Mediere Online Romania – MEDIEREA, alternativa la justitie.

Articole

 Breaking News

Rostul pedepsei

Rostul pedepsei
martie 11
18:21 2014

 Autor: Cătălin Avramescu   –   Toma d’Aquino afirmă, la un moment dat, ceva tulburător. Sfinţii din Rai au capacitatea de a vedea chinurile celor care au fost osândiţi în Iad. De ce ar fi necesar ca aceştia să contemple un spectacol atât de cumplit? Pentru a avea o idee încă şi mai completă despre propria lor fericire. (Beati in regnum coelesti videbunt poenas damnatorum ut beatitudo illis magis complaceat).

     Unele idei sau enunţuri ne servesc ca o picătură de turnesol. Ne obligă să ne asumăm, radical, o opţiune sau alta. Despre pedepse, fiecare are opinii. Însă formula Sfântului Toma ne pune într-o situaţie nouă, de a gândi până la capăt scopul pedepsei. Într-adevăr, dumneavoastră ce credeţi?

     Dacă socotiţi că Toma exagerează, sunteţi într-o companie ilustră. Nietzsche însuşi semnalează, cu indignare, pasajul din Summa Theologica (Supplementum, Q. 94), în războiul său cu moralitatea creştină calificată de el drept o „moralitate a sclavilor”.

     Dacă însă înclinaţi, precum subsemnatul, să credeţi că Toma a enunţat o idee profundă, atunci rămâne să ne întrebăm ce rost are pedeapsa.

     Aici, etica şi filozofia dreptului ne învaţă că există trei mari răspunsuri-standard (le prezint într-o ordine indiferentă). Primul: pedeapsa are un rol educativ. În primul rând asupra celui pedepsit. Teza este simplă. Omul stă la închisoare, se gândeşte la faptele sale şi se căieşte. La ieşirea de după gratii, este un alt om.

     Din păcate, această justificare suferă de un optimism incurabil. Încă de la începuturile penologiei moderne numeroşi teoreticieni au observat că închisoarea este, de multe ori, „o şcoală a crimei”. Astfel încât departe de a se reforma, mulţi deţinuţi coboară mai mult pe panta degradării morale. Se asociază cu alţii de teapa lor, învaţă tehnici noi, se integrează în reţele infracţionale care se extind şi dincolo de zidurile penitenciarului.

     Prima justificare a pedepsei, aşadar, este destul de discutabilă. Să vedem care ar fi a doua. Prevenirea. Pedepsirea infractorilor este justificată, în această optică, pentru că previne alte delicte. În două moduri. Pe de-o parte, pentru că cei ajunşi după gratii nu mai pot să îşi desfăşoare talentele infracţionale. Pe de altă parte, pentru că descurajează pe alţii, potenţiali infractori, să mai treacă la fapte.

     În legătură cu această a doua justificare a curs foarte multă cerneală. Nici nu am să încerc să rezum. Am să punctez doar una dintre probleme. Studiile criminologice par să arate că un grup de infractori nu sunt deloc descurajaţi de pedepsele mai mari. Este vorba de acei „delicvenţi de carieră”, autori ai unor fapte grave şi repetate.

     Din studii mai pare să rezulte şi altceva. O formă eficientă a prevenţiei, dacă nu cumva cea mai eficientă, este pur şi simplu ţinerea după gratii a deţinuţilor. Cu cât mai mult, cu atât mai mici sunt şansele de recidivă.

     A treia justificare este, cred, cea mai interesantă. Este vorba de răzbunare.

     Aceasta poate lua mai multe forme. Una dintre acestea, cea mai intuitivă şi mai acceptabilă în societăţile moderne, este aceea a „reparaţiei”. Ai furat un bou? Aduci înapoi boul. Ai şterpelit un ou? Plăteşti oul.

     Pare simplu, dar nu este. Schema este greu, dacă nu imposibil de aplicat în cazul multor infracţiuni. Cineva a înşelat o firmă. Îl păcălim şi noi, la rândul nostru? Nu pare nici fezabil şi nici just.

     Rămâne, în acest ultim caz, teoria răzbunării pure. „Rău faci, rău primeşti!”. Ea pleacă de la intuiţia unui fapt elementar. Dreptatea presupune ca oamenii răi să primească ce merită. „După faptă, şi răsplată!”.

     Dacă vom compara, rapid, cele trei formule (reformă, prevenţie, răzbunare), vom constata că ideea răzbunării (sociale sau individuale) este mult mai plauzibilă decât cred mulţi. Dreptatea presupune, într-o măsură importantă, capacitatea de a plăti „cu vârf şi îndesat”.

     Până la Raiul sfântului catolic, să vedem ce se întâmplă în societăţile reale. În unele, simţul justiţiei este acut. Pedepsele sunt grele, toleranţa faţă de fărădelege este minimă. Acestea sunt societăţi bine-rânduite şi prospere, unde există un cult al Justiţiei.

     În altele, există impresia că „merge şi aşa”. Că unii „sunt şi ei oameni”. Au fost, poate, victimele „anturajului”. Au furat, dar „au şi făcut ceva”. Eventual, au „învăţat lecţia” în timp record. Rezultatele sunt previzibile: dispreţ faţă de lege, dezordine şi instabilitate.

     Occidentul a devenit ceea ce este şi printr-o intransigenţă deosebită faţă de răufăcători. Lucruri care sunt permise aproape peste tot altundeva devin delicte serioase într-un stat de drept modern. Acolo, unii indivizi stau la închisoare cu anii pentru că societatea crede că ei asta merită. Scurt şi fără complicaţii. Într-adevăr, în aceste societăţi nu veţi descoperi practic niciun fel de simpatie pentru cei care au călcat pe lângă lege.

     Pasajul lui Toma, cred, dezvăluie ceva despre această intransigenţă. Despre sursele sale teologice şi despre justificările sale morale. Pedeapsa – ne învaţă sfântul catolic – are rostul său.

     Notă: Domnul Cătălin Avramescu este ambasador al României în Finlanda şi Estonia.

sursa: bursa.ro

Rostul pedepsei - overview
5
0 Very Poor
Share

Related Articles

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Write a Comment

Your email address will not be published.
Required fields are marked *

Follow us

Abonati-va la newsletter


Mediere Online Romania - Medierea, alternativa la justitie - Informatii despre o alternativa viabila la justitie. Informatii pentru profesionistii in mediere. Stiri, articole, evenimente, cursuri, tipuri de litigii...

Mediere Romania

Curs valutar live