Mediere Online Romania – MEDIEREA, alternativa la justitie.

Articole

 Breaking News

Suntem toti diferiti

Suntem toti diferiti
noiembrie 12
21:12 2015

Autor Ovidiu Constantinescu, expert în comunicare, coordonatorul proiectului `Construieşte-ţi cariera`      Nu m-am putut stăpâni să nu fac o referință la o scenă din filmul „The Life of Brian”, de departe cea mai bună comedie pe care am văzut-o vreodată. Mesajul este că suntem diferiți și chiar și înțelepții ne îndeamnă să ne găsim unicitatea pentru a fi mai buni și mai valoroși. Uniformitatea și uniformizarea nu aduc decât platitudine, mulțumire de și cu sine, stagnare – în cel mai bun caz.

Și acum revenim la avocați și comunicare… cam care ar fi motivele pentru care un client ar apela la serviciile unui anume avocat decât la serviciile altuia, atâta timp cât „toți suntem la fel”? Răspunsul clasic - „pe baza reputației”, nu face decât să ne întoarcă exact la locul de unde am pornit: „dacă toți suntem la fel, avem, oare, toți aceeași reputație…sau nu?”

Oricât ne-am strădui să ne păcălim că „toți suntem la fel, suntem toți avocați” este o ne-realitate, ca să nu îi spun altfel. De fapt, dacă este să nu fim ipocriți, TOȚI avocații își doresc să fie altfel dar, din păcate, nu toți reușesc asta, ceea ce-i deosebeşte fiind: a) performanța profesională; b) abilitatea de a se face remarcați în comunitate; c) felul în care reușesc să devină modele pentru noile generații de avocați; d) felul în care sunt gata să dea înapoi comunității din prea-plinul propriu financiar și/sau de expertiză profesională; e) măsura în care se implică în viața cetății.

Comunicarea eficientă pornește de la răspunsul la întrebarea : „Ce mă deosebește pe mine fundamental de ceilalți, ce mă face unic?” Acum, cu siguranță, este evident de ce a trebuit să fac acele exerciții de sinceritate profesională…undeva, acolo, sigur se găsește un grăunte de diamant care strălucește într-un fel cu totul și cu totul deosebit, pentru că altfel…altfel, alegerea unui avocat ar putea fi un act de o indiferență jignitoare atât pentru fiecare avocat în parte, cât și la nivelul întregii profesii.

Brandingul și rebrandingul reprezintă expresia la nivel de comunicare strategică a raporturilor între casele de avocatură, între avocați, a încercărilor lor de a restabili cu periodicitate ce îl deosebește pe un actor de celălalt, un fel de extrem de sofisticat și simbolic „joc cu mărgele de sticlă”, dacă ar fi să-l parafrazăm pe Herman Hesse.

La un moment dat, actorii importanți din piață observă că au început să semene prea mult unii cu alții și atunci fac tot ce le stă la îndemână să fie iar deosebiți, să fie iar altfel decât „ceilalți” și – mai ales – să fie deosebiți de cum erau înainte: mai buni, mai performanți, mai atrăgători.

A găsi „diferențiatorul” – adică acel lucru pozitiv, oricât de mărunt ar fi el – care te face „altfel” decât celălalt (competitor) este esențial în comunicare și acest „diferențiator” devine cheia de boltă care susține întregul edificiu al procesului de comunicare. Toate mesajele pe care le transmitem prin activități tactice nu trebuie să facă nimic altceva decât să transmită și să întărească acel diferențiator pozitiv, acel ceva care mă face pe mine mai bun și mai dezirabil decât cei din jurul meu.

Să facem acum un mic exercițiu și să vedem câți se recunosc în lista de mai jos și hai să vedem cine NU a scris vreodată în prezentarea trimisă unui (prospectiv) client următoarele:

  1. a) suntem profesioniști desăvârșiti;b) clientul este în centrul atenției noastre; c) apărăm cu strășnicie toate drepturile legitime ale clientului; d) evităm cu strictețe conflictele de interese; e) avem tarife/onorarii (extrem de) competitive; f) acoperim toate ariile de practică; g) suntem întotdeauna la dispoziția clientului;h) răspundem cu celeritate tuturor solicitărilor venite din partea clientului; i) avem o politică de onorarii flexibilă, adaptată cerințelor  fiecărui client; j) suntem interesați într-o colaborare pe termen lung; k) suntem o echipă dinamică; l) suntem o echipă tânără; m) suntem o echipă cu o abordare inovativă a chestiunilor de drept; n) aspirăm să fim cea mai bună echipă de avocați; o) înțelegem în profunzime domeniul în care activați; p) avem o bogată experiență în domeniu; q) ne place să considerăm clientul ca parte a echipei noastre; r) suntem parte a echipei dumneavoastră (de business); s) succesul clientului este cea mai mare satisfacție profesională pentru noi; t) calculăm întotdeauna riscurile juridice ale acțiunilor; înțelegem bine implicațiile financiare ale acțiunilor juridice propuse pentru (businessul) dumneavoastră; u) suntem capabili să ne dedicăm toate eforturile noastre pentru a  duce la bun sfârșit proiectul/speța; v) cea mai importantă resursă pe care o punem la dispozița dumneavostră este echipa de avocați; w) avem o atitudine pro-activă; x) oferim servicii juridice customizate strict pentru nevoile fiecărui client; z) comunicarea cu clientul este una din cele mai importante valori pentru noi.

Nu-i așa că suntem toți diferiți?

Cred că începeți să vă prindeți că în construirea unei cariere de succes nu aveți cum să evitați o comunicare autentică a elementelor care vă diferențiază de mase, dar you have to think it for yourself.

sursa: avocatura.com

Suntem toti diferiti - overview
5
0 Very Poor
Share

Related Articles

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Write a Comment

Your email address will not be published.
Required fields are marked *

Follow us

Abonati-va la newsletter


Mediere Online Romania - Medierea, alternativa la justitie - Informatii despre o alternativa viabila la justitie. Informatii pentru profesionistii in mediere. Stiri, articole, evenimente, cursuri, tipuri de litigii...

Mediere Romania

Curs valutar live