Mediere Online Romania – MEDIEREA, alternativa la justitie.

„Fiat iustitia, et pereat mundus” e un dicton latin drag profesorului universitar si avocatului Gheorghe Piperea. Dupa o discutie cu acesta, iti vine in minte insa o alta expresie care a facut istorie: „Fragmenta ne pereant”. E o portiune din Evanghelia dupa Ioan, care se traduce prin „sa nu se piarda nici o firimitura”. Si asta pentru ca fiecare farama de conversatie, fie ca vorbim despre starea avocaturii sau despre starea natiunii, reminiscenta a „Jocurilor Foamei”, este remarcabila.

Avocatura.com: Domnule Piperea, ne revedem dupa un an. Ce este mai bine si ce este mai rau in avocatura, dupa acest timp?

Gheorghe Piperea: E complicat de raspuns. S-au intamplat multe in aceasta perioada. In afara de faptul ca au intrat in vigoare si Codul Penal, si Codul de Procedura Penala, au aparut in aceste reglementari niste texte care vizeaza activitatea avocatilor. Din pacate, sunt considerati in continuare niste auxiliari ai justitiei, si nu niste parteneri in actul de justitie. E mai constrangator. Am observat ca, mai ales in zona de penal, dar vad ca patrunde si in zona de consultanta, sunt niste tentatii ale organelor de ancheta penala de a vedea in orice avocat un potential favorizator al infractorului, mai ales pe zona aceea de spalare de bani, de preventie a spalarii de bani… Nu stiu, cred ca este un anumit exces de zel. Adevarul este insa ca organele de ancheta penala, in anul asta care a trecut, au lucrat bine. Au fost destul de eficiente, cel putin din ce se vede in presa. Nume foarte mari, care considerau ca sunt inexpugnabile, care se comportau ca si cand ar fi niste zeitati, chiar jigneau, daca va mai aduceti aminte, DNA-ul… In continuare, unii mai fac pe bufonii. S-a demonstrat insa ca, macar in zona asta, legea realmente nu este tocmeala. Dar asta este un lucru, si excesul acesta de zel, de a extinde la orice avocat suspiciunea de favorizare a infractorului, e altceva.

In al doilea rand, ce mai observ este ca exista o tentatie de a solutiona partea probatorie a anchetei penale prin niste metode care sunt din ce in ce mai criticabile, din ce in ce mai interpretabile – interceptarile acestea. In zona noastra de activitate, vrand-nevrand, intri in contact telefonic, sau prin mail, cu persoane care pot sa se dovedeasca ulterior ca sunt infractori. Se pot intampla lucruri destul de ciudate. Am observat ca in ultima vreme, chiar si daca la telefon un avocat raspunde: „Da!”, se poate considera ca este deja acceptarea unei promisiuni de mita. Ceea ce este un pic exagerat. Am mai observat niste mii – la propriu – de autorizari de interceptari care vizeaza inclusiv judecatorii, procurorii si asa mai departe. Probabil ca este si acolo o gramada de suspiciune, o gramada de – eu stiu – tensiune. Multi dintre judecatori, iata, au fost arestati, unii dintre ei condamnati, dar cand iti reduci probatoriul la interceptari telefonice, sau interceptari de comunicatii, ajungi intr-o zona foarte incerta a actului de justitie. Oricand, in orice moment, cel care este condamnat doar pe baza acestor interceptari, va putea sa spuna ca este ceva in neregula acolo, ca s-au intamplat diverse colationari, si asa mai departe. Mai ales ca – nu stiu daca s-a observat in lumea noastra juridica la intensitatea ei care i se cuvine – a fost o decizie a celor de la Curtea de Justitie a Uniunii Europene de la Luxembourg, absolut spectaculoasa, neasteptata pentru toata lumea, de anulare a unei directive in domeniul asta. Directiva care a fost impusa de Marea Britanie prin lobby-ul puternic pe care l-a facut SUA, o directiva din 2006, care dupa aceea a fost implementata in doua acte normative succesive in Romania, pentru ca primul a fost declarat neconstitutional – foarte interesant.

„Suspiciunea planeaza asupra intregii societati. Toti suntem suspecti”

E vorba despre pastrarea acelor informatii cu privire la comunicatii: cine cu cine intra in comunicatie, ora la care s-a vorbit, locul de la care s-a comunicat si unde s-a primit comunicatia, samd. Operatorii de comunicatii, si vorbesc aici de Internet provideri, de furnizorii de telefonie mobila, toti cei care opereaza comunicatii urmand sa pastreze aceste date un interval de timp de sase luni de zile, in asa fel incat organele de ancheta sa poata sa aiba acces la ele oricand. Asta a insemnat o ridicare a acestei idei de suspiciune la nivelul intregii societati – toti suntem suspecti – ceea ce este categoric impotriva oricarei idei de democratie, de stat de drept.

Si doi, o consecinta economica, pe care probabil ca o vom vedea in curand: ca sa poti sa ai o baza de date atat de mare, de atat de mare amploare, ca sa pastrezi toate aceste elemente de comunicatii timp de sase luni de zile, iti trebuie niste costuri. Costuri care sunt, bineinteles, suportate de catre noi, cei care platim aceste servicii de comunicatii. Adica noi ajungem sa platim sa fim urmariti. Sa fim suspectati. Nu s-a prea comentat pe aceasta tema in lumea noastra juridica, ba mai mult decat atat, am observat la un moment dat ca, in timp ce se pronunta Curtea de la Luxembourg, desfiintand aceasta directiva, noi aveam in Parlament o discutie despre modul in care sa te identifici si in cazul cartelelor pre-pay. Adica, daca mai voiai cumva sa mai ai vreo idee de anonimitate, atunci asta dispare pentru ca trebuie sa-ti dezvalui identitatea si in cazul cartelelor pre-pay.

Ca sa nu mai vorbim de faptul ca exista discutii ca toate operatiunile cu cash care depasesc un anumit plafon sa fie toate facute prin banca, tot in aceasta idee de preventie a spalarii banilor, actelor teroriste samd. Idee care, atentie, departe de mine, e incontestabila. Adica, trebuie sa te aperi contra teroristilor, trebuie sa te aperi contra spalarii de bani, coruptiei, evaziunii fiscale etc. Toti suntem interesati in asta. Dar, daca ridici totul la acest gen de suspiciune extinsa asupra intregii societati, atunci nu faci decat sa demonstrezi ca nu ai mijloace, ca nu esti eficient in combatere. Si, cu toate acestea, tu ai la dispozitie niste mijloace pe care nu le are un simplu particular. Spre exemplu, in cazul evaziunii fiscale, ai in orice moment posibilitatea sa ceri bancilor sa arate toate miscarile din conturi. Lucru pe care nu vad sa-l faca neaparat instantele penale.

Bun, acuma revenind. Cred ca una dintre principalele ingrijorari care se pot ridica la adresa profesiei noastre este aceasta dezvoltare, aceasta ridicare a suspiciunii la adresa intregii societati, la rang de, hai sa-i zicem, principiu. Cand de fapt in Constitutie e tocmai invers. Este principiul prezumtiei de nevinovatie. Si de altfel si in Codul de Procedura Penala ala comunist, din 1969.

Dincolo de asta, partea in continuare negativa este numarul foarte mare de avocati, si ma refer la cei din Barourile traditionale, clasice, care nu mai lucreaza, nu mai au de lucru. Am inteles ca sunt cifre absolut uluitoare, pentru o tara unde nu doar populatia a scazut, dar si business-ul s-a contractat. Sunt 40.000 de avocati in toata tara. Traditionalisti, clasici vreau sa zic. Cine stie cati alti avocati or fi in diverse Barouri paralele, mai mult sau mai putin legale. Din aceasta patura foarte mare de profesii liberale – 40.000 de persoane inseamna ceva absolut enorm – probabil ca lucreaza 15.000, daca lucreaza. Restul, ma intreb, ce fac?Vedeti, exista in opinia publica ideea ca avocatul este plin de bani. Si ca este suficient, ca sa ai bani, sa te faci avocat. Nu este asa. Sunt foarte putini avocati care au bani. Sunt si mai putini avocatii care au business-uri mari, importante.

„Firmele mari de avocatura se concentreaza intr-o zona de oligopol. Exista zece firme, si restul avocatilor”

Din pacate, se polarizeaza tot mai mult aceasta zona de business-uri mari. Exista probabil zece firme de avocatura, care totalizeaza, eu stiu, 90% din cifra de afaceri a avocatilor pe tot anul care a trecut. De ce? Pentru ca business-urile mari, de gen M&A, de gen privatizare daca mai exista, de gen energie si asa mai departe, daca mai exista si acestea, se concentreaza. Se concentreaza, din ce in ce mai mult, intr-o zona de oligopol, cum ii zic eu, al profesiei, si in consecinta exista aceste zece firme mari, si restul avocatilor. Iar restul avocatilor, in mod evident, nu au acces la proiecte de asemenea anvergura, de gen, eu stiu, studiul de fezabilitate pentru autostrada.

Aici o sa fac o mica paranteza, apropo de studiul de fezabilitate pentru autostrada. In 2011, niste consultanti, intre care a intrat si o firma de avocatura, au primit un onorariu de succes, pentru terminarea acelui proiect de PPP, in care statul roman se asocia, intr-un parteneriat interesant, cu un consortiu de firme, pentru a construi autostrada in parteneriat public-privat. Cu 10 zile inainte de expirarea termenului de 90 de zile, s-a desfiintat contractul, pentru motivul ca n-au obtinut finantarea cei din consortiu. Asa de bine a fost facut contractul pentru partea romana, incat nu s-a pus problema in nici un fel de garantie de participare la licitatie, de raspundere pentru intarzierea cu trei ani de zile a constructiei acelei autostrazi, nimic. Nimeni nu si-a pus insa nici macar aceasta problema: cum se face ca acel consultant a pastrat in continuare onorariul de succes, cand de fapt a fost un esec? Deci mai degraba este un onorariu de esec. Culmea ridicolului este ca s-a reluat aceasta procedura, si acelasi consortiu, aproximativ acelasi consortiu, de data asta avand ca avocati si consultanti pe cei care in 2011 au fost de partea cealalta, au castigat acest PPP. Daca vreti, o culme a culmilor ironiei este ca, zilele trecute, observ ca domnul ministru Sova spune: „Nu se gaseste finantare pentru acest proiect. Nu mai dam un termen. Cand o sa gaseasca finantare, bine. Deocamdata, insa, nu s-a gasit finantare.” Si cu toate astea, probabil si acolo s-au platit niste onorarii de succes. Ar trebui sa se puna niste intrebari.

Inchid paranteza, revenind, proiecte de acest gen, complexe, care necesita echipe de 10-15-20 de avocati… M-am uitat, sa dau exemplul arbitrajelor, in care statul roman mai apare in ultima vreme, si unde sunt niste volume de munca foarte ridicate, si niste onorarii uriase, nu sunt la indemana unuia dintre cei 40.000 de avocati. E vorba de echipe care se concentreaza, din ce in ce mai mult, in acest gen de oligopol, si care concentreaza bineinteles si business-ul respectiv. In acelasi timp, organele noastre de conducere ale profesiei se orienteaza din ce in ce mai mult si mai ciudat catre cei care nu au joburi, uitandu-i pe cei care fac acest gen de activitate. Si care este industrie, care este altceva decat activitatea obisnuita a avocatului care, ma rog, are un portofoliu de clienti, sa zicem persoane fizice, divorturi, intretineri, mici litigii penale, samd. In timp ce aici vorbim de proiecte foarte mari, complexe, care sunt atat de sofisticate, incat nu se pot face decat in echipe de 10-15 persoane. Atentie, ca nu este nimic peiorativ in ce spun. Cu exceptia partii de concurenta neloiala. Spun ca e bine ca este asa, pentru ca acest gen de business avocatial aduce, pana la urma, si noutatea, inovatia necesara pentru a pune pe hartie astfel de proiecte, pentru a le pune la lucru. Si in plus, se intampla ca acest gen de echipe avocatiale sa aduca in tara investitii, care altfel nu prea vin. Pentru ca nu prea exista motivatie, deocamdata. Mai ales ca acum se intampla si tot felul de razboaie pe langa granitele noastre, si acea bruma de interes care exista fata de Romania, care incepea sa creasca, s-ar putea sa dispara. Doamne fereste de asa ceva, dar e posibil. Exista acest risc.

„S-a creat o adevarata falie intre cele doua categorii de avocati”

Falie, da? O adevarata crevasa, practic, intre cele doua categorii de avocati. Unii sunt reprezentati, si sunt reprezentati uneori cu un anumit cinism. Pentru ca se conteaza pe voturile lor. De regula ei vin la vot, si vin la vot pentru cel care, spre exemplu, le asigura, pe o perioada lunga de timp, oficiile. Platile din oficii. In timp ce cei din firme, care nu mai sunt chiar asa putini cum erau, sa zicem, prin 2008 cand candidam eu la Decanatul Baroului Bucuresti, acum probabil ca sunt vreo 4500 care lucreaza in firme… Nimeni nu se gandeste ca exista aceasta patura mare de avocati, si ca este un alt tip de avocatura. Probabil ca, in curand, eu stiu, o sa existe o tentatie macar de a-i coopta si pe acestia in procesul decizional, de vot. Pentru ca, deocamdata, lucrurile s-au derulat cum si-au dorit cei care au manipulat aceasta patura de avocati care sunt – nu ma tem de cuvant – pauperizati. Si sunt pauperizati nu pentru ca nu exista valoare acolo, ci pentru ca pur si simplu nu au cum sa intre in trendurile acestea. Nu au cum. Probabil ca se va gasi o solutie si la asta, pe viitor, dar deocamdata sistemul nostru de organizare, organele noastre de conducere sunt asa cum erau si in 1990-1995. Aceeasi conceptie, aceleasi persoane. Eu am mai spus chestiunea asta. Nu s-a schimbat nimic in ultimul an. Ati vazut cum au putut sa gandeasca in privinta acelui tip de publicitate profesionala, pe care il imagineaza ca fiind adaptat profesiei de avocati la ora actuala. E adaptat, probabil, acelor avocati care fac acel tip de avocatura de acum 200 de ani. Repet, nu este ceva rau. Nu e nimic peiorativ in ce spun aicea, e insa un alt tip de avocatura pentru care poti sa spui: „Nu este nevoie, sau nu este in regula sa faci publicitate”.

Nu voi fi niciodata de acord, spre exemplu, cu publicitatea pe care si-o fac avocatii texani la televizor, aratand pe cineva care este lovit de o masina si spunand: „Esti intr-o astfel de situatie? Daca esti intr-o astfel de situatie, vino la noi, pentru ca noi te rezolvam rapid. Iti luam despagubirile rapid.” Doamne fereste! Nu vreau sa ajungem in situatia asta. Dar dincolo, in partea cealalta a avocaturii, nu ai cum sa nu folosesti tehnici de PR, de publicitate, de advertising care te pot tine in competitie. Mai ales ca esti in competitie nu numai cu cele zece mari firme de avocatura, care pana la urma nici n-au nevoie de reclama, sa fim sinceri. Pentru ca multe dintre ele primesc dosare si pentru brand, sau pentru ca dosarele respective sunt, uneori, orientate politic. Bine ca s-a dat o Ordonanta in 2012, de catre domnul Ponta care, ma rog, nu prea este pusa in practica, dar uitati-va cu atentie daca vreti la cifrele de afaceri pe 2012 si 2013 si o sa vedeti ca nu mai sunt chiar asa de consistente, si in orice caz nu mai vin din dosarele cu statul.

„Pentru acest tip modern de avocatura, nu poti sa existi in afara publicitatii”

Am inchis paranteza. Pentru un astfel de, cum sa-i zic, stil, tip de avocatura, nici nu poti sa existi in afara publicitatii, adaptate bineinteles pentru avocatura. PR-ului adaptat pentru avocatura. Pentru ca altfel intri in competitie neloiala, de pe pozitie inferioara, cu aceste firme mari, si respectiv cu firmele mari de avocatura din strainatate, care au francize implantate in Romania. Sunt cateva. Inca mai sunt cateva. Si aia vin cu copy-paste, aia vin cu clientela, aia vin cu notorietatea suficienta pentru autoritatile romane ca sa-i accepte ca parteneri de discutie. N-au nevoie neaparat de PR, de publicitate, care oricum se face la nivel worldwide. In timp ce noi putem sa fim pusi intr-o astfel de postura.

Partea buna? Observ, si din partea avocatilor din generatia mea, sau dupa generatia mea, si din partea judecatorilor, atat pe partea de consultanta, cat si pe partea de litigii, o tendinta catre sofisticare. O tendinta catre eficientizare, dar o eficientizare sanatoasa. Adica este suficient sa va dau exemplul proceselor de tip colectiv contra bancilor. E o adevarata emulatie. Si dinspre cei care dau in judecata profesionistii pentru clauze abuzive, si din partea celor care apara profesionistii impotriva acestui gen. E o adevarata emulatie…

Avocatura.com: La baza careia ati stat.

Piperea: Da, se poate spune si asta. N-am declansat eu insa acest curent, atentie. Este un curent care a fost declansat de oameni care s-au aliniat pe Internet, si-abia dupa aceea au venit la mine. E-adevarat ca eu am pus la punct modelul juridic, care dupa aceea a fost replicat de fiecare data. Dar in acest gen de lupta, au iesit lucruri foarte frumoase. Spre exemplu, s-a constatat ca legea nu este totul. S-a constatat ca mai ales in zona asta de afaceri, de dreptul afacerilor, legea poate sa nu fie lege, in sensul conventiei, spre exemplu. Legea poate sa fie inlaturata de la aplicare. Legea interna. Pentru ca e contradictorie, eu stiu, cu o jurisprudenta a Curtii de la Luxembourg. Sau, s-a constatat ca o lege, care e glisanta, care e miscatoare, care e mult prea mobila… Pentru ca un demnitar, spre exemplu, descopera ca e ceva pe care vrea sa-l schimbe sau sa-l concentreze intr-o anumita zona, si modifica legea peste noapte, printr-o Ordonanta de Urgenta sau introducand o norma metodologica care completeaza legea. Intr-o astfel de situatie, avocatul a gasit modalitatea de a cere judecatorului, cu argumente bineinteles, sa inlature de la aplicare legea interna. Tocmai pentru ca nu e lege in sensul conventiei, e contradictorie cu jurisprudenta CJUE, si asa mai departe. Daca va uitati cu atentie in ultimele hotarari judecatoresti, din 2012 pana in prezent, mai ales in dreptul afacerilor, veti vedea sumedenie de referinte la practica CEDO, la practica CJUE, veti vedea sumedenie de referinte la practica Curtii de Casatie romanesti ca precedent judiciar, sau chiar ca izvor de drept. Si veti vedea ca din postura aceea de avocati „legalisti”, dar aici folosesc termenul „legalism” cu sens peiorativ, deci unde daca se spunea „daca scrie-n lege, n-ai ce sa discuti”… Pe de alta parte, faptul ca nu stii ce scrie-n lege nu poate sa fie invocat, pentru ca nimeni nu poate sa invoce necunoasterea legii.

„Se vede altfel legea. S-a depasit zona de legalism”

De la postura aceea de-a dreptul fundamentalista, a avocatilor traditionalisti, care spun: „E in contract aceasta clauza, atunci trebuie s-o respecti”, pentru ca principiul pacta sunt servanda este sacrosanct, s-a trecut destul de serios de aceasta zona de legalism. S-a trecut in zona de legitimitate, de echitate. Se vede altfel legea.

Legea este nu un scop in sine, ci legea este un mijloc, pentru ca scopul in sine este dreptul. Dreptatea. Echitatea. Eu am spus inca din 2011 lucrul asta, si vad ca din ce in ce mai mult gasesc motive sa consider ca am avut dreptate. Legea nu este totul, nu numai in sensul ca intr-o tara legea suna intr-un fel, in alta tara altfel. Adica dreptul pozitiv este diferit uneori fundamental in functie de tara in care te afli. Si poti sa fii intr-o tara, fara sa fii neaparat cetateanul acelei tari. Sau fara sa fii neaparat rezidentul acelei tari, datorita libertatii de circulatie. Am descoperit si ca legea este efemera. E efemera nu numai pentru ca se schimba de la o zi la alta – uitati-va la inflatia legislativa. E efemera si pentru ca judecatorul, sau uneori chiar partile, pot sa inlature de la aplicare legea. Si de aceea am descoperit si, repet, ma conving din ce in ce mai mult ca dreptul este de fapt etern. Dreptul vazut ca echitate, ca dreptate. Nu degeaba se spune, inca de acum 2500 de ani, „Fiat iustitia pereat mundi”. Este ceea ce se vede, dupa parerea mea, in ultimii 2-3 ani de zile, in practica noastra, atat pe consultanta, cat si pe litigii. Si asta este un lucru care ma face sa consider ca e bine. Avem o evolutie pozitiva. Sau cel putin, asa cum vad eu evolutia pozitiva in domeniul dreptului.

„La primele cursuri am 200 de studenti. Spre sfarsit mai sunt 50. Varfurile”

Si mai este un lucru aparent negativ, dar in profunzimea sa pozitiv. Si asta o vad la studentii mei. Care, vedeti, vin la primele doua-trei cursuri in mod masiv. Amfiteatrul este arhiplin. Aproape ca nu ma aud acolo, in amfiteatru, aproape ca nu pot controla cum trebuie cursul pentru ca nu ma aud, pur si simplu. Se face zgomot, sunt fasaieli, se discuta intre ei. Dar dupa aceea, oamenii acestia nu mai vin atat de multi la curs. Dintr-o serie de 200 de persoane, spre exemplu, catre sfarsit am in sala 50 de persoane. Astia sunt varfurile. Sunt cei care vor sa faca din drept o meserie. Nu e doar un hobby. Sau nu este doar o modalitate de a-ti omori timpul. Sau, ma rog, o justificare pentru parinti ca esti la curs, cand de fapt tu esti in cluburi.

Partea asta pozitiva ma face sa consider ca pot sa trec relativ usor peste frustrarea de a vedea in sala 50 de persoane. Ca este frustrant. Poti sa-ti faci impresia ca ceea ce spui acolo este insignifiant, neimportant. Partea negativa este ca oamenii acestia, de fapt, sunt invatati sa invete prost. Am senzatia asta din ce in ce mai mult. Pentru ca ei vin, de fapt, la primele doua cursuri ca sa te scaneze. Sa vada: „Poate sau nu poate profesorul Piperea sa-mi explice, in modalitatea cea mai simpla, cum sa iau eu 7 fara sa depun un efort nemaipomenit? Fara sa risc sa pierd 2-3 week-end-uri in cluburi”. Adica: „Poate sau nu poate profesorul Piperea sa-mi spuna, cum sa plec din punctul A si sa ajung in punctul B, cu minimum de efort?”. Si daca profesorul Piperea nu face chestiunea asta, si imi spune altceva decat a scris in carti, imi spune altceva decat a spus acum 2-3 ani de zile, pentru ca intre timp practica a evoluat, si s-a dus dupa practica, sa arate cam ce se intampla in mod real in viata… Daca profesorul Piperea imi spune de fapt cum sa traiesc ca jurist… Ca apropo, ati vazut, da? Primul lucru pe care vi l-am spus cred ca va demonstreaza ca este greu sa traiesti ca jurist. Este complicat.

Deci profesorul Piperea nu ne invata doar cum sa ajungem din punctul A in punctul B. Sau este subsidiara pentru el chestiunea asta. Ci ne invata cum sa traim ca juristi. „N-am chef de asta. Sunt destule cluburi in Bucuresti la ora actuala. Mai am timp sa incerc sa invat.”. Ceea ce nu observa insa oamenii acestia este ca daca nu inveti acum lucrurile astea, cand intri in profesie nu mai ai timp. Cand intri in profesie si, spre exemplu, ai sansa – care se dovedeste ulterior nesansa – sa fii recrutat de o firma dintre cele zece din zona de oligopol, ajungi sa observi ca vii la opt dimineata la birou si pleci pe la 23 seara, si ca faci numai popriri, timp de cinci ani. Sau ca faci numai dosare pentru cartea funciara. Sau ca faci numai proceduri din astea cu copy-paste, pentru achizitii publice. Si nimic altceva din ceea ce visai ca ai putea sa faci ca avocat. Si observi in firmele acestea ca vii la opt, pleci la 23, dar nu ai nici un zambet, nu ti se permite decat o ora sa mergi si sa mananci, urmand ca dupa aceea sa reiei totul de la capat… Descoperi ca a fi avocat in practica, in zona aceasta, este cu totul altceva decat visai sa fii in facultate. E ceva mult mai putin placut decat iti imaginezi ca student. Sau decat isi imagineaza cineva in liceu, care vrea sa faca profesia aceasta juridica.

„Am trei idei care s-ar putea transforma intr-o carte”

Avocatura.com: Sunteti unul dintre cei mai prolifici autori de la noi. Pe cand un roman? Si despre ce l-ati scrie?

Piperea: O, da! M-ati luat prin surprindere. Am in minte, in momentul de fata, trei idei care s-ar putea transforma intr-o carte. Daca vreti, poate chiar o serie de trei carti. Nu stiu cand voi avea timp sa le scriu. Eu tot le scriu, tot imi pun niste idei pe hartie. E ceva care are legatura cu locul de unde provin. Este o localitate la vreo 30 de kilometri de Bucuresti, in Sud, in zona Calugareni – Comana, unde s-au intamplat multe lucruri, atat in vremea lui Mihai Viteazu, cat si mult mai in spate, pe vremea lui Vlad Tepes. Vlad Tepes, nu stiu daca foarte multa lume cunoaste asta, este inmormantat in realitate la Manastirea Comana. E ceva ce vreau sa scriu despre Vlad Tepes. Are legatura cu basmul lui Petre Ispirescu, „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”, si cu poemul lui Eminescu, „Luceafarul”. Are legatura si cu mitul acela idiot al lui Dracula. Senzatia mea este ca e ceva de la care s-a pornit. E-adevarat ca despre Vlad Tepes s-a creat acea legenda ca este vampir, pentru ca a fost o chestie politica acolo. A avut si el haterii lui (rade). Cei din Sibiu si cei din Brasov, germani de origine, care erau comercianti, au avut un fel de fronda la adresa lui, pentru ca el le-a retras niste privilegii comerciale, niste monopoluri. Au intrat in niste dispute cu Vlad Tepes, Vlad Tepes i-a pedepsit rau de tot, le-a ucis vreo 200 de tineri, primii nascuti ai respectivilor, si pentru ca tocmai aparuse tiparul, aparusera si posibilitatile acestea mai simple de a tipari, de a raspandi niste imagini si niste idei… Imaginea aceea inselatoare cu Vlad Tepes de acolo rezulta. Din acele „postere”, daca vreti, pe care le scriau, le tipareau germanii din Sibiu si din Brasov, ca sa arate cat de rau este el. De fapt, erau haterii lui Vlad Tepes. De acolo a aparut ideea ca suge sange, este vampir. E o tampenie a occidentalilor, dar ceva interesant este. Pentru ca romanii sunt singurii din Europa care au o idee despre ce se intampla cu un om dupa moarte. Nu exista nicaieri in Europa, cel putin dupa cunostintele mele, un termen pentru „strigoi”.

Si mai este o idee, dar asta este un pic mai elaborata, nu pot sa o expun in momentul de fata. E vorba despre ceea ce s-a intamplat in sudul Bucurestiului, intr-o perioada intre 1938 pana in 1980, adica din capitalism, prin legionarism, prin comunism si pana la sfarsitul comunismului. E o poveste foarte interesanta despre un primar din localitatea respectiva, care a avut un gest de curaj absolut incredibil fata de legionari si fata de Antonescu. Desi avea o comunitate de tigani in localitatea respectiva, foarte numeroasa, i-a tinut cu vorba pe legionari ca in localitatea respectiva nu exista nici un tigan. Pentru ca toti erau la casele lor, erau cetateni romani ca oricare altii. Dar daca ar fi fost politician de tip legionar, probabil ca ar fi fost un pogrom si acolo.

Avocatura.com: Daca ar fi fost legalist.

Piperea: (rade) Corect! Buna asta!

„Nu-mi place sa citesc un discurs. Imi place sa manipulez pozitiv, prin speech”

Avocatura.com: Am vazut ca va simtiti foarte confortabil pe scena. E o pasiune a Dvs. public speaking-ul?

Piperea: Nu, nu. Sa stiti ca ma simt foarte tensionat cand vorbesc…

Avocatura.com: Nu pareti.

Piperea: Probabil ca, dupa zece ani de experienta, am ajuns sa am o masca, dar chiar si la recenta conferinta de Dreptul Afacerilor, mi se pare ca am vorbit vreo 50 de minute, eu am avut impresia ca am vorbit vreo 35 de minute, o jumatate de ora. Am iesit foarte tensionat, pentru ca erau niste lucruri noi, si mi-era teama ca nu reusesc sa spun tot ce-am vrut sa spun si ca nu reusesc sa spun intr-un stil suficient de bun pentru a fi inteles. N-as spune ca este o pasiune. Este mai degraba o modalitate de a te exprima. Cred ca te poti face mai bine inteles cand vorbesti liber, decat cand scrii. Sau decat cand citesti un discurs. Nu-mi place sa citesc un discurs. De altfel, nici nu ma descurc sa utilizesz tehnica asta moderna cu Powerpoint, sa manipulez prin imagini publicul. Imi place sa manipulez – asta da – dar pozitiv, prin speech.

Avocatura.com: In fiecare an, Bill Gates intra in retragere timp de o saptamana, perioada pe care a denumit-o „Think Week”. In cele sapte zile, angajatii, prietenii si chiar familia nu au acces la el. Dumneavoastra ati putea? Sau, ce alta metoda de „iluminare” / deconectare / detasare folositi?

Piperea: A, la mine e mult mai simplu. Si mult mai eficient. Eu, cand simt nevoia sa imi fac un cleanup, ma duc la pescuit. La balta. Ma duc la pescuit, cu un frate al meu de la tara, cu cativa prieteni… Si nu ma duc neaparat sa pescuiesc. Desi imi place senzatia aceea pe care o incerci cand scoti un peste foarte mare. E foarte interesanta. Dar acolo ma duc pentru a ma descarca. Acolo mai beau o bere, acolo mai injur, ceea ce nu pot face in mod obisnuit. Acolo este locul unde reusesc sa imi reincarc bateriile, daca asta e cuvantul potrivit.

Nu pot sa suport insa sa stau izolat o saptamana… Si cand merg in concediu, cu nevasta-mea si cu fiica-mea, noi mergem intotdeauna impreuna, si mergem asa cate doua-trei saptamani. Dupa trei zile de stat in concediu, deja pur si simplu ma urc pe pereti. Trebuie sa ma uit pe telefon, pe Internet… E o prostie ce fac, dar nu ma pot abtine. Singurele momente in care ma debarasez, sunt astea cand merg la pescuit. Si chiar functioneaza. Si fac asta, cred, de cel putin 15 ani. Vara, si chiar la inceputul verii, prin mai, ma duc de cateva ori pe sezon la pescuit. Si nu ma duc, cum sa spun, la pescuit din ala in salbaticie. Nu. Ma duc la balta, in incinte private, unde stau pe mal, linistit. Si daca se prinde bine, daca nu, asta este.

Dar e foarte interesant ce face Bill Gates, bravo lui! Daca reuseste sa stea departe o saptamana. Eu n-as reusi.

„Cand ma recunosc functionarii bancilor, se fac albi la fata. Imi place asta!”

Avocatura.com: Mai aveam o intrebare. Ce relatie aveti cu bancile? Ce sentiment aveti cand intrati intr-o banca?

Piperea: Eu nu am nici un sentiment. Eu nu sunt un hater al bancilor. Ceea ce fac eu, nici nu-si dau seama oamenii astia, este de fapt in favoarea lor. Incerc sa le recastig increderea, lucru pe care ei nu stiu sa il faca. Interesant e altceva – si aici sunt un pic rautacios. Interesant este ca atunci cand fie ma recunosc desk officerii, cum zic ei in limbaj corporatist, cei de la ghiseu… Sau cand vad pe documente ca scrie Piperea… E un moment din asta de panica de vreo 2-3 secunde, se fac albi la fata, si dupa aia le tremura mana… Asta imi place! (rade) Asta imi place.

Ce sa va zic? N-am un sentiment negativ nici in privinta corporatiilor. Desi mie mi se pare ca societatea noastra este, pur si simplu, un fel de prizoniera a unui numar de 15-20 de corporatii care nu doar ca ne conduc economia… Uitati-va la cifrele din PIB. 70% din PIB sunt create de aceste 10-15 corporatii. Dar ne fac legile, ne fac politicile. Uitati-va, spre exemplu, la agenda publica din ultimii zece ani de zile, care s-a dus din pacate in jurul acestei afaceri de la Rosia Montana, care de fapt nu e o afacere. Iar politicienii una spun acum, peste doi ani spun cu totul altceva. Spre exemplu, domnul presedinte acum doi ani de zile facea super-scandal ca trebuie neaparat sa exploatam la Rosia Montana si cu cianura. Acum spune ca nu mai e chiar asa de convins. Si invers. Premierul spunea un lucru acum doi ani, spune cu totul altceva acuma. Sau in afacerea cu gazele de sist. Lucrurile se desfasoara dupa interesele acestor corporatii, si aceste corporatii – atentie – nu sunt venite aici ca sa stea. Cand se termina oportunitatea de a face profit, pleaca. Cel mai bun exemplu fiind Nokia, de la Cluj.

„Suntem o tara de subcontractori. Suntem ca in Jocurile Foamei”

N-am nimic nici cu corporatiile. Pentru ca, pana la urma, exista o parte destul de serioasa care exista in afacerile astea de tip corporatist. Concurenta poate sa duca la lucruri bune. Problema care se pune este ca noi suntem o tara de subcontractori. Ati vazut filmul „Jocurile Foamei”? Sau ati citit cartile?

Avocatura.com: Nu.

Piperea: Atunci o sa va spun doar cateva lucruri. Acolo este o societate post-razboi atomic, care e impartita intr-o capitala, se numeste Capitoliu, si 12 districte. In capitala sunt cetateni ai capitalei care sunt super-bogati, traiesc intr-un lux hedonist, isi permit orice, inclusiv sa puna oamenii din districte, pentru distractia lor, sa se omoare in aceste „Jocuri ale Foamei”. Districtele acestea sunt impartite nu doar in functie de teritoriu, ci de activitatea pe care o desfasoara: un district se ocupa cu lana, altul cu grau, altul cu carbune, si asa mai departe. Noi suntem ca un fel de district de genul acesta. Suntem subcontractori pentru oamenii acestia. Pentru acesti tipi super-bogati. Hiperbogati. Hedonisti, care invart totul. Asta e ceea ce ma deranjeaza la societatea noastra, la economia noastra, in ultima vreme.

Dar probabil ca acesta este tipul de societate catre care ne indreptam, pana cand va aparea explozia. Ca si-aici, in cartea asta, apare bineinteles o revolta si o explozie. Este pur si simplu distrus acest Capitoliu. Exact cum s-a intamplat in Roma Antica, de altfel.

Citeste si prima parte a interviului: O discutie despre iubire cu Gheorghe Piperea: „Cand iubesti, esti liber. Casatoria? Un contract pe perioada nedeterminata, similar cu calugaria”

sursa: avocatura.com