Un avocat, un mediator si un avocat-mediator, despre declararea informarii asupra medierii ca fiind neconstitutionala
09.05.2014
Parerile vizavi de decizia CCR legata de procedura de informare asupra medierii sunt, dupa cum era de asteptat, impartite. Pe de o parte avocatii cu experienta considera ca prevederile declarate neconstitutionale impiedicau de multe ori accesul la justitie, iar pe de alta, mediatorii se considera loviti in activitatea de zi cu zi. Aceasta in conditiile in care reglementarea medierii cu adevarat a fost asteptata ani de zile. Curtea Constitutionala a Romaniei a decis ca participarea la sedinta de informare privind avantajele medierii nu va mai fi obligatorie, iar cauzele nu vor mai putea fi respinse in cazul in care aceasta procedura nu se mai indeplineste si nici nu se face dovada in instanta in acest sens.
Saptamana aceasta Curtea Constitutionala a admis, cu unanimitate de voturi, exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca prevederile articolul 2 alineatul 1 si alineatul 1 indice 2 din Legea nr.192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator sunt neconstitutionale.
Concret, a fost eliminata prevederea potrivit careia persoanele fizice sau persoanele juridice erau obligate sa participe la sedinta de informare privind avantajele medierii, inclusiv, daca este cazul, dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente, dar si cea care statua ca „instanta va respinge cererea de chemare in judecata ca inadmisibila in caz de neindeplinire de catre reclamant a obligatiei de a participa la sedinta de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare in judecata, sau dupa declansarea procesului pana la termenul dat de instanta in acest scop”.
Un mediator, un avocat, dar si un avocat-mediator au vorbit pentru Avocatura.com despre impactul asupra justitiabililor si efectele acestei decizii a CCR.
„Decizia ii va afecta puternic pe mediatori”
„Aceasta decizie cu siguranta ii va afecta puternic pe mediatori, iar activitatea va merge si mai anevoios. Aceasta in conditiile in care oamenii si asa sunt destul de reticienti cand vine vorba despre procedura medierii. In ceea ce ma priveste, de la inceput m-am axat pe procedura medierii in conflictele de munca, insa sunt si mediatori care merg la birou zi de zi si nu au prea multa activitate. Si bineinteles, al doilea efect va fi acela ca exista riscul ca oamenii sa nu mai beneficieze de mediere, care pana la urma este o solutionare a conflictului, de comun acord intre cele doua parti„, e de parere mediatorul vrancean Catalin Zamfiroiu.
„Curtea a spus ca este neconstitutional doar articolul care vizeaza obligativitatea informarii asupra medierii si prevederile potrivit carora, acolo unde nu sunt indeplinite aceste proceduri, cererile de chemare in judecata sunt respinse. Este corect, pentru ca, daca deja am venit la instanta, este clar ca nu vreau mediere. Mi se pare ca mi se incalca dreptul la justitie, prin faptul ca, daca nu am participat la informare, mi se respinge cererea. Decizia este definitiva si general obligatorie, ceea ce inseamna ca trebuie sa o aplice toti judecatorii.
Concluzia este ca mergi la mediere doar daca judecatorul spune acest lucru. Insa nu va fi obligatoriu si nu va mai exista nici o sanctiune. Pana acum, fara aceasta procedura, nu te puteai duce in instanta„, ne-a spus, pe de alta parte, avocata Ana Viorica Puscasu.
Servicii gratuite, dar doar cu acceptul justitiabililor
Pe langa aceste pareri, am solicitat si punctul de vedere al unui avocat cu experienta atat in aceasta profesie, dar si in medierea conflictelor.
„Era normal sa fie data aceasta decizie, in conditiile in care acelasi lucru s-a intamplat si in alte tari, spre exemplu in Franta. Este un lucru bun, pentru ca oricum partile, daca se impacau, aveau la dispozitie si alte proceduri, ca tranzactia sau impacarea. Procedura medierii prelungea timpul stabilirii unui prim termen de judecata, care deja este unul foarte mare, potrivit noilor reglementari ale codului de procedura civila.
Avand in vedere ca aceasta decizie este obligatorie, este normal ca prevederile legale care deriva, inclusiv exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata pentru neparcurgerea procedurii medierii nu mai pot fi invocate de catre parti in cadrul desfasurarii proceselor civile sau penale cu latura civila. Orice acord de mediere trebuia sa treaca prin cenzura instantei, in conditiile in care oricum era instituita de codul de procedura si intelegerea partilor„, ne-a declarat avocatul mediator Daniela Coman.
In final, ramane doar la latitudinea partilor daca vor sau nu sa afle despre mediere si mai ales daca vor sa se impace. Insa decizia Curtii, pronuntata pe 7 mai, se va aplica si va produce efecte dupa data publicarii ei in Monitorul Oficial. In teorie, serviciile privind sedinta de informare in mediere care au fost declarate neconstitutionale erau gratuite, neputandu-se percepe onorarii, taxe sau orice alte sume, indiferent de titlul cu care s-ar fi putut solicita.
sursa: avocatura.com
.
De la 1 august 2013 informarea privind medierea este obligatorie
Autor: CRISTI DANILEŢ – judecător
Sursa: cristidanilet.wordpress.com
Ședința de informare cu privire la avantajele medierii este obligatorie din 2012. La 1 august 2013 au intrat în vigoare dispoziții legale ce reglementează modul de desfășurare și sancțiunile în caz de neîndeplinire a cerinței de informarea obligatorie cu privire la mediere.
Am întocmit un scurt GHID PRIVIND PROCEDURA INFORMARII OBLIGATORII, PE INTELESUL TUTUROR.
Medierea devine obligatorie?
Nu, medierea rămâne facultativă.
Devine obligatorie doar procedura de informare cu privire la mediere, înainte de a fi judecat de instanță, și doar în anumite cazuri ne-penale expres prevăzute de lege (pentru celelalte cazuri, informarea cu privire la mediere rămâne facultativă, potrivit art.227 alin. 2 C.proc.civ).
Care sunt dispozițiile legale ce reglementează procedura de derulare și sancționare privind informarea obligatorie?
- art. 601, art. 2 alin 11 și alin. 12 din Legea nr. 192/2006 introduse prin Legea nr. 115/2012;
- art. II din Legea nr. 115/2012 modificat prin art. VIII din OUG nr. 4/2013
- art. III din OUG nr. 90/2012 modificat prin art. VII din OUG nr. 4/2013
- art. VI din OUG nr. 4/2013
- art VI1 introdus prin pct. 4 al Legii nr. 214/2013
În ce litigii este necesară informarea?
În cele arătate de art. 601 din Legea nr 192/2006.
- a) în domeniul protecţiei consumatorilor, când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor;
- b) în materia dreptului familiei: continuarea căsătoriei: partajul de bunuri comune; exerciţiul drepturilor părinteşti; stabilirea domiciliului copiilor; contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor; orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.
- c) în domeniul litigiilor privind posesia, grăniţuirea, strămutarea de hotare, precum şi în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate;
- d) în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură;
- e) în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă;
- f) în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1.013 – 1.024 (ordonanța de plată) sau la cea prevăzută la art. 1.025 – 1.032 (cererile de valoare redusă) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Cine trebuie să demareze procedura de informare obligatorie?
Reclamantul, în mod obligatoriu, în cazurile descrise mai sus.
Când e necesară participarea la ședința de informare?
- înainte ca reclamantul să depună cererea de chemare în judecată (e recomandabil parcurgerea informării în această etapă căci dacă partea e convinsă să rămână în mediere, nu va mai formula acțiune la instanță);
- sau după depunerea cererii de chemare în judecată, dar numai până la termenul dat de judecător în acest scop.
Cine face informarea privind avantajele medierii?
- mediatorul: e recomandabil apelarea la un mediator, fiind singurul profesionist atestat în materie de mediere, care poate sfătui și convinge părțile cum să rămână în procedura de mediere (lista cu mediatori e afișată în fiecare instanță și pe internet);
- legea permite ca efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii să fie realizată de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz in care aceasta se atesta in scris. Apreciez că aceasta va fi doar formală din lipsă de pregătire adecvată și de timp (să nu uităm că scopul informării nu este eliberarea unui document, ci convingerea părților că este mai avantajos să rămână în procedura de informare decât să meargă la instanță).
Cum ajunge pârâtul la ședința de informare de la mediator?
După ce reclamantul furnizează mediatorului datele necesare de contact, mediatorul va adresa pârâtului invitaţia scrisă, în vederea informării şi acceptării medierii, stabilind un termen de cel mult 15 zile. Invitaţia se transmite prin orice mijloace care asigură confirmarea primirii textului.
În cazul imposibilităţii de prezentare a vreuneia dintre părţile convocate, mediatorul poate stabili, la cererea acesteia, o nouă dată în vederea informării şi acceptării medierii.
Pârâtul e obligat să participe la ședința de informare?
Nu. El are următoarele opțiuni:
- să participe la ședința de informare;
- să refuze în scris participarea la şedinţa de informare;
- să nu răspundă invitaţiei primite de la mediator;
- să nu se prezinte la data fixată pentru şedinţa de informare.
Dacă procesul a fost demarat, reclamantului i s-a pus în vedere că parcurgă procedura de informare, pârâtul a acceptat să meargă la această ședință dar a refuzat să o facă, el poate fi amendat cu 100-1000 lei (art. 187 alin. 1 pct. 1 lit.f C.proc.civ)
Cât costă informarea privind avantajele medierii?
Serviciile prestate cu privire la informarea obligatorie sunt gratuite, neputându-se percepe onorarii, taxe sau orice alte sume, indiferent de titlul cu care s-ar putea solicita.
Cât durează procedura de informare?
Procedura de informare, incluzând şi formalităţile pentru convocarea părţilor, nu poate depăşi 15 zile calendaristice.
Cum se face dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii?
- dacă informarea are loc: certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea (textul art. 227 alin. 3 C.proc.civ, care cere „proces-verbal întocmit de mediator cu privire la rezultatul ședinței de informare” este astfel modificat implicit).
- dacă informarea nu are loc: proces-verbal eliberat de mediator.
Care e sancțiunea neîndeplinirii obligației de participare la ședința de informare?
Instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, conform art. 2 alin 12 din Legea nr. 192/2006.
Ulterior va putea fi formulată o nouă acțiune, dar e obligatorie parcurgerea procedurii de informare.
Organele judiciare mai au obligația generală de informare cu privire la mediere?
- Da. Ea e înscrisă în art. 6 din legea 192/2006 și e în vigoare din anul 2010: „Organele judiciare şi arbitrale, precum şi alte autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale informează părţile asupra posibilităţii şi a avantajelor folosirii procedurii medierii şi le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluţionarea conflictelor dintre ele”. Se corelează cu dispozițiile art. 21 C.proc.civ: „Judecătorul va recomanda părților soluționarea amiabila a litigiului prin mediere, potrivit legii speciale”.
- Nu se confundă cu noua procedură a şedinţei de informare privind avantajele medierii. Astfel, informarea generală e obligatorie în orice cauză (incluziv penală), cuprinde referiri de principiu la posibilitatea și avantajele pe care le-ar aduce medierea și neîndeplinirea ei nu este sancționată; pe când noua procedură de informare este una aplicată la cazul/conflictul dat, se face obligatoriu în anumite situații, de anumiți profesioniști sau autorități, se consemnează într-un mod propriu și este sub sancțiunea respingerii acțiunii.
Legislație utilă:
- Ghid pentru organizarea și desfășurarea ședinței de informare privind medierea.
.
PUNCT DE VEDERE PRIVIND INTERPRETAREA CORELATĂ A UNOR DISPOZIŢII LEGALE PRIVIND INFORMAREA DESPRE MEDIERE
Autor: Dorin Badulescu – Presedintele Consiliului de Mediere
Articolul 227 privind prezenţa personală a părţilor în vederea soluţionarii pe cale amiabila a litigiului reprezintă un element de noutate în procedura civilă cu referire expresă şi importantă în ceea ce priveşte instituţia medierii raportat la rolul magistratului în legătură cu această instituţie.
Alineatul 1 consacră atribuţiile judecatorului în legătură cu împăcarea părţilor, precizând că magistratul va încerca împăcarea părţilor pe tot parcursul procesului dând îndrumările necesare. Rolul acestuia în determinarea părţilor la împăcare, împăcare ce ar trebui să conducă la stingerea litigiului.
Alineatul 2 al articolului 227 face trimitere direct la instituţia medierii si în legătură cu acest text se impun mai multe distincţii. În prima parte a alineatului judecătorul poate invita părţile să participe la o sedinţă de informare privind avantajele folosirii acestei proceduri şi precizăm că invitaţia judecatorului se poate face în orice tip de litigiu care ar putea face obiectul medierii. Invitaţia adresată părţilor poate fi făcută independent de limitările prevăzute în legea medierii cu privire la tipurile de litigii în care este impusă obligaţia părţilor de a participa la şedinţa de informare privind avantajele medierii. Judecătorul, în contextul dat şi în virtutea obligaţiilor sale generate de articolul 6 din legea medierii, discută cu părţile şi le prezintă posibilitatea apelării la mediere în termeni generali. După efectuarea acestui demers, judecătorul, ţinâmd cont de circumstanţele concrete ale cauzei poate recomanda părţilor să recurgă la mediere.
Se impune o diferenţiere strictă între sedinţa de informare privind avantajele folosirii procedurii medierii, atribut al judecătorului generat de prevederea din cod (şi de reglementarea cu privire la procedura de informare privind avantajele medierii în urma intrării în vigoare a Legii 214 din 2013 de aprobare a OUG 4 din 2013) şi şedinţa de informare privind avantajele medierii susţinută de mediator.
Legea 214 din 2013 dă posibilitatea ca şi avocaţii, notarii, consilierii juridici şi procurorii să poată informa cu privire la avantajele folosirii procedurii medierii. Este singura interpretare posibilă ce poate fi dată noii modificări legislative corelând întregul cadru consacrat de Legea 192 din 2006 după numeroasele intervenţii ale legiuitorului. Fiecare din categoriile profesionale enumerate de legiuitor are posibilitatea să elibereze un înscris care să ateste faptul că informarea privind avantajele folosirii procedurii a avut loc, dar regimul acestuia nu este însă precizat de noua modificare legislativă. Conchidem că înscrisul la care face trimitere textul modificator nu poate fi acelaşi cu certificatul de informare sau procesul verbal precizat în cazul şedinţei de informare privind avantajele medierii, înscris ce se eliberează numai de mediator, ci de un alt tip de înscris care atestă demersul făcut de catre fiecare dintre categoriile profesionale mentionate, de aducere la cunoştinţa părţii sau părţilor aflate în litigiu cu privire la avantajele folosirii medierii. Această concluzie rezidă din interpretarea întregului act normativ cu raportare în special la articolul 6 din lege coroborat şi cu prevederile noului cod. Dacă legiuitorul ar fi dorit să permită acestor categorii profesionale să efectueze şedinţa de informare privind avantajele medierii ar fi făcut trimitere la certificatul de informare sau la procesul verbal, înscrisuri cu denumire specifică atribuită de legiuitor şi specific unui activităţi unice îndeplinite numai de mediatorul autorizat. Judecătorul sau procurorul spre exemplu, pe lîngă faptul că nu pot emite alte înscrisuri decât cele date de lege în atribuţiile lor spre a fi întocmite, nu au posibilitatea ca pentru fiecare caz în parte să îndeplinească toate formalităţile necesare efectuării unei şedinţei de informare privind avantajele medierii în sensul celei susţinute de mediatorul autorizat, modul de desfăşurare a acestei şedinţe specifice fiind guvernat de articolul 602 din lege coroborat cu articolul 2 alieatul 11. Diferenţa între certificatul de informare sau procesul verbal, înscrisuri consacrate expres de legiuitor şi care sunt eliberate de mediator aşa cum dispune articolul 2 alineatul 11 şi înscrisul consacrat de articolul 2 alineatul 13 derivat din sintagma “caz în care aceasta se atestă în scris” este clară şi fără echivoc. Atestarea în scris aşa cum este ea definită în articolul mentionat nu este de natură să producă o consecinţă juridică de tipul exonerarii părţii de a participa la şedinţa de informare privind avantajele medierii susţinută de mediator întrucât sancţiunea prevăzută la articolul 2 alineatul 12 vizează numai cazurile prevăzute la articolul 601 alineatul 1 literele a-f din lege, iar articolul 602 după modificarea adusă de OUG 90 din 2012 face trimitere la formalităţi de convocare a părţilor specific, spunem noi, numai activităţii mediatorului autorizat. Singurele mentiuni care fac referiri la “şedinţa de informare” sunt consacrate de articolul 2 alineatele 11 şi 12, iar în cazul articolului 13 legiuitorul foloseşte sintagma “procedura de informare” o concepţie total diferită. Dacă cele două noţiuni ar fi fost identice în accepţiunea legiuitorului şi dacă legiuitorul ar fi dorit să introducă aceste categorii profesionale pentru a le conferi atribuţii similare în cuprinsul articolului 2 alineatul 13 ar fi formulat textul în sensul că “poate fi realizată şi de către” în loc de “poate fi realizată de către”.
Concluzionând, precizăm că indiferent dacă sunt apropiate ca nuanţe lingvistice, activitaţile generate de articolul 2 alineatul 11 şi 13 nu se suprapun şi nu se confundă, efecte privind aplicarea sancţiunii inadmisibilităţii ce intră în vigoare la data de 01.08.2013 generând numai lipsa dovezii cu certificatul de informare sau a procesului verbal.
Explicând suplimentar argumentaţia de mai sus este elocvent ca diferenţierea de tratament juridic să fie extrem de clară între cele două instituţii. Judecatorul este ţinut în virtutea articolului 6 să efectueze demersul privind avantajele folosirii procedurii medierii, acesta fiind liber să acţioneze şi în virtutea articolului 2 alineatul 13 din Legea 192 din 2006 dar şi a articolului 227 alineatul 2 din cod. Procurorul acţionează similar, fără a fi ţinut însă de articolul 227 alineatul 2. Celelalte categorii profesionale nefiind mentionate expres în articolul 6 din Legea 192 din 2006 nu au obligaţie legală ci au doar facultatea de a informa părţile interesate cu privire la avantajele folosirii procedurii similar cu activitatea judecatorului generată de articolul 6, de altfel opţiunea lor fiind consacrată şi de articolul 13 prin sintagma “poate fi realizată”.
Practic au fost consacrate legislativ, două tipuri de informari una generala ce poate fi facută şi de catre alte profesii decât cea de mediator cu privire la oportunitatea şi beneficiile utilizării (folosirii) medierii cu referiri la scopul, importanţa si utilitatea ei ca instituţie aptă să contribuie la rezolvarea litigiului dintre părţi şi una caracteristică profesiei de mediator, sedinţă de informare cu privire la avantajele medierii ca parte integrantă a procesului de mediere în prima sa fază. Este adevărat ca apropierea terminologica poate genera confuzii prin folosirea unui termen comun acela de “şedinţă” atât în cod cât şi în legea specială însă cele două tipuri sunt fundamental diferite atât ca şi conţinut, dar şi ca mod de actiune, fiind singura suprapunere legislativă de acest fel. Dacă informarea facută de judecător, dar şi de catre alte categorii profesionale vizeaza aspecte generale privind avantajele folosirii procedurii de mediere, în cazul şedinţei de informare privind avantajele medierii, mediatorul, îndeplinind atribuţiile specifice profesiei, constată existenţa conflictului, culege informaţii privind cauzele acestuia, stabileste o strategie de gestiune a acestui conflict şi face informarea cu privire la avantajele medierii raportat la cazul concret şi contextual situatiei conflictuale a părţilor.
Rolul consacrat al articolului 227 alineatul 2, dar si acela al articolului 2 alineatul 13 din legea specială este acela de a determina părţile unui litigiu să ia cunoştinţă de posibilitatea legală de a rezolva pe cale amiabilă litigiul dintre ele prin mediere şi în aceste condiţii să poată opta pentru ceea ce consideră că este potrivit în vederea soluţionarii litigiului.
De lege ferenda propunem completarea şi modificarea textului articolului 2 alineatul 13 unde sintagma “informare privind avantajele medierii” să fie înlocuită cu sintagma “informare cu privire la avantajele folosirii medierii”. Termenul utilizat de “procedură” este inadecvat pentru că medierea este un proces structurat şi nu o procedură în sine. Pe de altă parte pentru clarificare şi corelare atât cu conţinutul legii medierii cât şi cu prevederile codului din articolul 227 alineatul 2 se propune şi o trimitere în cuprinsul acestui articol propus a fi modificat la articolul 6 din lege folosind sintagma “în sensul articolului 6 din lege”.
Alineatul 2 al articolul 227 mai cuprinde o teză referitoare la recomandarea medierii de către judecător. Această recomandare este consecinţa firească a informării făcute de catre judecator în virtutea obligaţiilor ce îi revin aşa cum am artatat anterior. Acesta nu poate recomanda prezenţa părţilor numai la şedinţa de informare privind avantajele medierii susţinută de mediatorul autorizat pentru că nu se poate amesteca în decizia părţilor. Numai acestea pot decide, dar numai după şedinţa din faţa mediatorului, dacă vor accepta sau nu medierea. Apariţia în textul aritcolului 227 alineatul 2 a frazei referitoare la faptul ca medierea nu este obligatorie pentru părţi explică acest aspect, dar şi reglementarea din articolul 227 alineatul 3.
Articolul 227 alineatul 2 introduce şi noţiunea de recomandare a medierii făcută de judecător acolo unde acesta consideră necesar şi în funcţie de circumstanţele cauzei. Recomandarea medierii este o expresie a principiului consacrat în articolul 21 din cod. Transpunerea în practică este determinată de constatarile făcute de magistrat până la acel moment în raport de situaţia procesuală concretă din dosar. Recomandarea instanţei nu este condiţionată de tipurile de litigii unde există obligaţia părţii de a participa la sedinţa de informare privind avantajele medierii şi a face dovada acestei participări raportat la dispoziţiile articolului 601 din legea medierii modificată. În aceste circumstanţe judecătorul este suveran să decidă unde şi în ce situaţii poate recomanda medierea fără a impune vreo limită. Deci, judecătorul poate recomanda medierea în toate dosarele ce au ca obiect drepturi de care părţile pot dispune fără să existe o limită fixată în vreun sens.
Articolul 227 alineatul 3 reglementează modul de acţiune după recomandarea medierii. Textul legal trebuie interpretat în sensul că acestea se vor prezenta în faţa unui mediator autorizat pentru a primi informaţii suficiente pentru a putea lua o decizie în deplină cunoştinţă de cauză şi a putea decide dacă acceptă sau nu medierea ca soluţie de rezolvare a problemei lor. După recomandarea instanţei, părţile se vor prezenta la mediator pentru a participa cel puţin la şedinţa de informare privind avantajele medierii. În sensul textului, părţile nu pot refuza medierea înainte de a participa la şedinţa de informare, ci ele vor putea decide numai după parcurgerea cel puţin a acestei etape. În cazul recomandării venite de la judecător, părţile se vor prezenta numai la mediator în vederea primirii de informaţii, aici fiind inaplicabil articolul 2 alineatul 13 din legea specială dacă acest text ar fi fost susceptibil de a i se da o altă interpretare decât cea aratată anterior.
Plaja de litigii unde este aplicabilă recomandarea arăta că instituţia nu se limitează doar la prevederile legii speciale cu trimitere la articolul 601 , ci la toată gama de litigii mediabile.
Legiuitorul a consacrat în codul de procedură civilă ca dovadă a participării cel puţin la şedinţa de informare privind avantejele medierii – procesul verbal, însă acest fapt se datorează unor necorelări legislative între cod si legea specială generată în primul rând de modificările legii speciale. În vechea reglementare şi legea specială făcea vorbire numai de proces verbal, ulterior, prin OUG 90 din 2012 legiferându-se regimul certificatului de informare şi al procesului verbal. Astfel, dacă au participat toate părţile litigiului, mediatorul va emite un certificat de informare, în caz contrar un proces verbal în temeiul articolului 2 alineatul 11 din legea medierii.