Seminarul „Medierea în cauzele cu minori” – Targoviste 30 ianuarie 2014

Asociaţia Birourilor de Mediere din Dâmboviţa în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa organizeaza în data de 30.01.2014 Seminarul „Medierea în cauzele cu minori”.
În cadrul lucrărilor seminarului vor fi abordate aspecte legate de rolul şi importanţa medierii în soluţionarea disputelor în care sunt implicaţi minori, particularităţile procedurii medierii în astfel de cauze, evitarea abuzului emoţional prin rezolvarea conflictelor pe cale amiabilă.
La eveniment sunt invitaţi membri ai Consiliului de Mediere, reprezentanţi ai judeţului Dâmboviţa în Parlamentul României, factori de decizie din administraţia locală, magistraţi din cadrul Tribunalului Dâmboviţa şi instanţele arondate, avocaţi, cadre didactice ale Universităţii „Valahia din Târgovişte, poliţişti, psihologi, asistenţi sociali, mediatori. Invitat special este lect. univ. dr. în psihologie Dinu Valentin – profesor în cadrul Universităţii Bucureşti – Facultatea de Psihologie.
Seminarul va avea loc în sala de conferinţe a Hotelului „Valahia” din Târgovişte, în intervalul orar 14.00 – 20.00.
Participarea la eveniment este considerată pregătire profesională continuă şi se acordă puncte profesionale. Înscrierile se fac până în data de 27.01.2014, orele 14.00.
Taxa de participare este de 100 lei.
Relaţii la sediul ABMD (Târgovişte, str. Independenţei, bl. 74 IUP, parter, ap. 10, judeţul Dâmboviţa) sau la tel. 0733 046 033, 0784 149 777, 0721 400 034, 0722 564 768.
sursa: mediere.webgarden.ro
There are no comments at the moment, do you want to add one?
Write a comment