Regulile de concurență: atenție la neatenție!

Autor: Valentin Mircea, Asociat Senior la Mircea și Asociații, Expert în concurență – Activitatea de urmărire a respectării regulilor de concurență este o activitate continuă, desfășurată de către Consiliul Concurenței și de către Comisia Europeană (prin Direcția Generală de Concurență). Chiar în momentul în care citiți aceste rânduri, echipe de inspectori de concurență – personalul specializat al celor două autorități menționate – analizează posibile încălcări ale regulilor de concurență într-o arie foarte extinsă de sectoare economice. Zonele de atenție și aria de analiză cuprind zone variate ale economiei – este foarte probabil ca și activitatea companiei dumneavoastră să fie în atenția autorităților de concurență.
Trebuie remarcat că activitatea din ultimii ani a autorităților de concurență s-a intensificat vizibil iar cifrele sunt grăitoare în acest sens:
- În 2013 Consiliul Concurenţei a declanşat 18 investigaţii, din care 12 privind posibile încălcări ale legislaţiei de concurenţă şi 6 privind anumite sectoare economice (anchete sectoriale). Acestea din urmă au rolul de a identifica tot posibile încălcări ale legii și a altor probleme de funcționare a piețelor.
- Cele mai multe investigații declanșate anul trecut vizează fapte de cartel – acorduri între concurenți, în principal privitor la prețuri, piețe și producție – care sunt considerate fapte deosebit de grave, acorduri verticale interzise, în principal de fixare a prețului de revânzare (între producători și distribuitori) și abuzuri de poziție dominantă, comise de marile companii și liderii unor piețe față de jucători mai mici din acele piețe sau față de întreprinderi din alte sectoare economice.
- În 2013 Consiliul Concurenței a finalizat, cu sancțiuni, 19 investigații și alte 63 de investigații sunt în derulare.
Cifrele care reflectă activitatea Comisiei Europene sunt chiar mai impresionante:
- Amenzi totale de 1 882 975 000 EUR aplicate în 2013 operatorilor economici care se fac vinovați de încălcare a regulilor de concurență (aproape 1,5% din PIB-ul României!).
- Cea mai mare amendă: 1 042 749 000 EUR impuse băncilor care au participat la un cartel pe piața produselor financiare derivate (EIRD) din care 465 861 000 EUR numai pentru Deutsche Bank, după aplicarea unor reduceri!
În materie de concurență vorbim, deci, de lucruri serioase, amenzi uriașe și riscuri pe măsura acestora. Riscurile sunt cu atât mai mari cu cât o companie este mai mare și are mai multe interacțiuni cu mediul de afaceri din jurul său. Regulile înseși, pe de altă parte, deși par simple – art. 5 și 6 din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată în 2014, și art. 101 și 102 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene – acoperă o gamă extrem de extinsă și de variată și de manifestări, imposibil de enumerat în orice manual de ”competition compliance” sau chiar în vreo lucrare științifică din acest domeniu. Regulile de concurență sunt cu ”geometrie variabilă” – acestea evoluează odată cu economia, așa că învățarea acestora pe de rost este un demers ineficient, în ceea ce privește adoptarea comportamentului corect pe piață și evitarea plății unor amenzi de genul celor menționate mai înainte.
Ce poate fi făcut în acest caz? Ca în multe alte domenii, nu este atât de important să știi cum arată un mecanism sau ce produce, cât să înțelegi cum funcționează și să determini evoluția sa viitoare pe baza parametrilor constatați anterior. Da, este ca în tehnică și este ca în viață. Pentru a asigura o protecție eficientă împotriva riscului de a încălca regulile de concurență trebuie să capeți ”reflexele” corecte și să vezi lucrurile dintr-o perspectivă cât mai neutră: așa cum se văd ele pentru piață și pentru autoritățile de concurență, nu așa cum ai vrea tu să fie. Pentru a dobândi aceste reflexe, este nevoie de antrenament, de gândire analitică și, din nou, de antrenament.
Inspectorii de concurență din Consiliul Concurenței și de la Comisia Europeană sunt profesioniști ai concurenței, care înțeleg foarte bine regulile la a căror respectare veghează și care adoptă adesea o poziție critică față de posibilele comportamente anticoncurențiale, pentru a interveni acolo unde trebuie.
Cel mai bun mod de răspunde unei astfel de provocări este ca în cadrul operatorilor economici să existe, în mod similar, profesioniști ai concurenței, în măsură să realizeze atunci când compania lor navighează prin ape periculoase și să tragă la timp semnalul de alarmă. În complexitatea activității multor companii, concentrate pe activitatea lor de atingere a obiectivelor de piață, o astfel de atenție nu este ușor de menținut. Dar aceasta poate face până la urmă diferența dintre profit și pierdere, dintre succes și eșec.
Demersul de a deveni un profesionist într-un domeniu atât de tehnic și de complex cum este materia concurenței este, desigur, dificil, dar nu este imposibil. Ceea ce au nevoie cei care doresc să dobândească cunoștințele și reflexele necesare pentru a ține companiile în care lucrează la adăpost de sancțiuni sunt: interes, îndrumare specializată din partea unor persoane cu expertiză cât mai mare în acest domeniu (inclusiv în cadrul autorităților publice de concurență) și, desigur, continuitate în asimilarea și aplicarea cunoștințelor din acest domeniu.
Ideea de a face din personalul întreprinderilor supuse regulilor de concurență profesioniști ai domeniului reprezintă completarea necesară a programelor de conformare cu regulile de concurență iar cei care vor ajunge la acest nivel se vor putea mândri cu faptul că vor putea fi adevărate ”turnuri de veghe” pentru companiile în care funcționează. Vă invit, deci, să deveniți și dumneavoastră profesioniști ai concurenței.
Vă invităm să participați în data de 19 iunie 2014 la un seminar practic, de 4 ore, organizat în București.
Înscrierile se pot face prin email la adresa promo@wkro.ro, la telefon 031.224.41.57 sau online aici.
sursa: wolterskluwer.ro
There are no comments at the moment, do you want to add one?
Write a comment