Mediere Online Romania – MEDIEREA, alternativa la justitie.

Articole

 Breaking News

Procesul penal – obiectul procedurii camerei preliminare

Procesul penal – obiectul procedurii camerei preliminare
noiembrie 05
22:15 2015

”Camera preliminară reprezintă o fază separată a procesului penal, distinctă de urmărirea penală şi de judecată. Funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată apare ca o instituţie sui generis, de sine stătătoare. Judecătorul de cameră preliminară nu face acte de urmărire penală, dar nici nu judecă.

În cadrul procedurii camerei preliminare se efectuează un control de legalitate a posteriori atât a actului de trimitere în judecată, cât şi a probelor pe care se bazează acesta, astfel încât întreaga fază de urmărire penală să fie examinată şi cercetată, iar actele procesuale, procedurale, probele sau procedeele probatorii efectuate sau obţinute prin încălcarea echitabilităţii procedurilor să fie eliminate.

Potrivit art 342 NCPP, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor ori, a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

În cadrul acestei etape se verifică, aşadar, legalitatea sesizării instanţei, competenţa acesteia, legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale.

Judecătorul de la curte reţine că, rechizitoriul prin care se dispune trimiterea în judecată a inculpatului şi sesizarea instanţei de judecată trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală. Astfel, trebuie să existe concordanţă deplină între ordonanţa de continuare a urmăririi penale faţă de suspect, ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale şi dispoziţia de trimitere în judecată din rechizitoriu, atât sub aspectul faptei reţinute în sarcina inculpatului cu încadrarea juridică ce este corespunzătoare, cât şi a identităţii acestuia. (…)

S-a statuat în teoria şi practica judiciară că prin sintagma „faptă arătată în actul de sesizare” nu se poate înţelege doar simpla referire la o anumită infracţiune menţionată în succesiunea activităţii inculpatului, ci descrierea detaliată a acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, respectiv de a investi instanţa, o atare condiţie fiind îndeplinită doar în cazul în care, fapta arătată prin rechizitoriu este însoţită de precizarea încadrării juridice şi de dispoziţia de trimitere în judecată pentru ea, garanţii procesuale menite să asigure aflarea adevărului, dreptul de apărare al celui judecat şi mai ales dreptul la un proces echitabil.

Aceste garanţii sunt reglementate atât prin disp.art.8 C.proc.pen., art.24 din Constituţie dar şi disp.art.6 paragr.3 lit.a din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România prin Legea 30/1994 conform cărora „orice acuzat are, în special, dreptul să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa”.

În jurisprudenţa sa, Curtea de la Strasbourg a explicat ce se înţelege prin „cauză” şi natura acuzaţiei, aduse împotriva unei persoane, în hotărârea din 24.10.1996 privind cauza De T.Torres c/a Spaniei, arătând că acestea se referă la faptele materiale imputate care stau la baza acuzaţiei, la calificarea juridică a acestora, precum şi la circumstanţele agravante existente, iar informarea în mod amănunţit asupra faptelor imputate şi încadrarea juridică a acestora, nu ar trebui, în niciun caz, să fie ulterioară dispoziţiei de trimitere în judecată.

În hotărârea din 25 iulie 2000 privind cauza Mattoccia c/a Italiei,în cauza Mattei contra Franţei din 19 decembrie 2006 şi Pelissier şi Sassy contra Franţei din 23 martie 1999 şi Dallos contra Ungariei din 1 martie 2001, Curtea a considerat de asemenea, că o informare precisă şi completă cu privire la faptele care se reproşează acuzatului şi a calificării juridice reprezintă o condiţie esenţială pentru echitatea procedurilor judiciare, apreciindu-se că aceasta trebuie făcută inclusiv prin intermediul actului de acuzare, care nu trebuie să fie caracterizat prin imprecizie cu privire la aspecte esenţiale, sens în care s-a exemplificat locul şi data comiterii infracţiunii imputate, concluzionând că neregulile din actul de sesizare cu privire la faptele pentru care este acuzată o persoană şi încadrările juridice ar conduce la imposibilitatea pregătirii apărării cu privire la acuzaţiile aduse.

Instanţa de la Strasbourg a decis că există o legătură evidentă între dispoziţiile cuprinse în art.6 paragr.1 lit.a şi cele din art.6 paragr.3 lit.b, că este necesar ca autorităţile naţionale să depună o maximă diligenţă cu privire la modul în care se face notificarea acuzaţiei către cel interesat, deoarece actul de acuzare are un rol determinant în procedura penală; începând cu data notificării, persoana în cauză este oficial avizată despre baza factuală şi juridică a învinuirii ce i se aduce.

CEDO consideră că, în materie penală, o informare precisă şi completă cu privire la faptele ce se reproşează acuzatului şi a calificării lor juridice reprezintă o condiţie esenţială a unui proces echitabil garantat de art.6 paragr.1 din Convenţie şi a decis că statele contractante au obligaţia de a adopta măsuri pozitive care să garanteze respectarea efectivă a drepturilor înscrise în art.6.

S-a statuat în raport de toate aceste consideraţii, că sesizarea instanţei va fi legal efectuată doar în situaţia în care în dispozitivul actului de trimitere în judecată este menţionată fapta cu încadrarea ei juridică, în legătură cu care s-au efectuat acte de urmărire penală, în funcţie de care inculpatul şi-ar putea efectua o apărare adecvată în lumina art.6 paragr.3 lit.b din Convenţia Europeană.

Atât legislaţia europeană cât şi practica constantă a instanţei supreme învederează că „pentru a se considera că instanţa este legal sesizată din perspectiva limitelor rechizitoriului, este necesar ca în cuprinsul acestuia, să fie arătate în mod concret faptele care fac obiectul trimiterii în judecată, să fie precis determinate, cu încadrarea juridică legală, pentru ca astfel să poată fi stabilit cadrul procesual şi să rezulte voinţa neechivocă a procurorului de trimitere în judecată, întrucât existenţa unor necorelări evidente între partea expozitivă şi dispozitivă a acestuia, nu pot fi de natură să investească legal instanţa”. (Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, încheiere nr. 217 din 22 aprilie, www.curteadeapelcluj.ro)

 

sursa: legal-land.ro

Procesul penal – obiectul procedurii camerei preliminare - overview
5
0 Very Poor
Share

Related Articles

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Write a Comment

Your email address will not be published.
Required fields are marked *

Follow us

Abonati-va la newsletter


Mediere Online Romania - Medierea, alternativa la justitie - Informatii despre o alternativa viabila la justitie. Informatii pentru profesionistii in mediere. Stiri, articole, evenimente, cursuri, tipuri de litigii...

Mediere Romania

Curs valutar live