Ce este Dreptul Practic? 3 întrebări esențiale

Autor – Dan Stoica, Director General, Wolters Kluwer România – Lumea tradiţională a practicienilor dreptului se transformă. În urmă cu zece ani, am scris despre rolul juristului în societate, despre educaţia juridică şi despre organizarea profesională a profesiei. Între timp, există deja voci care identifică o lipsă de realism şi gândire critică a şcolii juridice româneşti.
Profesioniştii de astăzi înţeleg că practica tradiţională are nevoie de o nouă abordare. Vechile metode nu mai produc aceleaşi rezultate. Trebuie să existe o cale mai bună. Codul succesului se rescrie chiar în aceste zile.
Bun venit în lumea reală! Ce este aşadar dreptul practic?
Dreptul practic este setul de metode şi instrumente practice care te ajută să formulezi teoretic un argument juridic şi să acţionezi pentru a obţine rezultatul urmărit.
În primul rând, formularea argumentului trebuie să respecte regulile gândirii critice recunoscute de comunitatea ştiinţifică de la Platon şi Aristotel până în prezent. Când doi jurişti au trei păreri, argumentul juridic este şubred.
În al doilea rând, raţionamentul juridic are nevoie de o prezentare convingătoare, care să rezoneze cu aşteptările audienţei.
În al treilea rând, construcţia şi prezentarea argumentelor juridice sunt mai mult decât nişte simple exerciţii intelectuale. Ele au un impact în viaţa comunităţii. Atunci când vorbim despre redactarea legilor, despre hotărâri ale instanţelor de judecată sau despre tranzacţii comerciale folosim metode şi instituţii diferite pentru a pune în practică argumentele juridice formulate.
Este important să înţelegem în detaliile sale practice procedura complex de formulare, prezentare şi transformare în norme juridice a argumentelor în cadrul procesului legislativ.Cu totul fascinant este să parcurgem o analiză practică a procesului de gândire şi decizie a judecătorului.
Şi cu totul alte instrumente, abilităţi şi metode practice sunt necesare pentru a reuşi să construieşti şi să dezvolţi o practică avocaţială de succes ori să conduci eficient departamentul juridic intern al unei organizaţii.
Lumea juridică modernă este formată din profesionişti care proiectează un cadru de reglementare al relaţiilor între actori publici şi privaţi. Ei sunt „arhitecţi ai structurilor sociale”, care folosesc cărămizile argumentului juridic. În această lume, dreptul practic este setul de instrumente şi modul în care profesioniştii îşi organizează practica pentru a îmbina obiectivele clienţilor cu agenda şi planurile personale. Rezultă din această definiţie nevoia de a formula cel puţin trei întrebări fundamentale:
1. Ce este raţionamentul juridic, în termeni pragmatici orientaţi către rezultat?
2. Cum poate fi raţionamentul juridic comunicat simplu, pe înţelesul audienţei implicate?
3. Care sunt instrumentele şi metodele de organizare a practicii, astfel încât să se realizeze eficient obiectivele clienţilor şi agenda profesioniştilor?
Institutul de Drept Practic împreună cu Wolters Kluwer lansează în cursul acestui an o serie de proiecte care vor sprijini comunitatea profesioniştilor din domeniul juridic să definească prezentul şi viitorul dreptului practic. Dacă vrei să fii la curent cu aceste proiecte te invit să apeşi pe acest link şi să răspunzi la patru întrebări pentru a cunoaşte perspectiva ta asupra dreptului practic.
sursa: wolterskluwer.ro
There are no comments at the moment, do you want to add one?
Write a comment