Latina e o limba moarta
Autor: Adrian Toni Neacșu O anumită pedanterie este, desigur, și acceptată și așteptată în cererile scrise de avocați.
În mod tradițional, avocatul trebuie să stăpânească cele, să zicem, o duzină de citate comune în limba latină. Sunt acele cuvinte în latină pe care le știe orice absolvent mediocru de drept, de la banalul per a contrario până la, să zicem, ceva mai complicatul accesorium sequitur principale. Cam atâtea cuvinte recunoaște ușor și un judecător și tot cam atâtea acceptă în cereri fără să aibă reacții de respingere.
Folosirea în exces a citatelor în latină, mai ales a acelora complicate, a enunțurilor lungi, nu face decât să îngreuneze transmiterea mesajului.
Judecătorul nu este fabrică de citate și nu are obligația să citească cererile cu manualul profesorului Vladimir Hanga lângă el.
Cel mai probabil, va sări peste citatele complicate sau va încerca să le înțeleagă rapid din context. Dacă nici contextul nu-l ajută, nu-și va mai bate pur și simplu capul cu ele. Va califica stilul acelor cereri drept unul arogant, afectat și în cele din urmă neserios. Dacă e ceva de spus care contează despre problema juridică pe care o ai, trebuie s-o spui deschis, clar, în limba oficială. Dacă o spui în latină nu o faci pentru a comunica lucrurile fundamentale. O faci doar pentru a aduce un plus de stil sau retorică cererii tale, artificii peste care, în criză de timp, judecătorul poate sări. Și va sări.
În concluzie, nu exagera cu folosirea citatelor în latină, folosește eventual sintagmele scurte și uzuale, oferă traducerea pentru cele lungi și complicate. Ideile principale, esențiale, transmite-le direct și nu le ascunde niciodată după citatele complicate în latina juridică.
Articol publicat în revista Monitorul Jurisprudenţei nr. 30/2014.
sursa: wolterskluwer.ro
There are no comments at the moment, do you want to add one?
Write a comment