Accesul la informaţia juridică (I)
Autor: Adrian Toni Neacșu
Accesul la legislaţie este îngrădit
În România, accesul liber al publicului larg la informaţia de natură juridică (hotărâri judecătoreşti sau ale altor organe cu activitate jurisdicţională şi legislaţie) este deficitar.
Ideologia accesului liber la astfel de informaţii este practic necunoscută, iar mentalitatea dominantă este retrogradă cu privire la dreptul cetăţenilor de a accesa liber şi gratuit documentele juridice produse de instituţiile statului. În mod corespunzător, nu este reglementată şi nici acceptată obligaţia autorităţilor publice de a pune în circulaţie generală şi gratuită rezultatul activităţii lor de interes public, realizată exclusiv din fonduri publice. Acţiunile rare şi neconvingătoare prin care astfel de documente sunt făcute publice sunt prezentate mai degrabă ca favoruri făcute populaţiei şi profesioniştilor, iar nu drept asumarea unei obligaţii naturale.
Accesul efectiv al societăţii la documentele publice produse de sistemul judiciar în exercitarea atribuţiilor sale ar trebui să reprezinte un drept esenţial într-o democraţie, şi dă expresie dreptului publicului larg la informare.
Caracterul public prin definiţie al dezbaterilor purtate în faţa instanţelor, precum şi al hotărârilor luate de acestea, dau expresie principiului fundamental într-o democraţie după care justiţia se înfăptuieşte în societate şi pentru societate, iar nu separat ori deasupra ei. Publicitatea constituie în acelaşi timp o garanţie fundamentală pentru existenţa unui proces echitabil, precum şi pentru protejarea justiţiabililor împotriva unei justiţii secrete şi arbitrare. Nu în ultimul rând, publicitatea procedurilor judiciare, audierile publice şi accesul facil la hotărârile instanţelor, elemente ce compun noţiunea de transparenţă a sistemului judiciar, constituie şi un mijloc eficient de prezervare a încrederii publice în justiţie, în instanţe şi în judecători.
Transparenţa procedurilor judiciare este un principiu fundamental constituţional menit să asigure încrederea publicului în integritatea sistemului judiciar, să responsabilizeze sistemul judiciar şi să ofere o mai bună înţelegere asupra activităţii curente de administrare a justiţiei. Principiul publicităţii şedinţelor de judecată garantează nu numai faptul că publicul are dreptul de a participa liber la o procedură în sala de judecată, dar şi că toate informaţiile în legătură cu o astfel de procedură, în măsura în care nu există o excepţie de confidenţialitate anume prevăzută de lege sau regulamente, trebuie să rămână deschise accesului şi controlului publicului.
Accesul la informaţia juridică începe însă cu accesul la legislaţie, la textul legilor şi al celorlalte acte normative.
Deşi activitatea legislativă a Parlamentului României reprezintă forma prin care această instituţie îşi îndeplineşte funcţia constituţională în interes public, accesul la textele legilor în România nu este integral gratuit.
Difuzarea actelor normative ale Parlamentului şi ale Guvernului constituie o sursă de venituri importante, atât pentru organisme subordonate statului, cât şi pentru agenţi economici. Regia autonomă Monitorul Oficial editează Monitorul Oficial al României, publicaţie oficială a statului român de peste 175 de ani, prin intermediul căreia se realizează publicarea oficială a actelor normative prevăzute de Constituţie şi legi. În acelaşi timp însă, această regie care funcţionează sub autoritatea Camerei Deputaţilor, realizează difuzarea actelor normative către cetăţeni contra cost, îngreunând astfel din punct de vedere practic cunoaşterea legilor, element fundamental al democraţiei. În mod normal, circulaţia actelor normative ar trebui să fie liberă, iar statul ar trebui să depună eforturi, inclusiv financiare, pentru a asigura diseminarea acesteia pe scară largă, în modalităţi diferite şi integrând progresele tehnice aduse de tehnologia informaţiei.
Deşi producerea unui conţinut electronic format din legislaţia României este uşor de realizat din punct de vedere tehnic şi extrem de ieftină, nejustificând astfel impunerea unor tarife, în continuare se încurajează distribuirea comercială a monitorului oficial, atât în formatul clasic, cât şi în format electronic.
Dimpotrivă însă, în România nici măcar autorităţile şi instituţiile publice nu au acces gratuit la legislaţia naţională, atingându-se performanţa ca înşişi judecătorii şi instanţele judecătoreşti să trebuiască să achiziţioneze contra cost textul actelor normative pe care le aplică în exercitarea funcţiei lor constituţionale.
Potrivit ideologiei accesului liber la informaţiile de natură juridică, extrem de răspândit şi cu tradiţii vechi în lumea anglo-saxonă, autorităţile publice ale statului nu dobândesc un drept de proprietate intelectuală asupra documentelor produse în chiar exercitarea atribuţiilor lor. Tocmai de aceea ele nu au dreptul să le exploateze comercial. Este un caz tipic de monopol imoral şi care afectează caracterul cu adevărat public al legislaţiei adoptate. Dimpotrivă, astfel de documente intră de drept în domeniul public, iar atunci când vorbim de însăşi legislaţia statului, intră direct în patrimoniul comun naţional.
Articol publicat in revista Monitorul Jurisprudenţei nr. 8/2013.
sursa: http://www.wolterskluwer.ro/info/articole/accesul-la-informatia-juridica-in-romania/
There are no comments at the moment, do you want to add one?
Write a comment