sursa: digi24.ro
]]>sursa: avocatnet.ro
link descarcare DECLARATIE UNICA 2018
link descarcare DECLARATIE UNICA 2018 – PDF inteligent
link video DECLARATIA UNICA 2018 explicata pas cu pas
]]>Conform acestei norme, in vederea solutionarii pe cale amiabila a disputelor dintre societati, brokeri si asigurati, contractanti, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentantii acestora, la solicitarea uneia dintre parti, se utilizeaza metodele alternative de solutionare a litigiilor, prevazute de dispozitiile legale in vigoare, respectiv in cazul persoanelor fizice entitatea de solutionare alternativa a litigiilor SAL-FIN, iar in cazul persoanelor juridice medierea sau arbitrajul; solutionarea amiabila sau prin intermediul metodelor de solutionare alternativa a litigiilor nu limiteaza dreptul partilor de a se adresa instantelor de judecata abilitate.
NORMĂ nr. 18 din 6 iulie 2017 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare şi brokerilor de asigurare
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. b), precum şi ale art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 411 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor art. 107 alin. (2) şi ale art. 173 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările ulterioare,
în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România, potrivit deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din şedinţa din data de 3 iulie 2017, Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.
Art. 1: Dispoziţii comune
(1) Prezenta normă reglementează modul de soluţionare a petiţiilor privind activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare autorizate în baza Legii nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 237/2015, şi brokerilor de asigurare autorizaţi în baza Legii nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 32/2000.
(2) Prevederile prezentei norme sunt aplicabile societăţilor definite conform Legii nr. 237/2015, denumite în continuare societăţi, brokerilor de asigurare, denumiţi în continuare brokeri, şi Autorităţii de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F.
Art. 2: Definiţii
În înţelesul prezentei norme, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:
Art. 3: Responsabilităţile reprezentanţilor potenţilor
Pentru comunicarea informaţiilor, reprezentanţii petenţilor prezintă copia actului de identitate, în cazul persoanelor fizice, şi actul de reprezentare acordat, în original, în formă certificată ori legalizată, sau copii ale acestora, semnate pentru conformitate cu originalul, astfel încât să poată fi verificate identitatea părţilor, precum şi calitatea persoanelor semnatare ale actului juridic.
Art. 4: Dispoziţii aplicabile A.S.F.
(1) În vederea soluţionării corespunzătoare şi în termenul legal a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor şi brokerilor, adresate în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (12) din Legea nr. 237/2015 şi ale art. 5 lit. o) din Legea nr. 32/2000, A.S.F. procedează potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002, coroborate cu dispoziţiile legislaţiei specifice domeniului asigurărilor şi ale prezentei norme.
(2) În activitatea de instrumentare şi soluţionare a petiţiilor, A.S.F. urmăreşte respectarea legislaţiei din domeniul asigurărilor, precum şi a condiţiilor contractuale de către societăţi şi brokeri, potrivit atribuţiilor sale de punere în executare, supraveghere şi control.
(3) S.F. nu îşi exprimă opinia asupra aspectelor reclamate de petenţi în cazul în care rezolvarea acestora este determinată de modul de administrare a unor probe de natură tehnică şi juridică a căror calitate, admitere şi administrare nu ţine în mod exclusiv de aplicarea legislaţiei din domeniul asigurărilor; în toate aceste cazuri, persoanele fizice sunt îndrumate pentru soluţionarea litigiului prin intermediul entităţii de soluţionare alternativă a litigiilor în domeniul nonbancar, iar cele juridice prin mediere sau arbitraj, fără a fi restrâns dreptul acestora de a acţiona pe calea instanţei de judecată.
(4) S.F. soluţionează petiţiile pe baza documentaţiei puse la dispoziţie atât de către petent, cât şi de către societatea reclamată; A.S.F. nu este răspunzătoare de soluţiile comunicate petenţilor în cazul în care nu îi sunt transmise toate documentele sau în cazul în care îi sunt puse la dispoziţie informaţii incorecte sau incomplete.
(5) Adresele de răspuns formulate de A.S.F. la petiţii nu reprezintă acte administrative în sensul prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(6) În scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România, A.S.F. verifică modul de aplicare şi respectare a prevederilor legale şi contractuale incidente speţelor prezentate în petiţii, precum şi ale prezentei norme de către societăţi şi brokeri.
(7) În cazul în care din analiza notei de fundamentare întocmită de către colectivul de analiză şi soluţionare a petiţiilor, transmisă A.S.F., rezultă indicii că prin soluţia adoptată nu sunt respectate drepturile asiguraţilor, contractanţilor, beneficiarilor, persoanelor prejudiciate sau se constată întârzierea nejustificată a transmiterii documentaţiei solicitate, fapt care poate conduce la nesoluţionarea în termenul legal a petiţiilor, A.S.F. adoptă, individual sau cumulativ, următoarele măsuri:
a) comunică societăţilor şi/sau brokerilor în cauză punctul de vedere privind soluţionarea aspectelor semnalate în petiţii şi solicită reanalizarea, în regim de urgenţă, a soluţiei comunicate A.S.F. sau petentului;
b) aplică măsuri sancţionatoare în cazul în care, din analiza documentaţiei puse la dispoziţie de societate, se pot constata încălcări ale prevederilor legale fără a mai fi necesară efectuarea unui control inopinat;
c) efectuează un control inopinat la societăţi şi/sau la brokerii asupra modului de rezolvare a aspectelor semnalate în petiţii de către societatea şi/sau brokerul în cauză şi aplică măsurile sancţionatoare dacă se constată încălcarea prevederilor legale.
(8) Petiţiile depuse de către asiguraţi, contractanţi, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanţi ai acestora, persoane juridice sau fizice române, împotriva societăţilor care desfăşoară activitate de asigurare pe teritoriul României în baza libertăţii de a presta servicii sau dreptului de stabilire, sunt administrate de către organismul care se ocupă cu soluţionarea petiţiilor din statul a cărei legislaţie este aplicabilă contractului de asigurare.
(9) Dacă este posibil, A.S.F. informează petentul cu privire la modul în care va fi soluţionată petiţia.
(10) În situaţia în care A.S.F. primeşte o petiţie ce vizează o societate care practică activitate de asigurare pe teritoriul României în baza libertăţii de a presta servicii sau dreptului de stabilire, iar contractul este încheiat în baza legislaţiei din România, aceasta aplică următoarea procedură:
a) în cazul societăţilor care practică activitate de asigurare în baza dreptului de stabilire, A.S.F. transmite petiţia sucursalei din România în vederea soluţionării acesteia, iar sucursala transmite ulterior A.S.F. o notă de fundamentare privind soluţia adoptată, însoţită de documentele justificative aferente cazului;
b) în cazul societăţilor care practică activitate de asigurare în baza libertăţii de a presta servicii, A.S.F. transmite petiţia reprezentantului de daune din România sau societăţii sau autorităţii din statul care a acordat autorizaţia de funcţionare societăţii, în vederea soluţionării acesteia, cu informarea A.S.F.;
c) A.S.F. informează autoritatea competentă din statul membru de origine cu privire la petiţia primită.
Art. 5: Dispoziţii aplicabile societăţilor
(1) În vederea soluţionării corespunzătoare şi în termenul legal a petiţiilor care le sunt adresate, în conformitate cu prevederile art. 107 din Legea nr. 237/2015, societăţile deţin proceduri scrise de primire şi soluţionare a petiţiilor atât la sediul central, cât şi la sediile teritoriale.
(2) Procedurile de soluţionare a petiţiilor sunt aprobate de către conducerea executivă a societăţii.
(3) Modificările procedurilor de soluţionare a petiţiilor se transmit A.S.F., însoţite de decizia de aprobare, în termen de 30 de zile de la aprobarea acestora.
(4) Procedurile de soluţionare a petiţiilor, informaţiile despre modalităţile de rezolvare pe cale amiabilă a acestora, inclusiv prin intermediul entităţii de soluţionare alternativă a litigiilor, mediere sau arbitraj, precum şi informaţiile referitoare la adresa de e-mail şi numărul de telefon la care se pot solicita informaţii despre stadiul rezolvării petiţiilor sunt accesibile publicului la sediul şi pe site-ul societăţilor.
(5) Societăţile întocmesc şi menţin un registru unic de petiţii în format electronic securizat, pe an calendaristic, în conformitate cu anexa nr. 1, asigurându-se de următoarele:
a) reînceperea numerotării de la 1 la fiecare început de an, în care să înregistreze cronologic, în ordinea primirii, fără ca numerele de înregistrare atribuite să se repete, toate petiţiile, inclusiv pe cele primite la sediile teritoriale, indiferent de modalitatea de primire a acestora prin registratură, prin poştă electronică, prin sistemul on-line existent pe site-ul oficial al societăţilor;
b) securizarea acestuia prin implementarea unui mecanism care să garanteze nerepudierea înscrierilor.
(6) Societăţile deţin şi asigură mentenanţa sistemului on-line de primire a petiţiilor.
(7) Societăţile stabilesc un colectiv de analiză şi soluţionare a petiţiilor, format din personal de specialitate şi cu experienţă în domeniul asigurărilor, calificat pe clasele de asigurări pentru care societatea este autorizată, care să analizeze toate aspectele sesizate de petenţi, cu respectarea dispoziţiilor legale şi contractuale aplicabile fiecărui caz, organizat astfel:
a) colectivul de analiză şi soluţionare a petiţiilor este administrat de către un coordonator;
b) decizia de desemnare a coordonatorului colectivului de analiză şi soluţionare a petiţiilor şi a înlocuitorului acestuia se transmite A.S.F. spre informare în termen de 10 zile de la aprobarea acesteia;
c) coordonatorul desemnat sau, după caz, înlocuitorul acestuia este răspunzător de activitatea colectivului şi de legalitatea soluţiei finale adoptate în fiecare caz analizat.
(8) Societăţile răspund petiţiilor primite direct de la petenţi, în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.
(9) Societăţile transmit în format electronic, pentru fiecare solicitare primită de la A.S.F, în termen de maximum 10 zile sau în termenul precizat în mod expres în aceasta, următoarele documente:
a) nota de fundamentare întocmită de colectivul de analiză şi soluţionare a petiţiilor, în care soluţia adoptată să fie justificată temeinic, cu respectarea şi precizarea, în mod obligatoriu, a dispoziţiilor legale şi contractuale avute în vedere la adoptarea deciziei comunicate;
b) dosarul de daună integral, în copie, însoţit de:
1. opisul aferent acestuia, în copie;
2. procesul-verbal de constatare sau procesul-verbal suplimentar de constatare, după caz, însoţite de solicitările de efectuare a acestora, în copie;
3. nota sau referatul şi documentele care au stat la baza respingerii dreptului la despăgubire, în copie;
4. raportul de investigaţii proprii sau expertiză tehnică, în situaţia în care dosarul de daună a făcut obiectul unor cercetări suplimentare, în copie;
5. fotografiile existente la dosar;
6. contractul RCA sau poliţa de asigurare facultativă, condiţiile de asigurare aplicabile în speţă şi inspecţia de risc efectuată la încheierea poliţei, dacă este cazul, în copie;
c) fişa dosarelor de daună deschise în baza contractelor RCA, întocmită conform precizărilor pe care le va transmite structura organizatorică care solicită documentaţia;
d) dovada informării detaliate a asiguraţilor, contractanţilor, beneficiarilor, persoanelor prejudiciate sau reprezentanţilor acestora asupra modului de stabilire a despăgubirilor, cu justificarea eventualelor diferenţe faţă de sumele solicitate în cererea de despăgubire;
e) dovada transmiterii către petent a informării asupra soluţiilor adoptate pentru rezolvarea tuturor aspectelor prezentate în petiţia adresată de către acesta A.S.F., cu precizarea temeiurilor legale şi contractuale, însoţită de documentele care au stat la baza adoptării soluţiilor, la solicitarea ASF sau a petentului;
f) opisul documentelor transmise;
g) alte documente justificative solicitate.
(10) Nota de fundamentare sau orice altă corespondenţă este semnată de unul dintre membrii conducerii executive a societăţii şi de coordonatorul colectivului de analiză şi soluţionare a petiţiilor, iar în lipsa acestuia, de înlocuitorul desemnat, putând fi folosită şi semnătura electronică extinsă; nota de fundamentare este transmisă şi în format letric în cazul în care nu este semnată cu semnătură electronică extinsă.
(11) Societăţile transmit trimestrial către A.S.F. următoarele raportări:
a) „Situaţia petiţiilor”, care conţine cronologic petiţiile înregistrate în perioada de raportare în registrul unic de petiţii, în conformitate cu anexa nr. 2;
b) „Informaţii privind principalele probleme identificate în activitatea de soluţionare şi gestionare a petiţiilor”, în conformitate cu anexa nr. 3;
c) „Situaţia privind dosarele de daună deschise în baza contractelor RCA (aferente activităţii din România)”, care conţine dosarele de daună avizate în baza contractelor RCA în perioada de raportare, se transmite numai de către societăţile de asigurare autorizate să practice RCA şi se întocmeşte conform precizărilor primite din partea structurii organizatorice care centralizează datele;
d) „Numărul daunelor avizate”, în conformitate cu anexa nr. 4, care conţine toate dosarele de daună avizate în perioada de raportare, structurate pe clasele de asigurare pe care societatea este autorizată să le practice.
(12) Raportările menţionate la alin. (11) se transmit către A.S.F. în format electronic, în termen de 45 de zile de la încheierea trimestrului pentru care se întocmeşte raportarea, prin încărcarea datelor în aplicaţia de raportări electronice.
(13) În scopul certificării corectitudinii şi completitudinii datelor cuprinse în raportările menţionate la alin. (11), precum şi a datei la care acestea au fost transmise şi încărcate electronic, societăţile transmit către A.S.F. o adresă scrisă, semnată olograf sau cu semnătură electronică extinsă de către unul dintre membrii conducerii executive, cu respectarea termenului de raportare aferent.
(14) Pentru asigurarea transparenţei modului de înregistrare şi soluţionare a petiţiilor, societăţile publică pe site-ul propriu următoarele informaţii:
a) numărul total de petiţii înregistrate unic per petent şi per caz;
b) numărul total de petiţii soluţionate favorabil înregistrate unic per petent şi per caz;
c) numărul de petiţii soluţionate favorabil referitoare la dosare de daună;
d) numărul total de petiţii pentru care dosarele de daună au fost achitate;
e) numărul total de petiţii finalizate nefavorabil înregistrate unic per petent şi per caz;
f) numărul total al solicitărilor de soluţionare alternativă a litigiilor;
g) numărul total al solicitărilor de soluţionare alternativă a litigiilor soluţionate efectiv;
h)numărul total al solicitărilor de soluţionare alternativă a litigiilor soluţionate favorabil asiguraţilor, contractanţilor, beneficiarilor, persoanelor prejudiciate sau reprezentanţilor acestora.
(15) Societăţile publică lunar pe site-ul propriu şi actualizează informaţiile prevăzute la alin. (14) în primele 15 zile ale fiecărei luni.
(16) Informaţiile sunt prezentate pentru toate petiţiile şi solicitările de soluţionare alternativă a litigiilor înregistrate la societăţi, indiferent de provenienţa acestora, după cum urmează:
a) pentru anul calendaristic anterior;
b) de la începutul anului până la luna curentă;
c) pentru ultimele 3 luni calendaristice anterioare lunii curente.
(17) Informaţiile menţionate la alin. (14) sunt publicate pe site-ul propriu al societăţilor, respectând cumulativ următoarele:
a) afişarea textului introductiv: „În vederea asigurării transparenţei modului de înregistrare şi soluţionare a petiţiilor, precum şi a solicitărilor de soluţionare alternativă a litigiilor, de către Societatea ………………………. S.A., vă punem la dispoziţie următoarele informaţii:”;
b) prezentarea informaţiilor sub formă de tabel, distinct pentru petiţii şi pentru solicitările de soluţionare alternativă a litigiilor, amplasat în interiorul unei pagini dedicate, accesibilă atât prin intermediul unei ferestre care se deschide în momentul accesării paginii principale a site-ului, cât şi prin existenţa unui link permanent în pagina principală.
(18) Structura tabelelor menţionate la alin. (17) lit. b) şi caracteristicile formatului textului afişat sunt prevăzute în anexa nr. 6.
Art. 6: Dispoziţii aplicabile brokerilor
(1) În vederea rezolvării corespunzătoare şi în termenul legal a petiţiilor care le sunt adresate, brokerii deţin proceduri scrise de primire şi soluţionare a petiţiilor atât la sediul central, cât şi la sediile teritoriale.
(2) Procedurile de soluţionare a petiţiilor sunt aprobate de către conducerea executivă a brokerilor.
(3) Modificările procedurilor existente se transmit către A.S.F., însoţite de decizia de aprobare, în termen de 30 de zile de la aprobarea acestora.
(4) Procedurile de soluţionare a petiţiilor, informaţiile despre modalităţile de rezolvare pe cale amiabilă a acestora, inclusiv prin intermediul entităţii de soluţionare alternativă a litigiilor, mediere sau arbitraj, precum şi informaţiile referitoare la adresa de e-mail şi numărul de telefon la care se pot solicita informaţii despre stadiul rezolvării petiţiilor sunt accesibile publicului la sediul şi pe site-ul brokerului.
(5) Brokerii întocmesc şi menţin un registru unic de petiţii în format electronic securizat, pe an calendaristic, în conformitate cu anexa nr. 1, asigurându-se de următoarele:
a) reînceperea numerotării de la 01 la fiecare început de an, în care să înregistreze cronologic, în ordinea primirii, fără ca numerele de înregistrare atribuite să se repete, toate petiţiile, inclusiv pe cele primite la sediile teritoriale, indiferent de modalitatea de primire a acestora prin registratură, prin poştă electronică, prin sistemul on-line existent pe site-ul oficial al brokerilor;
b) securizarea acestuia prin implementarea unui mecanism care să garanteze nerepudierea înscrierilor.
(6) Brokerii răspund petiţiilor primite direct de la petenţi, în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.
(7) Brokerii transmit, în format electronic, pentru fiecare solicitare primită de la A.S.F., în termen de maximum 10 zile sau în termenul precizat în mod expres în aceasta, o notă de fundamentare, precum şi toate informaţiile, documentele şi situaţiile solicitate; nota de fundamentare sau orice altă corespondenţă este semnată de una dintre persoanele semnificative, conform art. 35 alin. (15) din Legea nr. 32/2000, şi este transmisă către A.S.F. şi în format letric.
(8) Brokerii acordă asistenţă asiguratului existent în propriul portofoliu, în ceea ce priveşte derularea contractului de asigurare cu respectarea condiţiilor de asigurare, precum şi a prevederilor legale pe toată perioada valabilităţii acestuia, inclusiv pentru soluţionarea pe cale amiabilă a eventualelor litigii.
(9) Brokerii transmit semestrial către A.S.F. raportările „Situaţia petiţiilor” şi „Informaţii privind principalele probleme identificate în activitatea de soluţionare şi gestionare a petiţiilor”, în termen de 45 de zile de la încheierea semestrului pentru care se întocmeşte raportarea, în conformitate cu anexa nr. 5, respectiv anexa nr. 2; raportarea „Situaţia petiţiilor” conţine cronologic petiţiile înregistrate în perioada de raportare în registrul unic de petiţii.
(10) Raportările se transmit către A.S.F. în format electronic, prin încărcarea datelor în aplicaţia de raportări electronice, iar prin adresă scrisă se certifică corectitudinea şi completitudinea datelor cuprinse în fiecare raportare, inclusiv data la care au fost transmise şi încărcate electronic.
(11) Adresa menţionată la alin. (10) se semnează olograf sau cu semnătură electronică extinsă de către una dintre persoanele semnificative prevăzute la art. 35 alin. (15) din Legea nr. 32/2000 şi se transmite către A.S.F. în termenul precizat pentru fiecare raportare.
Art. 7: Dispoziţii aplicabile societăţilor şi brokerilor
(1) Pentru soluţionarea legală a petiţiilor care le sunt adresate, conducerea executivă a societăţilor şi brokerilor dispune măsuri de cercetare, analiză detaliată şi rezolvare rapidă şi temeinică a tuturor aspectelor sesizate de petenţi, cu respectarea strictă a prevederilor legale şi contractuale în vigoare.
(2) În situaţia în care aspectele sesizate prin petiţia depusă la A.S.F. necesită o cercetare mai amănunţită, conducerea executivă a societăţilor şi/sau coordonatorul colectivului de analiză şi soluţionare a petiţiilor, iar în lipsa acestuia, înlocuitorul desemnat, precum şi conducerea executivă a brokerilor solicită A.S.F. prelungirea termenelor prevăzute la art. 5 alin. (10) şi art. 6 alin. (7) cu cel mult 5 zile.
(3) În vederea soluţionării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăţi, brokeri şi asiguraţi, contractanţi, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanţii acestora, la solicitarea uneia dintre părţi, se utilizează metodele alternative de soluţionare a litigiilor, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare, respectiv în cazul persoanelor fizice entitatea de soluţionare alternativă a litigiilor SAL-FIN, iar în cazul persoanelor juridice medierea sau arbitrajul; soluţionarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluţionare alternativă a litigiilor nu limitează dreptul părţilor de a se adresa instanţelor de judecată abilitate.
(4) Conducerea executivă a societăţilor şi brokerilor şi coordonatorul colectivului de analiză şi soluţionare a petiţiilor se asigură de:
a) buna organizare şi desfăşurare a activităţii de primire, evidenţierea şi rezolvarea petiţiilor ce le sunt adresate;
b) legalitatea soluţiilor adoptate;
c) comunicarea soluţiilor adoptate, însoţite de documentaţiile complete aferente cazurilor, în termenul legal către A.S.F. sau către petenţi, după caz;
d) asigurarea participării la procedurile de soluţionare alternativă a litigiilor, precum conciliere prin intermediul SAL – FIN, mediere sau arbitraj, după caz, atunci când se solicită de către consumator.
Art. 8: Prevederi finale
(1) Nerespectarea dispoziţiilor prezentei norme se sancţionează de către A.S.F. în condiţiile şi potrivit prevederilor art. 163 din Legea nr. 237/2015 sau ale art. 8 şi 39 din Legea nr. 32/2000.
(2) Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta normă.
Art. 9: Intrarea în vigoare
Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 august 2017.
Art. 10: Abrogare
La data intrării în vigoare a prezentei norme se abrogă Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 24/2014 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea asigurătorilor şi brokerilor de asigurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 12 noiembrie 2014. -****-
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Leonardo Badea
Anexele le puteti viziona in documentul atasat AICI
]]>După șase ani, e competiție pentru noi membri ai CSM. De ce e așa de mare bătălie? Pentru că asistăm la o bătălie chiar în această perioadă, când se definitivează noua componență a CSM.
CSM este foarte important. Cel puțin în ultimii 6 ani, de când este mandatul din care am făcut și eu parte, a devenit o instituție extrem de vizibilă și importantă. Noi acum ne-am încheiat mandatul, toți plecăm acasă și vin noi membri. E logic că trebuie aleși oamenii cei mai reprezentativi pentru sistem.
„Bătălia“ este una firească. Sunt oameni care vor veni aici și șase ani vor conduce justiția română, din toate punctele de vedere: sub aspectul resurselor umane, al resursei financiare, al inițiativei legislative, al calității oamenilor din sistem, al modului de sancționare a magistraților. Totul va fi gestionat de CSM.
Pe de altă parte, e greu să reziști în CSM cu motoarele turate tot timpul, pentru că am văzut colegi din CSM devenind foarte reținuți, temători în fața unor atacuri politice sau atacuri mediatice. Mai mult, sunt unii colegi din actualul CSM de care nimeni nu a auzit niciodată nimic. După cum sunt alții care au ieșit foarte puternic…
Gândiți-vă că sunt magistrați care atunci când au ieșit public – mă număr printre ei – să susțină puncte de vedere principiale, în baza unui rol asumat prin proiectul de candidatură, au fost extrem de atacați personal, ei, familiile lor. Eu am scris în proiectul de candidatură că voi reacționa public ori de câte ori se va încălca separația puterilor în stat sau când judecătorii și procurorii sunt atacați. Nu-și asumă mulți rolul ăsta. Unii au curajul să o facă, alții, nu.
Personal, ce satisfacții aveți în cei șase ani în CSM, ani deloc ușori? Pentru că ați fost atacat, a fost și o încercare de suspendare, n-a fost deloc simplu într-un CSM fluctuant, cu schimbări și retrageri de membri…
Într-adevăr, a fost o fluctuație de membri. Au fost membri urmăriți penal, avem chiar o condamnare rușinoasă a unui membru, o condamnare pentru fals și instigare la fals. Avem demisii, plus procurorul general al României, Tiberiu Nițu, care era membru de drept în CSM, dar a ieșit fiind urmărit penal… după cum avem și membri care au jucat un rol extrem de important, cum a fost Livia Stanciu, și ea membru de drept.
Ce satisfacție am? În primul rând, am contribuit mult la creșterea vizibilității CSM. Prin reacțiile instituționale, dar mai ales personale, am arătat publicului că CSM este o instituție constituțională care trebuie respectată și că ea trebuie să facă parte din ecuația instituțiilor importante care conduc țara.
În al doilea rând, satisfacție personală la cel mai înatlt nivel este faptul că în 2011 am reușit să-i conving pe toți ceilalți colegi să votăm strategia de întărire a integrității în justiție pe 2011-2016, care este primul act de acest gen în Europa votat vreodată de un CSM. Am declarat atunci toleranță zero la corupția judiciară și am întărit sistemul de tragere la răspundere disciplinară a magistraților și de sancționare penală în caz că ar fi nevoie.
În al treilea rând, am susținut din toate puterile medierea din România. O instituție nouă, încă insuficient aplicată, dar cu care trebuie să se obișnuiască cetățeanul de rând, și anume faptul că nu pentru orice tip de neînțelegere trebuie să ajungi în instanțe, ci doar pentru cauzele importante și care pun mari probleme juridice.
În al patrulea rând mă bucură proiectul meu de suflet, proiectul de educație juridică pentru liceeni. Mi-am dat seama că este foarte greu să comunici cu adulții în direcția educației, deși o fac curent pe Facebook, unde am peste 28.000 de prieteni și followers și o fac zilnic, comunicând publicului larg ce anume se întâmplă în justiție și cum anume trebuie gândite anumite hotărâri, măsuri, din perspectiva principiilor de drept. Dar cu copiii este mai ușor de lucrat. S-a inițiat acum trei ani, la jumătatea mandatului CSM, un proiect în care Ministerul Educației, Ministerul Justiției și CSM au devenit parteneri, iar eu am devenit coordonatorul acestuia și am reușit să-l extind în toată țara. Am scris chiar un Ghid practic despre drepturi şi justiţie, îl avem și în varianta audio pe care o distribuim gratuit liceenilor.
Sunt interesați tinerii?
Foarte interesați. Avem atât de multe solicitări că nu le putem face față. În fiecare săptămână eu personal am o solicitare de a merge într-o școală. Din păcate, nu mai avem cărți, pentru că ne bazăm pe fonduri externe, pe donații și nu prea sunt. Avocații sau companiile private nu sunt interesați să doneze bani pentru a tipări aceste cărți. Ministrul Justiției a promis că include educația juridică în Strategia națională anticorupție, ca o metodă de prevenție în materie de anticorupție, iar fostul ministru al Educației a promis că undeva peste doi-trei ani va fi inclus în curriculum școlar ca materie obligatorie. Dincolo de asta, am generat practic un curent, convigând că tinerii, elevii trebuie să cunoască încă de mici care le sunt drepturile și îndatoririle, pentru a se preveni atât săvârșirea infracțiunilor, cât și victimizarea. Poate așa se va înțelege că legea este făcută ca să fie respectată și că autoritatea judecătorului este foarte importantă, judecătorul fiind cel care îi protejează drepturile și libertățile.
Știu că ați făcut un experiment, oferind cursanților de la Institutul Național al Magistraturii, unde predați, cărți fundamentale. Ați avut succes?
Cred că Facultatea de Drept are o lacună, nu formează oameni cu o cultură juridică, ci doar oameni care știu legile și eventual manualele. Însă, pentru a fi absolvent de drept și ulterior practicant de drept, trebuie să ai la bază niște cărți de cultură care au fundamentat dreptul și viața socială. Mă refer în special la lucrările iluminiștilor, dar și alte cărți din sec. XVII, XVIII, XIX. M-au întrebat unii candidați pentru INM care sunt cărțile pe care trebuie să le citească. Nu le-am dat imediat 10-20 de titluri obligatorii, ci am spus „facem așa: vă dau câte una-două cărți pentru o săptămână-două, mă consultați, după aceea vă dau următoarele titluri și tot așa”.
Din totalul celor care m-au contactat, foarte puțini revin. Citesc o carte-două, ori nu o înțeleg, ori au crezut că e o joacă și nu mai revin. Am acum însă o domnișoară care e deja la a patra carte. Mi-a cerut chiar aseară să-i dau al patrulea titlu, pentru că le-a parcurs pe celelalte și, ca să mă convingă că le-a citit, mi-a dat pe Facebook notițele.
Dar în procente, unul la câți?
1 la 50. Dar peste tot unde mă duc, în conferințe sau în reacțiile mele publice, le spun colegilor care intră că magistratura nu este doar pentru a asigura un loc de muncă, e mult mai mult decât atât. Tu influențezi destine umane, tu poți să schimbi viața omului, chiar viața socială la un moment dat. Iată, sunt condamnări celebre în România care au schimbat lucruri, schimbă curente, schimbă viața socială. Or, lucrurile astea nu se înțeleg.
Eu cred că este o ruptură între magistratură și societate. În general, magistrații se transformă într-un fel de funcționari, au un fel de sindicat – iar aici asociațiile profesionale sunt o mare dezamăgire pentru mine – și singurul lucru pe care îl întrevăd este propriul lor loc de muncă și propriul salariu. Nu văd mai departe de aceste lucruri. Și acestea sunt necesare, dar nu suficiente.
Pe de altă parte, cred că se creează o fractură între categoria magistraților și alte categorii profesionale ca medici, profesori, ingineri, care văd în magistrați o categorie privilegiată. Magistrații sunt inamovibili, nu răspund pentru sentințele lor, au salarii foarte mari, au pensii uriașe față de pensiile medii din țară, deci apare o tensiune.
Să știți că sunt oameni care, pe de o parte, înțeleg nevoia ca magistrații să fie foarte bine răsplătiți din punct de vedere financiar și să aibă asigurată stabilitatea locului de muncă. Eu vă spun din propria experiență, dacă stai cu spaima că poți fi schimbat de la o instanță la alta, sau de la o secție de judecată în alta, apoi că ți se poate reduce salariul ori că dispare pensia, care, într-adevăr, în România e o pensie specială, atunci și influențarea magistratului poate fi mult mai ușoară. Deci, magistratul are nevoie de o stabilitate. Dar el trebuie să și dea înapoi societății foarte mult.
Veți vedea că magistrații se plâng, de exemplu, de încărcătura dosarelor. Dar nu veți auzi asociații profesionale care spun hai să îmbunătățim calitatea actului de justiție sau haideți să unificăm practica. De exemplu, sunt magistrați care refuză să se ralieze practicii instanțelor superioare. Pur și simplu refuză, nu au conceptul de jurisprudență unitară. Și mai sunt concepte pe care noi nu le înțelegem. Nu înțelegem, de exemplu, ce e legea, ce e libertatea. Foarte mulți jonglează.
În general, cei care lucrează în justiție sunt mai formaliști, mai proceduriști, ei nu înțeleg substanța dreptului, nimeni nu le-a explicat-o.
Conceptul de lege, de exemplu, nu se studiază la Facultatea de Drept, poate se studiază la Facultatea de Științe Politice, dar nu la Drept. Conceptul de dreptate. Sau cum se aplică o sancțiune. Să știți că noi nu învățăm la școală cum se aplică o sancțiune. Între limitele sale, să spunem, de la 3 la 10 ani, spune legea, cât aplică concret judecătorul? Sau cum face ca pedeapsa aplicată la Cluj să fie asemănătoare cu cea aplicată la Constanța? Societatea are foarte multe așteptări. De exemplu, avem fapte de corupție la nivel înalt sancționate foarte ușor sau cu suspendare. Ceea ce este inadmisibil. De exemplu, 500 de euro luați mită de un magistrat nu e același lucru cu 500 de euro luați de un funcționar de la primărie.
Care e diferența?
Funcția înaltă a magistratului îi creează mult mai multe obligații decât drepturi și nici n-ar putea lupta împotriva corupției, datorie majoră, dacă are probleme cu corupția. Iar în magistratură sunt probleme majore cu deontologia și cu corupția. Avem în fiecare lună câte un magistrat trimis în judecată pentru comiterea unor acte de corupție sau trimis în fața CSM pentru abateri disciplinare. În fiecare lună. Și n-am auzit niciodată, dar niciodată în ultimii șase ani ca vreo asociație profesională sau vreo instanță să aibă o reacție privind magistrații cu probleme de integritate, corupți sau cu carențe profesionale. Adică să dezbată, în cadrul instanței, parchetului, sau asociației acel caz pentru a preveni pe viitor.
Dar pentru sentințe strâmbe cum poate fi sancționat un judecător? Pentru că știm: e inamovibil, nimeni nu se bagă în hotărârea judecătorului, el este Dumnezeu. Dar poate să distrugă viața unui om. Cum poate fi sancționat un astfel de judecător?
Răspunderea magistraților este un subiect extrem de delicat, dar încă tratat superficial în România. Noi avem mai multe forme de răspundere. Avem răspundere disciplinară, răspundere administrativă, răspundere penală și răspundere materială, în sensul că ar putea să răspundă magistratul cu bani dacă a comis o eroare intenționată, o eroare judiciară cu rea-credință sau cu neglijență, spune legea. Dar să știți că o greșeală într-un dosar nu se datorează automat magistratului. Poate că a fost un martor fals, poate că au fost înscrisuri falsificate sau poate că legea era interpretabilă…
Poate era și incompetență…?
Nu neg asta, există și cazuri de incompetență, magistrați care nu cunosc dosarele, ori care nu cunosc practica. Există și astfel de situații. Dar regula este următoarea: justiția fiind independentă, greșelile din cadrul judecății se pot îndrepta doar prin exercitarea căilor de atac și atunci nu ai un sistem prin care tu, ca justițiabil, să-l chemi în judecată pe magistrat pentru această eroare. Sistemul este similar în toată lumea și el se aplică și pentru celelalte puteri. De exemplu, pentru o lege proastă, care produce efecte nocive în societate, cum sunt legile declarate neconstituționale de Curtea Constituțională, nu răspunde parlamentarul din buzunarul său pentru eventualele pagube. Pentru că, până la urmă, și parlamentarul, și ministrul, și judecătorul, ei înșiși reprezintă statul, conduc societatea, guvernează societatea ca stat și atunci nu există o formă individuală de răspundere.
Dar cu privire la răspunderea disciplinară, să știți că noi avem magistrați sancționați în România și cred că suntem primul CSM care i-am sancționat pe magistrați pentru îndeplinirea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență. I-am sancționat disciplinar. Unii au fost chiar înlăturați din magistratură. Recent am avut o judecătoare înlăturată din magistratură pentru că a aplicat normele cu vădită desconsiderare, încălcând toate procedurile posibile. Eu încurajez părțile care sunt nemulțumite de dosare, de hotărâri să exercite căile de atac, dar, pentru că lucrurile sunt complicate, să apeleze la sfatul unui avocat. De regulă, oamenii se duc singuri, fac tot felul de cereri, plângeri, sesizări și apucă pe căi greșite. Uneori, oamenii pierd procesele în România pentru că nu știu procedura care se aplică.
Cum ajunge un caz disciplinar în fața CSM?
Există două formule. Pe de o parte, sunt controalele regulate pe care le face Inspecția Judiciară. Atunci se sezizează din oficiu când apar abateri și demarează procedurile de investigare a unui magistrat. Cele mai multe cercetări se declanșează la sesizarea justițiabililor. Cred că undeva la 90-95% dintre sesizările justițiabililor sunt respinse din start pentru că vizează hotărârea judecătorească. Nu poate să vină inspectorul să spună că judecătorul a greșit sau nu, pentru că asta trebuie să o spună doar instanța superioară. Însă dacă judecătorul a adoptat o conduită neconformă în sala de judecată sau în viața publică, ori n-a respectat în mod grosolan procedura, pentru chestiunile astea poate fi cercetat de către Inspecția Judiciară. Dar în general oamenii nu știu cui să se adreseze, ei se adresează Președintelui, ministrului Justiției, Parlamentului European, Inspecției Judiciare.
În controalele sale periodice, la ce se uită Inspecția Judiciară?
În primul rând se uită la managementul instanței, să vadă dacă sunt probleme cu circuitul documentelor, cu comportamentul funcționarilor din instanță, după care coboară la managementul de caz, dacă sunt dosare care stagnează prea mult pe rolul instanțelor sau dacă sunt dosare dispărute.
Noi suntem primul CSM care am ordonat și ținem sub control durata de soluționare a dosarelor. Vă aduceți aminte, când am venit noi în 2011, am găsit dosar vechi de 27 de ani în sistem. Azi deja s-a redus o cale de atac, deci automat procesele sunt mai scurte. Pe lângă asta, controalele periodice ale Inspecției Judiciare se pot face mai ușor fiindcă ne ajută sistemul electronic.
Ce criterii se folosesc când este controlat un judecător? Dacă are multe dosare întoarse, respinse sau cu o soluție diferită la instanța superioară?
Acest sistem nu este încă evaluat. De exemplu, numărul de hotărâri modificate de instanța superioară nu intră într-un criteriu de evaluare, pentru că s-a considerat la un moment dat că ar putea fi un fel de presiune asupra judecătorului. Dar eu acum, vâzând cum funcționează sistemul, cred că mai mare accent decât răspunderea magistratului este responsabilizarea magistratului, adică cum am putea noi să construim sistemul ăsta astfel încât ei să nu comită abateri.
Responsabilizare înseamnă inclusiv unificarea practicii. Adică magistratul de jos, de la o judecătorie sau de la un tribunal, să accepte faptul că jurisprudența curții superioare, inclusiv a Curții Supreme, care este una constantă, trebuie preluată de către el. Nimeni nu-l obligă să adopte o astfel de soluție, dar este îndatorire profesională să accepți că nu poți reinventa dreptul și că trebuie respectate deciziile Înaltei Curți.
Se întâmplă acest lucru? Sau e după cum vrea fiecare magistrat?
Asta spuneam mai devreme. Noi avem o lipsă a culturii juridice și a culturii valorilor după care se conduce sistemul. Gândiți-vă că înainte de anul 2006-2007 cuvântul integritate sau sintagma conflict de interese în justiție nu se foloseau. Nu aveam conceptul de integritate. A trebuit să îl construim. Etica, încă nu se înțelege exact de ce este necesară etica. Oamenii spun: dacă știu drept, e suficient ca să devin judecător. Dar nu este adevărat. Abilitățile juridice sunt mult mai importante. Calmul, politețea, dedicația, dorința de formare, de informare continuă, astea sunt calități pe care trebuie să le aibă magistratul, nu le înveți la școală, ele vin din altă parte. La INM mai încercăm noi să le inducem în pregătirea magistraților, dar a fi magistrat este o profesie atât de nobilă și atât de importantă, încât zilnic ai câte ceva de învățat.
Vă rog să mă lămuriți: atât timp cât magistratura este o profesie cu un rol social extrem de important, nu înțeleg cum Asociația Magistraților din România atacă frecvent în mod public magistrați din sistem pentru soluțiile date și pentru anchete, sau pe ministrul justiției, sărind astfel în apărarea unor penali cercetați de DNA sau de DIICOT? Mă refer în special la AMR, abonată la Antena 3.
Sunt două sau trei organizații mai vocale. Atunci când au fost create aceste asociații profesionale, ele au fost create ca forme de protejare a intereselor profesiei. Legea interzice să avem sindicate, prin urmare s-au găsit aceste forme de organizare, asociații, cărora li s-a spus că sunt profesionale. Ele sunt niște ONG-uri, dar în fapt activitatea lor e specifică unui sindicat. Nu vreau să critic, probabil că este nevoie și de acest lucru. Ce este inacceptabil pentru o asociație a magistraților este să nu discute despre pregătirea profesională a magistraților, ci să afirme o poziție radicală, tot timpul în opoziție cu CSM, unde majoritatea membrilor sunt magistrați aleși de către colegii din țară, în opoziție cu Parlamentul, chiar cu Guvernul. Am văzut asociații profesionale care își dau cu părerea dacă un om este bun să devină ministru sau nu, sau îi cer demisia. Acesta este un act politic clar, ceea ce e inacceptabil. Deci asociațiile nu-și înțeleg rolul, devenind o grupare de activiști civici. Mai mult, au dezvoltat un curent în sânul magistraturii cum că magistratul poate să atace celelalte instituții ale statului. Când vezi o asociație a magistraților că atacă DNA, că atacă Înalta Curte, că atacă CSM, că atacă SRI, că atacă Parlamentul sau Guvernul, te întrebi ce vrea de fapt? Vrea ea să conducă țara?
Eu cred că fiecare ar trebui să ne respectăm funcțiile. Și uneori atacurile sunt personale, sunt personalizate. Ceea ce este cu totul inacceptabil. De la magistrați mă aștept la o atitudine înțeleaptă.
Poate este și agendă personală. Am văzut că din poziții vocale corozive s-a ajuns în funcții înalte, la Curtea Constituțională, în CSM ș.a.m.d. Deci este o ocazie de a fi foarte vizibili.
Este în regulă să fii vizibil, dacă susții chestii de principiu. Am văzut asociații profesionale care îl atacă pe ambasadorul SUA sau orice ambasador, la persoană. Nu cred că este rostul nostru să facem agenda politică sau agenda diplomatică. Sunt autorități în țara asta, fiecare cu funcția ei. Mai mult, am văzut asociațiile profesionale mai des prezente în parlament sau la televizor decât în CSM. Ei sunt invitați permanent în CSM și nu i-am văzut în plen să vină să asiste la o ședință a CSM. Au venit doar în trei-patru situații în șase ani, când aveau un interes, să spunem personal, atât. În rest, nu au venit să discute cu noi, n-au cerut documentele noastre. Eu am văzut poziții publice ale lor sau scrisori deschise înainte să ne consulte, înainte să discute cu noi. Membrii ei simt nevoia să fie într-o opoziție permanent tot timpul. Cred că este total greșit.
Pentru că tot din sistemul judiciar face parte și sistemul penitenciar, unde România s-a remarcat cu o formă originală de corupție, cu „opere” scrise în pușcărie de VIP-uri, vă întreb cum evaluați acest sistem? Penitența mai poate să scoată un om mai bun, mai educat din pușcărie sau dimpotrivă?
Sunt diverse aspecte. Sunt penitenciare în România unde condițiile sunt extrem de proaste, sunt altele evaluate ca având condiții foarte bune. Eu am vizitat trei penitenciare, Iași, Gherla și Oradea, cu condiții foarte bune, spre deosebire de penitenciarele din zona Bucureștiului. E adevărat că numărul de deținuți este mare. Dar și numărul de infractori în România este mare. În România una din trei-patru persoane anual este implicată într-un dosar penal sau civil, deci oamenii au probleme cu justiția. Avem cred vreun milion de lucrări penale în fiecare an. Mă întorc la sistemul penitenciar.
Deținuții trebuie supuși unor programe de educare care să le asigure o integrare mai ușoară în societate. Dar mă gândesc ce greu angajează firmele o persoană care iese din pușcărie. Poate doar în politică să intre, cu cazier, în rest nu te poți angaja la Carrefour ca vânzător dacă ai o condamnare pentru furt. Deci avem o problemă cu integrarea socială. Unii deținuți sunt părăsiți de familie, au rămas fără loc de muncă și atunci foarte mulți recidivează, se întorc la pușcărie, vorbesc de infractorii de drept comun, hoți, tâlhari, borfași. Peste 50% din cei care ies din penitenciar se întorc acolo.
Mai avem o mică parte a populației penitenciare, „gulerele albe”, adică cei condamnați pentru infracțiuni gen corupție, în general funcționari ai statului, care în continuare fac orice ca să le dispară averea până la a fi condamnați definitiv, ca atunci când vine statul să le confiște, să nu găsească nimic. Este o modă acum, au găsit o cale prin care să divorțeze, rămân toate bunurile la nevastă, vine fiscul și, mai nou, agenția care tocmai s-a înființat și nu găsește nimic acasă. Altă metodă de a-și ușura viața în penitenciar a fost publicarea de cărți pentru a scăpa cu 30 de zile mai devreme per carte.
Cum e posibil să se creeze un sistem de privilegii și de fraudă chiar în pușcărie?
A fost o șmecherie. Au folosit legea abuziv, cu sprijinul unor avocați, să spunem doar isteți, dar și cu participarea unor magistrați. Sunt magistrați care, poate neînțelegând cu adevărat sensul dispoziției legale și neaplecându-se asupra lucrărilor care li s-au pus în față, le-au acceptat ca fiind lucrări „științifice“. Teoretic, poți să scoți un manual de spălat geamuri, să fii recomandat de un profesor universitar și magistratul spune: „OK, dacă asta e lucrarea științifică, a fost publicată, Cutărescu beneficiază de 30 de zile…“
Legile ar trebui să fie mai aspre într-o țară unde ștacheta morală e foarte jos?
Cu siguranță. Legi aspre, clare și oameni bine pregătiți. Am observat că doar dacă modifici legile, dar oamenii rămân aceiași, nu se schimbă mare lucru. Cu siguranță, într-o țară dominată de corupție cum e România, unde – îmi asum faptul că o spun – corupția este una sistemică și împrăștiată endemic, adică cuprinde toate instituțiile statului, cu siguranță trebuie ca pedeapsa legală pentru corupție să fie mare, dar și cea aplicată de magistrați trebuie să fie mare. Deci în fiecare caz concret avem nevoie de pedepse mari, pedepse cu executare în penitenciar și cu confiscarea bunurilor, eventual a averii nejustificate.
Ce veți face după ce ieșiți din CSM?
Am două opțiuni în momentul de față. Prima, să mă întorc la locul de unde am venit. Eu am fost ales în CSM de la Judecătoria Oradea, acolo ar trebui sa mă întorc. A doua, să ocup un post la INM, unde am aplicat deja. Eu sunt deja formator de etică și deontologie, cu normă parțială, din 2006, una dintre primele generații. Iar acum este un post liber la INM de formator cu normă continuă pe acest subiect și am aplicat pentru această poziție. Dacă voi fi selectat, va fi o funcție din care voi putea să îmbunătățesc calitatea umană și conduita magistraților în funcție.
Dacă ați reveni în poziția de judecător, nu ați risca să fiți sancționat pentru că vă manifestați public, pentru că aveți pagină pe Facebook, pentru că stați de vorbă cu oamenii? Eu știu că magistrații sunt destul de discreți, iar noi, jurnaliștii, ne lovim adesea de refuz când vrem să întrebăm un magistrat…
Ce este important este să înțelegem că magistratul este un membru al societății și că el trebuie să fie în mijlocul societății și el are o îndatorire înscrisă în codul nostru deontologic, și anume să susțină statul de drept. Asta înseamnă să vorbească despre principiile după care funcționează societatea și justiția în orice circumstanță, fie că este cu prietenii, fie că dă un interviu, fie că merge la o conferință. Pentru că magistratul are trei roluri și nu se știe lucrul ăsta: să rezolve dosare, adică litigiile cu care este sesizat, să fie garant al drepturilor și libertăților oamenilor, pentru că el este ultima speranță a cetățeanului care apelează la sistemul de justiție, după ce o grămadă de drepturi i-au fost încălcate până să ajungă în fața judecătorului, și, în al treilea rând, îndatorirea înscrisă în codul deontologic, de a promova statul de drept. Asta nu se poate face doar în sala de judecată. Trebuie să faci asta în viața ta de zi cu zi. Trebuie să fii corect când mergi pe stradă, trebuie să fii corect când ești într-o comunitate și trebuie, de asemenea, să vorbești despre aceste valori. Or, mulți magistrați nu înțeleg, ei se rezumă numai la rolul din sala de judecată, rolul de a aplica legea la anumite cazuri concrete. Este foarte important, dar nu este singurul rol. Eu asta am încercat să fac, să dezvolt conștiința statului de drept.
sursa: cristidanilet.wordpress.com
]]>Aceste dispozitii se aplica si in cazul in care casatoria parintilor copilului minor a fost anulata ori a incetat ca urmare a incheierii, cu buna-credinta, a unei noi casatorii de catre sotul unei persoane declarata moarta dar care ulterior s-a dovedit a fi in viata.
In limbaj comun se foloseste sintagma „custodia copiilor”, termen imprumutat din alte sisteme de drept, care nu se suprapune identic cu exercitarea autoritatii parintesti dupa divort, dar care este folosit si intr-o serie de documente internationale, cum ar fi Conventia Europeana privind recunoasterea si aplicarea hotararilor privind custodia copiilor si restabilirea custodiei copiilor din 1980.
Pe langa dispozitiile Noului Cod civil privind efectele divortului in raporturile dintre copii si parinti, trebuie avute in vedere si drepturile copilului prevazute de Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului
Efectele divortului cu privire la raporturile dintre parinti si copiii lor minori
Exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti
Regula este aceea ca, dupa divort, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti (in limbaj obisnuit – „custodie comuna”). Exceptie face situatia cand exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti (parinte custodian). In aceasta situatie, celalalt parinte (parinte necustodian) pastreaza dreptul de a veghea asupra modului in care copilul este crescut si educat, precum si dreptul de a consimti la adoptia acestuia.
In mod cu totul si cu totul exceptional, instanta de tutela poate hotari plasamentul copilului la o ruda sau la o alta familie ori persoana sau intr-o institutie de ocrotire. Acestea exercita drepturile si indatoririle care revin parintilor cu privire la persoana copilului. In acest caz, instanta stabileste daca drepturile cu privire la bunurile copilului se exercita de catre parinti in comun sau de catre unul dintre ei.
Locuinta copilului dupa divort
Parintii se pot intelege asupra locuintei copilului dupa divort. Daca parintii nu se inteleg si decid contrar interesului superior al copilului, instanta de tutela stabileste, odata cu pronuntarea divortului, ca locuinta copilului minor sa fie la parintele cu care locuieste in mod statornic (parinte rezident). Daca pana la divort copilul a locuit cu ambii parinti, instanta ii stabileste locuinta la unul dintre ei, tinand seama de interesul sau superior.
In mod exceptional, si numai daca este in interesul superior al copilului, instanta poate stabili ca acesta sa locuiasca la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimtamantul acestora, ori la o institutie de ocrotire. Acestea supravegheaza copilul si indeplinesc tot ce este necesar pentru sanatatea, educatia si invatatura sa.
Daca afecteaza exercitiul autoritatii sau a altor drepturi parintesti, locuinta minorului nu poate fi schimbata fara acordul ambilor parinti. In cazul in care parintii nu se inteleg cu privire la aceste aspecte instanta va decide daca o schimbare a locuintei este oportuna sau nu.
Relatiile personale ale copilului cu parintii si cu alte persoane semnificative din viata sa
Copilul are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu parintii, rudele, precum si cu alte persoane fata de care copilul a dezvoltat legaturi de atasament. Parintele sau, dupa caz, parintii separati de copilul lor au dreptul sa aiba legaturi personale cu acesta. In caz de neintelegere intre parinti, instanta de tutela decide cu privire la modalitatile de exercitare a acestui drept.
Copilul are dreptul de a-si cunoaste rudele si de a intretine relatii personale cu acestea, precum si cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie: parintii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot impiedica relatiile personale ale acestuia cu bunicii, fratii si surorile ori cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, decat in cazurile in care instanta decide in acest sens, apreciind ca exista motive temeinice de natura a primejdui dezvoltarea fizica, psihica, intelectuala sau morala a copilului.
Relatiile personale se pot realiza prin:
Contributia parintilor la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor
Parintii se pot intelege cu privire la contributia lor la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor, intelegere de care poate lua act notarul in cazul divortului notarial sau instanta de tutela, prin hotararea de divort,
In caz de neintelegere, instanta de tutela stabileste contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor.
Obligatia de intretinere se executa in natura, prin asigurarea celor necesare traiului si, dupa caz, a cheltuielilor pentru educare, invatatura si pregatire profesionala. Numai daca obligatia de intretinere nu se executa de bunavoie, in natura, instanta de tutela dispune executarea ei prin plata unei pensii de intretinere, stabilita in bani.
Pensia de intretinere poate fi sub o suma fixa sau o cota procentuala din venitul net lunar al celui care datoreaza intretinere. Pensia de intretinere stabilita intr-o suma fixa se indexeaza de drept, trimestrial, in functie de rata inflatiei.
Intretinerea datorata de parinte se stabileste pana la o patrime din venitul sau lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii si o jumatate pentru 3 sau mai multi copii. Cuantumul intretinerii datorate copiilor, impreuna cu intretinerea datorata altor persoane, potrivit legii, nu poate depasi jumatate din venitul net lunar al celui obligat.
Pensia de intretinere se plateste in rate periodice, la termenele convenite sau, in lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotarare judecatoreasca. Partile pot conveni sau, daca sunt motive temeinice, instanta de tutela poate hotari ca intretinerea sa fie achitata prin plata anticipata a unei sume globale care sa acopere nevoile de intretinere ale celui indreptatit pe o perioada mai indelungata sau pe intreaga perioada in care se datoreaza intretinerea, in masura in care debitorul intretinerii are mijloacele necesare acoperirii acestei obligatii.
Daca apare o schimbare in ceea ce priveste posibilitatile financiare ale parintelui care plateste intretinerea si nevoia copilului care o primeste, instanta de tutela, potrivit imprejurarilor, poate mari sau micsora pensia de intretinere sau poate hotari incetarea platii ei.
sursa: csm1909.ro
]]>Prin sesizarea transmisa de plenul Senatului, in temeiul art. 106 din Regulament, Comisia juridica, in sedinta din 11 octombrie 2016 a reexaminat propunerea legislativa si amendamentele transmise de reprezentantii mediatorilor, insusite de domnul senator Ovidiu Liviu Dontu, si a hotarat sa adopte un raport suplimentar de admitere, cu amendamente admise, cuprinse in anexa la prezentul raport.
Reprezentantii Ministerului Justitiei, doamna secretar de stat Gabriela Scutea si domnul secretar de stat Florin Motiu, atat in cadrul acestei sedinte, cat si in cele anterioare, cand a fost supusa analizei comisiei aceasta propunere legislativa, au precizat faptul ca ministerul sustine pozitia de principiu prezentata de Guvern in Punctul de vedere transmis, referitoare la introducerea medierii, in aceasta reglementare, in cadrul procedurilor. Medierea, in mod evident, reprezinta un beneficiu in solutionarea a numeroase cauze, dar trebuie sa corespunda manifestarii de vointa a partilor. Aceasta este oconditie sine qua non a institutiei medierii, pentru a nu fi deturnata de la scopurile ei, ea trebuie sa-si pastreze caracterul facultativ. De altfel, reglementarile in vigoare pun la dispozitia partilor toate parghiile pentru a fi cat mai aproape de solutionarea rapida a litigiilor. Prin reglementarea propusa, se incalca accesul liber la justitie, contrar celor stipulate de Curtea Constitutionala in jurisprudenta sa (ex.Decizia nr. 266/2014), cata vreme medierea este declansata printr-un act de dispozitie al instantei, iar nu prin convingerea intima a partilor.
Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari supune plenului Senatului, spre dezbatere si adoptare, raportul suplimentar de admitere, cu amendamente admise, si propunerea legislativa.
In raport eu obiectul de reglementare, initiativa Iegislativa face parte din categoria legilor ordinare si urmeaza sa fie supusa votului plenului Senatului, impreuna cu raportul suplimentar de admitere, cu amendamente admise, in conformitate cu prevederile art.76 alin.(2) din Legea fundamentala.
Potrivit prevederilor art.75 alin.(1) din Constitutia Romaniei, republicata, si ale art.89 alin.(7) pct. 1 din Regulamentul Senatului, cu modificarile ulterioare, Senatul ia in dezbatere initiativa legislativa in calitate de prima Camera sesizata.
Raportul complet al Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari
sursa: senat.ro
]]>In cazul in care executarea silita se face in temeiul unui alt titlu executoriu decat o hotarare judecatoreasca (contractul de credit, contractul de inchiriere inregistrat la ANAF, titlurile de credit), se pot invoca si motive de fapt sau de drept privitoare… …Citeste mai departe despre… CONTESTATIA LA EXECUTAREA SILITA
sursa: decalex.ro
]]>
sursa: avocatnet.ro
]]>”Prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (…) a stabilit că: 1. în aplicarea dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006, încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare; 2. încheierea unui acord de mediere în condiţiile Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale. (…)
Curtea reţine că, potrivit art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu poate fi exercitată dacă a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii. Din dispoziţiile art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală reiese că în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. g) din acest cod instanţa pronunţă încetarea procesului penal.
Referitor la instituţia medierii, Curtea reţine că, (…) art. 67 din Legea nr. 192/2006 stabileşte, pe de o parte, aplicabilitatea medierii şi în cauze penale, atât în latura penală, cât şi în latura civilă [alin. (1) ], iar, pe de altă parte, sfera de aplicare a medierii în latura penală a procesului ca fiind constituită din infracţiunile pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile şi împăcarea înlătură răspunderea penală [alin. (2) ].
Retragerea plângerii prealabile, ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale, este reglementată în art. 158 din Codul penal, care delimitează momentul până la care operează această instituţie, sfera infracţiunilor şi consecinţele sale juridice. Punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată (…) Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă [art. 158 alin. (2) din Codul penal] şi poate interveni până la pronunţarea unei hotărâri definitive [art. 158 alin. (1) din Codul penal].
În ceea ce priveşte împăcarea, aceasta constituie înţelegerea intervenită între persoana vătămată/partea civilă şi suspect/inculpat şi, dacă este cazul, partea responsabilă civilmente de a pune capăt conflictului născut din săvârşirea infracţiunii şi de a renunţa la punerea în mişcare a acţiunii penale sau la continuarea procesului penal. Instituţia împăcării este reglementată prin dispoziţiile art. 159 din Codul penal, articol ce încheie sediul materiei rezervat ansamblului cauzelor care înlătură răspunderea penală. Act bilateral caracterizat prin acordul de voinţă dintre persoanele între care intervine, împăcarea este o cauză care – în privinţa anumitor infracţiuni – înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă, efecte care se produc dacă împăcarea are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei [art. 159 alin. (1), (2) şi (3) din Codul penal]. Conţinutul instituţiei împăcării din noul Cod penal a fost substanţial reconsiderat faţă de cel din Codul penal din 1969 (art. 132) prin instituirea unor noi condiţii şi introducerea de dispoziţii exprese privind funcţionarea instituţiei în cazul persoanei juridice, remarcându-se, totodată, restrângerea sferei infracţiunilor în cazul cărora este aplicabilă.
Astfel, prin noul Cod penal s-a produs răsturnarea regulii valabile în reglementarea anterioară, împăcarea putând interveni numai în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu şi numai dacă legea o prevede în mod expres [art. 159 alin. (1) din Codul penal].(…)
Un alt element de noutate a fost introdus de dispoziţiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal şi vizează momentul procesual până la care poate interveni împăcarea, şi anume până la citirea actului de sesizare a instanţei, ceea ce înseamnă că împăcarea poate interveni în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi în faţa instanţei de fond, dar numai până la citirea actului de sesizare. În vechea reglementare cuprinsă în art. 132 alin. 2 din Codul penal din 1969, împăcarea părţilor producea efecte dacă intervenea până la rămânerea definitivă a hotărârii. Referitor la momentul procesual până la care poate interveni împăcarea în situaţiile tranzitorii generate de intrarea în vigoare a noului Cod penal, prin Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care se aplică tuturor inculpaţilor trimişi în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare a instanţei fusese depăşit. Pentru a răspunde exigenţelor principiului constituţional al aplicării legii penale mai favorabile, prevăzut la art. 15 alin. (2) din Constituţie, aşa cum acesta a fost detaliat în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că, până la încetarea situaţiilor tranzitorii generate de intrarea în vigoare a noului Cod penal, împăcarea poate interveni până la primul termen de judecată stabilit ulterior datei publicării Deciziei nr. 508 din 7 octombrie 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I (paragrafele 23 şi 25).
Totodată, prin Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, menţionată anterior, Curtea a reţinut că reglementarea de către legiuitor a termenului citirii actului de sesizare a instanţei, ca ultim moment până la care poate interveni împăcarea, este pe deplin justificată prin finalitatea urmărită, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţii de exercitare abuzivă a acestui drept. (…)
Revenind la mediere, Curtea reţine că, prin art. 84 pct. 6-9 din Legea nr. 255/2013 (pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale), au fost modificate toate articolele secţiunii a 2-a – „Dispoziţii speciale privind medierea în cauzele penale” din cap. VI – „Dispoziţii speciale privind medierea unor conflicte” al Legii nr. 192/2006, şi anume art. 67-70, printre modificări numărându-se şi înlocuirea termenului „împăcare” cu acela de „înţelegere”, fără însă ca această schimbare de terminologie să clarifice problema naturii juridice a medierii în cauzele penale, în sensul că încheierea unui acord de mediere ar constitui o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare. Astfel, dincolo de o serie de diferenţe de regim juridic între încheierea unui acord de mediere şi împăcare, evidenţiate în considerentele Deciziei nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, faptul că împăcarea constă în înţelegerea intervenită între persoana vătămată/partea civilă şi suspect/inculpat şi, dacă este cazul, partea responsabilă civilmente de a pune capăt conflictului născut din săvârşirea infracţiunii şi de a renunţa la punerea în mişcare a acţiunii penale sau la continuarea procesului penal – spre deosebire de retragerea plângerii prealabile, care este un act unilateral de voinţă – poate duce la concluzia că încheierea unui acord de mediere cu privire la infracţiunile pentru care poate interveni împăcarea nu este, în esenţă, altceva decât o modalitate de realizare a împăcării, ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale.
Curtea constată că efectul juridic al interpretării date dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – potrivit căreia încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare, ce poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale -, este acela că în cauzele penale care privesc infracţiuni pentru care poate interveni împăcarea, odată ce a fost depăşit momentul procesual al citirii actului de sesizare a instanţei, inculpatul şi persoana vătămată/partea civilă, deşi nu se mai pot împăca în faţa instanţei de judecată [art. 159 alin. (3) din Codul penal], pot recurge la mediere, iar instanţa care soluţionează cauza, în primă instanţă sau în apel, este obligată să ia act de acordul de mediere şi să înceteze procesul penal ca urmare a medierii realizate de mediator, în condiţiile în care aceeaşi instanţă judecătorească nu mai poate să ia act, în mod nemijlocit, de voinţa inculpatului şi a persoanei vătămate/părţii civile de a stinge litigiul penal. Pe această cale se ajunge la eludarea finalităţii urmărite de legiuitorul noului Cod penal prin reglementarea termenului citirii actului de sesizare a instanţei ca ultim moment până la care poate interveni împăcarea – finalitate care vizează, (…) limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice – aducându-se atingere prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţie care consacră unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei.
Astfel, în ceea ce priveşte termenul până la care poate interveni încheierea unui acord de mediere cu privire la latura penală a cauzei, deşi art. 67 din Legea nr. 192/2006 nu prevede un anumit stadiu procesual, Curtea reţine că acordul de mediere nu poate fi încheiat oricând în cursul procesului penal, ci doar atât timp cât poate interveni şi împăcarea, şi anume până la citirea actului de sesizare a instanţei, aşa cum prevede art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal.
Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 192/2006, în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituţionale în măsura în care încheierea unui acord de mediere cu privire la infracţiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei, întrucât altfel se aduce atingere principiului privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituţie.”
sursa: legal-land.ro
]]>Actul normativ simplifică procedurile pentru călătoria în străinătate a minorilor. Astfel:
Concret, potrivit noilor reglementări, organele poliţiei de frontierã permit ieşirea din România a cetãţenilor români minori numai dacã sunt însoţiţi de o persoanã fizicã majorã, în urmãtoarele cazuri:
Prin excepţie, declaraţia celuilalt părinte, declaraţia ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, privind acordul acestora cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate la ieşirea din România, nu este necesară atunci când minorul cetăţean român cu domiciliul sau reşedinţa în ţara de destinaţie se deplasează însoţit, în această ţară.
Declaraţiile trebuie să fie autentificate în ţară de notarul public, iar în străinătate, de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori, dacă au fost date în faţa autorităţilor străine, să îndeplinească condiţiile de supralegalizare prevăzute de lege sau să aibă aplicată apostila conform Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările ulterioare, cu excepţia celor ce emană dintr-un stat cu care România a încheiat tratate, convenţii sau acorduri de asistenţă juridică, în materie civilă sau de drept al familiei, care prevăd scutirea de supralegalizare. Declaraţiile trebuie să fie eliberate părţilor în două duplicate, dintre care un duplicat se păstrează de către însoţitor, iar al doilea duplicat însoţeşte paşaportul minorului.
Update:
4 octombrie 2016: Legea nr. 169/2016 a fost publicată în Monitorul Oficial cu numărul 772 din 3 octombrie 2016 și va intra în vigoare pe 6 octombrie.
sursa: legal-land.ro
]]>