Mediere Online Romania – MEDIEREA, alternativa la justitie.

Articole

 Breaking News

PFA nu are acelasi statut ca persoana juridica

PFA nu are acelasi statut ca persoana juridica
august 01
11:23 2016

”În fapt, prin procesul-verbal de contravenție  nr.x din 24.11.2015 , petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.250 lei, reținându-se în fapt că la data de 24.11.2015, ora 13:00, nu a comunicat în termen de 5 zile identitatea persoanei care a condus auto cu numărul de înmatriculare X la data de 01.07.2015, ora 11:15, în județul Tulcea, date ce au fost solicitate prin adresa nr. x/05.11.2015, fapta constituind contravenția prevăzută de art. 39 din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art. 105 pct. 10. (…)

Instanța reține în continuare că potrivit art. 39 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice poliției rutiere, la cererea acesteia și în termenul solicitat, identitatea persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice.

De asemenea, conform art. 105 pct. 10 din același act normativ, text reținul de agentul constatator, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancțiuni fapta săvârșită de către persoana juridică constând în necomunicarea la solicitarea poliției rutiere, a identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul spre a fi condus.

Astfel, sub aspectul încadrării juridice a faptei este de stabilit dacă subiectul activ al contravenției reținute și supuse analizei este sau nu o persoană juridică.

Persoana juridică este o entitate juridică și nu una organizatorică.

Potrivit art. 188 Cod civil, sunt persoane juridice entitățile prevăzute de lege, precum și orice alte organizații legal înființate care, deși nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condițiile prevăzute la art. 187 Cod civil, respectiv au o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul general.

Potrivit art. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 44/2008 prin persoană fizică autorizată se înțelege persoana fizică autorizată să desfășoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forța sa de muncă.

Faptul că un P.F.A. este un subiect de drept distinct față de persoana fizică, că folosește în principal forța de muncă și aptitudinile sale profesionale și răspunde pentru executarea obligațiilor legale sau convenționale și cu patrimoniul propriu (conform art. 19 și art. 20 din actul normativ mai sus menționat), că are un patrimoniu de afectațiune, un sediu profesional, că este supusă autorizării și înregistrării în registrul comerțului (conform art. 7 din același act normativ), că poate avea calitatea de angajator (așa cum se prevede la art. 17) sau că desfășoară în mod individual și independent ca persoană fizică autorizată activitatea, deci în calitate de profesionist, nu conduce la concluzia că ar avea același statut ca persoana juridică.

Din economia O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezultă diferența de tratament juridic dintre persoana fizică și persoana juridică prin limitele de amendă prevăzute.

Astfel, conform art. 102 alin. 1 pct. 14 din act normativ menționat, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă), necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul – persoană fizică, la solicitarea poliției rutiere, a identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul spre a fi condus, în timp ce pentru persoana juridică se aplică amenda prevăzută în clasa a V-a de sancțiuni (de la 21 la 100 puncte-amendă).

Ca atare, în mod eronat agentul constatator a reținut calitatea de persoană juridică a petentului și a aplicat o amendă în cuantum de 5.250 lei (50 x 105), în condițiile în care amenda maximă ce ar fi putut fi aplicată pentru contravenția reținută în sarcina petentului ar fi fost de 2.100 lei (20 x 105).

Or, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, individualizarea cuantumului amenzii aplicate se realizează conform criteriilor de individualizare prevăzute de textul sancționator, neputându-se aplica o amendă peste maximul legal, în caz contrar, încălcându-se principiul legalității sancțiunilor contravenționale.

Față de motivele în fapt și în drept mai sus menționate urmează a se admite plângerea contravențională și, pe cale de consecință, se va anula procesul-verbal de contravenție contestat.” (Judecătoria Tulcea, Sentința civilă nr. 1900/8 iulie 2016, www.rolii.ro)

sursa: legal-land.ro

PFA nu are acelasi statut ca persoana juridica - overview
5
0 Very Poor
Share

Related Articles

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Write a Comment

Your email address will not be published.
Required fields are marked *

Follow us

Abonati-va la newsletter


Mediere Online Romania - Medierea, alternativa la justitie - Informatii despre o alternativa viabila la justitie. Informatii pentru profesionistii in mediere. Stiri, articole, evenimente, cursuri, tipuri de litigii...

Mediere Romania

Curs valutar live