în care părintele „nerezident” a contestat doar cuantumul pensiei de întreţinere în bani).

În al doilea rând, aşa cum am arătat, părintele „rezident” poate fi obligat doar la executarea obligaţiei de întreţinere în natură. Însă, oricum, obligaţia de întreţinere rezultă oricum din lege şi, teoretic, executarea în natură este regula. Din această perspectivă, nu ar fi exclus ca instanţele să nu mai considere necesar să oblige în mod expres, prin hotărârea pronunţată, părintele „rezident” la executarea în natură a obligaţiei, chiar dacă o asemenea abordare nu s-ar justifica şi nu ar avea nici un temei legal[9].

În măsura în care părintele „nerezident” solicită aplicarea regulii executării în natură, instanţa trebuie să dea preferinţă acestei modalităţi de executare, fiind eronată respingerea solicitării părintelui respectiv pe motive ce ţin, spre exemplu, de neînţelegeri între părinţi. Nu trebuie uitat că părinţii sunt „legaţi” de autoritatea părintească în comun şi, prin urmare, sunt oricum forţaţi (folosind un termen la modă) „să coabiteze” din perspectiva exercitării acestei autorităţi. Din această perspectivă, soluţia naturală este că şi în materia executării obligaţiei în natură trebuie să se manifeste aceeaşi „coabitare”, nefiind admisibile soluţii diferite pe acelaşi considerente[10].

3.2.3 Schimbarea modalităţii de executare a obligaţiei de întreţinere

            Este posibil ca, pe parcursul prestării întreţinerii, unul dintre părinţi să ajungă la concluzia că i-ar fi mai convenabilă o altă modalitate de executare a obligaţiei decât cea stabilită iniţial. Spre exemplu, un părinte „nerezident” care îşi execută obligaţia în natură va putea să considere că este mai bine atât pentru el cât şi pentru copil să îşi execute obligaţia prin plata unei pensii de întreţinere în bani. La fel, un părinte „nerezident”, care iniţial a convenit să plătească o pensie de întreţinere în bani, poate ajunge la concluzia că este mai bine atât pentru el cât şi pentru copil să îşi execute obligaţia de întreţinere în natură.

            Este posibilă legal o asemenea schimbare? În ce ne priveşte, credem că da:atâta timp cât un părinte şi-a executat obligaţia de întreţinere cu bună-credinţă, el ar trebui să fie îndreptăţit să obţină schimbarea modalităţii de exercitare a acesteia, dacă prin aceasta nu se afectează sub nici o formă interesul copilului. Prin urmare, inclusiv un părinte care a fost iniţial obligat la plata unei pensii de întreţinere în bani ar trebui să poată obţine schimbarea modalităţii de executare, prin executarea în natură a obligaţiei de întreţinere[11]. O asemenea soluţie este valabilă, credem noi, atât atunci când obligarea la plata unei pensii de întreţinere în bani a fost pronunţată în temeiul art. 93 din fostul Cod al familiei (art. 403 NCC permiţând, în opinia noastră, un asemenea demers, pe motivul că intrarea în vigoare a NCC, care prevede regula executării în natură, reprezintă o schimbare a împrejurărilor avută în vedere de art. 403 NCC[12]), cât şi atunci când, după apariţia NCC, instanţele au obligat părintele „nerezident” la plata unei pensii de întreţinere în bani fără a fi luată în discuţie regula executării obligaţiei de întreţinere în natură.

            Probabil, singura situaţie în care s-ar putea refuza o asemenea schimbare a modalităţii de executare ar interveni atunci când pensia de întreţinere plătibilă în bani a fost stabilită ca sancţiune pentru neexecutarea obligaţiei în natură. Într-o asemenea situaţie, părintele în cauză este afectat de o prezumţie că nu îşi execută obligaţia în natură şi, de aceea, este în interesul copilului să se menţină plata pensiei de întreţinere. Probabil, însă, de la caz la caz, chiar şi în asemenea situaţii s-ar putea schimba modalitatea de executare, în măsura în care părintele în cauză oferă suficiente motive pentru a convinge că îşi va executa obligaţia în natură.

3.3 Cum se execută obligaţia de întreţinere în natură?

3.3.1 Cuantum

Probabil, problema cea mai spinoasă în cadrul executării în natură a obligaţiei de întreţinere ar fi…   …Citeste mai departe despre Executarea în natură a obligaţiei de întreţinere – scurte comentarii

sursa: blog.arpcc.ro

Executarea in natura a obligatiei de intretinere - overview
5
0 Very Poor
Share

Related Articles

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Write a Comment

Your email address will not be published.
Required fields are marked *

Follow us

Abonati-va la newsletter


Mediere Online Romania - Medierea, alternativa la justitie - Informatii despre o alternativa viabila la justitie. Informatii pentru profesionistii in mediere. Stiri, articole, evenimente, cursuri, tipuri de litigii...

Mediere Romania

Curs valutar live