Mediere Online Romania – MEDIEREA, alternativa la justitie.

Autori: Marc BARENNES**  si  Pascale HECKER***

Sugestii practice referitoare la cererea introductivă şi la replică în cauze de dreptul concurenţei.*

REZUMAT

Dată fiind complexitatea litigiilor în cauze de dreptul UE al concurenţei şi mizele financiare considerabile în joc, este surprinzător să se constate că aproape nu există literatură juridică care să discute tehnicile eficiente de elaborare a memoriilor în acţiuni directe introduse în faţa Tribunalului Uniunii Europene în acest domeniu. Această stare de lucruri contrastează cu multitudinea doctrinei şi îndrumărilor judiciare care tratează arta sau ştiinţa redactării memoriilor în faţa instanţelor federale sau statale ori a Curţii Supreme în Statele Unite ale Americii. Articolul de faţă urmăreşte să reducă acest decalaj, oferind sugestii practice privind prezentarea cererii introductive şi a replicii în acţiuni în anulare introduse la Tribunal împotriva deciziilor Comisiei în sfera dreptului UE al concurenţei. În patru secţiuni, intitulate „sugestii de redactare”, „sugestii de structurare”, „sugestii de fond” şi, respectiv, „sugestii de procedură”, acest articol va oferi informaţii utile privind tehnicile de redactare, structurarea cererii introductive şi a replicii, marile reguli şi principii materiale de care trebuie să ţină cont reclamanţii atunci când elaborează pledoariile, precum şi principalele instrumente procedurale de care dispun în vederea sporirii şanselor de a obţine anularea deciziei atacate.

Introducere

1. Precum a remarcat un experimentat avocat american, specialist în litigii[1], este foarte probabil ca, atunci când examinează un memoriu, „ultimul lucru pe care orice judecător îl doreşte este o argumentaţie de cincizeci sau mai multe pagini, dezorganizată, repetitivă, vituperativă şi nesusţinută”. Există toate motivele să se considere că această afirmaţie este valabilă şi de cealaltă parte a Atlanticului, în privinţa memoriilor depuse la Tribunalul Uniunii Europene (denumit în continuare „Tribunalul”).

2. Dată fiind complexitatea litigiilor în cauze de dreptul UE al concurenţei şi mizele financiare considerabile în joc[2], este surprinzător să se constate că aproape nu există literatură juridică care să discute tehnicile strategice şi eficiente referitoare la elaborarea memoriilor în acţiunile introduse la Tribunal. Această stare de lucruri contrastează cu multitudinea doctrinei şi îndrumărilor judiciare care tratează arta sau ştiinţa redactării memoriilor în faţa instanţelor judecătoreşti din SUA[3].

3. Articolul de faţă urmăreşte să reducă acest decalaj, prin efectuarea mai multor sugestii practice referitoare la prezentarea cererii introductive şi a replicii în acţiuni în anulare introduse la Tribunal împotriva deciziilor Comisiei în materia dreptului UE al concurenţei[4]. În special, „Sugestii de redactare” (I) formulează o serie de observaţii referitoare la cerinţele pentru introducerea unei acţiuni în anularea unei decizii a Comisiei. Sunt discutate şi o serie de tehnici de redactare în lumina particularităţilor şi nevoilor Tribunalului. „Sugestii de structurare” (II) abordează variile secţiuni care pot compune cererea introductivă şi replica şi ordinea în care pot fi organizate aceste secţiuni. „Sugestii de fond” (III) discută o serie de norme şi principii importante de drept material al UE, de care cererile ar trebui să ţină cont la atacarea unei decizii a Comisiei. „Sugestii de procedură” (IV) tratează unele dintre principalele mijloace procedurale pe care reclamanţii le pot utiliza pentru a obţine anularea deciziei atacate.

I. Sugestii de redactare

4. Modalităţile strategice şi eficiente de redactare a memoriilor implică faptul că reclamanţii trebuie să îndeplinească nu doar cerinţele juridice ale instanţei pe care o sesizează cu acţiunea, ci trebuie să îşi adapteze memoriile la particularităţile şi nevoile acelei instanţe[5]. Precum s-a exprimat Richard Posner[6], binecunoscut expert antitrust şi judecător la US Court of Appeals, cel mai bun sfat care se poate da celor care redactează memorii este acela ca ei să se „pună în situaţia judecătorului”, ceea ce le va „permite să redacteze un memoriu care va comunica poziţia lor în mod eficace”. Şi alţi practicieni americani[7] sugerează că redactorii memoriilor ar trebui să se întrebe: „Ar putea instanţa să preia argumentele expuse în memoriul [lor] şi să le transforme în decizia [sa]?” Din punctul nostru de vedere, ambele aceste opinii sunt valabile pentru orice instanţă din lume şi, aşadar, Tribunalul nu face excepţie[8].

5. Faza scrisă a procedurii în faţa Tribunalului are importanţă fundamentală în a convinge judecătorii unei camere[9] să se pronunţe în favoarea reclamanţilor, din două motive principale.

6. În primul rând, de regulă, motivele de drept şi dovezile care nu au fost prezentate în cererea introductivă nu mai pot fi ridicate într-o etapă ulterioară în procedură[10]. În plus, Tribunalul poate decide să nu autorizeze părţile să prezinte o a doua rundă de memorii ulterior depunerii cererii introductive şi apărării[11].

7. În al doilea rând, judecătorii unei camere îşi vor forma propria opinie provizorie asupra unei cauze înainte ca şedinţa să aibă loc[12]. Şedinţa în faţa Tribunalului se organizează după ce judecătorii au avut posibilitatea unui schimb de păreri în cursul unei reuniuni preliminare (denumită la nivel intern drept „conférence de chambre”). În cursul acelei reuniuni, sunt discutate atât raportul de şedinţă, cât şi raportul preliminar elaborat de către judecătorul raportor (denumit în continuare „judecător raportor”).

8. Raportul de şedinţă rezumă principalele fapte şi argumente de drept ale părţilor[13]. Raportul preliminar discută în detaliu fondul cauzei[14]. El conţine indicaţii asupra modului în care judecătorul raportor propune soluţionarea litigiului (în acea etapă a procedurii şi fără a aduce atingere dezbaterilor în cursul şedinţei)[15]. Alţi membri ai camerei (denumiţi „judecători asesori”) indică faptul dacă, în acea etapă a procedurii, ei tind să fie de acord (sau nu) şi pentru ce motive cu soluţia şi motivarea propuse de către judecătorul raportor.

9. Ţinând cont de importanţa memoriilor scrise, reclamanţii pot fi sfătuiţi să respecte „abecedarul”[16] redactării juridice. Potrivit acelei „reguli”, memoriile trebuie să fie (e)xacte, (s)uccinte, (c)lare şi (d)ocumentate*. Această secţiune examinează ce presupune fiecare dintre aceste patru reguli în lumina Tribunalului.

1. Caracterul exact

10. Memoriile în faţa Tribunalului trebuie să îndeplinească toate cerinţele precizate în TFUE, Protocolul privind Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (denumit în continuare „Statutul Curţii de Justiţie”)[17], Regulamentul de procedură al Tribunalului (denumit în continuare „Regulamentul de procedură”)[18], Instrucţiunile pentru grefierul Tribunalului (denumite în continuare „Instrucţiuni pentru grefier”)[19] şi Instrucţiunile practice pentru părţi (denumite în continuare „Instrucţiuni practice”)[20].

11. Merită subliniat, în această privinţă, că, pe de o parte, reclamanţii trebuie să depună cererea lor introductivă în timp util, iar, pe de altă poarte, că ei trebuie să prezinte toate informaţiile şi documentarea obligatorii.

1.1. Care este termenul pentru introducerea unei cereri introductive la Tribunal?

12. Potrivit art. 263 TFUE, reclamanţii au două luni pentru a introduce o acţiune în anulare împotriva unui act al UE. Cu excepţia dovedirii unui caz fortuit ori a forţei majore[21], acţiunile care nu sunt introduse în termenul de două luni sunt inadmisibile[22]. Regulile care trebuie urmate la stabilirea zilei în care începe să curgă acel termen şi a zilei în care el expiră sunt stabilite atât la art. 263 TFUE, cât şi la art. 101 şi 102 din Regulamentul de procedură.

13. Ziua în care începe să curgă termenul. Atunci când urmăresc să determine ziua în care începe să curgă termenul pentru introducerea unei acţiuni în anulare, reclamanţii trebuie să respecte trei reguli.

14. În primul rând, ei trebuie să identifice evenimentul care declanşează termenul. Potrivit art. 263 [TFUE], acel eveniment este, după caz:

- publicarea actului UE în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (denumit în continuare „JO”) [23];

- notificarea actului UE către reclamant; sau,

- în absenţa publicării sau notificării reclamantului, ziua în care reclamantul a luat la cunoştinţă de actul UE.

15. În cauze de dreptul concurenţei, poate apărea unul dintre cele trei scenarii.

16. Atunci când reclamantul este unul dintre destinatarii deciziei atacate, evenimentul care declanşează termenul este notificarea acelei decizii. Notificarea este comunicarea deciziei de către Comisie, astfel încât destinatarii să poată lua la cunoştinţă de ea[24].

17. Atunci când reclamantul nu este unul dintre destinatarii deciziei atacate, iar decizia nu a fost publicată în JO, evenimentul care declanşează termenul este luarea la cunoştinţă de acea decizie. Reclamanţii sunt consideraţi a avea cunoştinţă de decizie din ziua în care ei au obţinut o copie a acelei decizii[25]. În această privinţă, trebuie subliniat că terţii care află despre existenţa unei decizii a Comisiei pe care doresc să o atace (de exemplu, printr-un articol de presă ori comunicat de presă al Comisiei) ar trebui întotdeauna să ceară o copie a acelei decizii într-o perioadă de timp rezonabilă[26].

18. Într-o serie de cauze[27], Tribunalul a reţinut că, atunci când reclamantul nu este unul din destinatarii deciziei atacate, iar acea decizie este publicată în JO, evenimentul care declanşează termenul este publicarea în JO. Atunci când reclamantul avea cunoştinţă despre decizia atacată înaintea publicării ei în JO, criteriul zilei în care un reclamant a luat la cunoştinţă o decizie este subsidiar criteriului publicării acelei decizii. Aceasta înseamnă că evenimentul care declanşează termenul este publicarea deciziei, chiar dacă reclamantul avea dinainte cunoştinţă de acea decizie. Fără îndoială, jurisprudenţa ar putea fi interpretată a reţine totuşi publicarea deciziei atacate în JO ca eveniment declanşator, doar dacă o astfel de publicare a permis reclamantului să aibă acces la principalele elemente necesare pentru introducerea unei acţiuni în anulare[28]. Aşadar, dacă decizia atacată este publicată în JO, iar reclamantul a luat la cunoştinţă de ea înaintea publicării, este recomandabil să se considere că evenimentul care declanşează termenul este luarea la cunoştinţă de acea decizie (i.e. comunicarea, la cerere, a unei copii a acelei decizii).

Pentru mai mule informaţii citiți articolul integral în Revista Română de Drept European nr. 3/2013.

· Articolul, purtând titlul „Strategic and efficient brief writing before the General Court of the European Union: Practical suggestions regarding the application and the reply in competition law cases”, a fost publicat iniţial în „Concurrences”, nr. 4-2012, art. N° 49320, şi se republică în traducere cu acordul autorilor săi, cărora colegiul de redacţie al RRDE le mulţumeşte. [Traducere de Mihai Banu.]

* Părerile exprimate în acest articol sunt strict personale şi nu angajează instituţia pentru care lucrează autorii.

** Referent juridic, Tribunalul Uniunii Europene.

*** Referent juridic, Tribunalul Uniunii Europene.

^[1] A se vedea D. F. Broder, Persuasive Brief Writing in Antitrust Cases: How to Win the Paper War, ABA Section of Litigation. Journal, mai 2008, p. 2 la adresa: http://www.klgates.com/files/tempFiles/e020acf4-8eeb-485d-bf0d-d7d94e7a78ac/Broder_ABA_Brief_Writing.pdf.

^[2] Potrivit statisticilor publicate de către Direcţia Generală Concurenţă a Comisiei Europene (denumită în continuare „Comisia”) pe propria pagină de internet, volumul total al amenzilor impuse întreprinderilor care au fost sancţionate în ultimii cinci ani pentru participarea la o încălcare sub forma unei înţelegeri (doar încălcările vizate la art. 101 TFUE) depăşeşte 7,6 miliarde euro. Aceste statistici, publicate la 27 iunie 2012 sunt disponibile la: http://ec.europa.eu/competition/cartels/statistics/statistics.pdf.

^[3] A se vedea, de exemplu, R. A. Posner, Effective Appellate Brief Writing, Appellate Practice Journal, primăvara 2010, la adresa: http://apps.americanbar.org/litigation/litigationnews/trial_skills/appellate-brief-writing-posner.html; S. Walbolt şi D. Matthew Allen, The Ten Commandments of Writing An effective Appellate Brief, Carlton Fields Publications, februarie 2007, p. 7, la adresa: http://www.carltonfields.com/ten-commandments-of-writing-an-effective-appellate-brief; M. Painter, Legal Writing 201: 30 Suggestions to improve readability, or How to write for judges, not like judges, la adresa: http://www.plainlanguagenetwork.org/ legal/legalwriting.pdf; D. F. Broder, n. 1, supra ; şi S. E. Ricks şi J. L. Istvan, Effective Brief Writing despite High Volume Practice: Ten Misconceptions that Result in Bad Briefs, University of Toledo Law Review, vol. 38, nr. 4, 2007, p. 1123.

^[4] În articolul de faţă nu sunt examinate memoriile scrise care trebuie depuse prin acte separate (i.e. cereri de judecare a cauzei potrivit procedurii accelerate, cereri de măsuri provizorii, cereri de aplicare a regimului de confidenţialitate, cereri de asistenţă judiciară etc.).

^[5] A se vedea S. E. Ricks şi J. L. Istvan, n. 3 supra, p. 1123. Potrivit acestor autori, „un memoriu eficace satisface nevoile cititorului”.

^[6] A se vedea R. A. Posner, n. 3 supra.

^[7] A se vedea S. Walbolt şi D. Matthew Allen, n. 3 supra, p. 7.

^[8] Este mult mai probabil ca memoriile care sunt adaptate nevoilor cititorilor lor să fie convingătoare şi să fie tratate cu mai mare rapiditate decât cele care nu sunt astfel.

^[9] Art. 10 şi 14 din Regulamentul de procedură. Deşi camerele în cauze de dreptul concurenţei sunt compuse de regulă din 3 judecători, şi camerele cu 5, 13 (Marea Cameră) şi 27 judecători (plenul) pot trata o cauză, în funcţie de dificultatea juridică, de importanţa sa ori de împrejurări speciale. În practică, atribuirea către Marea Cameră este rară, iar plenul nu a tratat niciodată astfel de cauze. A se vedea subsecţiunea IV.3, infra, pentru dezvoltări suplimentare privind cererile care pot fi introduse de reclamanţi pentru judecarea cauzei lor de către o cameră extinsă.

^[10]      Potrivit art. 48 alin. (2) din Regulamentul de procedură, în cursul procedurii nu mai poate fi introdus un nou motiv de drept, cu excepţia situaţiei în care el se întemeiază pe motive de drept sau de fapt apărute în cursul procedurii. Potrivit art. 48 alin. (1) şi art. 66 alin. (2) din Regulamentul de procedură, pot fi prezentate noi dovezi în stadiul replicii doar dacă (i) reclamantul invocă motive (valabile) pentru întârzierea prezentării lor; sau (ii) dovezile sunt prezentate în respingerea argumentelor prezentate de Comisie în replica sa; sau (iii) dovezile constituie o amplificare a dovezilor care au fost prezentate anterior.

^[11] A se vedea art. 47 alin. (1) şi 52 alin. (1) lit. (d) din Regulamentul de procedură. În cauze de dreptul concurenţei este totuşi excepţional ca părţile să nu fie autorizate să depună o replică şi o duplică.

^[12] Această situaţie nu ar trebui interpretată totuşi în sensul că opinia judecătorilor nu va evolua sau chiar schimba ulterior ascultării argumentelor orale ale părţilor şi răspunsurilor la întrebările pe care le adresează.

^[13] În temeiul pct. 129 din Instrucţiunile practice, raportul de şedinţă este „limitat la prezentarea motivelor şi la un rezumat al argumentelor părţilor.”

^[14] Potrivit art. 52 alin. (2) din Regulamentul de procedură, raportul preliminar trebuie să conţină recomandări dacă ar trebui adoptate anumite măsuri de organizare a procedurii sau măsuri de anchetă ori dacă cauza ar trebui trimisă unei camere extinse. A se vedea, pentru o discuţie privind această chestiune, subsecţiunea IV.3, infra.

^[15] În cauze în care, în acea etapă a procedurii, dosarul nu conţine toate informaţiile sau documentele necesare soluţionării litigiului, Tribunalul poate adresa părţilor, în această privinţă, măsuri de organizare a procedurii. A se vedea, pentru o discuţie privind aceste măsuri, subsecţiunea IV.1, infra.

^[16] Această regulă este inspirată direct din „abecedarul” [„ABC’S”] redactării juridice, care înseamnă (A)curateţe, (B)revitate, (C)laritate şi (S)implitate, prezentat de D. F. Broder, n. 1,supra, p. 3.

* „(A)ccurate, (B)rief, (C)lear, and (D)ocumented” [n.t.].

^[17] JO C 83, 2010, p. 10.

^[18] Cele mai recente modificări ale Regulamentului de procedură au fost publicate în JO L 162, 2011, p. 18.

^[19] Cele mai recente modificări ale Instrucţiunilor pentru grefier au fost publicate în JO L 68, 2012, p. 20.

^[20] Cele mai recente modificări ale Instrucţiunilor practice au fost publicate în JO L 68, 2012, p. 23.

^[21] Art. 45 alin. (2) din Statutul Curţii. Cazul fortuit sau forţa majoră sunt noţiuni care sunt interpretate în sens strict de Tribunal, de vreme ce ele sunt excepţii de la regula termenului de două luni.

^[22] Inadmisibilitatea în această privinţă poate fi ridicată din oficiu de Tribunal.

^[23] Aceasta priveşte, de regulă, persoane juridice care nu au fost implicate în procedura administrativă în faţa Comisiei şi cărora nu le-a fost notificată decizia atacată.

^[24] A se vedea cauza T-48/04, Qualcomm/Comisia, Rep. 2009, p. II-2029, pct. 46.

^[25] A se vedea, de exemplu, cauza C-309/95, Comisia/Consiliul, ECR [1998], p. I-655, pct. 18.

^[26]Ibidem.

^[27] A se vedea, de exemplu, în privinţa concentrărilor, Qualcomm/Comisia, n. 24, supra, pct. 55. A se vedea şi cauza T-110/97, Kneissl/Comisia, ECR [1999], p. II-2881, pct. 41.

^[28] A se vedea Qualcomm/Comisia, n. 24, supra, pct. 53.

sursa: http://www.wolterskluwer.ro/info/articole/modalitati-strategice-si-eficiente-de-redactare-a-memoriilor-adresate-tribunalului-uniunii-europene-sugestii-practice-referitoare-la-cererea-introductiva-si-la-replica-in-cauze-de-dreptul-concurentei/