Mediere Online Romania – MEDIEREA, alternativa la justitie.

Autor: Lector univ. dr. Ana Ștefănescu,Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice

1. Noţiunea de subvenţionare a locurilor de muncă

PotrivitLegii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă[1], subvenţionarea locurilor de muncă reprezintă una dintre măsurile de stimulare a angajatorilor pentru încadrarea în muncă a şomerilor[2].

Deşi, indirect, acestea au şi efectul creşterii şanselor de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, considerate defavorizate, nu sunt reglementate printre mijloacele principale de realizare ale acestui obiectiv. Astfel, potrivit art. 57 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, creşterea şanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă se realizează de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în principal, prin:

a) informarea şi consilierea profesională;
b) medierea muncii;
c) formarea profesională;
d) consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri;
e) completarea veniturilor salariale ale angajaţilor;
f) stimularea mobilităţii forţei de muncă.

Distincţia dintre aceste categorii de acţiuni, pe de o parte de stimulare a angajatorilor pentru încadrarea în muncă a şomerilor şi, pe de altă parte, cele de creştere a şanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, este relevată şi de reglementarea lor în secţiuni diferite ale Cap. V al legii intitulat „Măsuri pentru stimularea ocupării forţei de muncă” – Secţiunea a II-a, respectiv Secţiunea a III-a.

În concluzie, acestea sunt, deopotrivă, specii care privesc raporturile juridice de muncă conexe privind stimularea ocupării forţei de muncă, instituţie a dreptului muncii[3], dar nu se confundă. Într-adevăr, pe când subvenţionarea locurilor de muncă se referă la acordarea unei sume de bani direct angajatorilor, din bugetul asigurărilor de şomaj, pe o durată determinată de timp, pentru a-i stimula să încadreze anumite categorii de şomeri cu şanse reduse în găsirea unui loc de muncă, ajutându-i astfel să-şi acopere o parte din cheltuielile salariale, celelalte categorii de facilităţi în bani se acordă direct persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă (completarea veniturilor salariale ale angajaţilor sau stimularea mobilităţii forţei de muncă)[4].

2. Noua reglementare privind excluderea unor angajatori de la subvenţionarea locurilor de muncă

Prin Legea nr. 250/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale[5]s-a introdus, prin art. I pct. 54, un nou alineat la articolul 95 din Legea nr. 76/2002 – alin. (1²) – cu următorul cuprins: „Măsurile de stimulare a ocupării forţei de muncă finanţate, potrivit prevederilor prezentei legi, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru a căror acordare se prevede, potrivit dispoziţiilor legale, încheierea de contracte sau convenţii cu agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, nu se acordă angajatorilor instituţii şi autorităţi publice, aşa cum sunt ele definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.” Aceste prevederi au intrat în vigoare în 22 octombrie 2013, potrivit art. II din Legea nr. 250/2013.

În concluzie, ţinând cont de cele expuse anterior, din data menţionată, dispar numai beneficiile acestor angajatori nu şi facilităţile acordate, inclusiv în bani, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă care reuşesc să se încadreze la aceştia.

3. Angajatori excluşi de la subvenţionarea locurilor de muncă şi raţiunea măsurii

În înţelesul Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice[6], noţiunea de instituţie publică reprezintă o denumire generică pentru Parlament, Administraţia Prezidenţială, ministere, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanţare a acestora (art. 2 pct. 30).

La acestea se adaugă explicit şi cele referite de Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale[7]: instituţiile publice locale din comune, oraşele, municipii, sectoare ale municipiului Bucureşti, judeţe, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora (art. 2 pct. 39), precum şi autorităţile administraţiei publice locale – consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ca autorităţi deliberative, primarii, primarii de sectoare şi primarul general al municipiului Bucureşti, ca autorităţi executive (art. 2 pct. 5).

Toate aceste autorităţi şi instituţii publice, în calitatea lor de angajatori, sunt excluse, deci, de la subvenţionarea locurilor de muncă începând cu 22 octombrie 2013.

În ceea ce priveşte logica acestor măsuri, am arătat[8], încă din anul 2011, că scopul subvenţionării locurilor de muncă pentru angajatorii din administraţia publică este acela de a-i stimula financiar să angajeze şomeri, măsură ce apărea „cel puţin hilară în condiţiile în care, în acest sector, de câţiva ani buni, cu mici excepţii, ocuparea posturilor este blocata pentru realizarea economiilor”. În acest an, deşi nu mai vorbim de blocare propriu-zisă, există totuşi restricţii serioase care justifică noua restricţie în discuţie[9]. Iată de ce, de lege ferenda, am propus „înlăturarea acestui nonsens legislativ măcar în perioada prelungirii crizei economice, ca să nu mai vorbim de faptul că fondurile respective ar trebui direcţionate, exclusiv, către sectorul privat pentru că, în adevăratul sens al cuvântului, angajatorii lui suportă riscul afacerii”[10].

4. Angajatorii care rămân beneficiari ai subvenţionării locurilor de muncă

Din cele de mai sus, se desprinde, în primul rând, următoarea idee: autorităţile şi instituţiile publice care au beneficiat de asemenea facilităţi pe baza convenţiilor încheiate cu agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă înainte de această dată se bucură, în continuare, de prevederile anterioare ei, mai favorabile, până la încetarea efectelor acestor convenţii.

Pe de altă parte, pentru a distinge ceilalţi angajatori care rămân beneficiari ai subvenţionării locurilor de muncă trebuie să ne raportăm la noua restricţie, pe care am analizat-o, şi la definiţia generală a angajatorului în sensul Legii nr. 76/2002: „persoana juridică sau persoana fizică cu sediul, respectiv domiciliul, în România ori sucursala, filiala, agenţia, reprezentanţa din România a unei persoane juridice străine cu sediul în străinătate, autorizată potrivit legii, care încadrează forţă de muncă în condiţiile legii” (art. 5 pct. I).

Este o definiţie care corespunde celei din Codul muncii[11]: „În sensul prezentului cod, prin angajator se înţelege persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forţă de muncă pe bază de contract individual de muncă”[12].

În ceea ce priveşte angajatorul persoană fizică care, „potrivit legii” poate încadra alte persoane fizice, distingem între[13]:

– persoana fizică care dobândeşte capacitatea de a încheia contracte individuale de muncă în calitate de angajator, din momentul dobândirii capacităţii depline de exerciţiu[14];
– persoana fizică care desfăşoară o profesie cu drept de liberă practică în baza legilor speciale (avocatul, arhitectul etc.);
– persoana fizică autorizată pentru desfăşurarea activităţilor economice şi întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale[15].

În legătură cu aceşti din urmă angajatori, precizăm că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, în urma modificării introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2011 permite angajarea unor terţe persoane cu contracte individuale de muncă de către întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale din data de 25 aprilie 2008 iar persoanei fizice autorizate începând cu data de 19 mai 2011, inclusiv în domeniul în care a obţinut autorizaţia, spre deosebire de vechea reglementare. Restricţia se menţine, în acest sens, doar pentru întreprinderea familială[16]. Subliniem şi că până la data de 25 aprilie 2008 nu era reglementat, de altfel, regimul juridic al întreprinzătorului persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale.

În concluzie, categoriile de angajatori care au dreptul la subvenţionarea locurilor de muncă pentru încadrarea şomerilor, începând cu 22 octombrie 2013, sunt:

– persoanele juridice de drept privat;
– persoanele fizice care desfăşoară o profesie liberală;
– persoanele fizice autorizate pentru desfăşurarea activităţilor economice;
– întreprinzătorii persoane fizice titulari ai întreprinderilor individuale;
– persoanele fizice care utilizează[17] personal casnic (bonă, menajeră, grădinar etc.) sau alte persoane fizice pentru efectuarea unor servicii sau lucrări (traducător etc.).

Articol publicat în Revista Română de Dreptul Muncii nr. 12/2013.

sursa: wolterskluwer.ro