Mediere Online Romania – MEDIEREA, alternativa la justitie.

Articole

 Breaking News

Tematica „regenerării urbane”

Tematica „regenerării urbane”
decembrie 20
22:59 2013

Interviu cu Jacqueline Morand-Deviller, Profesor emerit la Universitatea Paris I Panthéon – Sorbonne, Preşedintele Asociaţiei Internaţionale de Dreptul Urbanismului (AIDRU)

Pandectele Române: Dreptul urbanismului s-a născut în cadrul dreptului public general şi poartă o puternică amprentă franceză. Cum l-aţi califica, în calitate de disciplină ştiinţifică, ramură distinctă a dreptului? Prin ce se manifestă specificitatea sa?

Jacqueline Morand-Deviller: Dreptul urbanismului este o ramură a dreptului destul de „tânără”. În Franţa s-a manifestat, cu o oarecare ezitare, după Primul Război Mondial, prin legea planificării din 1919, apoi prin legea privind proiectele de amenajare şi autorizaţiile de construire din 1943; însă consacrarea sa s-a produs după cel De-al Doilea Război Mondial, cu ocazia generalizării planificării urbane şi a amenajării operaţionale, acestea dobândind un caracter „oficial”. Apoi, a intervenit o descentralizare semnificativă în domeniul urbanismului, care anul acesta împlineşte 30 de ani. Aceasta a modificat semnificativ implementarea politicilor urbanistice, încredinţând comunelor totalitatea competenţelor în materie de urbanism şi de mediu.

Dreptul urbanismului este, în esenţa sa, o subramură a dreptului public. La origine, era definit ca o poliţie specială în cadrul „poliţiei administrative”, axată pe securitate, salubritate, protejarea patrimoniului cultural, dar, încet-încet, şi-a câştigat autonomia şi importanţa care l-au consacrat ca ramură de sine stătătoare. Atât dreptul urbanismului, cât şi dreptul mediului, care este şi mai recent, au fost codificate în Franţa prin două documente din ce în ce mai stufoase: Codul urbanismului şi Codul mediului. În ceea ce priveşte competenţa în domeniul urbanismului, aceasta este atribuită în general unuia dintre ministerele „mari”, alături de amenajarea teritoriului, transporturile şi, uneori chiar, mediul. Acesta din urmă, în anumite opinii, are avantajul de a i se conferi un minister autonom, pentru a-şi putea îndeplini mai bine funcţiile, dar urbanismul, în ciuda specificităţii sale, beneficiază rareori de o structură ministerială autonomă, fiind integrat, la un moment dat, într-un efemer „ministère de la Ville” (minister al oraşului), cu competenţe incerte.

Spre deosebire de dreptul mediului, dreptul urbanismului nu este nici constituţionalizat (domeniul fiind introdus în Constituţia Franţei prin „Carta mediului”), nici privatizat (ca în cazul societăţilor eco-responsabile, care îi acordă o dimensiune privată dreptului mediului). Constituţionalizarea dreptului urbanismului s-a realizat, însă, în mod indirect, prin principiile sale generale: participarea, informarea, precauţia etc., astfel cum figurează în Carta mediului. În ce priveşte aspectele de ordin privat, se constată existenţa unui fenomen de contractualizare, între autorităţile publice şi partenerii privaţi, în cazul operaţiunilor de amenajare, exemplul cel mai bun fiind, în cazul francez, cel al zonelor de amenajarea concertată (ZAC). Însă aceste asocieri ale particularilor în cadrul operaţiunilor de interes general nu este originală, fiind un sistem împrumutat din dreptul administrativ.

Specificitatea dreptului urbanismului se poate observa în ceea ce priveşte contenciosul care, soluţionat în faţa instanţei administrative, cunoaşte anumite proceduri care derogă de la regulile generale de contencios administrativ. Contenciosul în legalitate este important sub aspect cantitativ, spre deosebire de contenciosul în răspundere, încă modest, şi propune soluţii de genul anulării actelor urbanistice de autorizare, ceea ce provoacă neplăceri dezvoltatorilor imobiliari şi publicului larg, gara mereu să critice un sistem juridic prea formalist şi procedural. O reformă a contenciosului de urbanism este în curs de desfăşurare, tinzându-se spre un control mai sporit al frecvenţei şi duratei judecării cauzelor, în vederea „accelerării proiectelor de construcţie”. Dacă această reformă va reuşi, contenciosul de urbanism va fi şi mai specializat ca înainte, fără ca această să dăuneze virtuţilor democratice ale acţiunii pentru exces de putere, emblemă a contenciosului administrativ francez.

În orice caz, specificitatea dreptului urbanismului a avut, drept consecinţă, crearea în cadrul facultăţilor de drept a disciplinei cu acelaşi nume, cel mai frecvent în cadrul studiilor de masterat, consacrate exclusiv dreptului urbanismului, sau acestuia împreună cu dreptul construcţiilor. Numeroase dizertaţii sau teze de doctorat au fost realizate în acest context, fiind publicate şi o serie de lucrări de specialitate, destinate atât studenţilor, cât şi practicienilor.

P.R.: Care sunt, în prezent, problemele de reglementare prioritare în domeniul urbanismului?

J.M.-D.: În materie de urbanism, ca şi în alte domenii, de altfel, Franţa a cunoscut în ultimii ani o veritabilă inflaţie a textelor legislative, care generează mai puţin o instabilitate, în condiţiile în care cadrul general nu se modifică, şi mai degrabă o complexitate şi o obscuritate a normelor. Dreptul amenajării teritoriului şi cel al planificării urbane au făcut obiectul unor reforme recente, şi ne aşteptăm la o serie de noi aşa-zise „mari legi” privind autorizarea de construire şi contenciosul de urbanism. Această accelerare forţată prejudiciază însă accesibilitatea şi inteligibilitatea dreptului; anumite reforme nici nu beneficiază de timpul suficient pentru a fi aplicate, căci sunt imediat înlocuite prin reglementări noi, legile se încurcă în aspectele de detaliu iar derogările se înmulţesc.

Şi totuşi, cadrul general, din care se inspiră politicile urbanistice contemporane, nu s-a schimbat deloc. Este evident că acestea sunt indisociabile de politicile de mediu, iar finalităţile urmărite sunt adesea comune. Cea a dezvoltării durabile inspiră planificarea urbană (planul de amenajare şi dezvoltare durabilă – PADD), iar aceasta trebuie să echilibreze cei trei piloni ai dezvoltării economice, ai mediului şi ai coeziunii sociale.

Aceasta din urmă a dobândit o importanţă specială în ultimii ani. Legea privind solidaritatea şi regenerarea urbană din 2000 caută să ofere soluţii pentru dificultăţile şi inechităţile sociale pe care procesele respective le implică. Astfel, se impune ca o prioritate obiectivul diversităţii sociale, iar în problema delicată a spaţiilor de construit, este privilegiată regenerarea urbană, în vederea contracarării extinderii urbane. Se impune, deci construirea noului spaţiu urban deasupra celui vechi, ceea ce poate duce la o densificare a solurilor şi la construcţii de înălţimi din ce în ce mai mari.

O altă prioritate o constituie dezvoltarea unui urbanism de „proiect”, respectiv importanţa conferită prezentării de proiecte globale de dezvoltare durabilă, care să depăşească cadrul local mult prea îngust. Normele naţionale pot îndruma iniţiativele locale şi, în acelaşi timp, se caută remedierea fragmentării locale pe calea unei generalizări a schemelor de coerenţă teritorială (SCOT), cu largă acoperire interurbană.

Imperativele transparenţei, concertării şi participării cetăţenilor la luarea deciziilor publice s-au impus încet-încet, Franţa asigurându-şi şi în acest context o poziţie de pionierat, deşi oarecum reticentă. Este adevărat că, prin Convenţia de la Aarhus şi directivele europene pe aceeaşi temă au dat startul în materie de mediu. Interesantă este, de pildă, obligaţia autorităţilor locale de a organiza o consultare prealabilă a locuitorilor în cadrul proiectelor de amenajarea teritorială.

P.R.: Cum apreciaţi dezvoltarea dreptului urbanismului în ţările Europei centrale şi de est? Dar în ce priveşte România?

J.M.-D.: Aprecierea mea nu poate fi decât superficială, în condiţiile în care cunoştinţele mele asupra diferitelor sisteme de drept rămân limitate. Colocviul de la Bucureşti este extrem de binevenit, din acest punct de vedere. Am impresia că România, dar şi celelalte state central şi est-europene trebuie să rezolve problema delicată a descentralizării. Exemplul Franţei poate ajuta la procesul de concepţie, în măsura în care dreptul urbanismului, înaintea reformei radicale din 1983, era, ca şi în aceste ţări, centralizat excesiv.

Atunci când este vorba despre reconstruirea unei ţări distruse de război, urmat de un baby boom ce a impus relocalizarea rapidă a unei populaţii în creştere, asemenea operaţiuni nu pot fi desfăşurate în mod eficient de către autorităţile de stat.

Rezultatele au fost totuşi considerate ca fiind satisfăcătoare, iar sub acest regimuri centralizate au fost puse la punct planificări urbane riguroase, împreună cu un sistem clar al autorizării construcţiilor şi lotizărilor, mecanisme de gestiune funciară, finanţarea operaţiunilor de amenajare etc. Acest „iacobinism” era favorabil, aşadar, urbanismului, dar „democraţia de proximitate” specifică dă naştere unei necesităţi a unei democraţii participative inevitabile.

Descentralizarea dorită şi pregătită de mult timp a putut fi impusă în perioada 1982-1983, iar procesul a fost ireversibil.

S-ar putea întâmpla la fel şi în România, iar problemele vor fi similare celor cu care s-a confruntat Franţa. Trebuie, pe de o parte, să se găsească un just echilibru între nivelul local şi cel naţional, acesta din urmă fiind factorul de ordine şi de coerenţă. Trebuie, pe de altă parte, să se găsească perimetrul teritorial potrivit şi competenţele ce trebuie acordate la fiecare nivel. În Franţa, regiunea are competenţe în materie de mediu, dar foarte puţine în materie de urbanism, care impune o proximitate sporită. O altă problemă care se pune este cea a specificităţii perimetrelor şi a identificării de noi spaţii în raport cu decupajul tradiţional al colectivităţilor teritoriale; astfel, acestea teritorii nu trebuie însărcinate cu competenţe specifice, deoarece s-ar ajunge la situaţii de dublă reglementare şi de confuzii.

S-a reluat, în 1983, prin primul articol al Codului francez al urbanismului, ideea că „teritoriul francez este patrimoniul comun la naţiunii”, o declaraţie fără consecinţe juridice semnificative, dar care implică faptul că colectivităţile teritoriale gestionează şi răspund pentru acest patrimoniu, dar şi ca autonomia lor de gestiune are anumite limite.

România va trebui să se arate mai deschisă faţă de exigenţele cetăţenilor, altfel spus să dezvolte, în special în domeniul urbanismului, mecanisme de concertare (precum Comisia naţională franceză pentru dezbateri publice) şi de participare (Convenţia de la Aarhus priveşte exclusiv mediul, dar acesta a „impregnat” din ce în ce mai mult urbanismul). Progresul noilor tehnologii deschide perspective imense în acest sens.

Fermitatea instanţei administrative în ce priveşte controlul de legalitate a deciziilor de urbanism este, pentru mulţi, corespunzătoare respectului datorat legilor; mai mult decât atât, în condiţiile în care rolul asociaţiilor se dezvoltă din ce în ce mai mult, se impun garanţii de neutralitate şi fiabilitate, fără a fi necesară şi o rigoare excesivă: a se vedea, de exemplu, situaţia „asociaţiilor agreate”.

P.R.: Colocviul bienal al AIDRU are loc, în septembrie 2013, la Bucureşti. Care este rolul acestor evenimente în dezvoltarea dialogului între specialişti? Care sunt obiectivele tematicii avute în vedere cu această ocazie?

J.M.-D.: Voi evoca, în cele ce urmează, un scurt „istoric” al AIDRU, mărturie a ce pot realiza oamenii de ştiinţă care nu dispun de alte mijloace decât un simţ al fraternităţii, al devotamentului… şi al propriei cunoaşteri! Asociaţia Internaţională de Drept la Urbanismului (AIDRU ) a fost creată acum 20 de ani, iar eu am fost cooptată la iniţiativa profesorului Henri Jacquot, cu ocazia unui colocviu internaţional organizat la Paris. Propunerea sa a fost unanim acceptată, eu devenind preşedinte, iar dl. Jacquot secretar general. Exista, deja, o Asociaţie franceză de drept al urbanismului (AFDRU), creată în anii 1980, care reunea un grup de profesori universitari de drept public care desfăşurau o activitate de pionierat în domeniul urbanismului, disciplină încă în curs de dezvoltare. În cadrul acesteia, eu eram tot preşedinte, secretar general fiind Yves Jégouzo. Eram, practic, un grup de tineri profesori legaţi printr-o strânsă prietenie, şi organizam în mod regulat Colocvii de mare anvergură la Paris, dar şi în provincie, mulţumită dinamismului colegilor noştri. Trebuie să precizez în acest context că prietenia cu profesorul Michel Prieur a avut drept consecinţă o strânsă colaborare cu Societatea franceză de dreptul mediului(SFDE), creată de dânsul, şi care dobândise o recunoaştere deosebită; astfel, cele două asociaţii acordau premii unor teze de doctorat la fiecare doi ani, şi gestionam împreună o bibliotecă specializată, în vederea publicării acestora la Librairie générale de droit et de jurisprudence (LGDJ).

Am avut plăcerea de a face cunoştinţă cu profesorii Mircea Duţu şi Marilena Uliescu în cadrul colocviilor SFDE la care participă cu succes de foarte mulţi ani.

Unul dintre meritele AIDRU este de a stimula crearea, după modelul francez, a unor asociaţii naţionale în diferite state europene. Condiţia utilizării limbii franceze ca limbă comună nu a reprezentat un obstacol, de-a lungul anilor constituindu-se o reţea a asociaţiilor de drept al urbanismului, ce a cuprins Portugalia, Belgia, Italia, Spania, Elveţia, Grecia şi România. Mulţumită devotamentului secretarilor generali Henri Jacquot, Erminio Ferrari şi Thierry Tanquerel,, cărora le aduc pe această cale un călduros omagiu, AIDRU, fără alte mijloace decât dinamismul asociaţiilor naţionale, a reuşit să organizeze la fiecare doi ani un colocviu în fiecare ţară. Ultimul a avut loc la Coimbra, penultimul la Salonic, iar celelalte la Roma, Louvain, Geneva, Lausanne, Paris….

Colocviu din septembrie 2013 este organizat de către asociaţia naţională română şi ţin să-i mulţumesc preşedintelui său, profesorul Mircea Duţu, organizatorul acestei manifestări. Colocviile durează, în general, o zi şi jumătate. Tematicile sunt alese cu doi ani înainte; ultima viza „Contractul în dreptul urbanismului”, iar cel de la Bucureşti, „Regenerarea urbană”. Acestea sunt precedate de răspunsurile formulate de asociaţii chestionarelor propuse, iar fiecare ţară desemnează un raportor general. Lucrările sunt apoi publicate în limba franceză, ceea ce implică un interval de timp mai lung, datorită necesităţii unei traduceri perfecte. Se publică prin intermediul Grupului de cercetare în dreptul amenajării teritoriale, urbanismului şi habitatelor (GRIDAUH), care a preluat asociaţia franceză şi care a adus o importanţă contribuţie studiului dreptului comparat al urbanismului.

Studiul şi înţelegerea dreptului nu mai sunt ceea ce erau. Referinţele care se impun juriştilor europeni nu mai sunt exclusiv naţionale, odată cu invazie dreptului Uniunii Europene şi obligaţia cunoaşterii profunde a acestuia. „Dialogul judecătorilor”, care se realizează între jurisdicţiile supreme naţionale şi Curţile de la Luxemburg şi Strasbourg a contribuit la succesul federalismului juridic în cadrul Uniunii Europene şi al Consiliului Europei, în condiţiile în care federalismul politic nu cunoaşte de mult timp progrese semnificative.

Şi mai dificilă şi mai limitată este cunoaşterea dreptului comparat, altfel spus, cunoaşterea dreptului „celorlalţi”. Este ceea ce permite o bogată confruntare a punctelor de vedere, care se manifestă în cadrul colocviilor AIDRU. Tematica „regenerării urbane”, propusă pentru cel de la Bucureşti, va trebui să deschidă noi orizonturi prospective amenajării urbane, dar şi rurale.

Vreau să-i felicit pe organizatorii acestei manifestări şi să le mulţumesc pentru organizarea acesteia.

Interviu publicat în Pandectele Române nr. 9/2013.

sursa: http://www.wolterskluwer.ro/info/articole/tematica-regenerarii-urbane/

Tematica „regenerării urbane” - overview
4
0 Very Poor
Share

Related Articles

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Write a Comment

Your email address will not be published.
Required fields are marked *

Follow us

Abonati-va la newsletter


Mediere Online Romania - Medierea, alternativa la justitie - Informatii despre o alternativa viabila la justitie. Informatii pentru profesionistii in mediere. Stiri, articole, evenimente, cursuri, tipuri de litigii...

Mediere Romania

Curs valutar live