Mediere Online Romania – MEDIEREA, alternativa la justitie.

Articole

 Breaking News

Hotararea nr. 09 din 29.03.2014 – Organizarea si desfasurarea sedintei de informare privind avantajele medierii

Hotararea nr. 09 din 29.03.2014 – Organizarea si desfasurarea sedintei de informare privind avantajele medierii
aprilie 12
23:09 2014

1. SCOPUL SI ROLUL INFORMARII.

Principiul informarii este o necesitate pentru ca procedura MEDIERII si modul de actiune al mediatorului sa fie cunoscute de parti PREALABIL DECIZIEI lor DE A PARTICIPA la MEDIERE. Principiul informarii guverneaza activitatea mediatorului, ca manager al conflictului, de la primul contact cu partile si pana la finalizarea medierii.

Ca efect al noilor reglementari in materie, principiul informarii a fost consacrat ca fiind un drept legal pentru parti inainte de declansarea unui proces in instanta, cat si o obligatie la solicitarea instantei, pe parcursul procesului, pana la termenul dat de instanta in acest scop.

Scopul informarii este ca mediatorul, luand la cunostiinta de punctul de vedere al partilor implicate in conflict, sa analizeze conflictul dintre ele, sa stabileasca un diagnostic al conflictului si impreuna cu partile implicate sa stabileasca o strategie de rezolvare a acestui conflict, aducand la cunostinta partilor avantajele, efectele, regulile si limitele procedurii de mediere adaptat la situatia lor concreta.

2. CONTINUTUL INFORMARII OBLIGATORII

Continutul informarii cu privire la mediere VA CUPRINDE, fara a se limita, elementele RELEVANTE CU PRIVIRE LA DEFINIREA medierii si principiile acesteia, rolul mediatorului, drepturile si obligatiile partilor, avantajele medierii, efectele juridice ale acordului de mediere, posibilitatea obtinerii pe cale necontencioasa a unei hotarari JUDECATORESTI DE CONSFINTIRE A ACORDULUI DE MEDIERE si posibilitatea autentificarii DE CATRE notarul public A ACORDULUI REZULTAT DIN MEDIERE.
Părţile au libertatea sa isi aleaga mediatorul. Sursa oficiala pentru alegerea mediatorului este tabloul mediatorilor autorizati intocmit de Consiliul de mediere publicat pe site-ul institutiei: www.cmediere.ro.

3. REALIZAREA INFORMARII OBLIGATORII

Etapa de informarea obligatorie A PARTILOR se realizeaza anterior incheierii contractului de mediere.
INFORMAREA OBLIGATORIE SE REALIZEAZA DE MEDIATOR pentru toate partile implicate in conflict, IN INTALNIRI COMUNE SAU INDIVIDUALE IN FUNCTIE DE OPTIUNEA partilor SI A MEDIATORULUI, CARE VA AVEA IN VEDERE ELEMENTELE PARTICULARE ALE CONFLICTULUI, in urma efectuarii analizei de conflict, ca etapa stricta a procedurii de mediere in etapa de informare.

In cazul parcurgerii etapei de informare din procedura de mediere in litigiile aflate pe rolul instantelor de judecata, mediatorul este obligat sa respecte termenul de maximum 15 zile consacrat de art 60^2 din L 192/2006 modificata si completata.

Informarea se va realiza dupa cum urmeaza:

a. In situatia in care ambele parti se prezinta la mediator, acesta nu poate pretinde onorariu pentru activitatea de analiza de conflict si informare a partilor cu avantajele medierii raportate la cazul lor concret.

b. In situatia in care la mediator se prezinta o singura parte si partea nu poate sa asigure prezenta celeilalte/celorlalte parti, mediatorul la cererea acesteia/acestora va proceda, in baza unui contract de pregatire a medierii, la convocarea celeilalte/celorlalte parti la mediere, in vederea informarii, conform art. 43 din legea 192/2006

Etapa de informare a procedurii de mediere consta in analiza conflictului, realizata de mediator, printr-o discutie structurata cu toate partile implicate, privind tipul de conflict, stabilirea unui diagnostic al conflictului, stabilirea unei strategii de rezolvare voluntara si informata a conflictului lor concret, precum si ,,daca partile pot dispune rezolvarea conflictului”

4. ELIBERAREA DOCUMENTELOR DE CATRE MEDIATOR DOVADA INFORMARII OBLIGATORII
Certificatul de informare se elibereaza de mediator doar in situatia in care toate partile conflictului au discutat cu acesta in sedinta comuna sau separata, conflictul a fost analizat, stabilindu-se un diagnostic si partile au fost informate cu avantajele medierii asupra cazului lor concret cu privire la mediere.
Certificatul de informare trebuie semnat de mediator si de părţile participante la şedinţa de informare. Eliberarea certificatului de informare se face numai dupa semnarea acestuia de catre mediator si toate părţile conflictului, independent de parcurgerea etapei de informare in comun sau individual. Certficatul de informare se elibereaza intr-un numar de exemplare originale egal cu numarul partilor informate plus unul pentru arhiva formei de exercitare a profesiei.
Mediatorul elibereaza certificatul de informare si in cazul in care, dupa ce s-a finalizat etapa de informare, una dintre părţile conflictului refuza sa-l semneze, specificand acest fapt in locul semnaturii partii care refuza.

In cazul in care părţile invitate sau solicitantul nu confirma participarea, refuza in scris sau daca a acceptat participarea si nu se prezinta la data fixata pentru sedinta de informare, mediatorul va elibera un proces verbal in care se va consemna situatia specifica acelui caz.
In situatia imposibilitatii finalizarii informarii indiferent de motiv (spre exemplu una dintre parti se retrage in timpul informarii), fapt ce lipseste de eficienta informarea, mediatorul va elibera procesul verbal prevazut de art. 2 alin 1^1 din Legea 192/2006.

Certificatul de informare va fi redactat de catre mediator si va cuprinde următoarele elemente obligatorii:
– datele de identificare ale formei de exercitare a profesiei (obligatoriu denumire, sediul profesional si numarul certificatului de inregistrare fiscala cu data eliberarii acestuia)
– număr de înregistrare al certificatului si data inregistrarii in registrul formei de exercitare a profesiei
– datele de identificare ale mediatorului care a realizat informarea
– data, ora si locul şedinţei de informare
– părţile participante cu toate datele de identificare (nume/denumire si domiciliu/sediu)
– obiectul conflictului si dupa caz numărul dosarului din instanta si instanta pe rolul careia se afla dosarul
– decizia fiecarei părţi in urma informării cu privire la acceptarea medierii
– semnătura si stampila mediatorului si semnatura părţilor

Procesul verbal prevazut la art 2 alin1^1 din Legea 192/2006 va fi redactat de catre mediator si va cuprinde urmatoarele elemente obligatorii:
– datele de identificare ale formei de exercitare a profesiei (obligatoriu denumire, sediul profesional si numarul certificatului de inregistrare fiscala cu data eliberarii)
– număr de înregistrare al procesului verbal si data inregistrarii in registrul formei de exercitare a profesiei
– datele de identificare ale mediatorului
– data, ora si locul stabilit pentru şedinţa de informare
– părţile participante cu toate datele de identificare (nume/denumire si domiciliu/sediu)
– obiectul conflictului si dupa caz numărul dosarului din instanta
– motivul pentru care nu s-a putut realiza informarea TUTUROR PARTILOR
– semnătura si stampila mediatorului si dupa caz, semnatura partilor prezente

de aici puteti descarca formatul .pdf

Hotararea nr. 09 din 29.03.2014 – Organizarea si desfasurarea sedintei de informare privind avantajele medierii - overview
5
0 Very Poor
Share

Related Articles

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Write a Comment

Your email address will not be published.
Required fields are marked *

Follow us

Abonati-va la newsletter


Mediere Online Romania - Medierea, alternativa la justitie - Informatii despre o alternativa viabila la justitie. Informatii pentru profesionistii in mediere. Stiri, articole, evenimente, cursuri, tipuri de litigii...

Mediere Romania

Curs valutar live