sursa: digi24.ro

       Conform acestei norme, in vederea solutionarii pe cale amiabila a disputelor dintre societati, brokeri si asigurati, contractanti, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentantii acestora, la solicitarea uneia dintre parti, se utilizeaza metodele alternative de solutionare a litigiilor, prevazute de dispozitiile legale in vigoare, respectiv in cazul persoanelor fizice entitatea de solutionare alternativa a litigiilor SAL-FIN, iar in cazul persoanelor juridice medierea sau arbitrajul; solutionarea amiabila sau prin intermediul metodelor de solutionare alternativa a litigiilor nu limiteaza dreptul partilor de a se adresa instantelor de judecata abilitate.

NORMĂ nr. 18 din 6 iulie 2017 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare şi brokerilor de asigurare

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. b), precum şi ale art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 41¹ din Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor art. 107 alin. (2) şi ale art. 173 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările ulterioare,

în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România, potrivit deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din şedinţa din data de 3 iulie 2017, Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.

Art. 1: Dispoziţii comune

(1) Prezenta normă reglementează modul de soluţionare a petiţiilor privind activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare autorizate în baza Legii nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 237/2015, şi brokerilor de asigurare autorizaţi în baza Legii nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 32/2000.

(2) Prevederile prezentei norme sunt aplicabile societăţilor definite conform Legii nr. 237/2015, denumite în continuare societăţi, brokerilor de asigurare, denumiţi în continuare brokeri, şi Autorităţii de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F.

Art. 2: Definiţii

În înţelesul prezentei norme, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:

1. petent – persoană fizică sau juridică care are calitatea de asigurat, contractant, beneficiar, persoană prejudiciată sau reprezentanţi ai acestora, aşa cum sunt definite de legislaţia în vigoare;
2. petiţie – cererea, reclamaţia, sesizarea, formulată în scris ori prin poştă electronică, prin intermediul căreia un petent îşi exprimă nemulţumirea cu privire la activitatea societăţilor şi brokerilor.

Art. 3: Responsabilităţile reprezentanţilor potenţilor

Pentru comunicarea informaţiilor, reprezentanţii petenţilor prezintă copia actului de identitate, în cazul persoanelor fizice, şi actul de reprezentare acordat, în original, în formă certificată ori legalizată, sau copii ale acestora, semnate pentru conformitate cu originalul, astfel încât să poată fi verificate identitatea părţilor, precum şi calitatea persoanelor semnatare ale actului juridic.

Art. 4: Dispoziţii aplicabile A.S.F.

(1) În vederea soluţionării corespunzătoare şi în termenul legal a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor şi brokerilor, adresate în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (12) din Legea nr. 237/2015 şi ale art. 5 lit. o) din Legea nr. 32/2000, A.S.F. procedează potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002, coroborate cu dispoziţiile legislaţiei specifice domeniului asigurărilor şi ale prezentei norme.

(2) În activitatea de instrumentare şi soluţionare a petiţiilor, A.S.F. urmăreşte respectarea legislaţiei din domeniul asigurărilor, precum şi a condiţiilor contractuale de către societăţi şi brokeri, potrivit atribuţiilor sale de punere în executare, supraveghere şi control.

(3) S.F. nu îşi exprimă opinia asupra aspectelor reclamate de petenţi în cazul în care rezolvarea acestora este determinată de modul de administrare a unor probe de natură tehnică şi juridică a căror calitate, admitere şi administrare nu ţine în mod exclusiv de aplicarea legislaţiei din domeniul asigurărilor; în toate aceste cazuri, persoanele fizice sunt îndrumate pentru soluţionarea litigiului prin intermediul entităţii de soluţionare alternativă a litigiilor în domeniul nonbancar, iar cele juridice prin mediere sau arbitraj, fără a fi restrâns dreptul acestora de a acţiona pe calea instanţei de judecată.

(4) S.F. soluţionează petiţiile pe baza documentaţiei puse la dispoziţie atât de către petent, cât şi de către societatea reclamată; A.S.F. nu este răspunzătoare de soluţiile comunicate petenţilor în cazul în care nu îi sunt transmise toate documentele sau în cazul în care îi sunt puse la dispoziţie informaţii incorecte sau incomplete.

(5) Adresele de răspuns formulate de A.S.F. la petiţii nu reprezintă acte administrative în sensul prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(6) În scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România, A.S.F. verifică modul de aplicare şi respectare a prevederilor legale şi contractuale incidente speţelor prezentate în petiţii, precum şi ale prezentei norme de către societăţi şi brokeri.

(7) În cazul în care din analiza notei de fundamentare întocmită de către colectivul de analiză şi soluţionare a petiţiilor, transmisă A.S.F., rezultă indicii că prin soluţia adoptată nu sunt respectate drepturile asiguraţilor, contractanţilor, beneficiarilor, persoanelor prejudiciate sau se constată întârzierea nejustificată a transmiterii documentaţiei solicitate, fapt care poate conduce la nesoluţionarea în termenul legal a petiţiilor, A.S.F. adoptă, individual sau cumulativ, următoarele măsuri:

a) comunică societăţilor şi/sau brokerilor în cauză punctul de vedere privind soluţionarea aspectelor semnalate în petiţii şi solicită reanalizarea, în regim de urgenţă, a soluţiei comunicate A.S.F. sau petentului;

b) aplică măsuri sancţionatoare în cazul în care, din analiza documentaţiei puse la dispoziţie de societate, se pot constata încălcări ale prevederilor legale fără a mai fi necesară efectuarea unui control inopinat;

c) efectuează un control inopinat la societăţi şi/sau la brokerii asupra modului de rezolvare a aspectelor semnalate în petiţii de către societatea şi/sau brokerul în cauză şi aplică măsurile sancţionatoare dacă se constată încălcarea prevederilor legale.

(8) Petiţiile depuse de către asiguraţi, contractanţi, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanţi ai acestora, persoane juridice sau fizice române, împotriva societăţilor care desfăşoară activitate de asigurare pe teritoriul României în baza libertăţii de a presta servicii sau dreptului de stabilire, sunt administrate de către organismul care se ocupă cu soluţionarea petiţiilor din statul a cărei legislaţie este aplicabilă contractului de asigurare.

(9) Dacă este posibil, A.S.F. informează petentul cu privire la modul în care va fi soluţionată petiţia.

(10) În situaţia în care A.S.F. primeşte o petiţie ce vizează o societate care practică activitate de asigurare pe teritoriul României în baza libertăţii de a presta servicii sau dreptului de stabilire, iar contractul este încheiat în baza legislaţiei din România, aceasta aplică următoarea procedură:

a) în cazul societăţilor care practică activitate de asigurare în baza dreptului de stabilire, A.S.F. transmite petiţia sucursalei din România în vederea soluţionării acesteia, iar sucursala transmite ulterior A.S.F. o notă de fundamentare privind soluţia adoptată, însoţită de documentele justificative aferente cazului;

b) în cazul societăţilor care practică activitate de asigurare în baza libertăţii de a presta servicii, A.S.F. transmite petiţia reprezentantului de daune din România sau societăţii sau autorităţii din statul care a acordat autorizaţia de funcţionare societăţii, în vederea soluţionării acesteia, cu informarea A.S.F.;

c) A.S.F. informează autoritatea competentă din statul membru de origine cu privire la petiţia primită.

Art. 5: Dispoziţii aplicabile societăţilor

(1) În vederea soluţionării corespunzătoare şi în termenul legal a petiţiilor care le sunt adresate, în conformitate cu prevederile art. 107 din Legea nr. 237/2015, societăţile deţin proceduri scrise de primire şi soluţionare a petiţiilor atât la sediul central, cât şi la sediile teritoriale.

(2) Procedurile de soluţionare a petiţiilor sunt aprobate de către conducerea executivă a societăţii.

(3) Modificările procedurilor de soluţionare a petiţiilor se transmit A.S.F., însoţite de decizia de aprobare, în termen de 30 de zile de la aprobarea acestora.

(4) Procedurile de soluţionare a petiţiilor, informaţiile despre modalităţile de rezolvare pe cale amiabilă a acestora, inclusiv prin intermediul entităţii de soluţionare alternativă a litigiilor, mediere sau arbitraj, precum şi informaţiile referitoare la adresa de e-mail şi numărul de telefon la care se pot solicita informaţii despre stadiul rezolvării petiţiilor sunt accesibile publicului la sediul şi pe site-ul societăţilor.

(5) Societăţile întocmesc şi menţin un registru unic de petiţii în format electronic securizat, pe an calendaristic, în conformitate cu anexa nr. 1, asigurându-se de următoarele:

a) reînceperea numerotării de la 1 la fiecare început de an, în care să înregistreze cronologic, în ordinea primirii, fără ca numerele de înregistrare atribuite să se repete, toate petiţiile, inclusiv pe cele primite la sediile teritoriale, indiferent de modalitatea de primire a acestora prin registratură, prin poştă electronică, prin sistemul on-line existent pe site-ul oficial al societăţilor;

b) securizarea acestuia prin implementarea unui mecanism care să garanteze nerepudierea înscrierilor.

(6) Societăţile deţin şi asigură mentenanţa sistemului on-line de primire a petiţiilor.

(7) Societăţile stabilesc un colectiv de analiză şi soluţionare a petiţiilor, format din personal de specialitate şi cu experienţă în domeniul asigurărilor, calificat pe clasele de asigurări pentru care societatea este autorizată, care să analizeze toate aspectele sesizate de petenţi, cu respectarea dispoziţiilor legale şi contractuale aplicabile fiecărui caz, organizat astfel:

a) colectivul de analiză şi soluţionare a petiţiilor este administrat de către un coordonator;

b) decizia de desemnare a coordonatorului colectivului de analiză şi soluţionare a petiţiilor şi a înlocuitorului acestuia se transmite A.S.F. spre informare în termen de 10 zile de la aprobarea acesteia;

c) coordonatorul desemnat sau, după caz, înlocuitorul acestuia este răspunzător de activitatea colectivului şi de legalitatea soluţiei finale adoptate în fiecare caz analizat.

(8) Societăţile răspund petiţiilor primite direct de la petenţi, în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.

(9) Societăţile transmit în format electronic, pentru fiecare solicitare primită de la A.S.F, în termen de maximum 10 zile sau în termenul precizat în mod expres în aceasta, următoarele documente:

a) nota de fundamentare întocmită de colectivul de analiză şi soluţionare a petiţiilor, în care soluţia adoptată să fie justificată temeinic, cu respectarea şi precizarea, în mod obligatoriu, a dispoziţiilor legale şi contractuale avute în vedere la adoptarea deciziei comunicate;

b) dosarul de daună integral, în copie, însoţit de:

1. opisul aferent acestuia, în copie;

2. procesul-verbal de constatare sau procesul-verbal suplimentar de constatare, după caz, însoţite de solicitările de efectuare a acestora, în copie;

3. nota sau referatul şi documentele care au stat la baza respingerii dreptului la despăgubire, în copie;

4. raportul de investigaţii proprii sau expertiză tehnică, în situaţia în care dosarul de daună a făcut obiectul unor cercetări suplimentare, în copie;

5. fotografiile existente la dosar;

6. contractul RCA sau poliţa de asigurare facultativă, condiţiile de asigurare aplicabile în speţă şi inspecţia de risc efectuată la încheierea poliţei, dacă este cazul, în copie;

c) fişa dosarelor de daună deschise în baza contractelor RCA, întocmită conform precizărilor pe care le va transmite structura organizatorică care solicită documentaţia;

d) dovada informării detaliate a asiguraţilor, contractanţilor, beneficiarilor, persoanelor prejudiciate sau reprezentanţilor acestora asupra modului de stabilire a despăgubirilor, cu justificarea eventualelor diferenţe faţă de sumele solicitate în cererea de despăgubire;

e) dovada transmiterii către petent a informării asupra soluţiilor adoptate pentru rezolvarea tuturor aspectelor prezentate în petiţia adresată de către acesta A.S.F., cu precizarea temeiurilor legale şi contractuale, însoţită de documentele care au stat la baza adoptării soluţiilor, la solicitarea ASF sau a petentului;

f) opisul documentelor transmise;

g) alte documente justificative solicitate.

(10) Nota de fundamentare sau orice altă corespondenţă este semnată de unul dintre membrii conducerii executive a societăţii şi de coordonatorul colectivului de analiză şi soluţionare a petiţiilor, iar în lipsa acestuia, de înlocuitorul desemnat, putând fi folosită şi semnătura electronică extinsă; nota de fundamentare este transmisă şi în format letric în cazul în care nu este semnată cu semnătură electronică extinsă.

(11) Societăţile transmit trimestrial către A.S.F. următoarele raportări:

a) „Situaţia petiţiilor”, care conţine cronologic petiţiile înregistrate în perioada de raportare în registrul unic de petiţii, în conformitate cu anexa nr. 2;

b) „Informaţii privind principalele probleme identificate în activitatea de soluţionare şi gestionare a petiţiilor”, în conformitate cu anexa nr. 3;

c) „Situaţia privind dosarele de daună deschise în baza contractelor RCA (aferente activităţii din România)”, care conţine dosarele de daună avizate în baza contractelor RCA în perioada de raportare, se transmite numai de către societăţile de asigurare autorizate să practice RCA şi se întocmeşte conform precizărilor primite din partea structurii organizatorice care centralizează datele;

d) „Numărul daunelor avizate”, în conformitate cu anexa nr. 4, care conţine toate dosarele de daună avizate în perioada de raportare, structurate pe clasele de asigurare pe care societatea este autorizată să le practice.

(12) Raportările menţionate la alin. (11) se transmit către A.S.F. în format electronic, în termen de 45 de zile de la încheierea trimestrului pentru care se întocmeşte raportarea, prin încărcarea datelor în aplicaţia de raportări electronice.

(13) În scopul certificării corectitudinii şi completitudinii datelor cuprinse în raportările menţionate la alin. (11), precum şi a datei la care acestea au fost transmise şi încărcate electronic, societăţile transmit către A.S.F. o adresă scrisă, semnată olograf sau cu semnătură electronică extinsă de către unul dintre membrii conducerii executive, cu respectarea termenului de raportare aferent.

(14) Pentru asigurarea transparenţei modului de înregistrare şi soluţionare a petiţiilor, societăţile publică pe site-ul propriu următoarele informaţii:

a) numărul total de petiţii înregistrate unic per petent şi per caz;

b) numărul total de petiţii soluţionate favorabil înregistrate unic per petent şi per caz;

c) numărul de petiţii soluţionate favorabil referitoare la dosare de daună;

d) numărul total de petiţii pentru care dosarele de daună au fost achitate;

e) numărul total de petiţii finalizate nefavorabil înregistrate unic per petent şi per caz;

f) numărul total al solicitărilor de soluţionare alternativă a litigiilor;

g) numărul total al solicitărilor de soluţionare alternativă a litigiilor soluţionate efectiv;

h)numărul total al solicitărilor de soluţionare alternativă a litigiilor soluţionate favorabil asiguraţilor, contractanţilor, beneficiarilor, persoanelor prejudiciate sau reprezentanţilor acestora.

(15) Societăţile publică lunar pe site-ul propriu şi actualizează informaţiile prevăzute la alin. (14) în primele 15 zile ale fiecărei luni.

(16) Informaţiile sunt prezentate pentru toate petiţiile şi solicitările de soluţionare alternativă a litigiilor înregistrate la societăţi, indiferent de provenienţa acestora, după cum urmează:

a) pentru anul calendaristic anterior;

b) de la începutul anului până la luna curentă;

c) pentru ultimele 3 luni calendaristice anterioare lunii curente.

(17) Informaţiile menţionate la alin. (14) sunt publicate pe site-ul propriu al societăţilor, respectând cumulativ următoarele:

a) afişarea textului introductiv: „În vederea asigurării transparenţei modului de înregistrare şi soluţionare a petiţiilor, precum şi a solicitărilor de soluţionare alternativă a litigiilor, de către Societatea ………………………. S.A., vă punem la dispoziţie următoarele informaţii:”;

b) prezentarea informaţiilor sub formă de tabel, distinct pentru petiţii şi pentru solicitările de soluţionare alternativă a litigiilor, amplasat în interiorul unei pagini dedicate, accesibilă atât prin intermediul unei ferestre care se deschide în momentul accesării paginii principale a site-ului, cât şi prin existenţa unui link permanent în pagina principală.

(18) Structura tabelelor menţionate la alin. (17) lit. b) şi caracteristicile formatului textului afişat sunt prevăzute în anexa nr. 6.

Art. 6: Dispoziţii aplicabile brokerilor

(1) În vederea rezolvării corespunzătoare şi în termenul legal a petiţiilor care le sunt adresate, brokerii deţin proceduri scrise de primire şi soluţionare a petiţiilor atât la sediul central, cât şi la sediile teritoriale.

(2) Procedurile de soluţionare a petiţiilor sunt aprobate de către conducerea executivă a brokerilor.

(3) Modificările procedurilor existente se transmit către A.S.F., însoţite de decizia de aprobare, în termen de 30 de zile de la aprobarea acestora.

(4) Procedurile de soluţionare a petiţiilor, informaţiile despre modalităţile de rezolvare pe cale amiabilă a acestora, inclusiv prin intermediul entităţii de soluţionare alternativă a litigiilor, mediere sau arbitraj, precum şi informaţiile referitoare la adresa de e-mail şi numărul de telefon la care se pot solicita informaţii despre stadiul rezolvării petiţiilor sunt accesibile publicului la sediul şi pe site-ul brokerului.

(5) Brokerii întocmesc şi menţin un registru unic de petiţii în format electronic securizat, pe an calendaristic, în conformitate cu anexa nr. 1, asigurându-se de următoarele:

a) reînceperea numerotării de la 01 la fiecare început de an, în care să înregistreze cronologic, în ordinea primirii, fără ca numerele de înregistrare atribuite să se repete, toate petiţiile, inclusiv pe cele primite la sediile teritoriale, indiferent de modalitatea de primire a acestora prin registratură, prin poştă electronică, prin sistemul on-line existent pe site-ul oficial al brokerilor;

b) securizarea acestuia prin implementarea unui mecanism care să garanteze nerepudierea înscrierilor.

(6) Brokerii răspund petiţiilor primite direct de la petenţi, în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.

(7) Brokerii transmit, în format electronic, pentru fiecare solicitare primită de la A.S.F., în termen de maximum 10 zile sau în termenul precizat în mod expres în aceasta, o notă de fundamentare, precum şi toate informaţiile, documentele şi situaţiile solicitate; nota de fundamentare sau orice altă corespondenţă este semnată de una dintre persoanele semnificative, conform art. 35 alin. (15) din Legea nr. 32/2000, şi este transmisă către A.S.F. şi în format letric.

(8) Brokerii acordă asistenţă asiguratului existent în propriul portofoliu, în ceea ce priveşte derularea contractului de asigurare cu respectarea condiţiilor de asigurare, precum şi a prevederilor legale pe toată perioada valabilităţii acestuia, inclusiv pentru soluţionarea pe cale amiabilă a eventualelor litigii.

(9) Brokerii transmit semestrial către A.S.F. raportările „Situaţia petiţiilor” şi „Informaţii privind principalele probleme identificate în activitatea de soluţionare şi gestionare a petiţiilor”, în termen de 45 de zile de la încheierea semestrului pentru care se întocmeşte raportarea, în conformitate cu anexa nr. 5, respectiv anexa nr. 2; raportarea „Situaţia petiţiilor” conţine cronologic petiţiile înregistrate în perioada de raportare în registrul unic de petiţii.

(10) Raportările se transmit către A.S.F. în format electronic, prin încărcarea datelor în aplicaţia de raportări electronice, iar prin adresă scrisă se certifică corectitudinea şi completitudinea datelor cuprinse în fiecare raportare, inclusiv data la care au fost transmise şi încărcate electronic.

(11) Adresa menţionată la alin. (10) se semnează olograf sau cu semnătură electronică extinsă de către una dintre persoanele semnificative prevăzute la art. 35 alin. (15) din Legea nr. 32/2000 şi se transmite către A.S.F. în termenul precizat pentru fiecare raportare.

Art. 7: Dispoziţii aplicabile societăţilor şi brokerilor

(1) Pentru soluţionarea legală a petiţiilor care le sunt adresate, conducerea executivă a societăţilor şi brokerilor dispune măsuri de cercetare, analiză detaliată şi rezolvare rapidă şi temeinică a tuturor aspectelor sesizate de petenţi, cu respectarea strictă a prevederilor legale şi contractuale în vigoare.

(2) În situaţia în care aspectele sesizate prin petiţia depusă la A.S.F. necesită o cercetare mai amănunţită, conducerea executivă a societăţilor şi/sau coordonatorul colectivului de analiză şi soluţionare a petiţiilor, iar în lipsa acestuia, înlocuitorul desemnat, precum şi conducerea executivă a brokerilor solicită A.S.F. prelungirea termenelor prevăzute la art. 5 alin. (10) şi art. 6 alin. (7) cu cel mult 5 zile.

(3) În vederea soluţionării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăţi, brokeri şi asiguraţi, contractanţi, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanţii acestora, la solicitarea uneia dintre părţi, se utilizează metodele alternative de soluţionare a litigiilor, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare, respectiv în cazul persoanelor fizice entitatea de soluţionare alternativă a litigiilor SAL-FIN, iar în cazul persoanelor juridice medierea sau arbitrajul; soluţionarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluţionare alternativă a litigiilor nu limitează dreptul părţilor de a se adresa instanţelor de judecată abilitate.

(4) Conducerea executivă a societăţilor şi brokerilor şi coordonatorul colectivului de analiză şi soluţionare a petiţiilor se asigură de:

a) buna organizare şi desfăşurare a activităţii de primire, evidenţierea şi rezolvarea petiţiilor ce le sunt adresate;

b) legalitatea soluţiilor adoptate;

c) comunicarea soluţiilor adoptate, însoţite de documentaţiile complete aferente cazurilor, în termenul legal către A.S.F. sau către petenţi, după caz;

d) asigurarea participării la procedurile de soluţionare alternativă a litigiilor, precum conciliere prin intermediul SAL – FIN, mediere sau arbitraj, după caz, atunci când se solicită de către consumator.

Art. 8: Prevederi finale

(1) Nerespectarea dispoziţiilor prezentei norme se sancţionează de către A.S.F. în condiţiile şi potrivit prevederilor art. 163 din Legea nr. 237/2015 sau ale art. 8 şi 39 din Legea nr. 32/2000.

(2) Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta normă.

Art. 9: Intrarea în vigoare

Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 august 2017.

Art. 10: Abrogare

La data intrării în vigoare a prezentei norme se abrogă Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 24/2014 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea asigurătorilor şi brokerilor de asigurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 12 noiembrie 2014. -****-

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Leonardo Badea

Anexele le puteti viziona in documentul atasat AICI

Prin   sesizarea   transmisa   de  plenul   Senatului,   in  temeiul   art.   106  din Regulament,   Comisia  juridica,  in sedinta  din   11 octombrie 2016 a reexaminat propunerea legislativa si     amendamentele transmise de reprezentantii mediatorilor,   insusite   de  domnul   senator  Ovidiu  Liviu  Dontu,  si  a  hotarat  sa adopte un raport  suplimentar  de admitere,  cu amendamente   admise,  cuprinse  in anexa la prezentul  raport.

Reprezentantii    Ministerului   Justitiei,   doamna   secretar   de  stat  Gabriela Scutea si domnul  secretar  de stat Florin  Motiu,  atat in cadrul  acestei  sedinte,  cat si  in  cele  anterioare,   cand  a  fost  supusa  analizei   comisiei   aceasta  propunere legislativa,    au   precizat    faptul   ca   ministerul    sustine    pozitia   de   principiu prezentata  de Guvern  in Punctul  de vedere  transmis,  referitoare   la introducerea medierii,   in  aceasta  reglementare,   in  cadrul  procedurilor. Medierea, in  mod evident, reprezinta  un beneficiu  in solutionarea   a numeroase   cauze,  dar trebuie sa corespunda  manifestarii  de vointa a partilor.  Aceasta  este oconditie sine qua non a institutiei  medierii,  pentru  a nu fi deturnata  de la scopurile  ei, ea trebuie  sa-si pastreze   caracterul   facultativ.   De  altfel,  reglementarile   in vigoare  pun la dispozitia   partilor  toate  parghiile pentru  a fi cat  mai  aproape  de  solutionarea rapida  a litigiilor.  Prin reglementarea   propusa,  se incalca  accesul  liber la justitie, contrar  celor  stipulate  de Curtea  Constitutionala in jurisprudenta sa (ex.Decizia nr. 266/2014),  cata  vreme medierea  este declansata   printr-un  act de dispozitie  al instantei,  iar nu prin convingerea  intima a partilor.

Comisia   juridica,    de   numiri,   disciplina,    imunitati   si  validari   supune plenului Senatului, spre   dezbatere si adoptare,    raportul    suplimentar de admitere,  cu amendamente  admise, si propunerea  legislativa.

In raport  eu obiectul  de reglementare,   initiativa  Iegislativa  face parte  din categoria   legilor  ordinare   si urmeaza  sa fie supusa  votului  plenului  Senatului, impreuna   cu  raportul   suplimentar   de  admitere,   cu  amendamente    admise,   in conformitate   cu prevederile  art.76 alin.(2) din Legea fundamentala.

Potrivit  prevederilor   art.75 alin.(1) din Constitutia  Romaniei,  republicata, si ale art.89 alin.(7) pct. 1 din Regulamentul   Senatului,  cu modificarile  ulterioare, Senatul    ia in dezbatere   initiativa   legislativa in calitate de prima   Camera sesizata.

Raportul complet al Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari

sursa: senat.ro

”Prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (…) a stabilit că: 1. în aplicarea dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006, încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare; 2. încheierea unui acord de mediere în condiţiile Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale. (…)

Curtea reţine că, potrivit art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu poate fi exercitată dacă a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii. Din dispoziţiile art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală reiese că în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. g) din acest cod instanţa pronunţă încetarea procesului penal.

Referitor la instituţia medierii, Curtea reţine că, (…) art. 67 din Legea nr. 192/2006 stabileşte, pe de o parte, aplicabilitatea medierii şi în cauze penale, atât în latura penală, cât şi în latura civilă [alin. (1) ], iar, pe de altă parte, sfera de aplicare a medierii în latura penală a procesului ca fiind constituită din infracţiunile pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile şi împăcarea înlătură răspunderea penală [alin. (2) ].

Retragerea plângerii prealabile, ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale, este reglementată în art. 158 din Codul penal, care delimitează momentul până la care operează această instituţie, sfera infracţiunilor şi consecinţele sale juridice. Punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată (…) Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă [art. 158 alin. (2) din Codul penal] şi poate interveni până la pronunţarea unei hotărâri definitive [art. 158 alin. (1) din Codul penal].

În ceea ce priveşte împăcarea, aceasta constituie înţelegerea intervenită între persoana vătămată/partea civilă şi suspect/inculpat şi, dacă este cazul, partea responsabilă civilmente de a pune capăt conflictului născut din săvârşirea infracţiunii şi de a renunţa la punerea în mişcare a acţiunii penale sau la continuarea procesului penal. Instituţia împăcării este reglementată prin dispoziţiile art. 159 din Codul penal, articol ce încheie sediul materiei rezervat ansamblului cauzelor care înlătură răspunderea penală. Act bilateral caracterizat prin acordul de voinţă dintre persoanele între care intervine, împăcarea este o cauză care – în privinţa anumitor infracţiuni – înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă, efecte care se produc dacă împăcarea are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei [art. 159 alin. (1), (2) şi (3) din Codul penal]. Conţinutul instituţiei împăcării din noul Cod penal a fost substanţial reconsiderat faţă de cel din Codul penal din 1969 (art. 132) prin instituirea unor noi condiţii şi introducerea de dispoziţii exprese privind funcţionarea instituţiei în cazul persoanei juridice, remarcându-se, totodată, restrângerea sferei infracţiunilor în cazul cărora este aplicabilă.

Astfel, prin noul Cod penal s-a produs răsturnarea regulii valabile în reglementarea anterioară, împăcarea putând interveni numai în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu şi numai dacă legea o prevede în mod expres [art. 159 alin. (1) din Codul penal].(…)

Un alt element de noutate a fost introdus de dispoziţiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal şi vizează momentul procesual până la care poate interveni împăcarea, şi anume până la citirea actului de sesizare a instanţei, ceea ce înseamnă că împăcarea poate interveni în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi în faţa instanţei de fond, dar numai până la citirea actului de sesizare. În vechea reglementare cuprinsă în art. 132 alin. 2 din Codul penal din 1969, împăcarea părţilor producea efecte dacă intervenea până la rămânerea definitivă a hotărârii. Referitor la momentul procesual până la care poate interveni împăcarea în situaţiile tranzitorii generate de intrarea în vigoare a noului Cod penal, prin Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care se aplică tuturor inculpaţilor trimişi în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare a instanţei fusese depăşit. Pentru a răspunde exigenţelor principiului constituţional al aplicării legii penale mai favorabile, prevăzut la art. 15 alin. (2) din Constituţie, aşa cum acesta a fost detaliat în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că, până la încetarea situaţiilor tranzitorii generate de intrarea în vigoare a noului Cod penal, împăcarea poate interveni până la primul termen de judecată stabilit ulterior datei publicării Deciziei nr. 508 din 7 octombrie 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I (paragrafele 23 şi 25).

Totodată, prin Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, menţionată anterior, Curtea a reţinut că reglementarea de către legiuitor a termenului citirii actului de sesizare a instanţei, ca ultim moment până la care poate interveni împăcarea, este pe deplin justificată prin finalitatea urmărită, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţii de exercitare abuzivă a acestui drept. (…)

Revenind la mediere, Curtea reţine că, prin art. 84 pct. 6-9 din Legea nr. 255/2013 (pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale), au fost modificate toate articolele secţiunii a 2-a – „Dispoziţii speciale privind medierea în cauzele penale” din cap. VI – „Dispoziţii speciale privind medierea unor conflicte” al Legii nr. 192/2006, şi anume art. 67-70, printre modificări numărându-se şi înlocuirea termenului „împăcare” cu acela de „înţelegere”, fără însă ca această schimbare de terminologie să clarifice problema naturii juridice a medierii în cauzele penale, în sensul că încheierea unui acord de mediere ar constitui o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare. Astfel, dincolo de o serie de diferenţe de regim juridic între încheierea unui acord de mediere şi împăcare, evidenţiate în considerentele Deciziei nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, faptul că împăcarea constă în înţelegerea intervenită între persoana vătămată/partea civilă şi suspect/inculpat şi, dacă este cazul, partea responsabilă civilmente de a pune capăt conflictului născut din săvârşirea infracţiunii şi de a renunţa la punerea în mişcare a acţiunii penale sau la continuarea procesului penal – spre deosebire de retragerea plângerii prealabile, care este un act unilateral de voinţă – poate duce la concluzia că încheierea unui acord de mediere cu privire la infracţiunile pentru care poate interveni împăcarea nu este, în esenţă, altceva decât o modalitate de realizare a împăcării, ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale.

Curtea constată că efectul juridic al interpretării date dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – potrivit căreia încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare, ce poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale -, este acela că în cauzele penale care privesc infracţiuni pentru care poate interveni împăcarea, odată ce a fost depăşit momentul procesual al citirii actului de sesizare a instanţei, inculpatul şi persoana vătămată/partea civilă, deşi nu se mai pot împăca în faţa instanţei de judecată [art. 159 alin. (3) din Codul penal], pot recurge la mediere, iar instanţa care soluţionează cauza, în primă instanţă sau în apel, este obligată să ia act de acordul de mediere şi să înceteze procesul penal ca urmare a medierii realizate de mediator, în condiţiile în care aceeaşi instanţă judecătorească nu mai poate să ia act, în mod nemijlocit, de voinţa inculpatului şi a persoanei vătămate/părţii civile de a stinge litigiul penal. Pe această cale se ajunge la eludarea finalităţii urmărite de legiuitorul noului Cod penal prin reglementarea termenului citirii actului de sesizare a instanţei ca ultim moment până la care poate interveni împăcarea – finalitate care vizează, (…) limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice – aducându-se atingere prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţie care consacră unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei.

Astfel, în ceea ce priveşte termenul până la care poate interveni încheierea unui acord de mediere cu privire la latura penală a cauzei, deşi art. 67 din Legea nr. 192/2006 nu prevede un anumit stadiu procesual, Curtea reţine că acordul de mediere nu poate fi încheiat oricând în cursul procesului penal, ci doar atât timp cât poate interveni şi împăcarea, şi anume până la citirea actului de sesizare a instanţei, aşa cum prevede art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal.

Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 192/2006, în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituţionale în măsura în care încheierea unui acord de mediere cu privire la infracţiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei, întrucât altfel se aduce atingere principiului privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituţie.”

sursa: legal-land.ro

Graficul reflecta promovarea metodelor de soluționare alternativă a litigiilor și stimulente pentru utilizarea acestora* (sursa: Comisia Europeană)

* Indicatori agregați bazați pe indicatorii următori:

1) există un site de internet care oferă informații cu privire la SAL;

2) au loc campanii de publicitate în mass-media;

3) se difuzează broșuri destinate publicului larg;

4) instanța organizează la cerere sesiuni de informare specifice privind SAL;

5) există un coordonator pentru SAL/mediere în cadrul instanțelor;

6) se publică evaluări privind utilizarea SAL;

7) se publică statistici privind utilizarea SAL;

8) asistența judiciară acoperă (parțial sau în întregime) cheltuielile ocazionate de SAL;

9) rambursarea totală sau parțială a taxelor judiciare, inclusiv taxele de timbru, dacă SAL dă rezultate;

10) pentru procedura ADR nu este necesar un avocat;

11) judecătorul poate acționa ca mediator;

12) altele.

Pentru fiecare din acești 12 indicatori a fost acordat un punct. Pentru fiecare domeniu de drept s-au putut acorda maximum 12 puncte. În unele state membre (ES, FR, LT), procedurile de conciliere sunt obligatorii în conflictele de muncă înainte de procedurile judiciare. În plus, în ES, medierea judiciară este obligatorie după inițierea procedurilor judiciare. IE: promovarea și stimulente se aplică doar procedurile în materia dreptului familiei. IT: judecătorii pot acționa în calitate de conciliatori în cadrul unei proceduri și, în acest caz, concilierea poate fi executorie. LV: în conflictele de muncă nu se percep taxe judiciare.

]]> https://mediereonline.com/blog/raport-accesul-la-metode-de-solutionare-alternativa-litigiilor/feed/ 0 https://mediereonline.com/blog/raportul-comisiei-europene-privind-medierea-civila-si-comerciala/ https://mediereonline.com/blog/raportul-comisiei-europene-privind-medierea-civila-si-comerciala/#comments Sun, 02 Oct 2016 07:44:31 +0000 http://mediereonline.com/?p=4771 1.Introducere

1.1.Obiectiv

Directiva 2008/52/CE privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială, 1 inclusiv în domeniul dreptului familiei, are scopul de a facilita accesul la soluționarea alternativă a litigiilor (SAL) și de a promova soluționarea pe cale amiabilă a acestora, prin încurajarea utilizării medierii și prin asigurarea unei corelări adecvate între mediere și procedurile judiciare. Aceasta se aplică, în cazul litigiilor transfrontaliere, în materie civilă și comercială și trebuia să fie transpusă în legislația națională până la 21 mai 2011. Această evaluare a aplicării directivei se efectuează în conformitate cu articolul 11 din directivă.

Obiectivul de a asigura un acces mai bun la justiție, ca parte a politicii Uniunii Europene de stabilire a unui spațiu de libertate, securitate și justiție, cuprinde accesul la proceduri judiciare, precum și la metodele de soluționare extrajudiciară a litigiilor. Medierea poate asigura o soluționare extrajudiciară rapidă și eficientă din perspectiva costurilor a litigiilor în materie civilă și comercială, prin intermediul unor proceduri adaptate nevoilor părților. Este mai probabil ca părțile să se conformeze în mod voluntar acordurilor rezultate în urma medierii. Aceste avantaje sunt și mai pronunțate în situațiile transfrontaliere.

Deși medierea este în general benefică în materie civilă și comercială, ar trebui evidențiată importanța sa deosebită în domeniul dreptului familiei. Medierea poate să creeze un climat constructiv pentru discuții și să asigure înțelegeri echitabile între părinți. Mai mult, soluțiile amiabile au potențialul de a fi de lungă durată și pot viza, în plus față de reședința principală a copilului, și acordurile cu privire la vizitarea copilului sau acordurile privind întreținerea copilului.

1.2.Context

Directiva în cauză a fost prima măsură menită să încurajeze medierea în general în cadrul litigiilor civile și comerciale. După adoptarea directivei, activitatea legată de mediere a fost continuată la nivelul UE:

• Începând cu anul 2012, îmbunătățirea calității, a independenței și a eficienței sistemelor judiciare a constituit un element central al semestrului european. Tabloul de bord al UE privind justiția contribuie la semestrul european și ajută statele membre să își mărească gradul de eficacitate al sistemelor judiciare. Tabloul de bord include și date privind activitățile întreprinse de statele membre pentru a promova utilizarea voluntară a metodelor de soluționare alternativă a litigiilor. Comisia încurajează colectarea și schimbul de informații cu privire la practici și metode pentru a promova utilizarea voluntară a SAL. Promovarea SAL include publicitatea personalizată (broșuri, sesiuni de informare), colectarea și publicarea datelor și evaluarea eficacității metodelor de soluționare alternativă a litigiilor și a disponibilității asistenței juridice pentru SAL. 2
• În cadrul Rețelei judiciare europene în materie civilă și comercială, un grup de lucru a elaborat o serie de recomandări care vizează sporirea ratei de utilizare a medierii familiale în context transfrontalier, în special în cazurile de răpire a copiilor. În cadrul portalului european e-justiție a fost creată o secțiune separată dedicată medierii transfrontaliere 3în domeniul dreptului familiei pentru a furniza informații cu privire la sistemele naționale de mediere.
• În plus, prin intermediul programului „Justiție” 4, Comisia cofinanțează diferite proiecte privind promovarea medierii și formarea judecătorilor și a practicienilor.
• În fine, Directiva 2013/11/UE privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum („Directiva SAL”) 5și Regulamentul (UE) nr. 524/2013 privind soluționarea online a litigiilor în materie de consum („Regulamentul SOL”) 6 garantează faptul că consumatorii pot apela la entități de calitate de soluționare alternativă a litigiilor pentru toate tipurile de litigii contractuale cu comercianții și instituie o platformă electronică la nivelul UE pentru litigiile în materie de consum care decurg din tranzacțiile online cu comercianții ( www.ec.europa.eu/odr ).

1.3.Surse de informații

Prezentul raport se bazează pe informațiile culese din diferite surse:

• În 2013 a fost efectuat un studiu privind punerea în aplicare a directivei. 7Acest studiu a fost actualizat în 2016. 8
• În 2014, un grup de lucru din cadrul Rețelei judiciare europene în materie civilă și comercială a pregătit un document privind promovarea medierii familiale internaționale în cazurile de răpiri internaționale de copii.
• Rezultatele studiului și experiențele statelor membre în punerea în aplicare a directivei au fost discutate în cadrul reuniunii Rețelei judiciare europene în materie civilă și comercială care a avut loc în iulie 2015.
• În fine, în perioada 18 septembrie — 18 decembrie 2015 a fost realizată o consultare publică online 9. 562 de răspunsuri au fost transmise de către persoanele interesate, mediatori, judecători, avocați și alți practicieni în domeniul dreptului, cadre universitare, organizații, autorități publice și state membre.

2.Evaluare generală

Evaluarea arată că, în general, directiva a oferit valoare adăugată europeană. Prin creșterea gradului de conștientizare în rândul legiuitorilor naționali cu privire la avantajele medierii, punerea în aplicare a Directivei privind medierea a avut un impact semnificativ asupra legislației mai multor state membre. Impactul directivei asupra statelor membre variază în funcție de nivelul preexistent al sistemelor lor naționale de mediere:

• 15 state membre dispuneau deja de un amplu sistem de mediere în vigoare înainte de adoptarea directivei. În aceste state membre, directiva nu a adus nicio modificare sistemului lor sau a adus modificări limitate.
• 9 state membre fie dispuneau de norme dispersate de reglementare a medierii, fie medierea în sectorul privat era bazată pe autoreglementare. În aceste state membre, transpunerea directivei a determinat adoptarea unor modificări substanțiale ale cadrului de mediere existent.
• 4 state membre au adoptat sisteme de mediere pentru prima dată ca urmare a transpunerii directivei. În aceste state membre, directiva a declanșat instituirea unor cadre legislative adecvate pentru reglementarea medierii.

Având în vedere faptul că transpunerea directivei a determinat adoptarea unor modificări substanțiale ale cadrului de mediere existent sau introducerea unui amplu sistem de mediere, se poate afirma că a fost realizat un pas important în promovarea accesului la soluționarea alternativă a litigiilor și în asigurarea unui raport echilibrat între mediere și procedurile judiciare.

Cu toate acestea, au fost identificate unele dificultăți privind funcționarea în practică a sistemelor de mediere naționale. Aceste dificultăți sunt legate, în principal, de lipsa unei „culturi de mediere” în statele membre, de cunoașterea insuficientă a modului de tratare a cazurilor transfrontaliere, de nivelul scăzut al conștientizării medierii și de funcționarea mecanismelor de control al calității pentru mediatori. O serie de respondenți la consultarea publică au afirmat că medierea nu este încă suficient de cunoscută și că este în continuare necesară o „schimbare culturală” pentru a se asigura că cetățenii au încredere în mediere. De asemenea, aceștia au subliniat că judecătorii și instanțele încă au rețineri în a trimite părțile să recurgă la mediere.

Respondenții din cadrul consultării publice au recunoscut rolul important al medierii nu doar în cadrul litigiilor comerciale, ci în special în materie de drept al familiei (cu precădere în cadrul procedurilor privind custodia copiilor, drepturile de acces și cazurile de răpire de copii).

3.Aspecte specifice ale evaluării

3.1.Date statistice privind medierea

Studiul și consultarea publică arată că este foarte dificil să se obțină date statistice complete privind medierea, de exemplu, numărul cauzelor mediate, durata medie și rata de succes ale proceselor de mediere, cu un accent special pe medierea transfrontalieră. În special, nu există date cuprinzătoare și comparabile pentru întreaga jurisdicție. Cu toate acestea, în cadrul consultării, mulți mediatori au furnizat informații privind propria lor activitate, în special numărul de medieri efectuate și rata de succes, aceasta fiind adesea impresionantă. Alții au afirmat că rata de succes depindea de numărul de părți, obiectul în cauză și situația individuală, factori care, în opinia lor, au, de asemenea, un impact asupra duratei procedurilor. Alții și-au exprimat regretul cu privire la faptul că, fără o bază de date fiabilă, este foarte dificil să se pledeze pentru mediere și pentru eficiența acesteia și să se câștige încrederea publică. În general, respondenții au părut să fie de acord că medierea realizează economii de costuri semnificative într-o gamă largă de litigii civile și comerciale și că, în multe cazuri, reduce semnificativ timpul necesar pentru rezolvarea unui litigiu.

Cu toate că este recunoscut faptul că, datorită naturii „neoficiale” a medierii în comparație cu procedurile formale în instanță, este mai dificil să se obțină date cuprinzătoare cu privire la mediere, o bază de date mai solidă ar fi de o importanță semnificativă pentru promovarea în continuare a utilizării medierii. Rețeaua judiciară europeană în materie civilă și comercială a început să acționeze pentru a îmbunătăți colectarea datelor naționale privind punerea în aplicare a instrumentelor Uniunii în materie civilă și comercială, inclusiv a Directivei 2008/52/CE.

3.2.Domeniul de aplicare [articolul 1 alineatul (2)]

Aproape toate statele membre au extins domeniul de aplicare al măsurilor lor de transpunere a directivei pentru a cuprinde nu doar cauzele transfrontaliere, ci și cauzele interne. Numai trei state membre au ales să transpună directiva exclusiv cu privire la cauzele transfrontaliere, utilizând definiția cauzelor „transfrontaliere” din directivă. Extinderea domeniului de aplicare la cauzele interne este de salutat, deoarece numărul cauzelor interne îl depășește cu mult pe cel al cauzelor transfrontaliere. Dispozițiile directivei se extind astfel în afara domeniului de aplicare al directivei, spre beneficiul utilizatorilor medierii. Extinderea domeniului de aplicare al directivei la cauzele interne arată, de asemenea, că, în general, statele membre au dorit să trateze în mod similar cauzele interne și cele transfrontaliere. Ținând seama de conținutul dispozițiilor directivei, într-adevăr, nu există niciun motiv pentru a distinge între cele două tipuri de cauze.

În plus, ar trebui remarcat faptul că, în timp ce în practică dreptul familiei pare a fi domeniul în care medierea este utilizată în cea mai mare măsură, directiva se aplică în toate spețele civile și comerciale. Un domeniu în care medierea este în continuare insuficient dezvoltată este cel al procedurii de insolvență. Trebuie amintit că, în recomandarea sa privind o nouă abordare a eșecului în afaceri și a insolvenței, Comisia a încurajat numirea mediatorilor de către instanțe în cazul în care ele consideră că acest lucru este necesar pentru a acorda debitorului și creditorilor asistență pentru desfășurarea cu succes a negocierilor legate de un plan de restructurare.

3.3.Mecanisme de control al calității [articolul 4 alineatul (1)]

3.3.1.Codurile de conduită

Adoptarea de coduri de conduită la nivel național este percepută de către părțile interesate drept un instrument important pentru a asigura calitatea medierii. 19 state membre impun elaborarea de coduri de conduită și aderarea la acestea, în timp ce în alte state membre furnizorii de servicii de mediere își stabilesc propriile coduri de etică. În unele cazuri, statele membre au depășit cerințele minime prevăzute de directivă, prin impunerea obligativității aderării la coduri de conduită de către mediatori și organizațiile de mediere. Codul european de conduită pentru mediatori 10 joacă un rol cheie în acest context, fie deoarece este direct utilizat de către părțile interesate, fie deoarece a inspirat coduri naționale sau sectoriale. În unele state membre, aderarea la Codul european este prevăzută de lege, în timp ce în alte state membre acest cod este aplicat în practică fără a fi prevăzut de lege. Majoritatea părților interesate au fost de părere că încurajarea elaborării unor coduri voluntare de conduită și a aderării la acestea de către mediatori și organizațiile care furnizează servicii de mediere impuse de directivă a fost eficientă. Se pare, așadar, că, în ceea ce privește codurile de conduită, punerea în aplicare a directivei este, în ansamblu, satisfăcătoare.

3.3.2.Standarde de calitate pentru furnizarea serviciilor de mediere

18 state membre dispun de norme referitoare la mecanismele de control al calității privind furnizarea serviciilor de mediere. Majoritatea statelor membre au proceduri obligatorii de acreditare pentru mediatori și au creat registre pentru aceștia. În cazul în care legislația nu prevede registre sau proceduri de acreditare, organizațiile de mediere și-au stabilit, de regulă, propriile proceduri și registre. În prezent există o mare varietate de mecanisme de control al calității în UE.

În cadrul consultării, un număr mare de respondenți s-au pronunțat în favoarea dezvoltării unor standarde de calitate la nivel european pentru furnizarea serviciilor de mediere, printre care, în special, un număr mare de mediatori. Cu toate acestea, nu a existat aproape nicio susținere din partea statelor membre.

Respondenții care s-au pronunțat în favoarea dezvoltării unor standarde de calitate la nivel european s-au împărțit între cei în favoarea unor standarde uniforme la nivelul UE pe care le consideră necesare pentru a promova în continuare recurgerea la mediere și cei în favoarea unor standarde minime care să asigure coerența, dar care să permită, de asemenea, să se țină seama de diferențele locale între culturile de mediere. Alții au subliniat că standardele europene ar trebui să se bazeze pe cele mai înalte standarde naționale existente, pentru a evita ca ele să devină un produs al celui mai mic numitor comun.

Respondenții care au fost împotriva dezvoltării unor standarde de calitate la nivel european au susținut că astfel de standarde nu sunt necesare pentru succesul medierii, că standardele naționale sunt prea diferite, că dezvoltarea acestor standarde ar trebui să fie lăsată la latitudinea statelor membre sau că autoreglementarea pe fiecare piață națională este suficientă. Ei au subliniat, de asemenea, că în statele membre există importante diferențe de natură culturală și juridică privind soluționarea litigiilor, care afectează modul în care părțile recurg la mediere. Uniformitatea ar restrânge posibilitățile de alegere ale consumatorului și ar conduce la litigii. Cel mult, Uniunea Europeană ar trebui să promoveze și să faciliteze schimbul de bune practici.

Având în vedere reticența statelor membre față de standardele de calitate obligatorii la nivelul UE, însă și sprijinul semnificativ din partea părților interesate, o soluție ar putea consta în furnizarea de finanțare UE pentru dezvoltarea de către părțile interesate a standardelor de calitate la nivel european pentru furnizarea serviciilor de mediere în contextul activității Comitetului European de Standardizare (CEN) în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 privind standardizarea europeană, de exemplu pentru un acord cu privire la un grup de lucru al CEN (CWA). În ciuda faptului că, în principiu, activitatea CWA ar trebui să fie întrutotul determinată de piață, finanțarea respectivă este posibilă doar dacă este considerată „necesară și adecvată pentru a veni în sprijinul legislației și politicilor Uniunii”. 11

3.4.Formarea mediatorilor [articolul 4 alineatul (2)]

17 state membre încurajează formarea sau o reglementează în parte sau în detaliu în legislația lor națională. Depășind cerințele minime ale directivei, majoritatea statelor membre reglementează formarea inițială a mediatorilor și stabilesc obligativitatea acesteia. De asemenea, multe state membre impun o cerință de formare continuă. În statele membre în care nu este reglementată formarea, de regulă, organizațiile de mediere pun la dispoziție servicii de formare în mod voluntar.

În cadrul procesului de consultare, o mare majoritate a respondenților a considerat că încurajarea formării inițiale și a formării continue a mediatorilor prevăzute de directivă a fost eficace. Alții au subliniat nivelurile de inegalitate și de divergență între diferitele state membre în ceea ce privește crearea, recunoașterea, creșterea și dezvoltarea profesiei de mediator. În opinia lor, există un anumit teren comun, dar puține sinergii între diferitele jurisdicții în ceea ce privește formarea și procesul de stabilire a standardelor. Aceștia consideră că formarea mediatorilor în Europa variază semnificativ în ceea ce privește orele necesare și conținutul formării.

În cazurile referitoare la medierea în materie de drept al familiei, Rețeaua judiciară europeană în materie civilă și comercială a subliniat importanța pentru cetățeni a accesului la mediatori care au beneficiat de o formare profesională specifică în medierea familială internațională și în cazurile de răpire a copiilor.

Pentru a promova în continuare formarea mediatorilor, Comisia va continua să cofinanțeze diferite proiecte legate de formarea privind medierea prin intermediul programului „Justiție”.

3.5.Recurgerea la mediere [articolul 5 alineatul (1)]

Toate statele membre prevăd posibilitatea ca instanțele să invite părțile să recurgă la mediere sau, cel puțin, să participe la ședințele de informare privind medierea. În unele state membre, participarea la astfel de ședințe de informare este obligatorie, la inițiativa unui judecător (de exemplu, în Republica Cehă) sau în ceea ce privește litigii specifice prevăzute de lege, cum ar fi litigiile familiale (Lituania, Luxemburg, Anglia și Țara Galilor). În unele state membre este obligatoriu ca avocații să își informeze clienții cu privire la posibilitatea de a recurge la mediere sau ca cererile prezentate instanței să confirme dacă s-a încercat medierea sau dacă există motive care ar împiedica o astfel de încercare. În unele state membre, sistemele de mediere au fost concepute pentru a satisface cerințele unor proceduri specifice, de exemplu atunci când se aplică termene stricte. De exemplu, în Țările de Jos, judecătorul de cameră preliminară va discuta în principal despre posibilitatea medierii transfrontaliere cu părinții care doresc să recurgă la mediere în cazurile de răpire a copiilor de către părinți. Medierea transfrontalieră începe în ziua următoare ședinței preliminare și se încheie în termen de trei zile. În cazul unui rezultat pozitiv, rezultatele sunt prezentate imediat judecătorului care se ocupă de caz. În Regatul Unit, în orice moment în cursul procedurilor judiciare, judecătorii trebuie să analizeze dacă sistemele alternative de soluționare a litigiilor, inclusiv medierea, ar putea fi adecvate pentru a soluționa litigiul. În astfel de cazuri, judecătorul va invita părțile să recurgă la sistemul respectiv.

O majoritate semnificativă a părților interesate au considerat practicile care au scopul de a motiva părțile să recurgă la mediere ca nefiind eficace. Acestea au afirmat că astfel de invitații sunt transmise prea rar, din cauza faptului că judecătorii nu cunosc instituția medierii sau nu au încredere în aceasta. Respondenții care au considerat practicile ca fiind eficace au făcut referire, în principal, la domeniul dreptului familiei.

Din cele de mai sus reiese că practicile menite să stimuleze părțile să recurgă la mediere, în afara cazurilor specifice descrise mai sus, nu sunt încă satisfăcătoare la modul general. Prin urmare, ar trebui depuse eforturi suplimentare la nivel național, în conformitate cu sistemele de mediere în vigoare. Respondenții au evidențiat următoarele măsuri din legislația națională ca fiind deosebit de utile: obligația părților de a preciza în cererile introductive dacă au recurs la mediere, ceea ce ar reaminti posibilitatea de a recurge la mediere nu numai judecătorilor care examinează cererile introductive, ci și avocaților care oferă asistență juridică părților, sesiunile de informare obligatorii în cadrul procedurilor judiciare și obligația instanțelor de a lua în considerare medierea în fiecare etapă a procedurilor judiciare, în special în domeniul dreptului familiei.

3.6.Legislația în temeiul căreia recurgerea la mediere este obligatorie sau face obiectul unor stimulente sau sancțiuni [articolul 5 alineatul (2)]

Din studiu reiese că medierea este obligatorie în anumite cazuri specifice, în 5 state membre. De exemplu, în Italia, medierea este obligatorie în numeroase și diverse tipuri de litigii, în Ungaria și Croația, în anumite chestiuni în domeniul dreptului familiei.

Numeroase state membre promovează recurgerea la mediere prin acordarea de stimulente financiare părților. 13 state membre oferă stimulente financiare pentru mediere prin reducerea sau rambursarea integrală a taxelor și costurilor procedurilor judiciare, dacă se ajunge la un acord prin mediere în intervalul de timp în care procedurile judiciare sunt suspendate. De exemplu, în Slovacia 30 %, 50 % sau 90 % din cheltuielile de judecată sunt rambursate, în funcție de stadiul procedurilor în care se ajunge la o soluționare prin mediere. În unele state membre, medierea în sine este oferită gratuit sau la un cost redus, în funcție de situația economică a părților.

De asemenea, se acordă stimulente financiare sub formă de asistență judiciară. Statele membre aplică reguli diferite pentru diferite tipuri de litigii sau procese de mediere. De exemplu, în Germania, asistența judiciară se aplică întotdeauna în cazul medierii în instanță, dar este limitată în ceea ce privește procedurile extrajudiciare privind medierea. În Slovenia, aceasta se aplică numai în cazul medierii în instanță. În Luxemburg, asistența judiciară este disponibilă pentru medierea în instanță și medierea familială realizată de un mediator certificat. În Italia, asistența judiciară este disponibilă pentru medierea obligatorie. În acest context, trebuie subliniat faptul că articolul 10 din Directiva 2003/8/CE extinde dreptul la asistență judiciară în cazul litigiilor transfrontaliere asupra procedurilor extrajudiciare, inclusiv asupra medierii, atunci când legislația impune părților să le utilizeze sau dacă părțile în litigiu sunt obligate de către instanță să recurgă la acestea.

5 state membre impun sancțiuni ca mijloc de încurajare a utilizării medierii. În Ungaria există sancțiuni pentru părțile care, după ce au încheiat un acord de mediere, se adresează totuși instanței sau nu își mai îndeplinesc obligațiile asumate în cadrul unui acord de mediere. În Irlanda, sancțiunile se aplică în cazul unui refuz nejustificat de a lua în considerare posibilitatea medierii. În Italia, partea care a avut câștig de cauză în procedura contencioasă nu poate recupera cheltuielile de judecată în cazul în care aceasta a respins o propunere de mediere cu aceleași dispoziții ca și hotărârea Curții. Există, de asemenea, sancțiuni în cazurile în care medierea este obligatorie, iar părțile nu fac apel la aceasta, ci, în schimb, se adresează instanței. În Polonia, în cazul în care o parte care a convenit în prealabil la procedura de mediere refuză în mod neîntemeiat să participe la aceasta, instanța poate decide ca aceasta să suporte cheltuielile de judecată, indiferent de rezultatul cauzei. În Slovenia, instanța poate obliga o parte care refuză în mod neîntemeiat trimiterea cauzei spre mediere în cadrul instanței la plata integrală sau parțială a cheltuielilor de judecată ale părții adverse.

Există controverse cu privire la obligativitatea medierii. Unele părți interesate au ajuns la concluzia că lipsa obligativității medierii împiedică promovarea acesteia. 12Altele, pe de altă parte, consideră că, prin însăși natura sa, medierea nu poate fi decât voluntară pentru a funcționa în mod corespunzător și că aceasta și-ar pierde atractivitatea în comparație cu procedurile judiciare, în cazul în care ar deveni obligatorie.

Este important să se reamintească faptul că medierea obligatorie afectează exercitarea dreptului la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe judecătorești, consacrat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Majoritatea părților interesate se declară în favoarea unei abordări mai degrabă obligatorii în materie de mediere. Cu toate acestea, majoritatea statelor membre și a reprezentanților mediului academic se opun. Dintre cei în favoarea unei abordări mai degrabă obligatorii, un grup de respondenți a susținut medierea obligatorie pentru anumite categorii de cauze (de exemplu, cauzele comerciale, dreptul familiei, dreptul muncii sau cererile cu valoare redusă). Într-o mai mică măsură a fost susținută ideea obligativității medierii pentru orice tip de cauză.

S-a înregistrat, în general, doar un sprijin redus pentru sancționarea neutilizării medierii, cu toate că a existat un oarecare sprijin pentru ideea imputării cheltuielilor de judecată părților care resping medierea fără motive. Încurajarea părților să recurgă la mediere a fost, în general, sprijinită. Printre exemplele de stimulente utile menționate de respondenți se numără taxele judiciare mai mici pentru părțile care au încercat să soluționeze litigiul prin mediere înainte de depunerea cererii, deducerile fiscale eficiente și atractive, medierea gratuită sau cel puțin sprijinul financiar acordat de către stat pentru serviciile de mediere.

Utilizarea stimulentelor pare a fi utilă în a motiva părțile să recurgă la mediere. Costurile legate de soluționarea unui litigiu reprezintă un factor important pentru părți atunci când decid dacă să încerce medierea sau să intenteze proces. Prin urmare, stimulentele financiare care, din punct de vedere economic, fac mai atractivă medierea decât procedurile judiciare, pot fi considerate o bună practică. Impunerea medierii în cadrul unei proceduri judiciare ar putea fi luată în considerare în cazul în care părțile, datorită naturii relației lor, ar putea avea motive pentru dezacorduri repetate sau chiar pentru inițierea repetată a procedurilor judiciare, precum în cazul anumitor chestiuni în materie de dreptul familiei (de exemplu, drepturile de vizitare a copiilor) sau al litigiilor dintre vecini. Ar trebui subliniat faptul că, și în astfel de cazuri, trebuie să fie respectat dreptul de acces la sistemul judiciar, care este garantat de articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Având în vedere cele de mai sus, articolul 5 alineatul (2) din directivă poate fi considerat corespunzător.

3.7.Caracterul executoriu al acordurilor rezultate în urma medierii (articolul 6)

Toate statele membre prevăd caracterul executoriu al acordurilor de mediere, după cum se prevede în directivă. Unele state membre au mers dincolo de cerințele directivei: Belgia, Republica Cehă, Ungaria și Italia nu prevăd în mod explicit consimțământul tuturor părților la diferend pentru cererea de punere în executare a acordului de mediere. În Grecia și Slovacia, cererea de punere în executare poate fi formulată de una dintre părți fără consimțământul explicit al celeilalte părți. În conformitate cu legislația poloneză, prin semnarea acordului, părțile își dau consimțământul de a solicita aprobarea instanței pentru executare.

Pot exista excepții de la regula generală privind caracterul executoriu al acordurilor rezultate în urma medierii. Astfel de excepții pot interveni, de exemplu, atunci când acordul contravine ordinii publice sau interesului copiilor în rezolvarea litigiilor de familie.

Majoritatea părților interesate consideră că practicile referitoare la caracterul executoriu al acordurilor rezultate în urma medierii sunt eficace. Acestea au susținut că necesitatea executării unui acord care rezultă în urma medierii intervine extrem de rar. În opinia lor, însăși natura medierii lasă să se întrevadă faptul că, odată ce și-au dat consimțământul, părțile vor respecta acordul. Unii respondenți care consideră practicile ca nefiind eficace sunt de părere că toate acordurile rezultate în urma medierii ar trebui să fie executorii, independent de voința părților. Într-adevăr, pentru a se asigura eficacitatea medierii, cea mai bună practică ar consta în a permite unei părți să solicite executarea acordului, chiar și fără consimțământul explicit al celeilalte părți.

3.8.Confidențialitatea medierii (articolul 7)

Confidențialitatea medierii este protejată în toate statele membre astfel cum se prevede în directivă și, prin urmare, directiva a fost transpusă în mod corect. Unele state membre au mers dincolo de cerințele directivei și au introdus norme mai stricte. De exemplu, în Malta, mediatorii au obligația de a nu divulga dacă s-a ajuns la un acord pe parcursul medierii, informația respectivă putând fi divulgată numai dacă părțile convin în mod expres în scris.

Un număr mare de părți interesate consideră practicile privind confidențialitatea medierii ca fiind eficace. Cu toate acestea, un aspect menționat de către mai mulți respondenți este acela că, deși mediatorii au obligația de păstra confidențialitatea, nu există un drept general al mediatorilor de a refuza să depună mărturie ca în cazul altor profesii juridice, precum cea de avocat. Cu toate acestea, nu există indicii că, în practică, articolul 7 nu ar proteja în mod suficient confidențialitatea medierii.

3.9.Efectul medierii asupra termenelor de decădere și de prescripție (articolul 8)

Toate legislațiile naționale asigură faptul că părțile care aleg medierea nu vor fi ulterior împiedicate să inițieze o procedură judiciară ca urmare a împlinirii unor termene de decădere sau de prescripție extinctive pe durata procesului de mediere. Prin urmare, directiva a fost pusă în aplicare în mod corect în această privință.

Suspendarea termenelor de decădere și de prescripție este deosebit de importantă în cazurile în care se aplică termene limită stricte în cursul procedurii jurisdicționale, de exemplu în procedura de returnare în cazul răpirii copilului de către unul dintre părinți.

Un număr mare de părți interesate consideră practicile referitoare la suspendarea termenelor de decădere sau de prescripție extinctive pe durata procesului de mediere ca fiind eficace. Dintre acestea, o parte au subliniat că, în jurisdicțiile lor, acest lucru a fost garantat prin transpunerea directivei în legislația națională.

3.10.Informarea publicului larg (articolul 9)

13 state membre au inclus în legislația lor națională obligația de a răspândi informații cu privire la mediere. Au fost adoptate o serie de măsuri pentru informarea cetățenilor și a întreprinderilor cu privire la mediere (de exemplu, informații online pe site-urile internet ale organismelor naționale competente, conferințe publice, campanii de promovare în rândul publicului, spoturi TV, transmisii radio, afișe etc.). În toate statele membre, informațiile privind avantajele medierii și informații practice utile privind costurile și procedura sunt, de asemenea, furnizate de asociațiile de mediatori, de asociațiile barourilor sau de mediatori înșiși.

Cu toate acestea, studiul arată că gradul de informare privind medierea rămâne scăzut și că informațiile rămân deficitare pentru potențialele părți. Acest lucru afectează în mod negativ eficiența serviciilor de mediere, astfel cum a fost confirmat de părțile interesate din 18 state membre. Informațiile lipsesc nu doar pentru părți, ci și pentru specialiștii din domeniul juridic; acest lucru constituie un obstacol suplimentar în calea potențialei utilizări pe scară largă a medierii în cel puțin 10 state membre. În urma consultării, concluzia este că majoritatea respondenților consideră că furnizarea de informații pentru publicul larg este neeficace. În rândul celor care consideră că este eficace, mulți dintre respondenți au declarat că informațiile puse la dispoziție pe internet, de exemplu de către instanțe, ministere, organizații de mediere sau camere de comerț sunt cele mai eficace. Printre alte mecanisme eficace menționate se numără broșurile de informare, vizitele personale la instanță sau evenimentele de informare, precum zilele medierii.

Comisia Europeană cofinanțează proiectele privind promovarea medierii prin intermediul programului „Justiție”. În plus, pe site-ul internet al portalului european e-justiție13 există numeroase informații cu privire la sistemele de mediere din statele membre și instituțiile/persoanele care trebuie contactate. Modul în care cunoștințele legate de informațiile disponibile ar putea fi diseminate pe scară mai largă ar trebui explorat prin intermediul Rețelei judiciare europene în materie civilă și comercială.

4.Concluzii

Directiva privind medierea a fost introdusă pentru a facilita accesul la soluționarea alternativă a litigiilor, pentru a promova soluționarea pe cale amiabilă a litigiilor și pentru a garanta că părțile care recurg la mediere se pot baza pe un cadru juridic previzibil. Acest obiectiv de politică rămâne valabil atât în prezent, cât și în viitor: medierea poate contribui la evitarea litigiilor inutile pe cheltuiala contribuabililor și la reducerea timpului și a costurilor asociate litigiilor soluționate în instanță. Aceasta poate crea, pe termen mai lung, o cultură nelitigioasă în care nu există învingători și învinși, ci parteneri. Directiva privind medierea a introdus diferite modalități de promovare a soluționării pe cale amiabilă a litigiilor transfrontaliere în materie civilă și comercială și a oferit un cadru european pentru mediere ca o formă de soluționare extrajudiciară sau de soluționare alternativă a litigiilor.

În urma studiului, a consultării publice online și a discuțiilor purtate cu statele membre în cadrul Rețelei judiciare europene în materie civilă și comercială, rezultă că punerea în aplicare a Directivei privind medierea a avut un impact semnificativ asupra legislației din multe state membre. În afară de stabilirea anumitor cerințe esențiale pentru recurgerea la mediere în litigiile transfrontaliere în materie civilă și comercială, directiva a dat un impuls pentru o mai largă adoptare a medierii și într-un context exclusiv intern la nivelul UE. Aceasta se datorează în special faptului că majoritatea statelor membre au extins domeniul de aplicare al măsurilor lor de transpunere a directivei asupra cauzelor interne. Pe ansamblu, directiva a oferit valoare adăugată europeană prin creșterea gradului de conștientizare în rândul legiuitorilor naționali cu privire la avantajele medierii, introducând anumite sisteme de mediere sau determinând extinderea sistemelor de mediere existente.

Impactul directivei asupra statelor membre variază în funcție de nivelul preexistent al sistemelor de mediere naționale. Dificultățile legate de funcționarea în practică a sistemelor naționale de mediere sunt legate în principal de tradiția contradictorialității care prevalează în multe state membre, de nivelul scăzut al conștientizării cu privire la mediere și de funcționarea mecanismelor de control al calității.

Evaluarea arată că, la acest moment, nu este necesară revizuirea directivei, dar că punerea sa în aplicare ar putea fi îmbunătățită în continuare:

• Statele membre ar trebui, atunci când este necesar și oportun, să-și intensifice eforturile de a promova și de a încuraja recurgerea la mediere prin intermediul unor mijloace și mecanisme diverse prevăzute în directivă și abordate în prezentul raport. În special, ar trebui să fie făcute eforturi suplimentare la nivel național pentru a crește numărul de cazuri în care instanțele invită părțile să recurgă la mediere pentru a soluționa litigiul. Următoarele pot fi considerate drept exemple de bune practici în acest sens: obligația părților de a preciza în cererile lor introductive dacă au recurs la mediere, în special în domeniul dreptului familiei, sesiunile de informare obligatorii în cadrul procedurii judiciare și obligația instanțelor de a analiza posibilitatea medierii în fiecare etapă a procedurilor judiciare, stimulentele financiare care, din punct de vedere economic, fac mai atractivă pentru părți medierea decât procedurile judiciare, asigurarea executării fără a impune în mod necesar consimțământul tuturor părților la acord.
• Comisia va continua să cofinanțeze proiecte legate de mediere prin intermediul programului „Justiție”. De asemenea, este posibil, în principiu, să se ofere finanțare din partea UE pentru dezvoltarea de către părțile interesate a unor standarde de calitate la nivel european pentru furnizarea serviciilor de mediere. În plus, Comisia va continua să consulte Rețeaua judiciară europeană în materie civilă și comercială pentru a promova în continuare recurgerea la mediere, de exemplu, în vederea obținerii unei baze de date mai solide privind utilizarea procedurii de mediere și a creșterii gradului de informare a publicului, în special în ceea ce privește informațiile disponibile pe site-ul internet al portalului european e-justiție cu privire la sistemele de mediere disponibile în statele membre.

(1)

JO L 136, 24.5.2008, p. 3.

(2)

A se vedea http://ec.europa.eu/justice/effective-justice/files/justice_scoreboard_2016_ro.pdf

(3)

  https://e-justice.europa.eu/content_crossborder_family_mediation-372-ro.do 

(4)

Pentru mai multe informații, consultați: http://ec.europa.eu/justice/grants1/programmes-2014-2020/justice/index_en.htm

(5)

JO L 165, 18.6.2013, p. 63.

(6)

JO L 165, 18.6.2013, p. 1.

(7)

  http://bookshop.europa.eu/ro/study-for-an-evaluation-and-implementation-of-directive-2008-52-ec-the-mediation-directive–pbDS0114825/

(8)

http://bookshop.europa.eu/ro/study-for-an-evaluation-and-implementation-of-directive-2008-52-ec-the-mediation-directive–pbDS0216335/

(9)

  http://ec.europa.eu/justice/newsroom/civil/opinion/150910_en.htm

(10)

http://ec.europa.eu/civiljustice/adr/adr_ec_code_conduct_ro.pdf

(11)

A se vedea articolul 15 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1025/2012, JO L 316, 14.11.2012, p. 12.

(12)

A se vedea studiul Parlamentului European: „«Relansarea» Directivei privind medierea” (‘Rebooting’ the mediation directive):

http://www.europarl.europa.eu/thinktank/ro/document.html?reference=IPOL-JURI_ET(2014)493042

(13)

  https://e-justice.europa.eu/content_mediation_in_member_states-64-ro.do?init=true

sursa: eur-lex.europa.eu

La acest program de formare continua pentru magistrati pe anul 2016 au participat reprezentanti ai CSM, INM, Parchetul de pe langă ICCJ, Inspectoratul General al Politiei Romane,

Nelu CIOBANU, Director adjunct Institutul Naţional al Magistraturii,

Cristi DANILEŢ, Membru Consiliul Superior al Magistraturii,

Dimitrie Bogdan LICU, Prim adjunct al Procurorului General, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,

Laurenţiu SORESCU formator Institutul Naţional al Magistraturii,

precum si

Preşedintele Consiliului de Mediere Mugur MITROI, alaturi de

Ion Dedu – membru în Consiliul de Mediere, reprezentant permanent în relația cu sistemul judiciar si de

Zeno Daniel Șuștac – vicepreședintele Consiliului de Mediere, coordonatorul Comisiei de relații internaționale.

Participantii au dezbatut probleme importante despre procedurile aferente medierii in spetele penale, exemplificand totodata si cazuri concrete, pentru o mai buna intelegere a beneficiilor apelarii la mediere de catre justitiabili.

Tinand cont de faptul ca au participat persoane cu pregatire temeinica de specialitate in domeniul penal si in domeniul medierii, aceasta conferinta reprezinta un element de referinta in promovarea medierii penale in randurile magistratilor, a politistilor si a oricarei persoane.

Puteti urmari inregistrarea evenimentului:

Conferinta Medierea – instrument de lucru modern pentru judecatori, procurori si politisti – 23.03.2016

]]> https://mediereonline.com/blog/medierea-penala-program-de-formare-continua-pentru-magistrati/feed/ 0 https://mediereonline.com/blog/mediatorii-noua-emisiune-la-tvr/ https://mediereonline.com/blog/mediatorii-noua-emisiune-la-tvr/#comments Wed, 09 Mar 2016 22:23:32 +0000 http://mediereonline.com/?p=4603 Din 10 martie, TVR 1 difuzează un program în premieră, despre rolul mediatorilor în societate. Emisiunea se difuzează în fiecare joi, de la ora 19.00, la TVR 1 şi TVR+ , iar la TVR HD, tot joia, de la 22.30.

„Mediatorii este emisiunea persoanelor active, care îşi petrec câteva ore în reţelele de dezvoltare personală. Este emisiunea părinţilor care se despart, dar îşi doresc un compromis de dragul copiilor şi pentru viitorul acestora. Mediatorii este emisiunea noastră, a celor care am crescut într-o epocă totalitară, dar înţelegem importanţa dialogului.”

Conform statisticilor, procesul…   …Citeste mai departe despre…   „Mediatorii” rezolvă conflicte, într-o nouă emisiune la TVR

sursa: tvr.ro

Se arată că la data de 29.06.2015 tatăl minorei a decedat, iar în prezent minora a rămas în grija bunicilor paterni.

Se arată că este in interesul superior al minorei să rămână să locuiască acolo unde s-a obișnuit și alături de persoanele care le îndrăgește, sens în care a înțeles să încheie acord de mediere, solicitând sa se ia act de acesta. (…)

Din înscrisurile depuse la dosar instanța reține că BA și BL sunt bunici paterni ai minorei BA-C născută la data de 26.02.2010, BC-S este mama minorei și că la data de 29.06.2015 a decedat tatăl minorei.

Regula generală este aceea conform căreia autoritatea părintească se exercită împreună și în mod egal de ambii părinți – art.503 cod civil.

***Exercitarea autorității părintești de către bunică. Condiții***

Dacă unul dintre părinți este decedat, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească – art.507 cod civil.

Prin derogare de la această regulă, în mod excepțional – art.399 cod civil – autoritatea părintească nu poate fi exercitată de părintele unic in condițiile art.398 al.1 cod civil, situație in care instanța de tutelă decide plasamentul lui la o rudă, la o terță persoană care nu are calitatea de rudă, la o instituție de ocrotire.

Pentru a stabili dacă este în interesul superior al minorului ca exercitarea autorității părintești să se facă de părinții paterni sau sa i se stabilească locuința acestuia la aceștia trebuie să fie dovedită situația excepțională prevăzută de lege întrucât aceasta măsură care se solicită este una foarte gravă, poate fi luată numai in mod excepțional iar părintele ar trebuie să aibă un comportament de asemenea dovedit în sensul neglijenței, imoralității, violentei , etc., exercitate față de minor.

O astfel de situație nu poate face obiectul unei tranzacții, a unui acord de mediere, prin acesta implicit s-ar decade din drepturile părintești singurul părinte al minorului. Față de această situație instanța urmează să respingă acordul de mediere.” (Judecătoria Râmnicu Sărat, Sentința civilă nr. 111/2015, www.rolii.ro)

sursa: legal-land.ro

• Decretul nr. 2015-1382 din 30 octombrie 2015 privind litigiile în materie de consum

sursa: cmediere.ro

3 noiembrie 2015

MORF nr. 0253 din 31 octombrie 2015

Textul nr. 42

DECRET

Decretul nr. 2015-1382 din 30 octombrie 2015 privind litigiile în materie de consum

NOR: EINC1517228D

ELI:http://www.legifrance.gouv.fr/eli/decret/2015/10/30/EINC1517228D/jo/texte Alias: http://www.legifrance.gouv.fr/eli/decret/2015/10/30/2015-1382/jo/texte

Public vizat: profesioniști și consumatori.

Obiect: soluționarea amiabilă a litigiilor în materie de consum prin recurgerea la un proces de mediere în domeniul consumului.

Intrare în vigoare: textul intră în vigoare a doua zi după publicarea sa.

Notă: prezentul decret creează în partea de reglementare a codului privind consumul un titlu dedicat medierii litigiilor în domeniul consumului.

Aceasta indică regulile privind procesul de mediere în domeniul consumului, cerințele de independență sau imparțialitate asociate statutului de mediator în domeniul consumului și obligațiile de informare și de comunicare ale mediatorului.

Acesta include, de asemenea, detalii privind compunerea, organizarea, mijloacele și modalitățile de funcționare a Comisiei de evaluare și de control al medierii în materie de consum.

Acesta stabilește modalitățile de informare a consumatorului care îi permit să recurgă efectiv la un mediator în domeniul consumului și asistență a consumatorului în caz de litigiu transfrontalier.

Pe scurt, acesta modifică Codul monetar și financiar, Codul asigurărilor și Codul de securitate socială pentru a permite aplicarea medierii în materie de consum în aceste sectoare.

Referințe: acest decret este promulgat în temeiul articolelor 1, 2, 3 și 4 din Ordonanța de nr. 2015-1033 din 20 august 2015 privind soluționarea extrajudiciară a litigiilor în domeniul consumului și completează transpunerea Directivei 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2013 privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE.

Acest decret poate fi consultat pe site-ul Légifrance (http://www.legifrance.gouv.fr).

Primul-ministru,

În baza raportului Ministrului Economiei, Industriei și Tehnologiilor Digitale,

Având în vedere Directiva 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2013 privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE;

Având în vedere Codul asigurărilor și în special articolul R. 520-1;

Având în vedere Codul privind consumul și în special articolele L. 152-1, L. 153-1, L. 154-1, L. 154-2, L. 155-6, L. 156-1 și L. 156-4;

Având în vedere Codul monetar și financiar și în special cărțile VI și VII;

Având în vedere Codul securității sociale și în special articolul R. 932-1-1;

Având în vedere Legea nr. 2014-873 din 4 august 2014 pentru egalitatea efectivă între bărbați și femei și în special articolul 74;

Având în vedere Ordonanța nr. 2015-1033 din 20 august 2015 privind soluționarea extrajudiciară a litigiilor în materie de consum și în special articolul 7;

Având în vedere Decretul nr. 2006-781 din 3 iulie 2006, modificat, de stabilire a condițiilor și a modalităților de achitare a costurilor ocazionate de deplasările temporare ale personalului civil al statului;

Având în vedere Decretul nr. 2015-354 din 27 martie 2015 privind accesul egal al femeilor și al bărbaților la comisiile și la instanțele consultative sau deliberative de pe lângă Primul-ministru, miniștri sau Banca franceză;

Având în vedere opinia Comitetului consultativ pentru legislație și reglementare financiară din 13 mai 2015;

Având în vedere opinia Consiliului superior al mutualității din 9 iunie 2015;

Având în vedere opinia Consiliul național de evaluare a normelor din 23 iulie 2015 ;

Consiliul de stat (secțiunea finanțe) fiind consultat,

Decretă:

Articolul 1

Cartea I din Codul privind consumul este completat cu titlul V care se citește: „ Titlul V MEDIEREA LITIGIILOR ÎN MATERIE DE CONSUM

Capitolul I Definiții și domeniu de aplicare Acest capitol nu include prevederi de reglementare.

Capitolul II Procesul de mediere a litigiilor în materie de consum

Articolul R. 152-1.-Medierea litigiilor în materie de consum îndeplinește cerințele următoare:

1. a) Este ușor accesibilă pentru toate părțile, consumator sau profesionist, pe cale electronică sau prin corespondență simplă;
2. b) Este gratuită pentru consumator, exceptând costurile prevăzute la literele c și d;
3. c) Părțile au capacitatea, pe cheltuiala acestora, să fie reprezentate de un avocat sau să fie asistate de orice persoană la alegerea acestora în orice etapă a medierii;
4. d) Fiecare parte poate, de asemenea, solicita opinia unui expert, suportând cheltuielile aferente. În caz de solicitare comună de expertiză, costurile sunt împărțite între părți.

Articolul R.152-2.-De la primirea documentelor pe care se bazează cererea consumatorului, mediatorul în materie de consum notifică părțile pe cale electronică sau corespondență simplă că s-a apelat la acesta. Această notificare reamintește părților că pot să se retragă din proces în orice moment.

Articolul R. 152-3.-Mediatorul comunică, la cererea uneia dintre părți, toate sau o parte din documentele la dosar.

Mediatorul poate primi părțile împreună sau separat. În lipsa unui acord amiabil între acestea, mediatorul le propune o soluție pentru a rezolva litigiul.

Articolul R.152-4.-Mediatorul, prezentând părților soluția pe care o propune, le reamintește, prin corespondență simplă sau cale electronică, următoarele:

1. a) sunt libere să accepte sau să refuze propunerea de soluție;
2. b) participarea la mediere nu exclude posibilitatea unui recurs la o instanță de judecată;
3. c) soluția poate fi diferită de decizia pe care o pronunță judecătorul.

Mediatorul indică, de asemenea, care sunt efectele juridice ale acceptării propunerii de soluție și stabilește un termen-limită de acceptare sau de refuz al acesteia.

Articolul R. 152-5.-Finalizarea medierii are loc, cel târziu, în termen de 90 de zile de la data notificării indicate la articolul R. 152-2. Mediatorul poate prelungi acest termen, în orice moment, în caz de litigiu complex. Acesta notifică imediat părțile în acest sens.

Capitolul III

Statutul mediatorului în materie de consum

Articolul R. 153-1.-Mediatorul în materie de consum informează fără întârziere părțile cu privire la orice circumstanță care i-ar putea afecta independența, imparțialitatea sau de natură să creeze un conflict de interese, precum și la dreptul acestora de a se opune continuării misiunii sale. Dacă una dintre părți refuză în consecință să continue medierea, misiunea mediatorului ia sfârșit. Dacă mediatorul este o persoană juridică, se procedează la înlocuirea persoanei fizice responsabile cu îndeplinirea misiunii de mediere. Mediatorul nu poate primi instrucțiuni din partea părților.

Capitolul IV

Obligațiile de comunicare ale mediatorului în materie de consum

Articolul R. 154-1.-Site-ul mediatorului în materie de consum indicat la articolul L. 154-1 cuprinde următoarele informații:

1. a) Adresa poștală și electronică a mediatorului;
2. b) Indicarea înregistrării sale pe lista mediatorilor stabilită conform articolului L. 155-2;
3. c) Decizia desemnării sale și durata mandatului său;
4. d) Diplomele sale sau parcursul său profesional;
5. e) Apartenența, dacă este cazul, la rețele de mediatori în litigii transfrontaliere;
6. f) Tipurile de litigii pentru care are competență;
7. g) Referințele la prevederile legislative și de reglementare privind medierea litigiilor în materie de consum;
8. h) Cazurile în care un litigiu nu poate face obiectul unei medieri, în conformitate cu articolul L. 152-2 ; i) Lista de limbi folosite pentru mediere;
9. j) Link-ul spre site-ul Comisiei Europene dedicat medierii în materie de consum.

Articolul R. 154-2.-Mediatorul pune, de asemenea, la dispoziția publicului pe site-ul său sau comunică la cerere raportul său anual de activitate care include informațiile următoare:

1. a) Numărul de litigii de care s-a ocupat și obiectul acestora;
2. b) Întrebările cel mai frecvent întâlnite în litigiile de care s-a ocupat și recomandările sale pentru a le evita;
3. c) Procentul de litigii pe care le-a refuzat și evaluarea în procente a diverselor motive de refuz;
4. d) Procentul de medieri întrerupte și cauzele principale de întrerupere;
5. e) Durata medie necesară pentru soluționarea litigiilor;
6. f) Procentul de medieri care sunt realizate, dacă se cunoaște;
7. g) Existența cooperării în cadrul rețelelor de mediatori de litigii transfrontaliere;
8. h) Pentru mediatorii remunerați sau angajați exclusiv de un profesionist, procentul de soluții propuse în favoarea consumatorului sau a profesionistului, precum și procentul de litigii soluționate pe cale amiabilă.

Articolul R. 154-3.-Orice persoană fizică sau juridică ce dorește să fie înscrisă pe lista de mediatori, prevăzută la articolul L. 155-2, comunică Comisiei de evaluare și de control al medierii, indicate la articolul L. 155-1, pe lângă informațiile prevăzute la articolul R. 154-1 literele c -i:

1. a) Coordonatele sale și adresa site-ului său;
2. b) O declarație de motivație care să justifice desemnarea sa ca mediator în materie de consum;
3. c) Informațiile privind structura sa și modalitățile de finanțare a activității sale de mediator în materie de consum, precum și, dacă există, o entitate care include mai mulți mediatori, modalitățile de finanțare a acestei entități, nivelul de remunerație și durata mandatului fiecăruia;
4. d) O descriere a derulării interne a medierii. Mediatorul notifică imediat Comisia cu privire la orice modificare a acestor informații.

Articolul R. 154-4.-Mediatorul în materie de consum transmite, de asemenea, Comisiei de evaluare și de control al medierii în materie de consum informațiile necesare evaluării activității sale cel puțin o dată la doi ani. Aceste informații includ cel puțin, în afară de informațiile prevăzute la articolul R. 154-2, următoarele:

1. a) O descriere a cursurilor de formare în materie de mediere;
2. b) O evaluare a eficacității medierii și a mijloacelor previzibile pentru îmbunătățirea rezultatelor.

Capitolul V Comisia de evaluare și de control al medierii în materie de consum

Articolul R. 155-1.-Comisia de evaluare și de control al medierii în materie de consum este compusă, în temeiul articolului L. 155-1, din:

1. a) un consilier de stat;
2. b) un consilier de la Curtea de casație în exercițiu sau onorific;
3. c) patru personalități calificate în domeniul juridic sau în materie de mediere;
4. d) doi reprezentanți ai asociațiilor de consumatori autorizate la nivel național; și
5. e) doi reprezentanți ai organizațiilor profesionale.

Prevederile articolului 74 din Legea nr. 2014-873 din 4 august 2014 pentru egalitatea efectivă între bărbați și femei și ale Decretului nr. 2015-354 din 27 martie 2015 privind accesul egal al femeilor și al bărbaților la comisiile și la instanțele consultative sau deliberative de pe lângă Primul-ministru, miniștri sau Banca franceză sunt aplicabile Comisiei de evaluare și de control al medierii în materie de consum.

O hotărâre a ministrului economiei numește președintele și vice-președintele comisiei dintre membrii indicați la literele a și b.

Președintele și vice-președintele comisiei vor beneficia de o indemnizație forfetară anuală a cărui sumă este fixată prin hotărâre comună a Ministrului Economiei și a Ministrului Bugetului. Ceilalți membri ai comisiei vor beneficia de o indemnizație a cărei valoare per ședință este stabilită prin hotărâre comună a miniștrilor indicați anterior.

Membrii comisiei pot beneficia de rambursarea cheltuielilor de deplasare în condițiile stabilite de Decretul nr. 2006-781 din 3 iulie 2006 de stabilire a condițiilor și a modalităților de achitare a costurilor ocazionate de deplasările temporare ale personalului civil al statului.

Articolul R. 155-2.-Comisia analizează candidaturile persoanelor care doresc să fie înscrise pe lista mediatorilor în materie de consum având în vedere informațiile comunicate în temeiul articolului R. 154-3 și decide înscrierea acestora pe această listă.

Articolul R. 155-3.-Comisia notifică Comisia Europeană, în temeiul articolului L. 155-2, lista de mediatori în materie de consum, precizând că aceștia îndeplinesc cerințele de calitate și condițiile prevăzute la articolele R. 152-1 -R. 152-5. Lista include pentru fiecare mediator:

1. a) Coordonatele sale și adresa site-ului său;
2. b) Lista de limbi folosite pentru mediere;
3. c) Tipurile de litigii pentru care este competent.

Orice modificare a informațiilor transmise este notificată imediat Comisiei Europene.

Articolul R. 155-4.-Comisia evaluează regulat mediatorii pentru a verifica dacă îndeplinesc în continuare condițiile și cerințele de calitate pentru exercitarea misiunii de mediator în materie de consum. În cazul în care comisia consideră că un mediator nu mai îndeplinește aceste cerințe, aceasta notifică mediatorul, prin decizie motivată, cu privire la lipsurile constatate și îi solicită să intre în conformitate în termen de trei luni de la data deciziei sale. După expirarea acestui termen, comisia decide cu privire la eliminarea mediatorului respectiv de pe listă.

Articolul R. 155-5.-Comisia pune la dispoziția publicului lista actualizată a mediatorilor pe site-ul său și furnizează link-ul spre site-ul Comisiei Europene dedicat medierii în materie de consum, precum și link-ul spre site-ul Centrului European pentru Consumatori – Franța. Această listă este, de asemenea, publicată în Monitorul Oficial al Competiției, Consumului și Combaterii Fraudelor.

Articolul R. 155-6.-Comisia publică pe site-ul său, o dată la patru ani, un raport privind evoluția și funcționarea medierilor în materie de consum și îl comunică Comisiei Europene. Acest raport include: a) Inventarul bunelor practici ale mediatorilor;

1. b) Disfuncționalitățile proceselor de mediere descoperite prin statistici;
2. c) Recomandări în vederea îmbunătățirii funcționării eficiente a medierilor și eficacității mediatorilor.

Cu titlu de excepție, un prim raport este publicat în termen de doi ani de la prima reuniune a membrilor săi.

Articolul R. 155-7.-Comisia poate audia orice persoană și poate primi orice document în vederea îndeplinirii misiunii sale.

Secretariatul său este asigurat de Direcția Generală pentru Competiție, Consum și Combaterea Fraudelor. Acesta este responsabil cu furnizarea de asistență comisiei pentru realizarea activităților sale, primirea cererilor persoanelor care doresc să se înscrie pe lista mediatorilor și informarea acestora cu privire la deciziile luate de comisie.

Articolul R. 155-8.-Comisia poate delibera legal doar în prezența președintelui sau a vice-președintelui și a minimum trei membri. Ședințele acestei comisii nu sunt publice.

Comisia se pronunță cu majoritate de voturi ale membrilor prezenți. Președintele ședinței are vot preponderent în caz de voturi egale ale membrilor.

Capitolul VI

Informarea și ajutarea consumatorului

Articolul R. 156-1.-În temeiul articolului L. 156-1, profesionistul comunică consumatorului coordonatele mediatorului sau ale mediatorilor în materie de consum cu care lucrează indicând aceste informații vizibil și lizibil pe site-ul său, în condițiile generale de vânzare sau de servicii, pe notele de comandă sau orice alt suport. Acesta indică, de asemenea, adresa de internet a mediatorului sau adresele de internet ale mediatorilor.

Articolul R. 156-2.-Site-ul Comisiei de evaluare și de control al medierii în materie de consum include toate informațiile utile pentru consumator în caz de litigiu în materie de consum transfrontalier. Site-ul include, de asemenea, coordonatele Centrului European pentru Consumatori – Franța și indicații privind modalitățile de asistență de care pot beneficia consumatorii în vederea soluționării amiabile a unor astfel de litigii.”

Articolul 2

Secțiunea III din capitolul IV titlul III din cartea V a Codului privind consumul este abrogată.

Articolul 3

Codul monetar și financiar se modifică după cum urmează:

1° Secțiunea 2 din capitolul V titlul I din cartea VI este abrogată;

2° Articolele R. 746-8-1, R. 756-3-1 et R. 766-3-1sunt abrogate.

Articolul 4

La articolul R. 621-12 din Codul monetar și financiar se adaugă un paragraf care se citește:

„ VI. – Mediatorul primește o indemnizație stabilită de președintele Autorității piețelor financiare după avizul colegiului. ”

Articolul 5

Ultimul paragraf al articolului R. 520-1 din Codul asigurărilor se înlocuiește cu prevederile următoare:

„ În concluzie, în vederea tratării diferitelor dispute, intermediarul furnizează coordonatele și adresa serviciului său de reclamații, dacă există, și indică modalitățile de recurs la un proces de mediere în condițiile prevăzute la titlul V din cartea I a Codului privind consumul. Intermediarul furnizează, de asemenea, coordonatele și adresa Autorității de control prudențial și de soluționare. ”

Articolul 6

La articolul R. 932-1-1 litera n din Codul securității sociale după textul „ la soluționare și la buletinul de aderare sau la contract” se adaugă textul „și să recurgă la un proces de mediere în condițiile prevăzute la titlul V din cartea I a Codului privind consumul”.

Articolul 7

Ministrul Finanțelor și Conturilor Publice, Ministrul Afacerilor Sociale, Sănătății și Drepturilor Femeii, Ministrul Economiei, Industriei și Tehnologiilor Digitale și Secretarul de Stat pentru Comerț, Artizanat, Consum și Economie Socială și Solidară sunt responsabili, fiecare în sfera sa de competență, cu executarea prezentului decret care va fi publicat în Monitorul Oficial al Republicii Franceze (MORF).

Redactat la 30 octombrie 2015.

Manuel Valls De Prim-ministru:

Ministrul Economiei, Industriei și Tehnologiilor Digitale, Emmanuel Macron

Ministrul Finanțelor și Conturilor Publice, Michel Sapin Ministrul Afacerilor Sociale, Sănătății și Drepturilor Femeii, Marisol Touraine

Secretarul de Stat pentru Comerț, Artizanat, Consum și Economie Socială și Solidară, Martine Pinville