Medierea: restart
O decizie relatv recentă a CCR prin care actul normativ care instituia obligația de informare privind medierea, prealabilă introducerii cererii de chemare în judecată, a fost declarată neconstituțională a relansat dezbaterea publică despre mediere și nevoia ei.
Acum, textele găsite cu probleme vor fi refăcute. Ministerul Justiției a inițiat un proiect de lege care azi a fost avizat de CSM, cu propuneri de îmbunătățire, document care cuprinde inclusiv unele din sugestiile din partea mediatorilor. Proiectul va fi aprobat de Guvern și va fi trimis, probabil, în Parlament.
Nu am nici cea mai mică îndoială: viitorul este al justiției, care va merge mână în mână cu medierea.
Mai jos, propunerile celor două instituții.
sursa: cristidanilet.wordpress.com
Amendamente
la Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator/ Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă
| Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator/ Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă | Amendamente | ObservaţiiMinisterul Justiţiei | ObservaţiiCSM |
| Art. 2 (1) Dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de lege. (11)Dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Dacă una dintre părţi refuză în scris participarea la şedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei prevăzute la art. 43 alin. (1) ori nu se prezintă la data fixată pentru şedinţa de informare, se întocmeşte un proces-verbal, care se depune la dosarul instanţei. (12)Instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 601 alin. (1) lit. a)-f). (13)Efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii poate fi realizată de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz în care aceasta se atestă în scris.
(14)Serviciile prestate conform dispoziţiilor alin. (1) şi (11) sunt gratuite, neputându-se percepe onorarii, taxe sau orice alte sume, indiferent de titlul cu care s-ar putea solicita. (2) Prevederile prezentei legi sunt aplicabile şi conflictelor din domeniul protecţiei consumatorilor, în cazul în care consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unor produse sau servicii defectuoase, a nerespectării clauzelor contractuale ori a garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi agenţii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute de legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor.
(3) Persoanele fizice sau persoanele juridice au dreptul de a-şi soluţiona disputele prin mediere atât în afara, cât şi în cadrul procedurilor obligatorii de soluţionare amiabilă a conflictelor prevăzute de lege.
(4) Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum şi orice alte drepturi de care părţile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenţie sau prin orice alt mod admis de lege. (5)În orice convenţie ce priveşte drepturi asupra cărora părţile pot dispune, acestea pot introduce o clauză de mediere, a cărei validitate este independentă de validitatea contractului din care face parte. |
Alinatul (1) al articolului 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:Art. 2 – (1) Dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, pot recurge oricând la mediere, inclusiv, dacă este cazul, după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de lege. Alineatele (11)- (14) ale articolului 2 se abrogă. |
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr.266 din 7 mai 2014, publicată în M.Of. nr. 464/25 iunie 2014, au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 2 alin. (1) şi (12) din Legea nr. 192/2006, dar au fost menţinute ca fiind constituţionale dispoziţiile art. 601 din Legea nr. 192/2006 şi cele ale art. 200 C.proc.civ., fiind admisa critica privind caracterul obligatoriu al sedinţei de informare privind avantajele medierii, ca procedură prealabilă obligatorie sesizării instanţei de judecată, sub sancţiunea respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată.În aceste condiţii, este evident faptul că sedinţa de informare privind avantajele medierii nu mai poate să fie menţinută cu aceaşi valenţa juridică şi insăşi ideea de « şedinţă de informare » în faţa mediatorului ar putea să fie abandonată, din moment ce aceasta nu are nicio relevanţă juridică şi nu sunt legate de această sedinţă niciun fel de consecinţe juridice. Evident, mediatorul face informare cu privire la avantajele medierii, în exercitarea profesiei sale, ca şi activitate firească, în mod « natural », în cadrul etapei de pre-mediere (anterioară încheierii contractului de mediere). Astfel, « informarea » făcută de mediator intră în sfera « procedurii prealabile încheierii contractului de mediere » reglementată de art. 43 şi art. 44. Art. 45 lit. c) prevede că, sub sancţiunea nulităţii, contractul de mediere cuprinde şi declaraţia părţilor că au fost informate cu privire la mediere, regulile şi efectele acesteia, deci a mai reglementa în cuprinsul legii « informarea » de către mediator este neavenit. Oricum, pe toată durata procedurii medierii, ori de câte ori este cazul, meditatorul trebuie să furnizeze părţilor explicaţii şi informaţii privind medierea (art. 29), aceasta fiind o obligaţie continuă.De aceea, considerăm că sedinţa de informare poate să fie eliminată total, urmând să se revină la dispoziţiile legale anterioare ale legii, prin eliminarea prevederilor alin. (1) 1-3 .
« Informarea » trebuie să revină nu mediatorului, ci altor autorităţi publice, respectiv profesionişti ai dreptului, ceea ce se reflectă deja în art. 6 al legii, care poate să fie completat în acest sens, prin preluarea conţinutului art. 13 în cuprinsul art. 6 cu precizarea că nu vorbim de « procedură de informare », nici de « sedinţă de informare », ci doar de informare. |
Având în vedere că prevederile privind medierea se aplică şi în materie penală (Capitolul VI din Legea nr. 192/2006 cuprinzând dispoziţii speciale privind medierea în cauzele penale) apreciem că se justifică menţiunea la art. 2 alin. (1) că părţile, persoane fizice sau persoane juridice, pot recurge oricând la mediere, inclusiv, dacă este cazul, după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de lege.Or, potrivit dispoziţiilor art. 23 din Codul de procedură penală, încheierea unui acord de mediere reprezintă unul din cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, fiind o instituţie separată de retragerea plângerii penală ori de împăcarea părţilor (art. 23 lit. g) CPP prevede că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: (…) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii.Totodată, pentru a sublinia că medierea este o instituţie separată de împăcarea părţilor (care produce efecte până la citirea actului de sesizare a instanţei şi care, spre deosebire de mediere, este necondiţionată) apreciem că se impune introducerea la art. 67, după alin. (3), a unui nou alineat, alinatul (4) cu următorul cuprins: „(4) Acordul de mediere poate fi încheiat până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.” |
| Art. 6 – Organele judiciare şi arbitrale, precum şi alte autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale informează părţile asupra posibilităţii şi a avantajelor folosirii procedurii medierii şi le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluţionarea conflictelor dintre ele. | Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins: Art. 6 – (1) Organele judiciare şi arbitrale, alte autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale, precum şi orice alte autorităţi şi instituţii publice care, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, constată existenţa unor dispute care pot fi soluţionate pe cale amiabilă, informează persoana sau, după caz, persoanele implicate în conflict asupra posibilităţii de a recurge la procedura medierii şi a avantajelor folosirii procedurii medierii şi le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluţionarea conflictelor dintre ele în materiile prevăzute de art. 601.(2) De asemenea, informarea asupra avantajelor medierii se poate face de către avocat, consilier juridic, notar public, precum şi orice altă persoană care exercită o profesie juridică şi, la cererea persoanelor interesate, aceasta poate să fie atestată în scris. | În primul rând, art. 6 a fost completat instituind practic obligaţia generală a autorităţilor publice de a informa persoanele cu privire la avantajele medierii, fără a limita această obligaţie la sfera organelor judiciare, ori de câte ori există un conflict, fie judiciar, fie extrajudiciar. O asemenea obligaţie trebuie să existe din partea autorităţilor şi instituţiilor publice, desigur, în cadrul atribuţiilor pe care ele le exercită, pentru că medierea este “facultativă” pentru părţi, dar este o modalitate de soluţionare a disputelor pe care statul şi-a asumat obligaţia s-o promoveze. Deci, pentru autorităţile şi instituţiile publice, informarea persoanelor interesate cu privire la avantajele medierii nu poate să fie facultativă.În al doilea rând, pentru profesiile liberale, informarea privind avantajele medierii trebuie, de asemenea, prevăzută, însă, ca fiind o facultate, ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de normele de deontologie a acestor categorii de profesionişti ai dreptului. | În vederea asigurării unei coerenţe depline în exprimare, dar şi a evitării unor eventuale interpretări ori confuzii, apreciem că, similar celorlalte dispoziţii atât din Legea nr. 192/2006, cât şi din Codul de procedură civilă, se impune folosirea sintagmei „avantajelor folosirii procedurii medierii” şi la alin. (2) al art. 6 în forma propusă.Prin urmare, propunem ca alin. (2) să aibă următorul cuprins: „(2) De asemenea, informarea asupra avantajelor folosirii procedurii medierii se poate face de către avocat, consilier juridic, notar public, precum şi orice altă persoană care exercită o profesie juridică şi, la cererea persoanelor interesate, aceasta poate să fie atestată în scris”. |
| Art. 26 (1) – Mediatorul are dreptul la plata unui onorariu stabilit prin negociere cu părţile, precum şi la restituirea cheltuielilor ocazionate de mediere.(2)Onorariul trebuie să fie rezonabil şi să ţină cont de natura şi de obiectul conflictului.(3)Pentru activitatea de informare şi consiliere a părţilor cu privire la procedura medierii şi avantajele acesteia, îndeplinită potrivit legii anterior încheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu. |
Alineatul (3) al articolului 26 se abrogă.
|
Textul avea raţiune în condiţiile în care era reglementată procedura prealabilă şi obligatorie de informare cu privire la avantajele medierii. |
|
| Art. 601 – (1) În litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluţionare a conflictelor, părţile şi/sau partea interesată, după caz, sunt ţinute să facă dovada că au participat la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, în următoarele materii:a)în domeniul protecţiei consumatorilor, când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor;b)în materia dreptului familiei, în situaţiile prevăzute la art. 64;c)în domeniul litigiilor privind posesia, grăniţuirea, strămutarea de hotare, precum şi în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate;
d)în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură; e)în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă; f)în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu 2532excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1.013-1.024 sau la cea prevăzută la art. 1.025-1.032 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; |
Articolul 601 se modifică şi va avea următorul cuprins: Art. 601 - (1) În litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluționare a conflictelor, părţile şi/sau partea interesată, pot să facă dovada, după caz, că au încercat soluţionarea conflictului prin mediere, în următoarele materii:
(2) Participarea părţilor la încercarea de soluţionare a conflictului prin mediere nu constituie o recunoaştere a dreptului ce ar face obiectul litigiului şi nu întrerupe cursul prescripţiei extinctive. Prevederile art. 2.532 pct. 7 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, sunt aplicabile în mod corespunzător, termenul de 3 luni de suspendare fiind calculat de la data la care cel împotriva căruia curge termenul de prescripţie extinctivă s-a prezentat mediatorului şi a formulat cerere în vederea invitării de către mediator a celeilalte părţi la mediere, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1) din prezenta lege.
|
Curtea Constituţională nu a declarat neconstituţional acest text, însă, din motivarea Curţii, se pare că ideea de informare a fost considerată de aceasta ca o « ipocrizie » a legiuitorului. Curtea nu respinge ideea că, anterior sesizării instanţei, poate să fie prevăzută o procedură prealabilă, dar sub două condiţii : 1. Neindeplinirea ei sa nu incalce liberul acces la justiţie, fiind inacceptabilă sancţiunea respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care numai reclamantului îi incumbă o asemenea obligaţie; 2. Procedura prealabilă să aibă substanţă, adică consistenţă, să presupună real o incercare a părţilor de soluţionare amiabială a disputei, iar nu o procedură formală doar « de informare ». În acest sens, este relevantă motivarea din decizia Curtii Constituţionale (par. 24), din care rezultă că « încercarea efectivă de soluţionare a conflictului prin mediere » nu este exclusă de Curte ca şi procedură prealabilă, cu condiţia să nu fie vorba de o procedură cu caracter formal şi să nu se încalce accesul la justiţie, printr-o sarcină şi sancţiune « inoportune ». Mult timp Codul de procedură civilă a reglementat procedura concilierii prealabile în materia litigiilor comerciale, ca fiind obligatorie, fără a se considera că s-a încălcat accesul la justiţie. Pentru a nu risca, in raport cu principiul liberului acces la justiţie, viitoarea reglementare nu va institui o obligaţie pentru reclamant şi nici vreo sancţiune pentru părţi dacă nu recurg la mediere, prevăzându-se că ele « pot » să facă aceste demersuri de mediere şi să le dovedească anterior sesizării instanţei.
Se completează cu lit. g), respectiv materia asigurărilor de răspundere civilă şi de bunuri auto.
Alin. (2) preia conţinutul art. 602 adaptat, art. 2532 C.civ. stipulând expres faptul că, atunci când părţile recurg la o precedură prealabilă de împăcare, care poate sau trebuie folosită potrivit legii sau contractului, cursul prescripţiei extrinctive este suspendat timp de 3 luni, de la declanșarea procedurii.
|
|
| Art. 602 – (1) Procedura de informare, incluzând şi formalităţile pentru convocarea părţilor, nu poate depăşi 15 zile calendaristice. Prevederile art. 2.532 pct. 7 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, sunt aplicabile în mod corespunzător.(2) Acceptarea participării sau participarea la şedinţa de informare nu constituie o recunoaştere a dreptului ce ar face obiectul litigiului şi nu întrerupe cursul prescripţiei. | Articolul 602 se abrogă. | Nu mai este reglementată procedura prealabilă de informare.Alin. (1) şi (2) au fost preluate la art. 601 alin. (2). | |
| Art. 61 – (1) În cazul în care conflictul a fost dedus judecăţii, soluţionarea acestuia prin mediere poate avea loc din iniţiativa părţilor sau la propunerea oricăreia dintre acestea ori la recomandarea instanţei, cu privire la drepturi asupra cărora părţile pot dispune potrivit legii. Medierea poate avea ca obiect soluţionarea în tot sau în parte a litigiului. Mediatorul nu poate solicita plata onorariului pentru informarea părţilor.(2) La închiderea procedurii de mediere, mediatorul este obligat, în toate cazurile, să transmită instanţei de judecată competente acordul de mediere şi procesul-verbal de încheiere a medierii în original şi în format electronic dacă părţile au ajuns la o înţelegere sau doar procesul-verbal de încheiere a medierii în situaţiile prevăzute la art. 56 alin. (1) lit. b) şi c). | Articolul 61 se modifică şi va avea următorul cuprins:Art. 61 – (1) În cazul în care conflictul a fost dedus judecăţii, soluţionarea acestuia prin mediere poate avea loc oricând pe durata procesului, din iniţiativa părţilor sau la propunerea oricăreia dintre acestea ori la recomandarea instanţei. Medierea poate avea ca obiect soluţionarea în tot sau în parte a litigiului. (2) În cazurile prevăzute la art. 601, dacă odată cu primirea cererii de chemare în judecată reclamantul nu a depus dovada că s-a încercat soluţionarea conflictului prin mediere, instanţa, odată cu comunicarea cererii de chemare în judecată, va solicita atât reclamantului, cât şi pârâtului să depună dovada că au încercat soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului, dacă o astfel de încercare a avut loc, iar, în caz contrar, va recomanda părţilor să încerce soluţionarea amiabilă a litigiului. (3) Dacă până la data la care judecătorul fixează prin rezoluţie, potrivit art. 201 alin. (3) din Codul de procedură civilă, primul termen de judecată, niciuna din părţi nu comunică instanţei dovada prevăzută la alin. (2), instanţa va solicita prezenţa personală a părţilor la primul termen de judecată, chiar dacă părţile sunt reprezentate, dispoziţiile art. 227 fiind aplicabile în mod corespunzător. Citarea părţilor se face cu menţiunea prezentării personale în vederea încercării de soluţionare pe cale amiabilă a litigiului.
|
Pentru situaţiile prevăzute la art. 601, dată fiind natura acestor cereri, se instituie o procedură specială, respectiv obligaţia judecătorului de a recomanda părţilor să încerce soluţionarea prin mediere a litigiilor de acest tip, în timp ce pentru celelalalte cazuri, judecătorul va putea recomanda medierea, în condiţiile art. 227 C. proc. civ., « când consideră necesar, ţinând seama de circumstanţele cauzei ». | Consiliul de mediere, prin adresa transmisă Ministerului Justiţiei cu privire la propunerile de modificare a Legii nr. 192/2006, a apreciat că art. 61 alin. (2) trebuie clarificat, sub aspectul precizării în mod expres că soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului se referă la mediere. Apreciem că această observaţie este justificată, având în vedere domeniul de reglementare al actului normativ supus analizei.Prin urmare, propunem ca alin. (2) să aibă următorul cuprins:„(2) În cazurile prevăzute la art. 601, dacă odată cu primirea cererii de chemare în judecată reclamantul nu a depus dovada că s-a încercat soluţionarea conflictului prin mediere, instanţa, odată cu comunicarea cererii de chemare în judecată, va solicita atât reclamantului, cât şi pârâtului să depună dovada că au încercat soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului prin mediere, dacă o astfel de încercare a avut loc, iar, în caz contrar, va recomanda părţilor să încerce soluţionarea amiabilă a litigiului prin mediere.” |
| Art. 62 – (1) Pentru desfăşurarea procedurii de mediere, judecarea cauzelor civile de către instanţele judecătoreşti sau arbitrale va fi suspendată la cererea părţilor, în condiţiile prevăzute de art. 242 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă*).(2) Cursul termenului perimării este suspendat pe durata desfăşurării procedurii de mediere, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere.(3) Cererea de repunere pe rol este scutită de taxa judiciară de timbru. | La articolul 62, după alineatul (2), se introduce un nou alineat, alin. (21) cu următorul cuprins:(21) La închiderea procedurii de mediere, mediatorul este obligat, în toate cazurile, să transmită instanţei de judecată competente, prin intermediul părţilor, acordul de mediere şi procesul-verbal de încheiere a medierii în original şi în format electronic dacă părţile au ajuns la o înţelegere sau doar procesul-verbal de încheiere a medierii în situaţiile prevăzute la art. 56 alin. (1) lit. b) şi c). | Alineatul nou introdus preia conţinutul alin. (2) al art. 61. Modificarea propusă a fost determinată de necesitatea asigurării unei coerenţe în reglementare.Mediatorul are obligaţia de a păstra confidenţialitatea asupra tuturor informaţiilor de care ia cunoştinţă în relaţie cu părţile, inclusiv referitor la identitate, obiect al disputei şi înţelegerea la care părţile ajung, sub sancţiunea prevăzută de art.38 si 39 din Lege. Astfel, obligaţia mediatorului poate fi doar de a da parţilor un exemplar din acordul de mediere si din procesul verbal, punându-le în vedere sa le depună la instanţă. | |
| Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă Art. 227 – Prezenţa personală a părţilor în vederea soluţionării amiabile a litigiului.
(1) În tot cursul procesului, judecătorul va încerca împăcarea părţilor, dându-le îndrumările necesare, potrivit legii. În acest scop, el va solicita înfăţişarea personală a părţilor, chiar dacă acestea sunt reprezentate. Dispoziţiile art. 241 alin. (3) sunt aplicabile. (2) În litigiile care, potrivit legii, pot face obiectul procedurii de mediere, judecătorul poate invita părţile să participe la o şedinţă de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri. Când consideră necesar, ţinând seama de circumstanţele cauzei, judecătorul va recomanda părţilor să recurgă la mediere, în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, în orice fază a judecăţii. Medierea nu este obligatorie pentru părţi. (3) În cazul în care judecătorul recomandă medierea, părţile se vor prezenta la mediator, în vederea informării lor cu privire la avantajele medierii. După informare, părţile decid dacă acceptă sau nu soluţionarea litigiului prin mediere. Până la termenul fixat de instanţă, care nu poate fi mai scurt de 15 zile, părţile depun procesul-verbal întocmit de mediator cu privire la rezultatul şedinţei de informare. (4) Prevederile alin. (3) nu sunt aplicabile în cazul în care părţile au încercat soluţionarea litigiului prin mediere anterior introducerii acţiunii. (5) Dacă, în condiţiile alin. (1) sau (2), părţile se împacă, judecătorul va constata învoiala lor în cuprinsul hotărârii pe care o va da. Dispoziţiile art. 440 sunt aplicabile.
|
Articolul 227 din Codul de procedură civilă se modifică şi va avea următorul cuprins: Art. 227 – Prezenţa personală a părţilor în vederea soluţionării amiabile a litigiului
(1) În tot cursul procesului, judecătorul va încerca împăcarea părţilor, dându-le îndrumările necesare, potrivit legii. În acest scop, el va solicita înfăţişarea personală a părţilor, chiar dacă acestea sunt reprezentate. Dispoziţiile art. 241 alin. (3) sunt aplicabile.
(2) În litigiile care, potrivit legii, pot face obiectul procedurii de mediere, judecătorul, când consideră necesar, ţinând seama de circumstanţele cauzei, va recomanda părţilor să recurgă la mediere, în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, în orice fază a judecăţii. Medierea nu este obligatorie pentru părţi.
(3) Dacă părţile nu se prezintă personal la termenul stabilit de instanţă în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2) judecătorul poate trece la judecarea cauzei.
(4) Prevederile alin. (2) nu sunt aplicabile în cazul în care părţile au încercat soluţionarea litigiului prin mediere anterior introducerii acţiunii.
(5) Dacă, în condiţiile alin. (1) sau (2), părţile se împacă, judecătorul va constata învoiala lor în cuprinsul hotărârii pe care o va da. Dispoziţiile art. 440 sunt aplicabile.
|
Propunerea are în vedere adaptarea prevederilor din Codul de procedură civilă referitoare la încercarea de soluţionare amiabilă a litigiului la exigenţele trasate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 266/2014, din perspectiva participării la şedinţa de informare cu privire la avantajele folosirii medierii. | În ceea ce priveşte adaptarea Codului de procedură civilă cu exigenţele impuse de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 266/2014, apreciem că trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 187 din acest act normativ.Astfel, art. 187 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, care reglementează amenzile judiciare în cazul încălcării obligaţiilor privind desfăşurarea procesului, prevede că „Dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel: (…)„f) refuzul părţii de a se prezenta la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, în situaţiile în care a acceptat, potrivit legii;”
Prin Decizia nr. 266/2014, Curtea Constituţională a apreciat că prin reglementarea obligativităţii participării la şedinţa de informare, nu le este permis părţilor să aprecieze singuri dacă au sau nu nevoie de această informare. Or, în situaţia în care părţile acceptă să meargă la mediator, instanţa acordând şi termen în acest scop, pentru a nu se încerca tergiversarea procesului, conduita pe care trebuie să o adopte părţile în proces trebuie prevăzută în mod expres, cu atât mai mult cu cât este prevăzută şi o sancţiune pentru nesocotirea acesteia. Prin urmare, propunem introducerea după alin. (3) al art. 227 CPC din forma propusă a unui nou alineat, alin. (31), cu următorul conţinut: „(31) În cazul în care judecătorul recomandă medierea, iar părţile o acceptă, acestea se vor prezenta la mediator, în vederea informării lor cu privire la avantajele medierii. După informare, părţile decid dacă acceptă sau nu soluţionarea litigiului prin mediere. Până la termenul fixat de instanţă, care nu poate fi mai scurt de 15 zile, părţile depun procesul-verbal întocmit de mediator cu privire la rezultatul şedinţei de informare.”
|
There are no comments at the moment, do you want to add one?
Write a comment