Statistici 2011-2015 (II) – Minorii, victime

Autor: Cristi Danilet Statistica pe care CSM o deţine relevă date îngrijorătoare cu privire la victimele minore din cauzele aflate spre soluţionare la instanţele noastre: în fiecare zi procurorii expediază instanţelor câte şapte dosare care privesc infracţiuni comise asupra a 11 copii. Astfel, zilnic cineva este trimis în judecată pentru că agresează fizic un copil, un altul pentru că agresează sexual un copil şi un altul pentru că omoară un minor. Anual, peste 4.000 de copii sunt victimele unor infracţiuni.
După ce în precedentul articol am prezentat datele cu privire la delincvenţa juvenilă din ultimii cinci ani, acum pun la dispoziţia publicului date privind minorii victime, subliniind că este vorba doar de dosarele trimise în faţa instanţelor de către procurori. Numărul real de infracţiuni comise asupra minorilor nu poate fi cunoscut, căci sunt infracţiuni care nu se descoperă niciodată. De asemenea, o parte din infracţiuni nu pot fi probate. În fine, pentru alte infracţiuni procurorii consideră că nu este necesară trimiterea în judecată.
În ultimii cinci ani, în România au fost trimişi în judecată peste 11.000 de cauze privind inculpaţi minori şi adulţi care au comis infracţiuni împotriva a peste 19.000 de minori.
Statistica ne arată că în fiecare zi este trimis în judecată câte un inculpat care omoară un copil: fie cu intenţie, fie din culpă (de regulă acestea sunt urmare a accidentelor de circulaţie); un altul care agresează sexual un minor: fie viol comis asupra unui copil (ceea ce presupune lipsa consimţământului acestuia), fie act sexual cu un minor (adică minorul îşi exprimă consimţământul, dar are sub 15 ani); încă unul care fură bunuri de la un minor sau îl tâlhăreşte.
Avem aproximativ 200 de dosare cu minori care sunt loviţi sau răniţi fizic în fiecare an. Câte unul este omorât în fiecare lună în bătaie.
Minorii sunt folosiţi din ce în ce mai mult în producere de fotografii sau filme pornografice – aceasta atrage trimiterea în judecată a peste 75 de persoane anual, de 6 ori mai mult decât în urmă cu cinci ani. Există dosare în faţa instanţelor pentru traficarea a peste 250 de minori anual.
Părinţii divorţaţi evită plata pensiei de întreţinere datorată minorilor în peste 500 de cazuri, ceea ce atrage constituirea unui dosar penal pentru fiecare.
Iată mai jos un tabel cu date statistice care reflectă cele de mai sus.
2011 | 2012 | 2013 | 2014 | 2015 | |
Nr. minori victime în dosarele finalizate prin condamnări | 2641 | 4327 | 4482 | 3733 | 4229 |
Total dosare cu minori victime | 1756 | 2803 | 2835 | 2379 | 2405 |
din care: | |||||
Omoruri | 96 | 141 | 130 | 123 | 100 |
Ucideri din culpă | 209 | 312 | 324 | 234 | 205 |
Loviri cauzatoare de moarte | 15 | 21 | 19 | 13 | 14 |
Violuri | 148 | 242 | 319 | 236 | 193 |
Acte sexuale cu minori | 97 | 186 | 217 | 112 | 157 |
Loviri şi vătămări corporale, cu intenţie şi din culpă | 184 | 278 | 299 | 196 | 196 |
Lipsiri de libertate | 13 | 21 | 24 | 22 | 21 |
Trafic de minori | 178 | 325 | 286 | 359 | 261 |
Pornografie infantilă | 12 | 14 | 24 | 47 | 76 |
Abandonuri de familie | 376 | 516 | 553 | 495 | 556 |
Furturi | 134 | 161 | 154 | 118 | 124 |
Tâlhării | 147 | 258 | 226 | 155 | 156 |
iar în ANEXĂ regăsiţi un tabel detaliat cu numărul de dosare implicând minori victime pentru toate infracţiunile comise în ultimii 5 ani, în funcţie de instanţa competentă să judece în fond – Judecatorii, respectiv Tribunale; respectiv un tabel cu numărul de minori condamnaţi şi minori victime.
sursa: cristidanilet.wordpress.com
There are no comments at the moment, do you want to add one?
Write a comment